La farmacie. E ceva coadă. Am de aşteptat. În spatele meu două doamne ceva mai în vârstă. Au intrat în vorbă. E frig, gripă, coadă destul de lungă aşa că socializează. Conversează. Se împrietenesc repede. Apoi fac şi cunoştinţă:
– Eu sunt doamna Miluţescu.
– Mă bucur, doamnă. Eu mă numesc doamna Popescu.
– Aaa, Popescu?
– Da.
– Vai, dar eu cunosc pe cineva cu numele ăsta. Sunteţi cumva rudă cu domnul Popescu de la…
N-am mai putut fi atent. A trebuit să ies din farmacie. Râdeam singur ca un căpiat. Şi nimeni nu pricepea de ce. Nici măcar doamna Popescu. Ce m-o fi apucat?
Există oare cineva care să nu cunoască un Popescu? :))
Eu cunosc mai mulți!
Eu nu.
:))))))))))))))))))))))))))))))))
„Ce m-o fi apucat?” Pai te-a apucat rasul, fiindca erai in plin Caragiale. Dar d-na Piscupescu nu era si ea pe acolo? Dar micutul Goe nu se foia printre fustele mamitei? Dar Lache si Mache tot la o halba la Gambrinus stateau?
… macar una dintre doamne trebuie sa fi fost simpatizanta portocalie, ma gandesc eu.
Taica, eu zic sa iei o pauza. Nu te mai aventura cu masina. Relaxeaza-te. Concentreaza-te. Nu e de glumit. 🙂
Numele asta a devenit rar de-a dreptul. Ca si Ionescu de altfel. Eu, cel putin, cunosc sau am auzit de foarte putini oameni cu aceste nume. Unul e colegul meu. Un Ionescu cu figura de jidan. Pe bune. Dar un om simpatic.
Intamplarea descrisa mai sus e colosala. Amuzamentul care razbate din tot ce scrii, domnule Mordechai, ma tine aproape de acest blog.
Cand te intalnesti cu o persoana si este dintr-un sat si tu cunosti tot din satul ala o persoana cu acelasi nume, hai treaca mearga o intrebi daca nu e ruda cu respectiva persoana, e logica actiunea ta. dar cand faci lucrul asta in …Constanta inseamna ca esti dus cu pluta
Oare era ruda cu Stela Popescu??? :))))))
Merita sa cititi:
http://raducanu.wordpress.com/2010/01/27/mircea-geoana-intre-reformatori-pretorieni-si-cameleoni/
Eu cred ca radeai pentru ca, curios, ai incercat sa vezi „doamnele”. Si n-ai putut trece de palarii… spuneau totul…
Rabbi, e frig, cplm! Iar ăla de l-ai dat mai jos, ebanezul, e zăpăcit rău de pasele şamanului.Vezi şi colea http://teaca.wordpress.com/2010/01/27/pastel-de-iarna/
Cum spuneam, nu eşti normal! Şi culmea e că şi mie mi se întâmplă să fac chestii de-astea, numai că mă oftic fiindcă de regulă se cam întâmplă ceva de genul salvat de clopoţel – apare unul cunoscut care crede că râd la el. Ceea ce mă face să dau drumul la sonor pe bune. 😆
P.S. Acum, chiar pe bune, „Familia Popescu” e o carte de referinţă, dar mă tem că prea puţini au citit-o. La fel cum extrem de puţini au auzit de poetul Cristi Popescu. A murit tânăr, nici nu cred că putea altfel. În cartea lui scria că nu e făcut pentru lumea asta. Şi culmea e că îl chema Popescu.
Mă tem că aşa e. Cristi Popescu e prea puţin cunoscut. Şi zău e păcat. Mare păcat.
Prostia (sau naivitatea – dacă e să ne raportăm la eba -) nu are vârstă şi nici sex…
Omul râde nu neapărat de ceea ce vede ci şi de ceea ce îşi aduce aminte…
Cât priveşte lumea, eu aş spune „cât de mică e lumea” şi aş da şi exemple dar nu mă încumet aici, să nu vorbesc aiurea!
Da-da-da. Râd ca prostu’ !
Normal ca radeai maestre, ce, exista numai un singur caine ciont de coada? Is cu duiumul, asa si Ionesti, Popesti, Niculesti si mai stiu eu cum!
Eh… pan’aici, Nea Costache!
Nu te lega de Niculesti…
Prietenii stiu de ce! 🙂
Mai Popescule, Ionescule, Antonescule, Xulescule…simtul umorului e un colac de salvare!! Desi nu toti se stiu agata de el!!! Chiar si ocoada la farmacie are hazul ei!!
[…] N-am mai putut fi atent. A trebuit s? ies din farmacie. Radeam singur ca un capiat. Si nimeni nu pricepea de ce. Nici macar doamna Popescu. Ce m-o fi apucat? from here […]
Dar Popescu nu e un nume comun precum credem! Eu daca … poate … sa zice .. stiu 2 familii!
Domnilor ati auzit de 2 aprilie?Dati-mi amanunte.
Daca te pasioneaza tema, si-mi da voie Rabi
ai aici:
http://nobasescuday.blogspot.com/
dar eu sunt sceptic.
Tinand cont ca nu am reusit sa conving pe nimeni sa poarte o cocarda tricolora de ziua nationala (cocarda era gratuita)
este foarte tare aceasta povestire!
1. tot intr-o farmacie, in Constanta, coada … un tinerel ajunge la minunatul ghiseu, se apleaca la 90 de grade si ii spune doamnei:
– lecitina aveti?
– da.
– o cutie, un pachet .. blabla, cum o fi cerut el …
Cauta tanti, ii spune pretul, el se scotoceste de bani, iar ea ii spune:
– nu uitati! … luati cate o pastila/capsula pe zi!
am iesit si noi la fel din farmacie …
2. bancul cu …
– Alo, familia Lupulescu?
– Nu, familia lu’Popescu.
Nici macar placerea asta nu ne-a mai ramas… sa faci o coada la ceva, acolo, sa asculti taclalele din spatele tau… Rabi esti un norocos.
🙂
Cred că aveau doamnele o strategie să elimine clienţii poziţionaţi mai bine în Zelist… ăă, vreau să zic la coadă!… 😆
Nu stiam unde au disparut cititorii mei. Cand colo, uite-i la tine, in prima linie 😀
(on-topic: si pe mine ma intrebau multi, in ’96-2000: „Sunteti ruda cu…?” – aici aratau cu capul undeva in stanga-sus. „Da, dar destul de indepartata”)
@ al2lea: Ooo, scuze coane, matale nu eşti un Niculescu oarecare, pentru mine eşti unul special!
– Alo, familia Bucă la telefon?
– Da, doamna Bucă sunt, cu cine doriţi?
– Domnul Buca este acasa?
– Da, vi-l dau la telefon!
– Lasaaaţi, voiam doar să ştiu dacă-i tot curu-acasă!
daaa, clar… e un nume atat de rar intalnit…
Puteai sa pui si tu Ionescu, in loc de Popescu! Astia-s peste tot.