Nu-s un cărpănos. N-am de ce. Zgârcit eşti când ai parale, când n-ai e inutil. Pe principiul lui Niţă Aviaru: mai avem o sută, hai s-o bem şi p’asta să scăpăm dracu’ de grija ei. Ce să mai elaborăm atât, nu-s cărpănos, mă credeţi pe cuvânt sau nu. Şi cu asta basta.
Îmi cumpăr ţigări de la prăvălia din colţ. Şi alte mărunţişuri. Două-trei pachete te ţigări, o sticlă de carbogazoase şi cine mai ştie ce mărunţişuri. De când a devenit leul greu, mereu dă cu virgulă. Când ajung la casă preţul e mereu cu „nişte bănuţi” în coadă. Cum nu-s cărpănos rareori adun metalurgia aia, în general când mă calcă pe nervi acritura de la casă. Aşa că n-am niciodată măruntul necesar.
Ieri îmi iau eu ţigările, sticla de cola şi nişte dropsuri mentolate. Total 27 lei şi 10 bani. Îi dau ăleia o hârtie de o sută şi ea mă roagă să văd dacă n-am mărunt. Adică nu mă roagă. Aş vrea eu. Îmi zice repezit-plictisit:
– Poate aveţi 27 de lei.
Mă scormonesc. Am 28. Îi dau cei 27. Între sprâncenele pensate excesiv i se desenează o cută neprietenoasă. Nu vorbesc limba cutăîntresprâncene aşa că îmi iau ţigările şi dau să plec. Cuta dintre sprâncene devine şanţ adânc, iar lângă ea vin iute să-i ţină pereche şi nişte dungi de incruntate crăcănate pe podişul frunţii. Vocea cucoanei a devenit subit gâjâit cătrănită:
– Şi zece bani.
-N-am.
– Păi mai aveţi acolo un leu.
Are dreptate răguşita. Mai am. Scot hârtia de un leu şi i-o dau. O bagă în casa de marcat şi gata. I-au dispărut cutele. Eu nu-mi pensez sprâncenele aşa că nu ştiu să fac cute. Dar stau şi aştept. Stă şi ea. Sprâncenele alea sunt o mare şmecherie. Acum se arcuiesc a mirare:
-Mai doriţi ceva? zice
– Îhî! zic şi eu încercând să îmi trag la rându-mi gâjâială în voce. Restul!
-N-am mărunt! Când mai treceţi!îmi repede şi se mută către următorul muşteriu.
Chestia e că eu trec pe acolo zilnic. Şi de fiecare dat uit să iau ori cer mărunţişul ăla. Aşa că mi s-a aprins un bec la dispozitivul de detectat nesimţirea. Şi pâlpâie în draci. Buticăreasa se preface că mă ignoră, dar se tot uită chiorâş spre mine. Eu al dracu’, nu mă mişc. Ea patroană de butic cu sprâncene pensate e tot mai iritată de zgârcenia mea. A terminat cu celălalt muşteriu. Pe care l-a jumulit de şaij de bani. Mă ia din scurt:
-Deci mai doriţi ceva?
-Restul!
-V-am zis că n-am mărunt!
-Atunci vă dau marfa înapoi şi dumneavoastră îmi daţi banii îndărăt!
-Am băgat în casă, n-am cum!
– Înţeleg, dar ştiţi ceva? Mi se rupe!
Cucoana şi-a ieşit din pepeni. Deschide casa de marcat şi… surpriză! Găseşte cei nouăzeci de bani.
-Poftim, că văd că te-a făcut nouăj’ dă bani pă tine! mai hârâie o dată spre mine.
Iau cei nouăzeci de bani şi rânjesc. Sunt un meschin. La ieşire îi dau mărunţişul puradelului care cerşeşte. Şi rânjesc. Că sunt un meschin, un cărpănos. Şi sunt mândru tare.
Tare!!!
