AcasăCinemayoutubotecaUn cântec de cu...

Un cântec de cu zori

Mi se întâmplă deseori să mă trezesc cu câte un cântec în minte. Cu siguranţă o păţiţi şi voi suficient de des. Nu ştiu cum ajunge acolo, cum o ia pe şoseaua de centură a creierului, cum se descurcă prin talmeş-balmeşul de neuroni şi ajunge să îmi dea bună dimineaţa, iar apoi se ţine după mine toată ziua. Habar nu am cum funcţionează asta. Şi azi m-am trezit cu un astfel de cântec. O vechitură, un cântec prăfuit, dar frumos. Poate vă spun şi vouă care.

Aşa am ajuns cu gândul la muzica noastră de azi. La cea românească. Din care eu nu mai pricep mare lucru. Cei care călăresc azi peisajul funcţionează după nişte reguli pe care nu reuşesc să le înţeleg. Mi se explică pe îndelete că acum avem şoubiz, deci situaţia e complexă. Muzica devine un element secundar. Volumul e mai important. Şi buricul la vedere.

Ceea ce mă amuză teribil este că azi toată lumea are „proiecte”. Adică, înţelegeţi, scuturatul din buric devine o întreprindere serioasă, nu mai e un flecuşteţ. Proiect, înţelegeţi? Orice implant de silicon, fiecare adâncire de decolteu devine „un proiect”. Muzica nu există, e doar un amestec de ritmuri şi oleacă de zbierat. Acum nişte zeci de ani Dan Andrei Aldea nu avea „un proiect”. Dimpreună cu Mişu Cernea, Bibi Ionescu şi Nicu Enache s-au pus pe trudă. Inspiraţia a fost şi ea acolo. Şi versurile lui Alexandru Basarab. Nu ştiu dacă Roger Waters avea „un proiect”, dar „The Wall” a devenit un monument. Aşa că mă apucă toţi dracii când aud toate buricistele, toate siliconatele cu inteligenţa unei scrumiere pline, toate mezelurile vorbind despre „proiectele” lor. Şi mai ales pomenind despre muzică.

Iar textele… Oh, textele! Nivelul de imbecilitate al textelor din muzica noastră de azi ar merita o discuţie aparte. Texte, că de versuri nu poate fi vorba. Ba încă şi „text” e un concept prea îngăduitor pentru adunările de inepţii bâţâite din buric.  Şi asta nu se întâmplă doar cu producţiile de tip ţaca-ţaca-bum-bum. Din păcate lucrul ăsta se simte şi în folkul de azi. Iar folkul se definea cândva tocmai prin frumuseţea versului cântat. Din păcate şi aici mulţi chitarozi au impresia că sunt şi stihuitori locuiţi de spirit. Şi nu sunt. După cum vedeţi mă feresc de exemple. Le veţi da voi, desigur. Am să dau un singur exemplu. De bine. Alexandru Andrieş. Unul din puţinii care ştie împerechea cuvintele între ele. Iar apoi le ştie potrivi cu muzica.

De ajuns. Am să împart cu voi cântecul care mă locuieşte de azi dimineaţă.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Y8HfQ7C8NFQ]

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

28 Comments

  1. „Aseara, la telejurnal, am vazut cascaval” 🙂
    Superb Andries.
    Taica, eu am crescut cu Uriah Heep, Deep Purple, Pink Floyd, Queen, Scorpions, Led Zeppelin, Temptation, Kraftwerk, Rolling Stones, Santana, Jimmy Hendrix, Mahalia Jackson, Aznavour, Adamo, Leonard Cohen, mai numeste dumneata cativa din anii 70, 71, cam pana in 80, si aia sunt toti.
    De la noi, singurii care mi-au mers la suflet au fost Phoenix si la ei m-am oprit.
    Pe astia i-am cunoscut din liceu si cu astia am ramas. Au mai aparut si altii, dar numai epigoni pentru mine.

