AcasăRabbi ziceDin nou despre scut

Din nou despre scut

Una dintre consecinţele compromisului la care au ajuns SUA şi URSS, în 1962, în urma „crizei rachetelor cubaneze” a fost retragerea tăcută, de către SUA, a rachetelor americane de la bazele din Turcia. Renunţarea la vechile PGM avea o nesemnificativă importanţă pentru SUA, dar a reprezentat preţul compromisului. Despre acest aspect al înţelegerii, de atunci, dintre americani şi ruşi, s-a aflat mai târziu. Nici turcii, nici cubanezii nu au fost consultaţi.

Am amintit despre ceea ce s-a întâmplat în 1962 privind la desfăşurarea evenimentelor din ultima vreme. Odată cu reformularea, de către administraţia Obama, a planurilor referitoare la instalarea mult discutatului scut anti- rachetă o rescrutare a evenimentelor de atunci poate fi extrem de utilă.

După căderea Uniunii Sovietice şi destrămarea Pactului de la Varşovia, constanta ostilitate existentă între Rusia şi SUA ( în ciuda aparentului dezgheţ) nu îşi mai găsea o motivaţie ideologică. Iar în lipsa susbtanţei ideologice şi a „iminenţei pericolului bolşevismului mondial” NATO a avut şi are probleme majore în a-şi articula un „raison d’etre”. Implicarea inutilă şi nejustificată a NATO în conflictul din fosta Iugoslavie a adus alianţa în situaţia de a-şi căuta legitimitatea acţiunii într-un mandat ONU. Ulterior, pe timpul administraţiei Bush, NATO a fost înscris unei noi doctrine: aceea a ubicuuităţii pericolului terorist. Intervenţia în Irak, în ciuda opoziţiei ONU, a pus încă o dată alianţa într-o situaţie dificilă, disputele dintre SUA şi aliaţii europeni silindu-i pe americani să reconstituie o alianţă ad-hoc. Pretextele folosite pentru justificare intervenţiei s-au demonstrat a fi, încă o dată, fabricate, iar în cele din urmă prezenţa „alianţei conduse de SUA” în Irak a putut căpăta explicaţia corectă: un război pentru resurse. Primul astfel de război al secolului XXl . Doar primul.

Odată cu venirea la Casa Albă a democratului Obama, politica externă a SUA a intrat în obişnuitul reflux. Aici ne aflăm acum.

Reacţia formală şi neconvingătoare a Moscovei la anunţarea participării României şi a celorlalte state din Europa răsăriteană la proiectul american al „scutului anti-rachetă” ar trebui explicată nu prin lipsa de instrumente eficiente cu care Kremlinul ar putea contracara această iniţiativă. În treacăt fie spus, orice expert militar poate explica de ce acest scut nu are absolut niciun fel de eficienţa împotriva rachetelor dezvoltate de către ruşi. La acest moment deja Rusia are capacitatea de a sparge fără probleme viitorul scut.  Eexplicaţia pentru reacţia mai mult decât ponderată a Rusie cred că trebuie căutată altundeva, privind spre 1962.

În 2004, America lui Bush era avidă să îşi extindă zona de influenţă până la limite pe care nu avea cum le susţine. Aşa au apărut „revoluţiile portocalii” din România, Ucraina sau Georgia. Pseudo-revoluţiile portocalii au adus la putere în ţările respective regimuri docile, dispuse la orice pentru câştigarea bunăvoinţei Washingtonului. SUA nu aveau însă cum susţine această extindere a zonei de influenţă. La summitul de la Bucureşti din 2008, Georgia şi Ucraina au primit felicitări şi invitaţia de a sta prin preajmă. Din fericire România, intrată deja în NATO şi UE, beneficiind de anume înţelegeri oculte şi un context favorabil, a avut o soartă mai bună.

Toate „revoluţiile portocalii” au eşuat lamentabil. În Georgia, condusă de un lunatec al cărui singur merit este acela că este filo-american, s-a văzut în pericol de decimare şi este măcinată de un război în interiorul graniţelor sale. Sprijinul american a fost din nou simbolic şi ineficient. În Ucraina portocalii veniţi la putere au reuşit să îndepărteze ţara din zona de influenţă a Rusiei, dar în lipsa unei integrări rapide în sistemele occidentale ( integrare imposibil de realizat, dată fiind starea actuală a statului ucrainian) entuziasmul portocaliu a dispărut rapid, erodat de o corupţie înfiorătoare şi de serioase probleme economice. La rândul său America se confruntă cu o severă criză economică şi nu îşi mai poate îngădui finanţarea unor mofturi prin zone exotice ale lumii. De fapt America se confruntă cu experienţa prin care trecuse şi URSS, care şi-a epuizat resursele în dorinţa de a-şi menţine un statut şi o influenţă dincolo de mijloacele sale.

