AcasăRabbi zicePorecle şi amintiri

Porecle şi amintiri

Articolul ăsta, de la aviara cotidiană, mi-a amintit de alte vremuri. Porecle. „Ehei,  pă vremea mea – spunea Maior Şonţu, paznicu’ de  noapte de la Trei coşciuge, şcoala generală unde am deprins eu tainele chiulitului şi fumatului printre morminte- oamenii să ştiea nu dupe nume, da’ dupe poreclă”.

Bre, şi ce porecle aveam pe vremea aia. Nu ştiam noi ce-i aia corectitudine politică, aşa că loveam la coaie fără nicio jenă. Pe colegul de clasă mai tuciuriu îl poreclisem – lipsă de originalitate-  „Cioară”. Asta până ne-a luat Obuzu’ ( dirigu’) la lecţia de pumni, palme şi şuturi în cur şi ne-a explicat cum e treaba cu rasismu’. De atunci „Ciorică” a devenit „Pasăre”. Iar dirigu „Obuzu'”. Până atunci fusese „Obezu”- ghici de ce!

Oricum porecla nu era înţepenită. Suporta variaţii, edulcoraţii, sinonimii şi diminutivări. Cei doi graşi ai clasei îşi împărţeau poreclele de „Şunci” şi „Magazie”. Dar, cum trăiam într-un sistem dinamic, „şunci” devenea rapid „caltaboş” ( asta cu mult înaintea evangheliei după Remeş), „Calorie”, „Burtă” sau „Hipopotamu” „. Iar „Magazie” devenea iute „Cantină”, „Buci” sau „Patru-maţe”. Ochelaristul nostru fusese la început „Chioru’ „. Apoi nu mai ştiu ce mare ispravă făcuse şi devenise „Zeiss”. Ceea ce nu era de colo.

Pe urmă erau Linguriţă, Mucu’, Băşină, Celulă, Nasolu’, Căcărează, Clorofilă, Floacă, Poponel, Aparat, Congelu’, Sarma, Ciordel. Numai flăcăi unul şi unul.

În liceu lucrurile deveneau doar o ţâră mai complicate. Colegul meu de bancă, un tătar cuminte şi tăcut, se pricopsise iute cu porecla „Baclava”. Aducea tătarul nişte baclavale, făcute de maică-sa… o nebunie. Pe urmă erau „Hepatită”, „Buză”, „Fazile ” ( era un Vasile priceput la electronică), „Nosferatu”, „Karate” şi „Torpilă” , „Duhu”, „Şobolanu”, „Cazier”, „Sculament”, „Muistu’ „, ‘Vandalu”, „Panacotu”, „Melcu”, „Ovulu”, „Cretinu”, „Lindic”, „Bobolea”, „Ciorbă”, „Felie”. Directorul liceului era Pedală, poreclit aşa din cauza piciorului beteag, care îl făcea să păşească într-un fel anume.

Mai târziu, în facultate, poreclele se mai rafinaseră. Aveam un „Lache” şi un „Mache”. Şi erau nedespărţiţi. „Gorgonzola” era o colegă. Şi nu vă spun cum şi-a câştigat porecla. „Filosofu’ ” era un braşovean simpatic care avea tendinţa de a elabora teorii complicate şi absolut inutile despre orice. „Marţipan”, „Neculce”, „Piratu” sau „Menuet” erau alţii. Lor li se adăugau „Hippiotu’ „, „Lenin”, „Nova Brasilia”, „Tembelu”, „Marlboro”, „Şenilă”, „Reverenţă” (ei, da, exista şi unul poreclit astfel!).

Au trecut anii. Acum îmi bat capul cu ebanezul, jiji, stănacul, bombonel, mireille mathieu, rudotel. Alte vremuri, alte porecle, alte personaje. Nu neapărat mai grozave.

Şi pentru că am pomenit despre vremurile alea… îmi vine să adaug un fragment dintr-o scriere mai veche, care a devenit intre timp un fel de roman, în care povesteam despre aşa ceva. Articolul de blog se încheie aici, aşa că ce urmează e pe răspunderea voastră.