  2. Ba eu cred ca sub stratul de praf se afla minunatia.
    Ce luceste acum nu e decat gablont.
    Sa ne gandim, de pilda, la San Remo anilor ’66,’67, ’68….ne amintim de cantecele acelor vremuri? Eu cred ca da.
    Sa luam si…nu stiu ce. Orice al vremurilor mai recente. Ce ne amintim? Nimic. Sau mai nimic.
    Si, da. Ne bantuie de cu zori, melodii. Mai rau e cand nu stii de unde s-o iei. Si-asa te trezesti ca se mai adauga ceva la cutiuta cu muzichii, ceva de care nu prea aveai habar sau ai trecut pe langa ea , oarecum, cu urechile infundate.

    • Da, da, da, da. Avea unchiul meu, Dumnezeu sa-l ierte, in perioada aia, niste vinile cu cantereti italieni, un teanc de vre-o juma de metru, Adamo, Celentano si altii, dadeam drumul la picap si stateam in gradina, suuuuuuuper !

  3. Si pentru ca ai pomenit de texte; ma gandesc la Beatles. La vorbe nici ei nu stateau prea bine, uneori.
    Numai ca muzica lor facea sa straluceasca si cele cateva vorbe banale din cantec.
    Ma rog, erau alte vremuri,alta moda.
    Vremea cand nu buricul se vedea ci ochii stralucind de placerea muzicii.

  4. Pe un blog frecventabil (http://amalgammax.wordpress.com/2010/01/14/rule-britannia/) era un clip cu Brian May zdrăngănind la chităruţa lui personelă imnul Marii Britanii, ceea ce m-a făcut să propun chestia de mai jos, care se cam potriveşte cu subiectul:
    La palatul Cotroceni cântă cucuveaua, pe palatul Windsor cântă Oueen, pentru The Queen, „God Save the Queen!” Păi să fim mândri că suntem britanici, ce mama naibii!
    Aşa că poate li se scoală şi astora vreo idee să ne facă mândri că suntem români şi ne trezim cu hiturile iernii interpretate de Dan Bitman, într-un concert pe acoperişul din piaţa Victoriei, cu Top Ten preluări, scutit de plata drepturilor de autor, sub genericul:
    „Take the(ir) money and run” (Woody Allen):
    1. „Happy birthday, Sweet Mister President” (Marlyn Monroe)
    2. „Sinister Purpose, Mine!” (Creedence Clearwater
    Revival)
    3. „Stealin’ you” (Uriah Heep)
    4. „What’s the Colour of Money, me I think it’s Orange!” (Hollywood Beyond)
    5. „We are the Champions of the Fraud!” (Queen)
    6. „Voting for Nothing” (Dire Straits)
    7. „We don’t Really Care about You” (Michael Jackson)
    8. „Laugh, you’re Nearly Dead” (The Rolling Stones)
    9. „We Shook you” (Led Zeppelin)
    10. „Moneytalks, I Listen, you shut up!” (AC/DC)
    În rest, Phoenix, of course. But not only, what the fuck! Nu uitaţi Olimpic 64…
    Şi hai să remember Bela Kamocsa… R.I.P.

  5. Ascultând melodia, mi se pare o impietate să vorbim despre muzica românească din ultimii ani (care muzică?!), excepţiile sunt din ce în ce mai rare, ca şi bunul-simţ, de altfel 🙁

