Zăpăceala asta din secuime, legată de legiuirea limbii maghiare ca limbă oficială în Harcov, e o întâmplare proastă şi nesănătoasă. Care trebuie tratată cu echilibru, fără patriotism isteric. Este firesc ca maghiarii să vorbească maghiară. Nu avem de ce ne isteriza, în privinţa asta. La fel de firesc ar fi ca, trăind în România, să vorbească şi limba română. În primul rând pentru ei ar fi mai bine. Este absolut în regulă să îşi poată folosi limba maternă şi în situaţii oficiale, dacă asta nu lezează pe nimeni. Dar ideea de a declara maghiara ca a doua limbă oficială, nu prea mai e în regulă.
Este posibil ca demersul acesta să fie doar o etapă din procesul prin care se doreşte obţinerea autonomiei acelei regiuni. Lucru care, din nou, nu e tocmai în regulă. Şi când spun că nu e în regulă nu invoc cine ştie ce argumente constituţionale, ori mai ştiu eu ce raţionament juridic. E mai degrabă o chestiune de bun simţ. Pentru că aici lucrăm cu simboluri. Şi ăsta a fost mereu un joc periculos. Limba maghiară este, pentru cei din secuime, un simbol. Asemeni însemnelor pretinsei regiuni autonome. Asemeni steagului maghiar. Limba maghiară devine un simbol şi pentru români. Un altfel de simbol. Cu o cu totul altă conotaţie. Tot astfel cum simbolul reprezentat de limba română e rău primit de către unii din maghiarii de acolo.
Din păcate, în regimul Băsescu, joaca asta imprudentă cu simbolurile a intrat într-o zonă periculoasă. Nu am să folosesc ocazia pentru a-l ataca pe Băsescu, dar nici nu trebuie ignorat că poartă o bună parte din vină. Nenumăratele compromisuri făcute de Băsescu, în căutare de câştig electoral, au încurajat tipul ăsta de manifestări.
Am auzit prea des comparaţia cu SUA. Susţinându-se că acolo nimeni nu poate atenta la statutul limbii engleze. Aş atrage atenţia că în SUA limba engleză nu este limbă oficială. Cel mult o limbă oficială de facto. Atât! Oricum comparaţia cu SUA este nepotrivită. În bătrâna Europă limba e un simbol în spatele căruia se ascund mii de cimitire şi veacuri de nelinişte. Iar jocul cu astfel de simboluri poate umple noi cimitire.
Am spus că este firesc ca maghiarii să vorbească limba maghiară. Să o vorbească. Să o folosească. Pentru că ăsta este rostul unei limbi. Să fie vorbită. Pentru asta nu e nevoie nici de lege, nici de umblare în Constituţie. Atunci când însă începe transformarea ei într-un simbol, cu bună ştiinţă, e semn că cineva caută cu orice preţ sfadă. Şi asta nu e deloc bine.
O singură observație fac: Dintre toate mioritățile, ungurii au tupeul cel mai mare… Și asta pentru că li s-a prea mult nas în cei 20 de ani. Toate partidele au sărit în pat cu oganizația de prostituție politică numită UDMR…
Ăștia îs cei mai vocali și cei mai nesimțiți…
Nu am auzit, de exemplu, ca în Dobrogea, populația de origine turco-tătară să aibă aceleași pretenții ca UDMR în Ardeal…
Și mi se pare aberantă însăși poziția UDM, care s ridică împotriva limbii majorității…Nu mi se pare firesc ca să existe cetățeni ai acestei țări care să nu se poată exprima în limba română. În Ungaria, de exemplu nici nu se pune poblema să nu știi ungurește.
