AcasăRabbi ziceIa să mai dezbatem...

Ia să mai dezbatem şi noi ceva

Senatorul Iulian Urban are o propunere legislativă prin care amenzile de circulaţie ar urma să fie calculate în funcţie de veniturile contravenientului. Propunerea este de găsit aici.

Evident, nu întârzie să apară şi puncte de vedere care critică iniţiativa. La Bogdan Glăvan am găsit un astfel de punct de vedere – m-am oprit la acesta pentru că rezumă obiecţiile majore pe care le-am auzit, în legătura cu propunerea lui Urban.

Deocamdată nu am să comentez niciunul dintre punctele de vedere. O voi face pe parcurs. Găsesc, totuşi, discutabile multe dintre argumentele lui Glăvan, la fel cum şi propunerea senatorului Urban este discutabilă sub anumite aspecte. Dar am zis că dezbatem.

Şi dacă tot am pomenit de Urban nu am cum să nu remarc strădania acestuia de a-şi promova o anume imagine – lucru acesta este  de înţeles şi ar fi lăudabil, într-o anume măsură, dacă nu ar fi atât de evident diletantismul celor care-l sfătuiesc.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

43 Comments

  1. Urban se pozitioneaza in cadrul partidului. La o adica, daca vine vorba de activitate, el are destula. Nu conteaza daca e buna sau proasta. Are.
    Cat despre lege, intreb si eu ca prostul, sa ma aflu in treaba. Inca o lege? Cine o aplica?

  2. cred ca este o chestie interesanta,dar nu conteaza ce credem noi. aplicarea ei nu ar duce la cresterea birocratiei? o sa spuneti ca un soft,niste legaturi fisc -ministerul administratiei rezolva,dar la noi e mai complicat. pe urma,nu a prezentat nici un studiu,simulare a legii. daca asa ceva exista prin nord,au scazut evenimentele rutiere soldate cu pierderi de vieti,avarii grave etc? sa vedem cifre si comparatii,costurile aplicarii

  3. Ba n-am să spun deloc asta. E o obiecţiune de bun-simţ. Totuşi nu birocraţia e problema. Ci faptul că o astfel de problemă poate face tranzacţia cu poliţistul mult mai tentantă.
    Cât despre rolul regimului sancţionator în prevenţie… e mult de discutat.

  4. Ignorând preopinenţii, aş sugera că scopul unei amenzi nu este acela de a aduce bani la bugetul instituţiei de care aparţine cetăţeanul cu şapcă tăietor de procese verbale, ci unul disuaziv.

    O amendă trebuie să usture buzunarul precum o bătaie cu cureaua afecta poponeţul în copilărie. Or, pentru ca efectul punitiv să fie în funcţie de abaterea săvârşită, nu în funcţie de venitul contravenientului, ar trebui, într-adevăr, ca amenda să aibă cuantumul în funcţie de venitul acestuia.

    Bibliografie:

    (1.a) «In Finland, traffic fines generally are based on two factors: the severity of the offense and the driver’s income.»
    http://www.stayfreemagazine.org/public/wsj_finland.html

    (1.b) «Quand un chômeur et un millionnaire commettent la même infraction au code de la route, est-il juste qu’ils paient la même amende?»
    http://impassesud.joueb.com/news/finlande-les-contraventions-en-fonction-des-revenus

    (2.a) «Suisse : des amendes en fonction du revenu»
    http://www.caradisiac.com/Suisse-des-amendes-en-fonction-du-revenu-13596.htm

    (2.b) «Dès le 1er janvier, les amendes pour les infractions graves seront fixées selon la situation financière du fautif. Pour un automobiliste aisé, un gros excès de vitesse pourrait coûter des dizaines de milliers de francs! S’il ne paie pas, les montants seront automatiquement convertis en… jours de prison.»
    http://www.clubic.com/forum/et-a-part-ca/montant-des-amendes-en-fonction-du-salaire-suisse-1er-janvier-2007-id308882-page1.html

  5. „pentru ca efectul punitiv să fie în funcţie de abaterea săvârşită, nu în funcţie de venitul contravenientului, ar trebui, într-adevăr, ca amenda să aibă cuantumul în funcţie de venitul acestuia.”