Dar ai ghinion la buticărese, pare-se. Eu iau şi pe condicuţă. E drept, ce e sub metalurgia de 50 de arămii nu iau niciodată, din motive de decenţă, ruşine, interes sau cum i s-o spune. Apoi, ca să dovedesc că nu sunt chiar aşa rasist, dau cei 50 de bani la ţigănuşii mici, ea şi el, soră şi frate (de vreo lună mă intrigă o mică verişoară, cred – mă încurcă la împărţirea banilor şi mă enervează că dacă n-am decât hârtia verde de un ron nu-şi împart banii: primul venit, primul servit, în pofida ameninţărilor mele pedagogice, că nu le mai dau dacă nu-şi împart amărâtul mărunţiş, frăţeşte). Oricum, cred că au mai mulţi bani decât mine. Spiritual vorbind, cotizez în Cer…
Protestez cu vehementa!pai cum domnilor ,dumneavoastra vorbiti aici de copilaria nevinovata a …mitei!.
Si habar nu am avut ca se impune si democratizarea acesteia.
Corect,pana la urma,am dreptul s-o ofer cui vreau eu nu sa mi sa impuna…hahaha…
spedy/17/03/2010
Ce sa zic, de cuconite d’astea cam am si eu parte si desi nu-s zgarcit, parca ma racaie putin cand sunt tras in piept ca un fraier! Prefer sa-i las eu, atunci cand consider ca-s bine servit.
Si pe mine ma enerveaza sa umblu prin buzunare cu zornaitoarele alea. La chiosc, merg pe principiul „lasa ca poate n-am eu altadata” si functioneaza. 🙂
Pe aia de 5 bani ii iau numai cand stiu ca merg la hipermarket, pentru carucior 🙂
He he …te luase la sigur ! Dar a dat cu cuta…de pulă :))
Mie mi s-a întâmplat la banca Penisilvania. Trebuia să plătesc o factură exact. Şi era ceva cu 1 ban (100 de lei vechi) în coadă. Şi nu a fost chip de scăpare până nu i-am dat 1 leu. Şi mi-a dat 90 de bani înapoi. Deci i-am lăsat 10 bani în contul banului ăluia. Eu sunt absolut sigur că au mai lăsat şi alţii aşa, înaintea mea. Şi mă-ntreb: dacă banii pe care îi primesc în plus nu sunt făcuţi pentru stingerea litigiilor având ca obiect 1 ban, atunci care e destinaţia lor?
Misto descrisa faza. Chestii de-astea se intampla zilnic oricui. Lasi tu, mai lasa ea fiindca te cunoaste. Dar asemenea carpanosenie din partea unei buticarese care baga marfa in magazin de cateva ori pe aceeasi factura n-am vazut.
Si cred ca nici nu cunoaste ca „de castigi, de pagubesti, tot negustor te numesti”.
Nu pune la suflet.
Dacă mai află şi de „podişul frunţii” şi de „sprâncene crăcănate”, mare minune să te mai primească data viitoare în butic. Cărpănosule! :)))
Nu ştiu zău cum reuşeşti să dai de oameni de felul. La noi în Ardeal oamenii îs mai buni. Şi şi în Banat.
Mda,…marunte, maruntis,…E mare problema cu maruntisul asta, adica, cu ”restul” 😉
Sa povestesc si eu aventura care-am avut-o cu niste ”resturi”…
In ultima vizita a noastra in Ro., in octombrie trecut, am apelat la o firma (una din multe in Ro), care se ocupa cu inchiriere de garsoniere si apartamente.
Convenisem cu acea firma pt primele 4 zile, o garsoniera in piata Romana.
Si, deoarece nu avea telefon, ne-a propus firma ca ne da un mobil al lor, cu cartela in valoare de 5 euro, ca sa putem anunta prietenii c-am sosit,
si s-avem unde primi convorbiri.
Deasemeni, pt suma de 26 euro, ne va astepta soferul lor la Otopeni, si ne va duce la garsoniera. Unde, vom primi telefonul mobil de la el, si tot lui ii vom da banii pt cazare.
Buuun…Am aterizat, soferul intr-adevar ne-a asteptat, punctual.
Ne-a luat cu masina, am ajuns la adresa respectiva.
Trec peste mizeria de la intrarea in bloc,…bloc in inima Bucurestiului..
Primul lucru, am platit pt drum. Era 26 euro, am dat 30, de la sine inteles ca restul de 4 euro era baccis soferului. Cred ca ”tip” de aprox. 15%, este onorabil, nu ?
Omul a luat banii si nici macar ”merci” n-a spus.