Dacă mâine m-aș muta în Ungaria, sau în Brazilia, sau în Iordania, primul lucru pe care l-aș face ar fi să învăț limba țării…
Poate nu e SUA cel mai bun exemplu, dar încă nu am auzit de obligația Curții Supreme Federale de a tipări motivările bilingv…
În localitățile de graniță din Ungaria unde românii sunt majoritari, nu există tăblițe bilingve, așa cum au pretenția ungurii din România…
Nu e vorba de tupeu, e vorba de auto-prezervare. Daca ei au „tupeul” cel mai mare este pentru ca au conditiile cele mai avantajoase: cea mai mare populatie, teritorii intinse cu majoritati sau chiar supermajoritati maghiare si spre deosebire de alte etnii au o cultura suficient de dezvoltata pentru a rezista activ asimilarii culturale (tiganii, desi ar fi mai multi dupa unii, sunt mai dispersati, si au ajuns la un nivel de simbioza atat de ridicat cu cultura romana – scuze de cacofonie- incat o miscare tiganeasca asemanatoare cu cea maghiara este practic imposibila). Celelalte minoritati nu pot pretinde aceleasi lucruri deoarece nu sunt concentrate teritorial, iar in locurile in care detin majoritate, o separare administrativa a acestor locuri nu ar fi fezabila economic datorita suprafetei mici si accesul limitat la infrastructura(cazul ucrainienilor, rusilor, turcilor, slovacilor si bulgarilor banateni)
In Dobrogea statul roman a avut grija sa nu aiba astfel de probleme prin colonizare masiva de romani si prin fortarea emigratiei turco-tatare in perioada interbelica (cam 50 de mii au plecat, cei mai multi presati, numai in deceniul 3). Cum relatiile cu Ungaria nu era nici pe departe la fel de bune ca cele cu Turcia, statul Roman nu a putut aplica o politica similara de epurare etnica si in Ardeal (desi colonizari cu romani au existat si acolo).
Stai linistit(a), Ungaria este la fel de permisiva cu limba, dar acest lucru nu iese in evidenta datorita lipsei unor concentratii teritoriale de talia celor din Romania. Si apoi, argumentatia ta e gresita, caci ungurii nu s-au mutat aici, ci aici s-au nascut si aici se afla memoria lor culturala. (probabil vei arunca argumentul ca sunt „invadatori” care au venit in sec 10 sau alt cliseu nationalist, dar situatia romanilor din Dobrogea e mult mai proasta in aceste conditii – 90% nu-si pot revendica un stramos care sa se fi nascut in Dobrogea inainte de 1878, ceea ce nu este cazul pentru ungurii din Ardeal)
Mai documenteaza-te despre placutele bilingve in Ungaria.
Poate contextul actual nu este potrivit pentru oficializarea limbii maghiare in secuime (avand in vedere criza economica generatoare de sentimente fascistoide), dar acest lucru trebuie sa se faca si va avea loc. O autonomie regionala pe model italian ar fi cea mai potrivita pentru Romania, avand in vedere atat conditiile istorice similare. Daca italienii au putut oficializa limba germana in Tirolul de sud (si acea regiune ar fi mult mai „periculoasa” din punct de vedere nationalist, fiind pe granita cu Austria), nu vad de ce nu ar merge si in Romania. Pana si pentru nationalisti ar fi avantajos acest lucru: maghiari ce nu cunosc romana nu vor putea „invada” si alte teritorii romanesti, si, in lipsa de alternative economice, vor pleca in Ungaria (pe termen lung, avand in vedere natalitatea maghiarilor, aceasta ar putea duce la „recuperarea gliei stramosesti de catre romanul neaos”)
Maestre, nu te pripi cu afirmatiile … Limba materna este esentiala pentru individ (stii chestia aia cu limba romana e patria mea, de exemplu) – sunt in prezent in afara Romaniei si simt acut cum pierd abilitati de comunicare in limba romana pe masura ce dobandesc altele. Este de dorit ca secuimea sa nu uite vreodata care le este limba, originile si obiceiurile, pentru ca asta ii defineste. Locuiesc de doi ani in Belgia unde totul, dar TOTUL este bilingv si nimeni nu are nici o problema. Problema limbii maghiare si a bilingvismului este o falsa problema din care si romanii si secuii pierd, castiga o mana de iredentisti dintr-o parte si o mana de xenofobi extremisti din cealalta. Daca maine s-ar planta placute etc., lumea ar intelege ca s-a confruntat cu o falsa problema si extremistii ar disparea, asa ca va rog, lasati extremismul sa moara naibii odata …
Ups, in Elvetia exista 4 limbi oficiale, avand ocazia sa vorbesc zilnic cu Elvetieni (locuiesc in Italia) am constatat ca marea majoritate vorbeste o singura limba. Acelasi lucru se intampla si Italia: exista provincii autonome unde limba oficiala e Germana.
Maghiarii sunt Ardeal de peste 1000 de ani. Poate s-au cam saturat si ei sa plateasca taxe statului roman ca sa tina toate gunoaiele ce se afla la E si S de Ardeal.
Primul care va invata ungureste va fi Basescu dar ma tem ca-i va exploda gusha de-atata Gulash .
Diversiuni cu inversiuni marca „Laboratoarele cotroceni”. Oricum cine se joaca cu focul se cam pise in pat sau pe el din mers, ca vaca dezvoltata regional.