  6. comentariu pentru „decretei” si mai sus de ei

    Prin ’71(72) (proaspatul) liceean eu aveam pe litoral urmatorul program de noapte (ziua faceam plaja la „Trei papuci – singurul loc unde se vedeau tite, „Cancan”, „Click” neexistand la vremea respectiva, iar „Libertatea” era „Informatia Bucurestiului”): 15 minute terasa restaurantului hotelului Dacia – aici cantau cei de la Magic (din Medias); 30 de minute afara (ca inauntru era pe valuta) la Perla, unde se produceau nemtii „DDR”-isti Fonolog (ulterior si-au schimbat numele in Phoenix); urma la rand (15 minute) terasa hotel Aurora unde erau angajati oradenii de la „Miraj”. Halta mai mare – 20 de minute – la hotel Neptul. Aici era o trupa buna de div.B, Dentes din Tg.Mures (au avut un mare hit: „Iarna pe ulita”). La „Doina, dezmat: aveau angajament aradenii de la Carusel. Trupa bunaaa… La Flora (viitorul hotel al lui Mazare) era muzica pentru urechi fine: Acustic T4 din Cluj (Un fel de Wheather Report autohton). Olecuta mai incolo, la „Victoria”, „Ciobanas la oi am fost”, adica formatia…..Savooooooi (au avut un LP foarte bun prin ’75). 150 de metri mai departe, urgie curata: la „Albatros” (pe terasa veche) canta Sfinx. Aici se cam steta o ora. La cazino „Melody” (da, se scria cu „Y” si pe atunci) era trupa Cristal din Galati. Si multe alte nume grele de solisti din vremea respectiva. Urma un loc special: Barul Orient. Cu program de cabaret – Stela, Arsinel, Puiu Calinescu, Nicu Constantin, sotii Patrichi etc. Vedeta era insa trupa de gagici, Venus (in formula de aur, inainte de a se cracana in Venus N si Venus L), si mai era mult dans din buric. Intr-o seara – m-a dat ca am peste 18 ani – am riscat 80 de lei (intrare si consumatie minima) – si nu mi-a parut rau). Mai incolo, la „International” (adica Rex-ul de dinainte de razboi si de acum) erau ultimele aparitii ale celor de la Sincron. Urma o noua „urgie” la Club Mediteranee” – doua trupe franceze. Bune. (N-am aflat niciodata cum le chema). Aici era de stat tot cam o ora, o ora si jumatate. Evident, in buza plajei, ca pe teritoriul clubului nu intrai nici daca erai mare „tovaras”. Era o chestie 100% pentru turistii francezi si – minune – englezi. Mai erau vreo doua terase cu trupe de divizia „C”, „Ethos” din Iasi (astazi ar fi de divizia „A”) si una din Brasov (i-am uitat numele), iar la capatul statiunii (terasa Dorna) se produceau cvintetul „Mamaia” (o trupa excelenta pentru muzica de crasma de litoral), cea care a scos un disc destul de bun si care de fapt era formatia „Horia Ropcea”, care acompania in turnee pe diferiti solisti si – atentie – la restaurantul „Marea Neagra”, „Horia Moculescu Band”, care, merita si ea atentia. Da, asta era Mamaia timp de trei luni si jumatate, aproape toata crema muzicii pop de la noi. „Rosu si Negru” cantau la Aladin in Venus, iar „Phoenix” in barul „Paradis” din Jupiter. Mai erau in zona noi infiintatele (pe scheletul Mondialului) Romanticii si FFN (acum ultimii mai activeaza intr-o formula semi-originala in Canada), iar la Costinesti cantau alternativ timisorenii de la „Amicii” (trupa specializata pe „cover”-uri CCR) si coorasenii lor, Clasic XX.
    La vremea respectiva, cam 12 nopti din 16 (18 zile dura un sejur atunci la mare) le faceam acoperind Mamaia de la uncapat la celalalt, doar pentru muzica. Si care era foarte buna si cu mult peste posibilitatile tehnice ale trupelor. Acum, NU (prea) mai avem muzica pop adevarata, iar pe litoral ….avem ZERO (0) muzica.

  7. Ce ne bantuie la prima ora e probabil urmare a viselor pe care uneori ni le amintim iar alteori, nu. Eu ma intreb cum o limba armonioasa cum e limba romana poate fi in unele melodii atat de greoaie si lipsita de orice… (Cand la George Cosbuc versurile „canta” fara muzica…)

  8. Eu am crescut cu Queen. Muzica si versuri absolut exceptionale. Se vede ca omul a facut conservatorul. Un sigur regret am in viata, ca m-am nascut prea tarziu ca sa ii intr-un concert live.

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru...

- A word from our sponsors -

De citit

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...

Epistoleții și lumea cea nouă

Epistolele publice, dincolo de intenția formal declarată, au devenit autentice exersări ale unui narcisism inargumentabil. Nu servesc unei cauze, deși, tot formal, întotdeauna e identificată una. Cauza proclamată e doar urzeala străvezie pe care se țes piesagiile vanității la izvor, răpiri din uitare și vânări de atenție....