    Ador paradoxurile! Mă declar perplex. Oricum, aşa cum se vede din expunerea de motive a iniţiatorului este vizat rolul preventiv al sancţiunii şi nu acela punitiv.

  6. Despre rolul regimului sancţionator în prevenţie: chiar dacă eficienţa sa este cel puţin discutabilă, acesta nu este un argument valabil. De pildă, dacă pe lume există în continuare crime, tâlhării şi violuri, soluţia nu este dezincriminarea lor, chiar dacă regimul sancţionator în vigoare nu este suficient de disuasiv pentru a preveni astfel de infracţiuni.

    În ultimă instanţă, chiar şi dacă numărul accidentelor ar rămâne constant, şi tot s-ar găsi o justificare morală pentru amenzi: din ele s-ar putea finanţa marcajele şi indicatoarele rutiere, dotarea echipajelor de intervenţie în caz de accident, ş.a.m.d. Cum ar veni, conducătorii auto cei mai predispuşi la generarea de accidente să finanţeze unele cheltuieli legate de evitarea accidentelor ori de salvarea vieţilor celor implicaţi în accident. Şi nu cred că este un profiling neetic: respectarea codului rutier şi a restricţiilor în vigoare este calea normală de a evita amenzile.

    Credeam că mai discutabile ar fi detectoarele de radar. Care mai este scopul unui radar dacă el este descoperit? Mai cu seamă că pentru a-l descoperi trebuie să cotizezi la fabricanţii de detectoare, ceea ce creează o discriminare cel puţin dubioasă în rândul participanţilor la trafic.

  7. Putem face şi un congres de criminologie şi discutăm despre rolul sancţiunii, dar hai să rămânem la propunerea lui Urban şi obiecţiunile aduse.
    Că din amenzi s-ar putea finanţa nu ştiu ce… asta se cheamă justificare morală??

  8. Nu e paradox, tovarăşe. «efectul punitiv să fie în funcţie de abaterea săvârşită, nu în funcţie de venitul contravenientului» vra să zică_că o amendă în cuantum fix de 200 € are efect punitiv perceput diferit în cazul unui şomer faţă de cazul lui Dinu Patriciu. Pentru ca EFECTUL punitiv PERCEPUT să fie «în funcţie de abaterea săvârşită», după cum ziceam, «ar trebui, într-adevăr, ca amenda să aibă cuantumul în funcţie de venitul acestuia.»

  9. Exprimarea mea zisă paradoxală este alambicată intenţionat, dar corectă dacă o citeşti cu mare atenţie. Că tot scrieţi voi, juriştii, texte la care trebuie să numeri virgulele ca să înţelegi ce vor să zică de fapt. Iaca m-am râs şi eu de voi un pic.

  10. Dacă insişti îţi pot răspunde la fel de agresiv. Dar doar dacă insişti.
    În general lucrăm cu individualităţi, nu cu categorii generice, în dialog. Dar dacă ţii neapărat să discutăm la modul ăsta îţi pot spune că „voi juriştii” înseamnă şi un număr de oameni care au trecut prin şcoală serioasă şi care întâmplător se pricep la subiecte la care tu îţi dai cu părerea. Google te face relativ informat, nu competent.
    Aici nu aveam o discuţie de tehnică juridică.
    Altfel, unul din „voi juriştii” ţi-ar fi explicat care e diferenţa dintre aberaţiile de genul ” nu în funcţie de venit”, dar „în funcţie de venit” şi noţiunea de individualizare a pedepsei, existentă în materie penală.
    Discuţia despre tipul sancţiunii şi cuantumul ei este altceva.

  11. Da, foarte inteligenta propunerea lui nea Urbanu.

    Orice pusti cordit cu un praf de BMW sau cu o superscula de masina de la mogulu’ de tata lui n-are venituri si plateste 10% din salariul minim pe economie (si banuiesc ca e vorba de valoarea lunara ca eu de salariu minim anual n-am auzit si nici legea nu e clara) iar clasa medie care conduce un logan, un passat sau un megane si indrazneste sa cistige peste 2500 ron pe luna adica peste 30 000 ron pe an da 2% din venitul anual, adica minim 600 RON, insa ala care castiga 2000 de euro pe luna baga vreo 2000 ron. Si mai e chestia ca se refera la veniturile din anul trecut, ori se stie ca nu in fiecare an e primavara. O sa fiu curios cat de mare e amenda unuia care a muncit in Spania si deci a avut venituri canci, sau cit venit are un patron cu firma pe pierdere care nu si-a scos un salariu prea mare din firma dar merge cu masina firmei, baga pe firma majoritatea cheltuielilor zilnice etc.