Sau, macar de forma, sa ofere rest. Era de la sine inteles ca-si primeste partea…
Pretul pt inchiriat a fost initial 39 euro/zi.
Adica, pt 4 zile 156 euro. Am dat soferului 160, la care a spus senin cum ca,…nu are restul…
Nu ramasesem noi la aia 4 euro, Doamne fereste !
Dar,…mi s-a facut mie rusine pt micimea lui. Nici n-am ridicat ochii,…in definitiv, puteam sa-i spun ca poate sa-mi dea restul in lei, nu-i obligatoriu in euro…
Si, cireasa de pe tort : imi da telefonul mobil promis de agentie, si-mi spune ca n-a gasit cartela de 5 euro, doar de 4…(si de data asta am tacut)…
Ii dadusem 5 euro. A mai ciupit si de-aici unul…
A doua zi am vazut la toate chioscurile cartele pt telefon in valori de 4, 5 si 10 euro. Doar soferul nostru nu gasise…
In total, doar de la noi ”a scos” 9 euro.Poate nu pare mult dar, cand 9 euro valora aprox. 38 Ron, adica in lei vechi 380.000, cand mai sunt destui amarati cu pensie lunara de 1.5 – 2 milioane, vad persoana asta ca reprezentant al ”Romaniei urate”…
Sa nu uitam ca el are cativa clienti ca noi, zilnic…
9 euro nu este o suma, ce ne-a socat a fost modul in care i-a obtinut. Am dat, in total, mult mai mult celor care intindeau mina, la colt de strada.
De ce-si imagineaza unii ca oricine vine din afara este musai, cel putin milionar ?
Cand ne-am intors in Bucuresti, ne-am aranjat cazare in alt loc si am telefonat agentiei anuland celelalte zile.
Poate trebuia sa le spunem si motivul…
Oricum, la aceasta agentie nu vom mai apela vreodata…
Scuze ca m-am intins cu vorba,…m-am racorit si eu nitel ;)…
Pffff.
in primul rand clientii nu-s obligati sa aiba bani schimbati, ficsi, mai mici sau mai mari, dar actriturile aka patroanele de magazin nu pot sa inteleaga asta, e peste putinta lor.
foarte bine i-ai facut!
Vedeti domniile voastre ca toti ,ignoram faptul esential ca ,orice munte de bani,se sprijina pe acea prapadita ,insignifianta si foarte desconsiderata para,care in timp,uneori,avea si o gaura in misloc si se chema ort.Numai cine nu a avut un deces (dar fiecare a avut )in familie stie ce bataie de cap ai atunci cant trebuie sa faci rost de maruntisul acela ce trebuie aruncat la raspantie de drumuri si simbolizeaza vama pe care fiecare traitor trebuie sa o achite,din respect si pentru imbunarea celor din cealalta lume in a-l primi si pe cel dus al lor.Sau poate multi o ignora,ca tot vorbeam de simbolurimai ieri….
Revenind,este trista situatia acestor monede marunte a caror cost de productie pe unitate este ,intotdeauna mai mare decat valoarea pe care o reprezinta .Iar daca va ganditi oleaca,nu vi se pare cunoscuta ipostaza?Nu aveti acel deja vu?Nu cumva soarta acestei monede de ras si pe care chiar noi o batjocorim seamana izbitor de mult cu soarta oamenilor simpli si din ce in ce mai ignorati, devalorizati ,desconsiderati si batjocoriti de o mana de netrebnici in tara numita ROMANIA?
spedy/18/03/2010
Noi gresim!
Al batranu m-o invatat ca se lasa la frizer, garson, etc CAND ESTI MULTUMIT de el si prestatia lui. Ca NU se lasa la magazin, oricat ai fute-o tu pe vanzatoare. Ca se asteapta/ cere restul iar daca vanzareata face nazuri- N-am, Veniti mai tarziu, Va face 10 bani, etc se cere condica de reclamatii, sefa, suprasefa, etc In timp, pe tine te invata in locurile pe care le calci des. In timp, la nivel de neam, se produce o schimbare in mentalitate. Da’ degeaba mi-a zis al batranu’, cand io alergam dofturu’ la nasterea lu’ ala micu’, sa-i dau 3 sute de euroi. Ala nu si nu, Dvs. aveti mai multa nevoie de ei…, io Haideti domn doctor…