Post scriptum la un congres

De ani buni primesc înjurături de la entomologia portocalie. De ceva vreme nu duc lipsă de mesaje subtile nici dinspre gradena pesedistă. A cam venit momentul să-mi fac prieteni şi în cartierul liberal.

Nu mă deranjează să repet că organizarea congresului liberalilor mi-a părut clar superioară vanghelotecii pesdiste. Atmosfera a fost una mai civilizată, tonul discuţiilor, în general, civilizat, iar dezbaterea mai aplicată. Realegerea lui Crin Antonescu îmi pare logică şi perfect previzibilă. Antonescu era, la acest moment, opţiunea cea mai bună pe care o avea Partidul Naţional Liberal. Ceea ce nu e obligatoriu un lucru de laudă. Dar astea sunt prostii care nu interesează pe nimeni, aşa că mai bine trecem la partea în care îmi pun în cap o bună parte a liberalilor.

Am urmărit discursurile lui Crin Antonescu la congres, dar şi ieşirile ulterioare, în media. Şi cred că Antonescu are urgentă de nevoie de un ciomag. Celor care au uitat le reamintesc de ţara zburătoare a Laputei în care Gulliver întâlneşte acea naţie aparte de savanţi dedaţi contemplaţiei, care păstrau pe lângă ei câte un servitor înarmat cu un ciomăguţ. Rostul servitorului era acela de a-l articula scurt pe filosoful căzut în reverie, readucându-l, pentru scurtă vreme, în zona unei relative lucidităţi.

Nu am înţeles nici tonul, nici limbajul cu care a înţeles Antonescu să-l atace pe Cataramă. Candidatura lui Cataramă era inofensivă, iar tezele sale stupide şi atât. Nu înţeleg pentru ce era necesară înfierarea sa cu aşa mânie proletară „gradul”, „trebuia exclus de mult” etc. S-a votat la congresul ăsta cumva că la PNL singura opinie corectă e domnului Antonescu? Înţeleg că introducerea votului la pachet a fost un exerciţiu de subtilă democraţie, dar chiar aşa? În PNL nu mai sunt admise şi alte opinii, fie ele şi tâmpite? Ieşirea aproape isterică a lui Antonescu mi-a readus în minte un episod la fel de urât: cel al anunţării rezultatelor din seara votului pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, când domnul Antonescu era, la fel, lovit de streche ca o babă isterică. Şi îmi mai amintesc cum, cu un an în urmă, la prima sa candidatură pentru preşedinţia PNL, Crin Antonescu aducea un elogiu celor „doi liberali din sală”. Unul dintre cei doi era Cataramă.

În unul din discursurile sale domnul Antonescu se lăuda că, în istoria de după ’90 a PNL, este candidatul la alegerile prezidenţiale cu cele mai grozave rezultate. Mai întâi e inexact: în 1996 Emil Constantinescu, susţinut de CDR, din care făcea parte şi PNL, a câştigat alegerile. Iar în 2004 candidatul Alianţei DA, din care PNL făcea iar parte, Traian Băsescu, de asemenea câştiga alegerile. Probabil domnul Antonescu se referea exclusiv la cei cu carnet de partid marcat cu săgeată. Chiar şi aşa… nu văd de ce mama dracului ar fi o mare ispravă că ai reuşit să ieşi pe locul trei, învingându-i pe Becali, Vadim şi Ninel Potârcă! Dacă pentru PNL asta e o performanţă care se cere cu orice preţ evocată… nu am nimic de obiectat. Iar dacă tocmai această măreaţă biruinţă e cea care îl face cel mai potrivit pentru conducerea PNL e perfect. Dar atunci L-ul din coadă nu mai vine de la „liberal”, ci de la altceva.

Nu am înţeles de ce Tăriceanu nu mai face parte din nicio structură de conducere a PNL. Şi nu e treaba mea ci a liberalilor. Treaba mea e să-mi dau cu părerea. Am ascultat bălmăjelile domnului Antonescu, aseară la Realitatea TV, şi nu am priceput nimic. De ce foştii preşedinţi ai PNL Câmpeanu şi Ionescu-Quintus au asigurat un loc în conducerea PNL, dar Tăriceanu ba. L-am auzit pe Antonescu vorbind despre Tăriceanu. Şi din nou am regretat lipsa omului cu ciomăgelul. Pentru că domnul Antonescu e în pericol evident de a pierde legătura cu solul, îmbătat de performanţa de a-l fi învins în alegeri pe Ninel Potârca şi la congres pe Orban Mandolină şi Cataramă.

Călin Popescu Tăriceanu a făcut parte din conducerea PNL vreme de 20 de ani. A fost copreşedinte al Alianţei DA (deh!) care a dat preşedintele şi guvernul după 2004 ( nu mai comentăm circumstanţele). A fost prim ministru vreme de patru ani şi a reuşit să asigure o relativă stabilitate guvernamentală într-un context politic extrem de complicat, având de luptat cu ostilitatea făţişă a lui Traian Băsescu. În fine, după aceşti patru ani de guvernare a obţinut un scor onorabil ( nu grozav!) pentru partidul său în alegerile parlamentare ( unde, în colegiul său, domnul Antonescu termina pe locul trei sau patru, nu mai reţin!). Pentru echilibru trebuie pomenite şi realizările domnului Antonescu. Acestea sunt: nimic!

Am mai spus-o: Crin Antonescu este un politician construit exclusiv pe discurs. Iar de vreme bună discursul său e tot mai prăfuit, cârpit şi pleznind de autosuficienţă. În România, e drept, se poate face carieră exclusiv din gargară, dar vreau să sper că liberalii au aşteptări mai mari.

Crin Antonescu trebuie felicitat pentru victoria sa. Şi trebuie pleznit foarte des cu ciomăguţul. Şi pus să scrie zilnic, de câte o sută de ori, pe caietul de dictando: democraţie. Şi : nu am să mai fiu ranchiunos. Are patru ani să facă asta. Dacă nu, în 2014 se va lăuda din nou că l-a nimicit pe Ninel Potârcă.