    Culmea e ca amendatul il cauta pe caraliu cu fisa fiscala sa i se stabileasca amenda, de parca administratia financiara e pe luna si nu exista acces la calculatoarele lor.

    E clar, e loc pentru oricine in parlament. Amenda se da la toata lumea la fel sau in cel mai rau caz dupa masina pe care o conduci, nu dupa venituri. Mogulii mari nu o sa se dea cu loganul iar smecherii care se dau cu bentley se vor gandi de doua ori inainte de a baga talpa daca cumva masina e imprumutata. E simplu, te-ai urcat pe 3500 cm si esti labar si nu ai bani de amenzi, te gandesti de doua ori. Ca invers mogul pe motoreta nu o sa vedem.

  12. Dacă nu mă înşel (dar nu am googlat), individualizarea pedepsei în legea română nu prea ţine seama de veniturile contravenientului/infractorului.

    Şi cu asta am încheiat, nu mă omor cu orgoliile.

  13. Bingo! Nenea ştie! Acolo e problema majoră a propunerii lui Urban.
    Nu ştiu dacă ideea stabilirii cuantumului amenzii în funcţie de maşina condusă e potrivită. Din motivele pe care deja le-ai sesizat.
    Până la urmă problema noastră nu stă în lipsa legii, ci în proasta ei aplicare. Pe lângă sancţiunea amenzii mai avem şi sancţiunea suspendării/ anulării carnetului de şofer.

  14. In Romania, corelarea cuantumului amenzii cu venitul va fi extrem de dificila, daca nu imposibila. Pai fiscului ii este greu sa faca verificari simple, de genul venituri – cheltuieli, chiar daca la el se inregistreaza fisele fiscale privind veniturile si tot la el se inregistreaza inmatricularile auto si achizitia de imobile.
    Poate tocmai d-aia Urban plaseaza obligativitatea prezentarii fisei fiscale in carca contravenientului. Dar ce se intampla cu nerezidentii? cum se va calcula amenda? in baza a ce? Sau cu cei care in anul fiscal precedent n-au avut venituri, deci nici fise fiscale depuse?
    Am o chestie si cu preventia asta. Cea mai buna preventie este prezenta politistului in strada, ca factor de descurajare. Si nu trebuie sa uitam ca amenda este totusi o sanctiune complementara. Prin urmare, nu cuantumul amenzii va reduce nebunia de pe sosele.
    Altfel, cititi cu atentie art.109 alin 3 care, dupa parerea mea, este uluitor, ca sa fiu decent in exprimare. Ca si alin. 7

  15. Discutabilă, la Glăvan, mi se pare definiţia
    individului cu venituri mari : „adică cel care în copilărie a acumulat capital uman în loc să bată mingea pe maidan, cel care a economisit şi a investit cu talent în loc să risipească, cel care se speteşte muncind – mai mult decât cel cu venituri mici”…

    Apoi, mai cred că sancţionarea nerespectării legislaţiei rutiere trebuie să te usture la tălpi, nu în buzunar. Cu cât ai greşit mai grav şi mai frecvent sau ai repetat acelaşi tip de greşeală, cu atât să fii mai multă vreme pieton.

  16. Cu nea’ Berangeru’ is de acord! „Urban e un bou!”
    Tot el a gast si citatu’ asta: „S’il ne paie pas, les montants seront automatiquement convertis en… jours de prison.” – io as zice in zile de lucru in folosul comunitatii.
    Io cred ca daca te frige o amenda o sa te feresti s-o mai iei si a doua oara. Deci ar putea fi discutat cuantumul amenzilor, dar nu in functie de venitul contravenientului. N-ai bani sa platesti…fa matale curat in jurul tomberoanelor, sau da cu matura pe strada, sau te miri ce altceva, un numar de zile.
    Asa si fiul mogulului care-i student si n-are venituri, da’ conduce te miri ce masina de fite, se va gindi ca-i mai bine sa nu ia amenda decit sa dea cu matura in fata clubului in care se afisaza de regula cu diva de rigoare, pe motiv ca n-are bani de amenda.
    Banzai!

