Mai întâi m-am uitat la şedinţa lui Gâdea. L-am ascultat cu răbdare pe Diaconescu. Îi priveam expresia în timp ce Valentin Stan îi turna cu laudele. Mă rog. Argumentat. Pe urmă l-am asculat. I-am înţeles oţărala pe nemernicii din PSD care nu l-au întrebat tocmai pe el dacă îl supără ficatul, dacă îl străng pantofii, dacă îi stă bine cravata. N-am înţeles de ce nu şi-a vărsat tot năduful ăsta la congres. Cam ăsta era rostul congresului: să spui acolo ce nu-ţi place la trupa dance din care faci parte. Să pui întrebări şi să primeşti, poate, răspunsuri. La congres a avut însă vreme doar să anunţe că se ştie bine cu Geoană şi că îl susţine.
Altfel pot fi de acord cu el că e nemulţumit de felul cum l-au tratat colegii. De felul în care a fost tratat în partid. Ce nu înţeleg e… ok, deci s-a simţit şuntat pe timpul candidaturii la Primăria Capitalei… ok. S-a simţit ulterior neglijat, ignorat, rău tratat. Ok. Cine conducea pe atunci PSD? Pe cine a sprijinit el la congres? Hă? Cine ce consumă în salonul ăsta?
Mai zic o dată: obiecţiunile lui sunt valabile. Cine era vicepreşedinte în partidul ăla atât de nenorocit? Cine a candidat la preşedinţia acelui partid? Cucuriguuu! Hai, că nu suntem toţi etnobotanişti!
Mă tem că mişcarea lui Diaconescu bate în violet, cu vagi carouri portocalii. Cum singur spune… e un om liber. Liber să facă ce-l taie capul. Cristi Diaconescu e un politician cu o imagine bună. A fost un ministru competent şi respectabil. Cred totuşi că e oleacă de distanţă între imaginea sa publică şi ce stă sub scrobeală.
Apoi am citit articolul ăsta, pe ziare.com. Care se încheie cu o concluzie năucitoare:
Daca Diaconescu va decide sa intre in partidul lui Oprea, va fi ca o gura de oxigen pentru viitoarea formatiune. Fiindca altfel, am vorbi un partid care ar cuprinde doar oameni fara nume si „dalmatieni” precum Culita Tarita sau celebrul Serban Mihailescu. Miky Spaga, daca doriti. Sau Micky le Baksish cum il numea presa franceza. „Nasul” in varianta propusa de fostul comisar european pentru extindere Gunther Verheugen.
Nici macar Oprea nu e un personaj cu imagine buna sau priza la electorat. Diaconescu e insa din alt film. Ar putea fi acea figura ce da credibilitate. Si da semnalul ca sunt frecventabili.
Deci avem următorul raţionament: Miky Şpagă, Oprea, Culiţă Tărâţă, etc. sunt de tot căcatul, dar prin alăturarea lui Diaconescu devin onorabili şi frecventabili? Asta e ca şi cum ai spune că dacă arunci un brăduleţ dezodorizant în hazna, căcatul de acolo prinde miros de pădure verde. Fals! Începe să pută şi brăduleţul a rahat! Trecerea lui Diaconescu la PRM ar face PRM onorabil? Ce raţionament e ăsta?
De fapt lucrurile stau exact pe dos. Prin mişcarea asta Diaconescu riscă să îşi distrugă extrem de rapid cel mai important capital al său: imaginea. Ceea ce, repet, e dreptul său. Şi poate compensaţia e îndestulătoare.
Are omul o misiune de indeplinit si matale te superi pe el.
Vorba lui Nea Stere. Chizda!
Cel mai greu rol într-un film e să ai aerul că nu eşti din acel film. Că eşti deasupra. Un fel de Peter O’Toole rătăcit într-o telenovelă…
– Ce caut eu aici?
Ai mereu aerul că te întrebi.
– Hmm, habar n-am. Ia uite ce gustări delicioase, pregătite pentru scena cu bucătăria!… Ce-ar fi să gust şi eu?
Şi tot aşa…
[…] despre Diaconescu scrie şi moshe. Mai precis despre viitorul său politic, cât o mai fi. var addthis_language = 'en';var […]
Un mare rahat. Inca o carpa cu fata de baiat bun… Trebuia sa plece, sa depuna mandatul de senator si sa ne dea senzatia ca traim normal…
Pana la partidul ma-sii, unde dracu scrie ca totii demisionari din orice grup trebuie sa se afilieze la gruparea lui Mos Teaca: http://traficulmasii.ro/2010/02/25/regulamentele-de-functionare-ale-camerei-deputatilor-si-senatului/ ?
Schimbările lor de multe ori sunt de la imagini preţioase la buzunare mai pline. Noi, oricare le-ar fi învârtelile lor, tot către buzunare mai goale ţintim. Din păcate !
Prestaţia ocazionată de defectarea din PSD, mă face să cred că dl. Diaconescu Cristian a fost o altă carcasă, ca toate carcasele care au defilat în fruntea ştirilor din ultima vreme – goală!
Dacă s-a dovedit disciplinat şi a oferit lui Oprea, plăcuta ocazie de a anunţa el plecarea sa din PSD, am fost tentat să presupun că, a făcut-o pentru a le aplica o subtilă şi letală lovitură, insensibililor foşti colegi, pe care-i cam durea-n cur de filajul întreprins asupra lui… După apariţia întârziată de la televiziuni, părerea mea despre acest personaj, a suferit oarece ajustări… Ce ne spunea el, după apropape o zi de la anunţul părăsirii PSD? Afirmaţiile lui, legate de aşa-zisele raţiuni care l-au determinat să-l susţină pe Stănac -culmea!- concurându-l, pentru ca apoi să se retragă, tocmai când candidatura lui -conjugată cu lipsa cvorumului, determinată de lehamitea sau oboseala delegaţilor, care plecaseră spre casă, fără a mai aştepta desfăşurarea unui eventual, al II-lea tur de scrutin- l-ar fi făcut pe Geoană noul preşedinte al PSD, arată că omul a învăţat mecanic lecţia; Mai arată că, de data asta, n-a mai beneficiat de meditaţiile profesorilor eminenţi, ce l-au consiliat, până de curând… De-abia acum, este posibil ca dl. Diaconescu să înceapă să se simtă foarte singur, lipsit fiind, de ocrotirea şi sprijinul celor plătiţi să ne prezinte un domn competent, de o eleganţă seducătoare, ce mai, un om de lume! S-ar putea ca mulţi dintre noi, care au dorit să creadă că Diaconescu este o realitate şi nu o hologramă impusă de necesitate, să fie tentaţi să creadă, că a fost lovit de vreo maladie misterioasă, care l-a transformat subit, într-un tip care calcă în străchini, fără pic de eleganţă şi al cărui comportament frizează iraţionalul dacă nu, prostia… Ne vom găsi în faţa unei dileme pe care numai bunul-simţ ne-o poate lămuri: care este adevăratul Diaconescu – omul de lume care, prin simpla sa prezenţă, cauţiona o adunare ca fiind selectă sau personajul isterizat de ideea de a rămâne în afara jocurilor, fără consilieri şi fără protector(i), care nu poate însăila nici măcar o amărâtă de minciună, cât de cât, credibilă?
Sunt tentat să cred că ne aflăm în faţa unei imagini create după acelaşi tipic, după care a fost creată şi cea a lui Geoană (ce lipsă de imaginaţie, nu? – mai răsfiraţi tovarăşi!) şi constatăm cu durere că şi Diaconescu a fost un balon frumos poleit, umflat cu cele mai puturoase băşini…