@ arsulici – ungurii fac la fel in aproape toate tarile unde au comunitati. La noi au avantajul ca sunt foarte multi si ca au si o oarecare istorie. Asa cum spunea Moshe, ungurii ar trebui sa isi vorbeasca limba si atat. Nu cred ca pe Janos baci il intereseaza ca limba sa sa fie oficiala – el vrea doar sa o poata vorbi si sa se inteleaga cu ceilalti. Din pacate, oficialitatile romanesti, din habarnism, ori din lene ori din interes, nu intreprind nimic transant si definitiv in problema asta, care incet se umfla ca un buboi (de fapt e umflata, nu se umfla de la sine).
N-ati observat ca tema asta apare ciclic, in fiecare an, in perioada asta, in fiecare campanie electorala s.a.m.d.
Cu ce scop?
Asa cum apar marii corupti si smenari, prin strainataturi, prinsi si anchetati, aceeasi si aceeasi, fara a se finaliza intr-un fel problema.
Cu ce scop?
Acelasi.
Eu ma intreb care este manareala ce trebuie ascunsa de toata aceasta harmalaie?
Anii trecuţi mă miram de ce Chiorul vizita aşa des regiunea… Acum iese la iveală de ce.Dar tot nu pot să-l înţeleg de ce el, în calitate de preşedinte al României,stat naţional unitar, indivizibil, promovează separatismul ? Într-o ţară normală ar fi pus la zid şi împuşcat fără prea multă vorbărie. Da România e o ţară normală?
Rabinule, ai aici nişte chestii mai aplicate pe tema asta. Eu mă mai duc în zonă…http://teaca.wordpress.com/2010/02/14/ce-vor-ungurii/
Pe mine mă interesează mai mult care sunt costurile şi cât mă costa pe mine să vorbească şi să scrie ungurii în limba lor.(mă refer la costurile de traducere, implementare etc) Dacă pe mine nu mă costă nimic , atunci pot să vorbească orice cuneiformă vor ei. Bosmeg.
Pe PNL-isti ii ataca cu „mogulii”. Pe PSD-isti cu „pensii si salarii nesimtite”. A venit randul UDMR-istilor si aici ii e cel mai usor sa starneasca ura. Ii doresc sa aiba parte de toata ura pe care a starnit-o.
Desigur, orice discutie despre minoritati/limbi mai mult sau mai putin oficiale cuprinde in sine germenii inflamarii de o parte sau cealalta.
In cazul in speta, cred ca pana a vitupera impotriva unei minoritati care ar dori sa-si impuna limba ca limba oficiala cred ca majoritatea romaneasca ar trebui sa-si puna intrebarea de ce limba romana nu este atat de atragatoare pentru minoritate incat aceasta sa doreasca in mod semnificativ, la nivelul invidizilor care o compun, sa cunoasca si sa foloseasca cat mai bine romana. Exemplul SUA e partial de folos. E drept ca acolo engleza nu e limba oficiala prin constitutie, dar e drept si ca nu prea exista minoritari care sa nu-si doreasca sa cunoasca bine engleza. Sigur ca exista imigranti in America fara o buna cunoastere a englezei, dar asta se datoreaza mai degraba carentelor de educatie si nivelului scazut de instruire decat refuzului de a recunoaste – de facto – statutul englezei de limba oficiala.
@Micawber: asta-i mama tuturor trăsnăilor în materie de argumentaţie pro-minoritate!!! =)) Dă-mi voie să mă tăvălesc de râs!!! Auzi, tu: limba română nu-i suficient de… Ha-ha, că nu mai pot! 😆
Într-adevăr, purtăm vina că n-am colonizat trei sferturi din planetă, ca să facem limba română atrăgătoare pentru minoritarii din cele două judeţe! Lol şi iarăşi lol! Mai ai din astea? Mai bagă, să ne râdem!
Eu le-as interzice sa vorbeasca romana! Dracu i-ar mai intelege prin Romania ce vor!
Cum ei au reflexe inverse…poate asa se vor apuca sa vorbeasca bilingv.
Nu ştiu dacă e de bine…dar cred că…în curînd…va schimba curvele ungureşti…cu ale noastre….
Nu se poate face limba materna a doar 6.6 % din populatie (indiferent cat de aglutinati or fi ei) limba oficiala.
Vorbeasca cat vor si unde vor limba lor materna dar nu o pot impune restului de 93.4% din populatie.
