Realizez că dragostea de bani nu e o noutate. Şi nici un fenomen izolat, specific doar unora. Cred că paralele au fost mereu un criteriu fundamental. Cum altfel se explică faptul, că ori de câte ori ne exprimăm compasiunea pentru cineva, cuvântul pe care îl folosim e „săracul”?
A rămas unul fără slujbă? Săracu’
L-a lăsat gagica? Săracu’
A băgat maşina în stâlp? Săracu’
E prost ca EBA? Săracu’
L-a prins la furat? Săracu’
L-au băgat pe Becali la pârnaie, puţin, de antrenament? Săracu’ Jiji
I-a săltat permisul că l-a prins beat la volan? Săracu’
S-a opărit cu ciorbă? Săracu’
Invariabil, indiferent de dimensiunea şi natura calamităţii, cuvântul de compasiune ăsta e: Săracu’. Poţi să fii genial, putred de bogat, fermecător… dacă ai scăpat o cărămidă pe picior devii „săracu’ „.
De ce naiba găsim cu cale să ne exprimă simpatia, compasiunea, tocmai cu ajutorul acestui cuvânt? O fi reflecţia propriei noastre frici de sărăcie? Săracu’ de mine, cu ce îmi bat eu capul!
de fapt cred ca la origine a fost “săr acu’! “ adica o participare la necazul omului. cum unii au probleme cu accentele si mai vorbesc si repede s’a ajuns la “săracu’ “.
eu alta explicatie nu vad.
În engleză e „poor”. „Pauvre” în franţuzeşte.
„de fapt cred ca la origine a fost “săr acu’! “ adica o participare la necazul omului. „..da dar se vede ca cine a zis prima data cuvantul legat a fost un puturos… de io fost lene sa mai puna pauza intre sar si acu … si o zis saracu…saracu!!
In plus … saracia nu e doar materiala… ci si mentala ….”L-a prins la furat? Săracu’”…aici e vorba ca e sacar de minte .. ca de era destept si stia sa fure..nu il mai prindeau la furat……saracu!!
N-are bani de jucatori Rapidul! Saracul bogat Copos!
– E prost ca EBA?
– Care EBA?
– Săraca…
În anumite cazuri, originea cred că trebuie căutată mai degrabă în expresia: „sărac cu duhul” sau „săracă cu duhul” – în cazul ebei – evident, fără nicio legătură cu latura materială.
Eşti sărac şi când te părăseşte norocul. De exemplu când strănuţi cu cafeaua în mână.
Bietul de el!
Ei, de ce? Ca e adevarat. Atunci (candva, demult, carevasazica!) ca si acum. Toate astea se intampla mai ales saracilor.
Aluia care are parale multe nu stie satul sa i se fi intamplat asa ceva.
Ai auzit tu ca a ramas Basescu fara slujba, dupa cati bani are secta lui?
Ai auzit tu ca pe Cressus l-ar fi abandonat gagica? Ai auzit tu ca pe Rothschild l-a prins careva la furat?
Daca i se intampla unuia un asa pocinog, sigur e sarac!
Saracul- nu stiu daca e de plans, de ras sau de invidiat. Depinde de dictie.
nu atiu cum o fi dar devine ,did zi in zi ,parca tot mai mult si pentru tot mai multi, un liman nedorit dar obligatoriu.noi cautam butada,facand haz de necaz dar realitatea este implacabila…..
spedy/11/02/2010
oarecum off topic, dar plecand tot de la expresii din astea aparent fara noima, imi amintesc ce imi povestea siderat un profesor de la litere apropo de impresia meschina pe care si-o face romanul despre „idee” daca judecam dupa expresia „o idee mai…” ca grad de aproximare. deci „idea” pentru roman ar fi o chestie mica, mica, mica… abia sesizabila.
apropos de topic, insa, sarac defineste pe cineva lipsit, in nevoie, fara… asta cu banii e recenta si nu e deloc „din popor” dat fiind ca banii pentru masa populatiei sunt o inventie de secol XIX, XX chiar, nu in sensul ca nu auzisera de ei, dar ca nu ii foloseau aproape deloc in viata curenta. Ori, probabil, expresia e mai veche. Evident, insa, ca se refera la posesie. Sarac era cel fara pamant, fara noroc, fara copii, fata fara zestre etc. deci nu tine totul de bani:)