Reforma mărului mov

Îmbrânceala de la PSD a devenit principalul subiect de discuţie, în ultimele zile.  Interesul pentru lupta din interiorul PSD este cumva surprinzător. Cred că bună parte din acest interes este hrănit artificial chiar de către cei din PSD, mai exact de către capii principalelor tabere aflate în confruntare. Şi nu ştiu cât bine le face asta. Evident, la asta se mai adaugă şi obiceiul strămoşesc al foşnitului din dosar. Şi cântările rapsozilor „populari” ( eheheeee, vedem noi de ce „populari”) DNA şi ANI.

Captivată, la modul otevist, de trozneala pesedistă, dezbaterea publică trece prea uşor cu vederea o altă fermentaţie de partid: cea de la PDL. Care îmi pare cel puţin la fel de interesantă şi incomparabil mai comică.  La PDL se discută, printre sifoane şi tăvi cu mititei (nicio aluzie la liderul formal al partidului!) despre… reformă. Ideea pare seducătoare şi sugerează existenţa unui fenomen cu totul şi cu totul nou pentru acest partid: dezbaterea internă. Trebuie doar puţină aplecare pe această „dezbatere” pentru a descoperi comicul, grotescul, ridicolul enorm al situaţiei.

-Dezbaterea pare să fi pornit de la panseurile lui Cristian Preda. Care, ajuns de câteva luni în PDL, şi-a văzut sacii în căruţă şi descoperă că în pedelic pute a cur năduşit. Şi propune clisme. Pardon, reformă. În ce ar consta reforma? În schimbarea siglei. Înlocuirea trandafirului cu un măr. Gata reforma!

La momentul când a intrat în acesta partid nu ştia Preda în ce intră? Nu ştia cum pute aerul pe acolo? Iar dacă ştia de ce a intrat? Simplu: din acelaşi motiv pentru care s-au îngrămădit atâţia alţii acolo: din fripturism. Ideea că a intrat în partid pentru că vibra doctrinar la mesajul pedelic şi trăgea nădejde că, odată intrat acolo, va reuşi să reformeze grămezile de rahat i-o poate spune lu’ Mutu. Că e suspendat şi are timp să asculte prostii.

„Mesajul reformator” al lui Preda a născut o trăncăneală care unora le poate părea dezbatere. Şi au început să curgă ideile: schimbarea siglei, schimbarea numelui din Democrat Liberal în Popular ( acum vedeţi ce-i cu „popularii”?), nevoia de definire doctrinară şi adoptarea unei doctrini creştin-democrate.

Păi, da. E ca şi cum am discuta despre operaţia de mărire a ţâţelor cu silicon pentru a rezolva problema diariei.

Oamenii ăştia au ajuns la putere, s-au aglomerat într-o gaşcă ce poartă denumirea de partid, având în comun doar arghirofilia, lipsa de scrupule şi un enorm fripturism. Şi acum au descoperit că sunt de tot căcatul. După ce au fost socialişti au devenit dracu’ ştie ce, dar de dreapta. Apoi au devenit oleacă liberali. Acu’ s-au concentrat, s-au sfătuit cu vâlvătaia mov şi au descoperit că sunt creştin-democraţi.

Băi, pulicilor: staţi dracu’ liniştiţi şi nu vă mai toţ schimbaţi numele, sigla şi doctrina din 5 în 5 ani. Că puteţi ciordi ca şi până acum  indiferent ce căcat vă puneţi în siglă!

Creştin-democraţi. Vă daţi seama? Creştin-democraţi ! De ce? Păi de ce îşi pot coti orientarea cei mai fripturişti dintre fripturişti? Exact! Din fripturism. Că acu’ în PE creştin-democraţii sunt la ciolan. Şi când n-or mai fi, se lucrează iar sanitar la reorientarea doctrinară a ciorditorilor portocalii.

Creştin-democraţi. Foşti socialişti, foşti liberali afiliaţi la populari. Ce hal de partid este ăsta? Într-o logică normală un partid se identifică prin doctrina sa. Iar asta nu se schimbă. Da’ ce treabă are logica, ce treabă are normalitatea cu pedelicul?

Creştin-democraţi. Udrea, Berceanu, Videanu, Falcă, Ioan Oltean, madam Plăcintă, Ridzi sau EBA. Vă imaginaţi grotescul situaţiei? Cu siguranţă şi Bercea Mondialu devine creştin-democrat. Şi ăştia au destinul ţării pe mână !

Ceea ce se petrece la pedelic nu are nicio treabă cu reforma. E doar un exerciţiu de oportunism, de traseism în masă. Specific celor care alcătuiesc acest partid. Te întrebi: în ce credea unul care s-a înscris în PD în 2003, să spunem, şi ce convingeri îl fac să rămână şi azi acolo? Credinţă în valorile stângii, ale liberalismului sau ale creştin-democraţiei? Să fim serioşi. PDL este o adunătură nereformabilă. Nu a fost şi nu poate fi socotit un partid. Ci doar o adunătură de fripturişti şi secături. Iar ceea ce au în comun e doar un sistem digestiv perfect adaptat pentru mistuirea banului public.

Indiferent cum se vor numi, indiferent ce corcoduşe sau păstârnac îşi vor pune pe siglă, cei adunaţi sub prelata mov-portocalie vor rămâne ceea ce au fost mereu: nişte secături. Iar dacă naţia a hotărât că pe mâna lor trebuie dată ţara, atunci naţia asta merită.