Revista presei

IL GIORNALE spune astfel:

IL GIORNALE (Italia), 6 mai 2010 – Trei persoane nevinovate au căzut victime furiei declanşate miercuri la Atena. Să încercăm să vedem ceea ce se întâmplă.

Grecia a capotat. A contractat credite superioare avuţiei pe care o produce într-un an. Cea mai mare problemă constă în faptul că în fiecare lună trebuie să refinanţeze acest împrumut enorm, fără a avea banii necesari pentru a face acest lucru. Europa, cu puţin prea multă ezitare, i-a acordat un împrumut cu o dobândă mică, cerând în schimb guvernului de la Atena să-şi pună conturile în ordine: ceea ce ar însemna reducerea cheltuielilor şi mărirea câştigurilor. Iar miercuri, un popor de nebuni s-a adunat în mijlocul străzii pentru a spune că nu sunt de acord cu aceste lucruri. În ultimile săptămâni am tot explicat felul în care maladia grecească poate contagia şi restul Europei. Am analizat minuţios toate „medicamentele” care s-ar putea prescrie şi toate reacţiile mai mult sau mai puţin competente ale „doctorilor” aflaţi la căpătâiul bolnavilor.

A construi bunăstarea aparentă a unei colectivităţi prin simpla revendicare a unui drept duce la ceea ce s-a întâmplat miercuri la Atena.(Nicola Porro)

LE TEMPS spune în felul ăsta:

LE TEMPS: Statele, marionete ale finantelor

Articol de Angelique Mounier-Kuhn

LE TEMPS (Elveţia), 6 mai 2010 Supărătoare tresărire a istoriei este cea care îl aduce pe şeful guvernului celei de-a noua economii a lumii la acrobaţii justificatoare în faţa operatorilor de pe pieţe, îmbătaţi de perspectiva unei contagiuni a crizei grece în restul zonei euro.

Flash-back. Acum un an şi jumătate, acelaşi Jose Luis Zapatero avea o alură mândră pe fotografia de familie a G20, la Londra. La sfârşitul acestui summit pe care Barack Obama îl calificase drept „istoric prin mizele sale şi prin soluţiile găsite”, liderii celor douăzeci de mari puteri proclamaseră venirea unei noi ordini mondiale. Doi piloni urmau să stea la baza ei: mii de miliarde pentru a relansa creşterile anemiate de criză şi o reglementare strictă a băncilor şi a pieţelor ale căror rătăciri, tribut al deceniilor de liberalizare fără limite, aruncaseră planeta la marginea prăpastiei. „Partea de umbră a sistemului bancar, inclusiv fondurile speculative, sunt în plasa supravegherii”, îşi exprima satisfacţia Gordon Brown, marele organizator al reuniunii. Cei care credeau atunci că refăcând regulile jocului, statele ar prelua controlul asupra finanţelor şi că acestea vor redeveni ceea ce nu ar fi trebuit să înceteze niciodată să fie, un lubrificator în serviciul economiei, pot fi dezamăgiţi acum.

Mitul unei „coordonări” a acţiunilor de stat s-a consumat în catastrofala gestionare a crizei grece în Europa. Cel al unei reglementări sporite a actorilor financiari şi-a trăit şi el veacul. Au fost luate cel mult câteva mici măsuri pentru a limita bonusurile imense ale bancherilor. Din G20 de la Londra nu mai rămân decât enervante oportunităţi eşuate. Guvernele nu au pus la punct lumea financiară. Mai mult ca oricând, guvernele suportă legea impusă de aceasta din urmă.

În fine, în LE MONDE, citim:

LE MONDE: De la planul de salvare urias la explozia zonei euro

LE MONDE (Franţa), 5 mai 2010 – Totul s-a întâmplat cu repeziciune. În câteva săptămâni, criza grecească a paralizat zona euro. Cum putem ieşi din această situaţie inedită? Anumite scenarii, inclusiv cele care de-a lungul timpului au fost considerate „absurde”, par de acum plauzibile.

Un plan de salvare la scară mare. Dacă riscul de contaminare se confirmă, zona euro şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) vor fi nevoite să intervină. Dar, şi-ar putea asuma Europa o serie de intervenţii pentru a salva statele aflate la ananghie, aşa cum evocă pieţele financiare?

Sumele vehiculate pentru un plan extins de salvare sunt colosale: 65 de miliarde de euro pentru Portugalia, şi, mai ales, 410 miliarde pentru Spania, care ar trebui să fie deblocate până în 2012, potrivit calculelor făcute de Natixis. Dar cancelarul german, Angela Merkel, va avea, fără îndoială, mari dificultăţi în a convinge opinia publică să alerge în ajutorul unui alt stat membru. Chiar dacă acesta, aşa cum este cazul Spaniei, era un model de virtute bugetară înainte să fie lovit de recesiune.

Un gest excepţional făcut de BCE. Luni, 3 mai, Banca Centrală Europeană (BCE) a luat o măsură de urgenţă inedită, suspendând pur şi simplu pragul de eligibilitate al titlurilor greceşti acceptate în schimbul creditelor. Unii nu exclud posibilitatea ca BCE să recurgă la un alt gest, mai puternic: această instituţie ar putea, de exemplu, să cumpere împrumuturile de stat la fel cum a făcut Rezerva Federală americană (Fed) în timpul crizei financiare. O ruptură a dogmelor pentru Banca Centrală.

Dacă Europa intervine prea puţin sau prea târziu, ipoteza unei slăbiri a unuia dintre statele membre ale zonei euro ar fi plauzibilă, subliniază numeroşi economişti. Neîncrederea în acest stat ar fi atât de mare, încât acesta, incapabil să împrumute pe pieţe, nu şi-ar mai putea onora datoriile care ajung la termenul scadent.

Acest scenariu este spaima băncilor care deţin obligaţiuni greceşti, spaniole sau portugheze.

Potrivit Băncii Reglementelor Internaţionale (BRI), după Germania, Franţa este cel mai mare creanţier al Spaniei, cu 220 de miliarde de dolari (170 de miliarde de euro) împrumuturi în portofoliu.

Un semn că riscul unei asemenea derute este luat în serios, l-au dat responsabilii coaliţiei germane (CDU, FDP) care vor să ceară Bruxelles-ului să se gândească la o procedură de „faliment organizat”.

Unii economişti prezic „apocalipsa” zonei euro. Este vorba de excluderea acelor membri ai zonei euro care nu s-au ridicat la înălţimea cerinţelor Pactului de stabilitate. Astfel, Grecia ar reveni la drahmă iar Spania la peseta spaniolă.Astfel, devalorizându-şi moneda, ţările ar putea recâştiga în competitivitate.

Dar consecinţele ar fi dezastruoase atât pentru ţările excluse cât şi pentru restul zonei euro.

Nu sunt un adept al copy-paste-ului ca metodă de scriere a unui blog. Fac de această dată o excepţie. Preluând aceste articole, cu ajutorul RADOR. Pentru că merită atenţie.