” …

Să fim bine înțeleși. Generația mea era altfel. Cum toate generațiile au început prin a fi altfel şi au sfârșit prin a fi la fel. Dar noi chiar ne credeam altfel. Unii dintre noi am și rămas aşa. Alții…dar toate la timpul lor. Eram o generație paradoxală. În care secăturile și chiulangii știau vorbi corect românește… Pomeneam  de citit. De lecturi interzise. Aici intrau Orwell, Goma, Soljeniţân. Doar câțiva dintre noi îi citisem. în engleză, în franțuzește. Ori în traduceri românești anonime, dactilografiate și cine știe cum copiate și răspândite. Noi, deportații în celebrul Liceu industrial numărul…, noi pleava societății, rușinea generatiei noastre!  Şi comentam. Risipeam multe nopți trăncănind despre cele citite, cu urechea la „șopârlița libera” şi cu gura pe sticla de palinca ( marfă de „shop” inaccesibilă oamenilor muncii). Mai citeam şi poezie. Mulți. Multă. Incredibil de mulţi. Incredibil de multă. Unii o citeau doar de sanchi, memorând tembel stihuri cu relevanţă și priză la gagici. Alții pentru ca erau texte de „cântece de la cenaclu”. Alții, în fine,  pentru ca pur și simplu iubeam poezia. Nichita, Borges… Acum să nu vă imaginați că de-aia chiuleam noi, ca să ne tocim coatele prin bibliotecă. Dar despre astea vom mai vorbi.

În fundul clasei, Karate și Torpila hlizeau ca doi idioți, dându-şi coate în vreme ce se holbau la niște revistuţe porno procurate în timpul practicii din port. Doi imbecili. Beleau ochii la putorile dezbrăcate din poze, apoi își arătau unul altuia conturul măciucilor sculate,  trosnind prin prohaburi. Atât îi ducea capul. Două brute. Doi imbecili. Karate era un mitocan de un metru nouăzeci şi o sută de chile. Îşi pierdea timpul cu alții asemenea lui, pe malul mării, unde făceau clandestin atrenamente de arte marţiale. Iar apoi exersau prin discoteci și pe unde se mai nimerea ,caftul cu zvâc asiatic. Evident, în nopțile de video malacul nu servea decât Bruslea. Era capabil de limbaj articulat și uneori de vagi semne de inteligenţă. Altfel băiat bun. Dacă aveai o problema , ceva, puteai conta pe el că îi va scoate cel puțin doi dinți problemei.

Colegul său de banca…-ma rog, vorba vine banca, cele doua lepădături rareori onorând banca respectivă cu dosurile lor- colegul său de banca, deci, Torpilă era o altă dihanie. Mai scund, o idee, şi mai puţin trupeş  faţă de Karate (Kara pentru amici) , dar la fel de dedat semioticii. Adica un dobitoc pentru care bătaia era singurul lucru bun pe lume. Când o dădea. Dar şi când o lua era bună. Tipul reuşise performanţa unică de a se încăiera cu absolut toţi ceilalţi colegi. Pe rând. Nu ţinea pică. Nu gândea. Şi spre deosebire de Kara, nu era capabil nici de limbaj articulat. Sau o fi fost, dracu’ să-l ia, că nu l-a auzit nimeni grohăind altceva decât onomatopee.

In timp ce Popescu de mate îşi frigea neuronii să ne scoată la medie, iar cei doi pitecantroci și-o frecau pe sub bancă, tot în ultima banca, rândul din mijloc, Vandalu își tortura colegul de banca, pe Duhu, bețivul clasei. Duhu era o aşchimodie modelul piele și os. Lung, deșirat și alcoolist. Un ratat. Inteligent, sclipitor, dar mult prea devreme dedat viciului. Era unul dintre cei la care țineam sincer. Discuțiile cu el nu erau niciodată plicticoase. Doar ca duhnea mereu a trăscău – de aici și porecla- și era mereu mangă sau încercând să devină mangă. Colegul său, Vandalu, era altă poamă. Un munte de slănină împungând țesătura hainelor în toate direcțiile. Un om de o nesimțire imposibil de descris. Nesimțitul absolut, pentru care măreția unui om se măsoară prin putoarea bășinii pe care o scoate pe cur. Ori prin deci belii dintr-o râgâitură. Musai însoțită de duhoarea de rigoare. Şi întotdeauna cu precizarea odorizantului: „Cârnați”, „Mici de la Crăcănata”, „Pui cu mujdei”. Un porc. Îl vedeai săltând lejer câte o bucă și pocnind aerul cu miesmele cumplite slobozite din străfundul maţelor lui de porc și fiu de activist. Iar la fiecare bășina îi freca și câte o ridiche lui Duhu, la perciuni. Ridichea era procedura prin care malacii îşi exersau autoritatea în faţa piperniciților. Adică apucau un smoc din perciuni şi îi aplicau o mişcare bruscă de tragere-rotație. Vandalu vorbea perfect nemțește asa ca putea fi foarte util vara. La nemțoaice. Iar fizicul sau: păr blond, cur gras, putea ușor păcăli vânzătoarea de la shop și securistul din dotare.

În sala de clasa erau o debandadă plictisită. Șobolanul trecea de la o banca la alta cu nelipsitul carnețel în mână:

-Măgurene, banii, în morții mă-tii! Hai, ca s-a terminat școala și eu rămân pe deficit, ce briciu’meu!