  17. Uite, aici nu-s eu de acord. Dacă nu eşti de acord cu cineva, nu înseamnă că ăla e neapărat bou şi tu neapărat buricul satului. Mai lucrăm şi la argumente.
    Altfel pot fi de acord cu obiecţiunile tale.

    • Io mi-am construit o parere despre Urban inainte de proiectu’ asta legislativ.
      Ramin la parerea mea! Si oricum nu ma consider io buricu’ satului.:)))
      Banzai!

  18. Eu zic să coste diferit, atunci, şi-o pâine, un litru de lapte, un kil de cartofi, etc. Că şi astea-s percepute diferit, funcţie de capitalul acumulat în copilărie, sau mai târziu, că n-am înţeles prea bine…

  19. Absolut pertinente observatiile lui Nenea Cosmos, cu amendamentul ca n-am vazut pe cineva care sa castige 2000 euro lunar si sa-i si declare la fisc. Si nici n-am prea auzit de unii rupti in (cam cum era si Cristoiu) care sa se dea cu Bentley-ul.

    Cinstit vorbind, parerea mea e ca propunerea asta e o prosteala. Pentru ca numai cuantumul amenzii n-ar linisti nebunia. Renata are dreptate aici: „Cu cât ai greşit mai grav şi mai frecvent sau ai repetat acelaşi tip de greşeală, cu atât să fii mai multă vreme pieton.”

  20. parca era la moda ca toata lumea sa fie egala.
    egala la catuse , egala în pat , egala în fata legii, egala la crapat. pe de alta parte din motive subiective tindem sa inventam tot felul de legi obiective ( sau invers) care sa ne diferentieze pe unii de ceilalti în partea de existenta în care suntem nevoiti sa ne amestecam în turma.
    pentru fiecare argument pro ai sa gasesti cel putin unul contra, macar legat de imposibilitatea aplicarii lui în practica.
    eu spun ca daca ai ajuns sa accepti ca esti contemporan cu un superbogat fara sa’l stîngi de gît pentru ca traieste pe un purcoi de bani în timp ce tu te tîrîi pentru ca ai tai sa aiba cornul si laptele zilnic , atunci poate poti sa înghiti si ca bogatanul plateste o amenda ridicola la averea pe care o are.
    facem o lege doar care sa’mi produca iluzia ca macar pe strada bogatul e egal cu saracul?

  21. Pedeapsa sa depinda de ce scrie Renata, „cu cât ai greşit mai grav şi mai frecvent sau ai repetat acelaşi tip de greşeală, cu atât să fii mai multă vreme pieton”, dar sa fie platita (pe langa suspendarea carnetului) NUMAI in ZILE MUNCA in folosu’ comunitatii, cu salopetele fosforescente pentru uzul OBLIGATORIU al contravenientului. Daca s-ar putea sa scrie pe ele, cat de mare posibil, un text tovaraseste-incriminator. Sunt convins ca aceeasi zi de munca ar durea diferit proletariatul si protipendada. Orgoliu’ ie direct proportional cu buzunaru’ & prostia, parerea mea! :-)))

  22. Rabbi, n-am inteles eu bine, sau aici este vorba de conceperea unei pedepse disuasive, AMENDA, doar pentru cei care incalca legea rutiera, nu pentru toti soferii?

    Citind unele dintre comentariile de mai sus am avut impresia ca este vorba despre un tip de IMPOZIT pe care-l platesc toti soferii si acestia se straduiesc sa-l gandeasca din perspectiva propriului buzunar.

