Eruditu’

Nu  ştiu câţi dintre voi au apucat să vadă fotografia asta.

E de aici. Via Şuţu. Unde găsiţi şi povestea fotografiei.

Sindromul „carte cu cotor frumos cinste cui te ţine la vitrină” nu mai trebuie nici explicat, nici povestit. La asta adăugăm şi ştirea de aici. Şi aşa aflaţi de ce interzice Boc drogurile, pe când EBA cerea legalizarea lor.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

19 Comments

  1. acum,nu ca l-ar absolvi cu ceva de vina de a se afla unde nu-i este locul dar,sa mai zica cineva ca nu avea dreptate mirgeoana atunci cand reclama atacul violet….ingrijorator este faptul ca,derapajul asta se produce la cel mai inalt nivel si cred ca am umplut stegul de cacao…aferim bre…diagonala ce culoare are?

    spedy/13/02/2010

  2. Sindromul bibliotecii este calsic în societatea noastră: dacă în vremea Răposatului, biblioteca avea două valenţe – una era aceea pur practică, de izolator termic, furnizat cu dărnicie pe piaţa lipsită de libertate (problema rezolvându-se în epoca contempoarnă, prin placarea exterioară cu plăci de polistiren -termosistem-) a II-a fiind chiar o formă a foamei de cunoaştere, de evadare din universul cu limite bine păzite… După moartea constructorului „Iepocii de Aur” cărţile au dobândit noi valenţe: materie primă pentru cornete sau, în cel mai fericit caz, mijloc de tezaurizare pentru snobi iar în subsidiar (fraierii consecvenţi -asemeni boului- urmăreau ediţiile editate în Moldova de peste Prut, pe hârtie de ziar cu ortografia antedemocratică – î din i şi nu â din a, „sînt”, în loc de „sunt” şi alte subtilităţi ale Academiei-, dar la preţuri pământene), tot cu dorul cunoaşterii.
    Pe măsură ce societatea multilateral-dezvolatată a lu’ nea’ Nelu a luat avânt iar frizerii şi chelnerii au dobândit -doar era domocraţie, ce pana lor! iar ţara era condusă chiar de un fost director al „Editurii Tehnice”, deci, om cult în cap!- dreptul de a înfiinţa universităţi şi academii în care admiterea se făcea pe bază de interviu („Cum te numeşti?”,”În ce an suntem?” şi eventual, „Cine e preşedintele României?”), cărţile au devenit şi obiecte proprii dismulării (erau pretabile ascunderii sticlelor de tărie ori parailor daţi ca şpagă pentru promovarea examenelor ori ţinute – contrar sfatului medicului- aproape, ca sursă de documentare, cu ţigări de diverse clase sau cu trascăul, devenit clasic. Mai nou, în ele se disimulează şi camere video miniaturale, spre imortalizarea unei Birchall sau altei anonime, care prestează un oral, pentru o notă de trecere…
    Cărţile şi bibliotecile, numai ceea ce par, nu sunt!
    Ceea ce credem că vedem noi în poză, ne provoacă un reflex pavlovian, pe care nu îl putem tempera decât prin duritatea experienţei: mobilă ornamentată cu sculpturi realizate manual, lucrări legate în coperţi nobile… Mmm, e cam ciudat ca în societatea în care EBa, Boc, Cotoi, Ridzi, Videanu, Udrea, Preda, Oltean şi alţii de teapa lor fac regulile jocului, să apară asemenea imagini obscene… SRI, SIE, SPP, STS, 0962 au investigat fenomenul? Este mijlocul prin care pulimea se poate trezi. Este calea prin care, cei fără altă speranţă -decât tinereţea- pot evada din universul creat şi stăpânit de iubitorii -ori creatorii- de EBe, Roberte, Elene, Emili, Adrieani şi se pot stabili pe alte meleaguri, unde sănătatea mentală – certificată cu acte-n regulă, fără posibilitate de mangleală- guvernează cu mână de fier…
    Atâta timp cât un bacalaureat tomnatic, ca Prigoană Sr. -tatăl lighioanei care voia să modernizeze România, în sectorul 1 mai deunăzi- emite pe loc, fără mustrări şi fără urmă de jenă, în emisiunea lui Moise Guran, o mulţime de minciuni -pozând în doct-, care să-i acopere pe moment, hoţiile ordinare, ce-l au drept coautor pe faimosul Livache, primar destoinic al ebanianului, sprijinit temeinic de universitarul -că penal nu mai este-, Sile Pietroi -agent electoral, atunci când e nevoie-, obligându-i gazda, să revină cu precizări în proxima emisiune -pentru a nu se face de cacao-, aflăm pe ce tărâm trăim: ŢARA ÎN CARE IMPOSIBILUL ESTE POSIBIL! Asta este o formă superioară a „ţării tuturor posibilităţilor”, pe care o îngropăm în ridicol, dovedindu-le mâncătorilor de hamburgheri cât de lipsiţi de imaginaţie şi de nesimţire, sunt.
    Dacă ai fi în faţa „bijuteriei” din poză, ai trăi şocul genistului: dacă la extragerea unui volum, va izbucni, într-o cascadă de watt-i, o manea? Ori dacă, între coperţile pline de promisiuni, vei descoperi o cutie cu havane sau o sticlă cu „o tărie” mai acătării?
    Aşa că, în opinia mea, imaginea -dacă a fost surprinsă în ţărişoară- este dintr-o locaţie ce trebuie cercetată de îndată -punând în pericol siguranţa statului tâlharilor, bazaţi pe ignoranţă- sau a fost surprinsă într-un muzeu, care stă să se prăbuşească ori în cabinetul măgarului, unde în alea „fără soţ” găseşte -ca din întâmplare- câte-o amintire de la prietenul său: Chivas iar în celelalte se află câte-un „întăritor” de limbă, amintire de la Nuţi…