-Ce vrei, bă?

-Pe sor-ta, să i-o trag! Banii, aia vreau!  Ete-aici: doua pachete de BT-optzeci de lei, 12 țigări Assos- saij de lei, trei kentane, 24 de lei. Total o sută şaijpatru, şaijcinci să fie rotund. Plus un tub de anti-baby, total trei sute cinşpe. Ce morţii mă-tii ai făcut tu cu anti-baby, bocciule? Ţi l-ai băgat în cur înainte s-o iei la laba? Hai, lovelele că-ţi sparg mecla.

Amenințarea şobolănească era lipsită de acoperire. Șobolanul era o aşchimodie mică, roșcată, cu faţa mâncată de coșuri. Avea cel mult treizeci de chile  și asta  doar cu bocancii plini  bine de noroi. Voce pițigăiată și mâini de copil. Aveam noi o vorbă, că Şobi nu se poate îmbolnăvi decât de boli de oase și de piele.

Măgureanu îl îmbrâncește lejer pe şoarece. N-are de gând să plătească.

-Măgurene, nu decartezi?

-N-am, bă, lovele.

-Da’ ce ai?

-N-am nimic.

-Uacmenu îl mai ai, mă?

-L-am dat.

-Atunci ai căcat-o! Kara!

În ultima bancă breazul de  Karate țâșnește în picioare. E descheiat la nădragi animalul. Şobi îi face un semn scurt spre Măgureanu indicând și prețul:

-Două de kent!

-Trei! se lăcomește karatistul. Vrea trei țigări.

-Două, în morții mă-tii, și-asa ai să-mi dai banii pe blugi!

-Două- cade de acord caftangiul.

-Măgureanu s-a făcut mic în bancă. Kara se încheie tacticos la nadragi. Se freacă pe măciuca apoi mârâie spre Măgureanu:

-Măgureneee!

Măgureanu întoarce capul, căcat pe el de frica. Matahala din fundul clasei îi face un gest elocvent: cei doi pumni așezați unul peste altul, rotindu-se ușor în sens contrar ( te strâng de gât!), apoi pumnul drept plesnind cu nădejde palma dreapta ( iți sparg faţa!). Măgureanu se întoarce brusc spre șobolan:

-Ceas electronic vrei?

-Să-l văd.

Măgureanu caută în bancă. Are o punga cu mai multe ceasuri electronice, de plastic. Îi alege unul și i-l întinde șoarecelui. Şobolanul, cu dexteritate, îl ia şi mai smulge unul din pungă:

-Suntem chit!

Apoi pornește mai departe cu carnețelul. Din fundul clasei se aude un zbierăt.

-Şoarece! Sări la cap.

Șobolanul se duce si îi întinde o țigare lui Kara.

– Două, Şobi, aşa am vorbit!

-Două să-l spargi, nu să te strâmbi la el,  că aia pot s-o fac și eu!

Nu e Kara prea mulțumit, dar ce e corect e corect.

Zeni, tătarul meu de banca a ațipit. Doarme tot timpul. Copil cuminte. Tocilar. Bun la casa omului. Face teme, suflă și dă la copiat. Şi are tătărimea sa o soră… Ultima noastră zi de pușcă-scoală și Gingis han al meu doarme. Deasupra tablei Ceaușescu râde în două urechi. Tabloul cu o singură ureche a fost schimbat. Pe spatele ăstuia, cei care vor  veni vor găsi desenată o tinta. Şi urmele a sute și sute de flegme. Popescu, la catedră, socotește întruna. Afară, Pedală îi dă cu „un-doi-trei-probă de microfon” ca un căpiat.

-Băga-l-aş în cur la mă-sa pe Pedală cu serbarea lui cu tot! Băi, Vivi, tu de ce ai mai venit, mă? Şi-aşa cu bacu’ ai rupt-o pentru la toamnă.

Ăsta e Buză. Banca din spate. Prietenul și complicele meu în multe fărădelegi, beții și iscodiri ale rostului lumii. El și Hepatită. Colegul lui de bancă. Vivi sunt eu. Diminutiv tâmpit: tavi-vivi.  Are dreptate Buză. Pentru mine bacul vine la toamnă. Rămăsesem corigent la chimie. Prima corigenţă din viaţa mea. Şi ultima. Aşa că mi se rupea de serbare. Şi de Pedală. Şi de liceul lor. Şi de Ceaușescu. Şi de Gorbaciov. Şi de securista de profă de chimie. Şi de toată planeta lor.