După alegerile din Ucraina şi venirea la putere a lui Ianukovici putem vorbi, fără nicio ezitare, despre o revenire a Ucrainei în zona de influenţă a Moscovei. Pentru bună vreme. Reaşezarea Ucrainei alături de Rusia nu doar îi scoate pe americani din joc, în acest loc, dar schimbă şi raportul de forţe în această regiune. Foarte probabil Georgia va fi următoarea pe listă. Pentru americani renunţarea la Ucraina înseamnă eliminarea unei bătăi de cap, dar şi admiterea unei reaşezări a forţelor în regiune. Pentru Ruşi costul aducerii Ucrainei în propria sa zonă de influenţă este deja calculat şi acceptat. Şi se exprimă în milioane de metri cubi de gaze naturale.

Nu spun că trocul ucrainian reprezintă, de această dată, preţul compromisului. Dar cu siguranţă acest troc ne spune că în spate există o anume înţelegere. Şi ne mai poate sugera la ce s-ar putea referi această înţelegere.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

13 Comments

  1. Lasă-mă să văd dacă am înţeles bine: rachetele astea au rol de borne de graniţă între zonele de influenţă americană şi rusă în partea asta de lume? Cum e: de ce ţi-e frică, de aia nu scapi? Aşa se explică supărarea moldovenilor, care, cică, n-au fost consultaţi şi ei în privinţa scutului? Şi iar suntem vecini cu Rusia? Cu băsescu la Cotroceni? Zile de fior şi râs! Şi de tremurat, că Flacăra Violet a murit pe aragaz…

  2. Rachetele alea sunt frecţie la picior de lemn, dar un negoţ lucrativ pentru o anume industrie cu ceva probleme.
    Fireşte că suntem vecini cu Rusia.
    Băsescu fusese invitat de Putin la Moscova, parcă, nu? La summitul de la Bucureşti. :))))))

  3. Ce multe stii mata… Si ce frumos le spui… Intotdeauna armele si puterea s-au tinut de mana… Banii sunt haina sub care se ascund sa nu ne sperie… Norocul nostru ca au nevoie de sclavi si de martori…

  4. „Sprijinul american a fost din nou simbolic şi ineficient.”

    Intr-adevar ‘din nou’:
    Ungaria ’56 , Cehoslovacia ’68… … …
    Si Berlinul Occidental a fost pe muchie de cutzit…