  3. Mordechai te saluta UNGURU.Noah zice ca ,,Carte multa nu se cere ,matroz sa fii dar sa ai putere!:):):) noah rectificam ,,putere sa ai dar matrozu sa fii,nu sa cere multa carte„se cere sa privesti chioru ,ca si dupa o bauta :))))))))).Mordechai te saluta UNGURU.

  4. yep.
    un prieten a mostenit multe cartzi.din lipsa de spatziu,a vrut sa le valorifice.da un anuntz la ziar…si pana aici,totul okay.acuma incepe tragedia:
    este sunat de un potentzial,client.
    care intreaba:cat e metru?
    metru?
    pai,da.a luat nevasta o biblioteca noua,si trebe so „aranjam-umplem”.
    ma bucur ca presedintele romaniei tzine cu ecipa poli-timisoara.

  5. cartzile au devenit decor ptr…hm,pentru cei bogatzi.
    ptr saracii,in schimb,un lux nepermis de scump…
    cineva zice:daca dumnezeu ar fii corect,atunci ar da un decret ca dupa moarte,fiecare sa-si care averile adunate pe pamant,in spinare.
    si traiesc cu sperantza ca poli sa dea in judecata presedintzia,ptr recuperarea culorii…

  6. Daca tot vrem sa le dam o zmetie, propun una usturatoare: sa nu le mai pomenim DELOC numele. Lui sa-i spunem PRESEDINTELE IN EXERCITIU ori, daca textul e mai peiorativ, VODĂ. Ei – ministrul in exercitiu de la turism sau NUP-a 😉
    Sigur o sa-i usture !

  7. Sutu nu ia in considerare un lucru. Daca vom cauta pe goagal, vom observa ca toti dictatorii, imbecili si inculti, incepand cu Stalin (doar teolog!) aveau obsesia de a lasa posterioritatii fotografii, in fata bibliotecii.

  8. Cred ca si eu as avea nevoie de un metru treijcinci de carti, cu copertile eventual rosu sau mov, sa se placa cu covoru’ de pe jos si cu carpeta din perete, aia cu rapirea gagicii aleia de catre uratii aia cu turbanile pa bibilici. Stii pe careva care vinde?

    • am eu dar is albastre…… de tush…..de-ti ramane culoarea pe mana…..Rosii am …acasa prin podu casei …is alea ce le-a cumparat tata prin 80… de erau cu toate judetele tarii… fiecare judet cu cartea lui.. ma uitam si eu ..ca neghiobu-n ele ca avea poze faine…. Pe prima pagina era fotografia lu nea Nicu..pe a doua era stema romaniei…. cu culoare albastra… nu violet cum o facura neghiobu ala de Base…. mai mare rasu!!!

  9. Va dau o informatie in premiera, pe care astia tinerei si cu suzeta in gura in 89 nu au de unde s-o stie, dar e misto si se poate proba (de parca ar mai conta). Editia aia albastra cu spectacolul, face parte din seria imensa de carti primite de la fratii italieni la revolutie, de unde mi-am pus si eu o gramada de carti la o parte, macar ca eu le citesc, nu le pun in poze. N-am luat-o si pe aia, tocmai pentru acest motiv, ca nu cunosc italiana cat sa pot citi pe bune, si pentru ca subiectul nu ma intereseaza, sincer. Dar faptul ramane. Nu stiu cine le-a proptit acolo, dar va spun sigur ca nu sunt cumparate, sunt luate din muntii de carti de la revolutie!

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

- A word from our sponsors -

De citit

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...