Duminica, despre cromatică

Am tot văzut, în ultimele zile, o reclamă la nu ştiu ce detergent minune. Spotul, corect executat, sună convingător. Îmi povesteşte cum minunăţia chimică beleşte microbii din budă, cum rade toată mizeria de pe faianţă, cum e detergentul ăsta mai deştept decât alţii şi elimină tot ce-i jeg şi lasă în urmă curăţenie şi prospeţime. Relativ, convingător. Cu nimic mai prejos decât alte spoturi. Cum spuneam, destul de bine făcut. O singură problemă. Chiar pe finalul spotului îmi este prezentat şi produsul minune: o mare sticloanţă din care sare în retină un lichid roşu.

Sesizaţi problema? Oamenii ăia care au bibilit reclama n-au nicio vină. S-au străduit. Au mâncat cantitatea indicată de rahat. Au filmat, au montat, au lipit muzicuţe. Au făcut ce era de făcut pe felia lor. Dar produsul era … roşu. Curăţenie şi prospeţime. Dacă producătorul ar fi întrebat pe cineva înaite de a decide ce colorat să arunce în borşul său de chimicale ar fi aflat că roşul e asociat cu multe lucruri, dar nu cu prospeţimea şi curăţenia. Dimpotrivă. O chestie măruntă, un detaliu. Dar suficient. Albastru, da. Verde, ok. Poţi vinde ideea de prospeţime atunci când livrezi un detergent colorat în verde ori albastru. Roşul naşte asocieri contrare. Şi uite aşa s-a dus dracu’ rapiţa.

Până la urmă ce importanţă au toate astea? Ce naiba m-a apucat cu spotul ăla? De ce mă freacă pe mine grija pentru nu stiu ce detergent? Ce legătură e între culoarea aleasă de fabricant, că e roşu, verde sau violet, şi politichia noastră? Habar n-am! O fi vreuna?

*   *   *

Nu mai ştiu ce isteţ îşi dădea cu părerea despre justiţia românească, acum nişte zile. Slobod la păreri, aşa că nicio problemă. Până la urmă trăim în ţara în care oricine are păreri despre orice. Iar justiţia noastră are păcatele sale, neîndoielnic.

Omul despre care pomeneam era vehement. Părerile nu fac două parale dacă nu sunt zbierate. Găsise omul şi soluţia: să facem ca la americani! Să fie aleşi, domnule! Şi judecătorii, şi procurorii… toţi! Să fie aleşi! Aşa scăpăm de corupţie, aşa vor fi mult mai atenţi, vor ţine seama de nevoile boborului, dacă vor să obţină un nou mandat!

Omul vorbea serios. Las deoparte ideea asta că tot ce vedem în filmele americane e neapărat şi un model de urmat, că rostul nostru pe lume e să maimuţărim tot ce merge sau nu merge în America. Omul îşi închipuia că un judecător ales prin sufragiu popular, tăvălit prin circul unei campanii electorale, e mult mai puţin susceptibil de corupţie. Şi dă-i! Şi combate!

Vă puteţi imagina o astfel de campanie electorală? Începeţi prin a vă imagina cum şi de unde ar obţine aspirantul la magistratură fondurile necesare campaniei. Şi aţi rezolvat rapid problema credibilităţii şi a incoruptibilităţii. Apoi imaginaţi-vă cum ar decurge campania, în ce tip de promisiuni s-ar bate candidaţii, ajunşi în faţa unui alegător lipsit de o riguroasă educaţie juridică. În fine, mai faceţi un efort de imaginaţie şi închipuiţi-vă că un astfel de magistrat va fi, în cele din urmă, ales. Şi că, peste patru ani, omul acela speră la realegere. Acum încercaţi să vă imaginaţi care vor fi coordonatele mandatului său; între nevoia de a obţine un nou mandat şi rigoarea legii, cât de mare ar trebui să fie prăjina care să îl ajute să-si menţină echilibrul?

Ne-am afundat destul de adânc, încercând să scoatem piatra aruncată de ăla?

O idee care pare să capete consacrare e aceea că o ţară se conduce plebiscitar. Instituţiile, normele, devin secundare – voinţa boborului primează! Iar voinţa boborului poate fi ajutată: ignoranţa, prostia şi complicate maşinării de fabricare a consensului sunt instrumente care ştiu pilota precis voinţa boborului.

Problema noastră nu stă în modul cum sunt desemnaţi magistraţii. Nici în felul în care sunt aleşi demnitarii. Ci în respectul pe care îl avem ( şi îl pretindem), fiecare dintre noi, pentru norme. Şi mai ales în politizarea până dincolo de limitele decenţei a fiecărei respiraţii a acestei societăţi, de la numirea secretarilor de ambasadă, până la angajarea unei secretare de şcoală generală; de la numirea preşedintelui TVR, până la angajarea la Sanepid.

Acum iar îmi vine să mă întreb: ce culoare ar trebui să aibă un detergent?