Nu e moral si din punct de vedere financiar ar fi pentru noi o cheltuiala imensa.
-toate documentele oficiale are trebui „dublate” sa apara in versiune romana si maghiara
-ar trebui retipariti toti bani sa apara inscrisul bilingv
-ar da voie sa fie eliberate documente notariale , legale, etc care imi sunt opozabile mie la un moment dat desi eu nu cunosc limba maghiara.
-t0ti functionarii publici din toate institutiile ar fi obligati sa fie bilingvi.
– presedintele ar trebui sa depuna juramantul bilingv… ce distractie ar fi…
-imnul national ar trebui tradus
-documentele de identificare(buletin, pasaport) ar trebui sa fie bilingve
Cine plateste toate fandoselile lor… celor 6.6% din populatie?
Nu cred ca maghiari din Ardeal au vreun interes in asta. De asta ar trebui facuta o regiune autonoma, in sensul ca in interiorul acelei regiuni, unde populatia maghiara este de peste 90% sa aiba dreptul la a se exprima in limba lor materna, in instanta spre exemplu…
Cate scatoalce mi-am luat eu anul trecut, cati m-au considerat un demagog si uite ca acum spun exact ce spuneam eu atunci .Ramane totusi un mister cum de autoritatea de la Bucuresti incurajeaza o situatie ce tinde sa devina exploziva si care ne va costa pe toti,enorm.Si asta peste gloaba la FMI.
Cate o data prefer sa nu rostesc unele lucruri ,pentru ca ,intr-un mod dureros se adeveresc…
spedy/16/03/2010
toata discutia asta imi aduce aminte de o vorba din batrani, sau de unde o fi izvorat ea, si anume ca un prost arunca o piatra in lac si 100 de intelepti sar s-o scoata…
nu va dati seama ca e o diversiune, un subiect aruncat ca o ciozvarta lupilor dornici de polemica…?
Sincer ,nu ma consider un intelept dar, dintre cei dispusi a inchide ochii atunci cand se plamadesc aberatiile,am vazut cu prisosinta prinsi dar, mai ales neintelegand ce li se intampla tocmai cand tavalugul ii zdrobea.Si nu-i de privit decat la ultima suta de ani…
spedy/17/03/2010
doar cateva lucruri am de spus intr-un domeniu in care nu numai ca ma pricep, dar imi si asigura existenta. Cunosc perfect situatia minoritatilor din Ungaria.
in primul rand, sunt de acord ca toata cestiunea e o provocare si o diversiune, dar are statutul asta, de fiecare data, pentru ca este un subiect sensibil, altfel nu ar avea succes si, ca atare,desi este o diversiune, merita lamurit subiectul
in Ungaria minoritatile nu se bucura nici de o zecime din drepturile pe care le are un minoritar din Romania, in fapt. Nici macar pe hartie.
pentru cei realmente interesati pot da tone de exemple si argumente. am facut parte din cateva comisii mixte romano – maghiare si stiu despre ce vorbesc. alta e problema si anume statul roman, evident. foarte pe scurt, ce cer ei le dam, cu fff mici exceptii cum ar fi labareala asta cu limba si teritoriul, ce cerem noi nu ni se da. si asa, comisie dupa comisie, ei constata ca am indeplinit obligatiile si vin cu cereri noi, noi constatam ca ei nu au indeplinit riguros nimic si treaba merge mai departe, alta comisie, alte cereri, alta mui luate cu veselie. despre asta e vorba. Au dreptul ungurii sa ne ceara ceva? NU. cel putin pana nu ajung la nivelul nostru de permesivitate. dupa aia, mai discutam. si asta nu se aduce in discutie niciodata. noi va tot dam, voi?
hmmm… aici nu e vorba de „au dreptul ungurii sa ne ceara ceva”! Ce treaba au ungurii din Ungaria si statul Maghiar cu treaba asta? Pe bune, nu e nici o legatura… e vorba despre ungurii nascuti si crescuti in Romania de sute de generatii. EI SUNT CETATENI ROMANI! De o mie de ani si-au transmis si dezvoltat limba si cultura si tot asa cum un roman are dreptul de a cere sa vorbeasca limba sa materna in tara sa, tot asa un maghiar are dreptul de a cere sa vorbeasca limba sa in tara sa!
A zis cineva că n-au dreptul să îşi vorbească limba?
Dar când numeri gunoaiele, ia vezi-le pe alea din curtea ta. Că altfel o iei scurt peste bot.