…. „

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

27 Comments

  1. Mi se spunea „Mafiotu” desi am fost un copil foarte cuminte.
    „Busheala” era profu de muzica din liceu, pentru ca indiferent cum cantai, bine sau fals, tot arunca cu cartea in tine.
    „Muha” un prieten. De ce ? Habar n-am !
    „Doc” coleg de liceu. Inca din a 9-a visa sa ajunga doctor, si asta a ajuns.
    „Scama”, „Braneanu”, „Donald”, …

  2. Mi-ai amintit de „Elevul Dima dintr-a saptea”. Cand citeam cartea se zburlea pielea pe mine. Pentru ca ma regaseam in tot ce era scris acolo. Imi place ce ai scris, am citit cu interes, dar nu crezi ca ai inventat prea multe porecle. Muistul de pilda. Cuvantul nu prea exista pe vremea aia. Exista in schimb cuvantul cioc, iar expresia intreaga era „i-am dat-o la cioc curvei aleia”, iar aia era numita ciochista.
    In ciuda observatiilor mele, nota pentru ce ai scris e 10 cu felicitari. Ma bine dispui domnule. Aproape in fiecare dimineata. Te-am recomandat calduros si altor colegi si au apreciat tot ceea ce scrii. I-au amuzat si comentariile, care sunt de-a dreptul magnifice. La mai mare!

  3. …Frumos… eu de porecle nu am avut,din cauza numelui..Bolovan…. e destul.. dar pein scoala ,am auzit de toate culorila….eveam profu de biologie care avea picioarele si gatul lungi..si cum mergea pe bicicleta(ca nu avea altceva)cu spatele drept ,teapan…. era un model …. toti ii ziceam „barzoi” ;mai aveam „bucsha” ,”licurici”,”smilgher”, „cioroi”,”trabant”,”gainaru”,”cucuruz”,”ciuperca”,”carasu”,”gaoz”,aveam doi de gaoz…ca era unu mai mare ..”gaoz batran”..;colegul meu Nicusor..il chemam toti „Tanta” ca pe mumasa..ca era croitoreasa in sat (de intrebai pe careva de Nicusor a lu Lovin nu stia cine e dar de intrebai de Tanta ..il stia toata comuna).Mai aveam…”gogosar”,”miciurin”,”broscoi”,”gagarin” asta era unu mai special..”buricioi””raie”…….si altele de nu mi le amintesc..

  4. Eu am o rubrica zilnica, gen o carte pe zi, la un post de radio. Mai am ceva relatii prin lumea asta, deocheata, a editorilor mioritici (dar nu la Humanitas, ca nu ii inghit pe legionarii heideggerieni). Din ce am citit, cred ca sint sanse mari sa iasa o chestie misto. Daca vrei, pot sa fac o intrebare, ca nu pierd nimic.

  5. Editura Art cum iti suna? O stiu pe Laura Albulescu, dar si pe Bogdan Ghiu, care e si el apropiat de editura asta. Astia mai publica si literatura romana contemporana. Ideea e sa ai o intrare, ca la noi nu prea e ca in filme, citeste marele editor chestia genialoida, are el un Damasc, cade in fund de revelatie, apoi trage de tine sa semnezi contractul – si gata Pulitzerul sau Nobelul, plus vila de pe malul marii. La noi e gasca, gen autorii de casa (Hum, Polirom, Rao, Nemira, ALL, Corint, Curtea Veche), cu care defilam sine die. Si mai sint editorii mijlocii si mici, care nu prea risca mizind pe debutanti, de multe ori indiferent de valoarea reala a textului. Si treaba nu se opreste aici. O carte, chiar publicata, trebuie promovata, difuzata, publicitata prin reviste, la radio, nu mai vorbesc la tv sau pe net.
    Daca romanul mai cuprinde si chestii cu droguri, betii crunte, cafteli memorabile, futai la greu si limbaj tot asa porcos, ar mai putea fi Editura Trei. Vorbim.

  6. S-a facut. Misto comentariul-pamflet legat de obedienta piratului. Chiar, de scut avem nevoie, sau de gaz si petrol (rusesc)? Si putea macar sa mimeze cum ca ne-ar consulta si pe noi, ca e tare la referendumuri…

  7. Mie mi se zicea cioara. Si am mai avut pe parcursul vietii si alte 2 -3 porecle mai frumoase, venite de la o anumita persoana. pe mine chiar m-a ranit mult

  8. mi se zice berbec, de la varsta de 5 ani ,pe cand porecle asa prin jurul meu Steroid,Vitrina,Micu,Grasu,Viteza,Buhai,Nashu,Micutu(cu toate ca are 2 m),Fram,Make….etc.
    Astea sunt porecle folosite acum generatia nascuti in 90!!

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

- A word from our sponsors -

De citit

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...