    Si nu pot sa nu ma gandesc la servetzelul ala cu 90% – 10% … … … 🙁

  5. Dacă pricep eu bine – sau relativ, bine – treburile stau cam aşa: în penultimul deceniu al secolului trecut, criza celor două sisteme (capitalist şi comunist) a ajuns la maturitate. Liderii celor două superputeri, s-au întâlnit şi au ajuns la un gentlemen’s agreement: sistemul comunist se predă celui capitalist, dat fiind că la vremea respectivă, criza celui din urmă era foarte bine disimulată iar comunismul apăsa cu toată greutatea, pe umerii celor bletemaţi să-l accepte. Trecerea s-a făcut, cum bine ştim toţi, mai cu o perestroikă, cu ceva glasnost, mai cu un socialism cu faţă umană, mai cu ceva bâte de la mineri şi alte metode, specifice „copilăriei democraţiei”. După asta, a urmat construcţia sistemului, la care am contribuit cu toţii, dar de care au beneficiat câţiva… Aşa am descoperit că există mai multe feluri de capitalism: cel – să-i zicem – nemţesc, specific naţiunilor din nordul Europei, bazat în principal pe onestitate şi muncă, pe recompensarea justă a acesteia şi pe solidaritate socială, guvernată de bun-simţ. Pe lângă modelul ăsta, mai era şi cel de peste Atlantic: bazat pe capital speculativ, pe o selecţie naturală împinsă la extrem şi pe lipsa oricărei morale în ceea ce priveşte controlul naţiunilor – chiar şi a celei proprii -. Între timp, în Est, apărea un nou model capitalist: cel de stat, gândit şi planificat în cartierele generale ale serviciilor secrete, fără nicio fundamentare doctrinară (excepţie: naţionalismul, în toate formele sale), având drept capital, resursele naturale ale statului şi ca principali actori, pe cei mai fideli ofiţeri din numitele servicii. Similitudinea cu sistemul american nu se limitează la lipsa scrupulelor în ceea ce priveşte controlul resurselor…
    Între timp, surpriză! Loveşte şi criza sistemului capitalist de peste ocean. Ea a fost ascunsă măiastru de aparatnicii americani (mai ales de neo-con-ii, care se visau stăpânii Universului cunoscut şi nunumai…) iar panta descendentă a fost ameliorată în ultimul deceniu al secolului trecut, de transformarea statelor membre ale Tratatului de la Varşovia, în pieţe de desfacere, furnizori de mână de lucru calificată, ieftină şi chiar, în furnizori de materii prime. Împotriva acestor state s-a dus şi este departe de a se fi încheiat, un război econommic. Asta nu a fost suficient, pentru a menţine sistemul viabil iar la temelia lui au săpat cu spor lăcomia maladivă şi speculaţiile (furturi în toată regula) a celor aflaţi în spatele conducătorilor „celei mai măreţe naţiuni”.
    Azi, America se găseşte în poziţia Rusiei, care în 1980, invada Afganistanul. Dar, pentru că ruşilor le plac şi ştiinţele umaniste, prin urmare, şi istoria, ei nu vor cheltui resurse pentru întreţinerea rezistenţei antiamericane în Irak şi Afganistan. Ei câştiga bani şi influenţă, făcând afaceri cu opozanţii Americii. Mai mult, ei se insinuează în zonele „permeabile” ale zonei de influenţă pretinse de americani. Preluarea controlului asupra OMV, care la rândul său, deţine controlul resuselor de hidrocarburi ale României sau culisele industriei aluminiului şi energiei electrice din ţara noastră,cred eu, sunt relevante. Aşa că, scutul antirachetă nu ne garantează anihilarea unui eventual control economic, exercitat de „poporul frate şi pretin”. Singurul lucru asupra căruia putem fi siguri – şi asta, pe termen mediu – este faptul că ruşii nu vor intra cu trupe în România, aşa cum arată ea pe hărţile de azi.
    Dezbodământul va fi hotărât de un stat spre care ne uităm din ce în ce mai des: China. În momentul în care chinezii vor fi tezaurizat suficient, creîndu-şi rezervele de materiale strategice planificate, iar prietenia cu americanii nu le va mai fi profitabilă, aceştia din urmă ne mai având ce să le ofere, asiaticii vor renunţa şi la a mai folosi USD ca monedă de tezaurizare şi tranzacţionare – efect direct şi imediat: implozia Americii în interiorul graniţelor proprii. Din acel moment, cei care se vor simţi puternici, vor împărţi „moştenirea” rezultată.
    Aşa că, scutul – existent deocamdată doar pe hârtie – are o relativă valoare simbolică în relaţia cu Rusia, o valoare PROBABIL practică, în ceea ce priveşte protecţia AMERICII, împotriva unor eventuale atacuri îndreptate din Orientul Mijlocu asupra teritoriului ei, va fi instalat pe teritoriul nostru – implicându-ne astfel – financiar şi politic şi va exista, atâta timp cât americanii vor avea interes ori mai degrabă: atâta timp cât America este ceea ce este azi – o putere care-şi face politica şi aprovizionarea cu materii prime, prin forţa armelor…
    Dacă la momentul respectiv, UE nu va reprezenta o forţă relevantă în relaţia cu noile puteri ori dacă apartenenţa României la această structură nu va mai fi de actualitate, ţara nostră riscă să devină un no man’s land ai cărui locuitori vor fi trudit spre a plăti un monument inutil, în măsură să atragă ostilităţi gratuite…

  6. P.S.: Cu investiţii materiale infinit mai mici dar cu aport intelectual maxim, puteam – asemeni d-nei. Angela Merkel – discuta liber, cu vecinii de peste gard, pentru că America-i tare departe iar autostrada „Bechtel” e mică rău bre! 😉

    • Cantemir mergea la şcoală ca să înveţe, nu ca să fumeze în wc, Dimitrie a fost la Constantinopole, ca zălog, nu la Anvers, ca ză drunken sailor, Antioh l-a lăsat un pic falit, Mircea îşi bazează prosperitatea pe protecţia oferită de el, domnitorul a acceptat suzeranitate rusă, cu intenţia de a obţine independenţa faţă de Imperiul Otoman, măgarul pozează în duşmanul Rusiei şi ne dă gratis pe mâna FMI-ului şi Pentagonului care, oricum ai învârtio, tot America se cheamă. Despre europeni, numai de rău: ei vin (sau veneau) să-şi ia tainul…

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

- A word from our sponsors -

De citit

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...