În numele securităţii statului

Cel care este astăzi ( o, tempora!) preşedinte al României declară, cu o seninătate născută dintr-o nesimţire fără limite, că era probabil beat când vorbea despre pensiile sociale. Afirmaţia, în toată stupida ei candoare, pluteşte pe o baltă de adevăr. În primul rând pentru că metabolismul lui Băsescu funcţionează după o mecanică aparte: înghite alcool şi secretă mizerii. În al doilea rând pentru că, pe bună dreptate, omul poate susţine cu solide argumente că îl doare fix în cur de pensiile sociale, de soarta pensionarilor ori de soarta cetăţenilor acestei ţări. Singura sa preocupare este cultivarea unui ego găunos, umflat, asemenea lemnului putred, întru stricăciune.

Nivelul la care a coborât cea mai înaltă demnitate ( cât de impropriu este cuvântul, în acest conext!) a statului, sub preşedinţia lui Băsescu, era de neînchipuit şi neadmis acum nişte ani. Nesimţirea şi golănia sunt pricipalele sale atribute. Ne-ar lua ceasuri întregi să-i enumerăm pe toţi cei insultaţi de cel care se presupune că ar fi preşedintele ţării. În ce ţară normală se mai poate îngădui aşa ceva? Şi ce dacă acum declară, cu nesimţirea derbedeului care se crede de neatins, că un subiect care pentru sute de mii de oameni este o chestiune de viaţă şi de moarte este pentru el doar un banc de spus la şpriţ? El nu dă explicaţii şi nu se scuză. El are propriii mardeiaşi, tocmiţi din banii rămaşi prin tăierea pensiilor, care să împroaşte peste el.

Apoi vine monumentala imbecilitate a profesorului universitar de drept constituţional cu studii la FF. Şi cu asta ne-am mutat cu toţii în ţinutul nebuniei absolute. Argumentul produs de cretinul care se pretinde specialist în drept constituţional, pentru reducerea pensiilor şi salariilor, este nici mai mult, nici mai puţin: securitatea şi ordinea naţională, conform art. 53 din Constituţie.  Nu are absolut niciun sens să explicăm, juridiceşte, de ce invocarea acestui articol, în această situaţie, este proba unei imbecilităţi monumentale. Dar ar trebui să fim nu îngrijoraţi, ci de-a dreptul panicaţi de lejeritatea cu care derbedeii semidocţi din gaşca băsescului pot invoca astfel de argumente.

Nu mai e vorba doar de deja obişnuita uşurătate cu care ebanezii răstălmăcesc texte de lege, schimbându-le interpretarea de la o zi la alta, după cum le e nevoia de furat. E deja vorba de iresponsabilitate ajunsă la cote de alarmă. Iar reacţia societăţii ar trebui să fie vehementă. Pentru că, dacă ticăloşii ăstia şi-au îngăduit invocarea articolului 53 pentru a justifica furtul, vor putea la fel de uşor să îl invoce, peste puţină vreme, pentru a argumenta crima. Şi am măsura propriilor afirmaţii.

În fine, toată această revărsare de nesimţire şi ticăloşie are un singur scop. Reducerea salariilor şi pensiilor este justificată nu din nevoia de a păstra echilibrul finanţelor statului, pentru care se puteau găsi alte măsuri, mai drepte şi mai înţelepte. Scopul e unul singur: acela de a asigura perpetuarea furtului, îngrăşarea verminei portocalii hrănite din sărăcirea celor mulţi. Cei mulţi care, într-o bună măsură, îşi merită soarta. Pentru că, nici după 20 de ani, românii nu au învăţat că pentru tot răul care li se întâmplă nu Băsescu este de vină, aşa cum nu a fost nici Iliescu, nici Constantinescu, nici Ciorbea, nici Radu Vasile. Ci ei, cei care votează.

Şi dacă tot vorbim de siguranţa naţională şi ordine publică, ştiu eu o cale prin care ne va fi mai bine tuturor. Renunţând la un singur drept, pentru un singur personaj.