    Altfel, din perspectiva cetoasa a unui nejurist, imi pare ca Beranger ar putea avea dreptate. In fond, marea majoritate a pedepselor pe care societatea le-a croit pentru cei care incalca legea pot fi grupate in doua categorii: (1) costa libertatea; (2) costa bani. Cu privarea de libertate, saracul si bogatul ar cam fi in aceeasi oala. Niciunul nu poate sti care ar fi ponderea pedepsei in bugetul de timp care-i sta la dispozitie. Perceptia pedepsei este egala. Dar la bani, daca amenda este fixa…

    • He, he, stiam eu ca am dreptate. Dar, daca si Rabbi stie, nu ne mai putem preface ca nu. Ca se ofileste neuronul ironic.

      Nu de alta, dar ma mir de ritmul si culoarea argumentelor de pe aici, de mare rezbel de eliberare preventiva din ghearele posibilei amenzi.

      Oare cand am inceput sa empatizam, in principiu, cu delicventii?
      O fi de la politie cucuiul, o fi de la justitie, o fi de la Toma Alimos?

  23. Problema in Romanica e ca unii sunt mai egali decat altii, iar legea, desi folosita cu succes in alte state (vezi Finlanda,cu o amenda data in feb sau martie 2009 de 118900 euroi) nu are aplicatiune la noi. Fiscul nu are si nici nu va avea in 50 de ani de acum incolo, o situatie clara a veniturilor personale (sa amintim doar de fauna de cantatori pe la nunti, de afaceristii ce lucreaza 50-60% la negru, de pietarii cu tarabe ce invart bani frumosi verzi si negri…)Problema nu este ce fac cu baiatul bogat care n-are venituri – munca in folosul comunitatii e buna si pentru el, ci cum aplic o asemenea amenda.Si pt domnul Bogdan Glavan: am o groaza de prieteni si cunostinte care au acumulat cunostinte si diplome pe vremea ailalta, studii de specialitate cu duiumul si reprezinta ceva in domeniul lor de activitate, lucreaza la particulari si sunt platiti bine, dar nici unul nu poseda Bugatti Veyron , nici macar un Porsche amarat sa ma scoata cu el la o bere. Din start ideea lui Urban e populista si imbecila, caci nu avem nici macar un cadru legal in care aplicarea ei sa poata fi pusa in opera.Despre legalitate nu ma bag, ca nu sunt avocat.La altii merge si cred ca sunt mai europeni decat noi.

  24. Am si eu o contrapropunere: fie ca amenda sa fie in functie de speranta de viata a faptuitorului. Nu este normal ca un tanar plin de hormoni sa primeasca aceeasi amenda ca si un pensionar cu un picior in groapa. Tanarul trebuie pedepsit mai cumplit, pentru ca daca nu este domolit, va mai avea mult timp sa comita si alte groaznice (vorbesc despre infractiuni, desigur)

    De exemplu, daca un diabetic nevazator trece pe rosu, acest lucru nu ar trebui pedepsit, ci dimpotriva ar trebui incurajat

    Un tanar care conduce o masina periculoasa si care ne umple de codoi atmosfera patriei trebuie amendat direct proportial cu erectia matinala. In caz ca nu plateste, amenda va fi convertita in lovituri de bici, sau injectie neletala (ca suntem in ue, ce naiba!)

    Femeile gravide care faptuiesc chestii vor fi decazute din dreptul de a purta romani cinstiti in pantece.

    Dar mai bine sa ma opresc, nu-i asa ? nu de alta dar dau in grotesc 😉

  25. Mordechai, mă îndoiesc că pe Urban îl sfătuiește cineva, totul vine din scăfârlia lui…
    Legat de imaginea sa, eu îmi amintesc cât spam am înghițit de la el, mai ales pe adresa oficială a instituției. Deci, din punctul meu de vedere, acesta are o temeinică imagine de spammer agresiv și deranjant. Iar agresivitatea lui, specifică, de altfel, partidului din care face parte, e menită să acopere unele carențe ale acestuia…

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Care este

De bună vreme n-am mai scris, n-am mai vorbit, n-am mai...

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

- A word from our sponsors -

De citit

Care este

De bună vreme n-am mai scris, n-am mai vorbit, n-am mai ciripit, n-am mai mormăit. Ar fi fost și păcat să stric așa bunătate de zarvă patriotică în care toți anapodașii nației cătau a da lumii răgete despre necăjelile lor. Și e nostim să vezi pâlcurile de...

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...