AcasăPtiuCalea spre succes

Calea spre succes

Succesul e o chestie, în general, relativă, mai complicat de definit. Sunt o groază de criterii care ar trebui să intre în funcţiune când evaluezi (in)succesul cuiva. La români lucrurile sunt mai simple. Să luăm cazul unui fotbalist. În alte părţi succesul unui practicant de minge-picior ( ce ne opreşte să traducem numele sportului cu beşicul?) este evaluat după nişte criterii de genul: câştigarea Champions League, titlul de campion mondial sau măcar un titlu de golgeter al Cupei Mondiale. La români un fotbalist de succes e judecat după două criterii simple şi clare: maşină de fiţe, gagică tunată.

Putem lua, apoi, exemplul unui politician de succes. Pe afară asta s-ar traduce prin un mandat plin de realizări, recunoaştere publică. La noi iar e mai simplu: maşină de fiţe, gagică tunată. Un gazetar de succes, pe la alţii, e unul care are un Pulitzer pe noptieră, nişte anchete de senzaţie sau al cărui editorial e devorat de milioane de cititori. La români criteriile sunt solide: maşină şmechere, piţipoancă tunată. În fine, putem vorbi despre artiştii de succes. Şi iar ne gândim că prin lume asta înseamnă un Oscar, un Grammy, jde milioane de discuri vândute. Românii îşi păstrează criteriile: maşină de fiţe, piţipoancă.

Aşa că, până la urmă, definiţia succesului nici nu e o mare chestie, dacă trăieşti în România. Acum, ce faci dacă ai ajuns la vârsta la care începi să îţi pui întrebarea clasică: „io ce puşca mea fac?”. Ţi-ai dat deja seama că şcoala e naşpa şi Google rulz. Ai realizat că la bibliotecă nu găseşti decât ochelariste grăsuţe, iar la teatru merg doar ăia care servesc transport public. Şi parcă ţi-ai dori ceva mai mult. Întrebarea e: ce puşca ta faci? Puşca este şi ea o opţiune, dar comportă anumite riscuri penitenciare. E drept, suntem în România şi riscurile astea nu sunt foarte serioase, că doar nu s-or apuca, ăia din poliţie şi justiţie, de treabă tocmai de marţea viitoare. Dar există şi riscul ăsta. Că marţea e zi păcătoasă.

Şi atunci tre’ să îţi pui nişte termopane la destin ca să poţi ajunge la idealul românesc de succes: maşină, ţuţipidă. Şi accesoriile: viloi, termopane, ţoale de fiţe. Ce opţiuni ai?

1) Manelist

Aici e simplu. Conform datelor oficiale ai o piaţă de 99% din români. Trebuie mai întâi să îţi alegi un nume ridicol: Salam, Parizer, Caltaboş, Rudărel. Merge şi un nume banal, dar atunci musai lipeşti lângă el localitatea în care părinţii tăi s-au coţăit şi au dat astfel lumii un june de succes. Deci: de la Futureşti, Bichineşti, Coţcăreni. Dacă localitatea cu pricina nu are un nume destul de sonor, atunci apelezi la ultima soluţie: epitetele glorioase. Aici ai de optat între: Minune, fenomen, Regele sexului, de aur, de inox etc. O lovitură de maestru este dacă aduni toate astea la un loc. Un nume ca Rudărel Fenomen de la Coţcăreni- regele sexului îţi rezolvă 90% din viitoarea carieră.

Mai rămâne aspectul, să-i spunem astfel, muzical. Aici pretenţiile nu sunt mari. Se ia o cântăciune arăbească sau turcească şi se dotează cu stihuri în ceva ce aduce cu limba română: limba manea. Limba manea e o rudă a limbii române, mult simplificată şi uşurată de povara supărătoare a gramaticii. Vocabularul e redus şi conţine cuvinte esenţiale: valoare, duşmani, bani. Vocea nu contează, important e să zbieri convingător şi să aduci mâinile la piept, în timp ce strângi din pleoape, dacă urli o cântăciune de jale.

Avantajul acestei opţiuni este că, în România, este încurajată de către stat. Maneliştii nu plătesc impozite.

2) Fotbalist.

Aici e şi mai simplu. Numele nu contează. Contează impresarul.  Nici talentul la dat cu piciorul în beşic nu contează. Contează tot impresarul. Ulterior şi alegerea piţipoancei joacă un rol decisiv. Dar mai ales rotaţia regulată ( scuzaţi!) a piţipoancelor. Ca fotbalist în România nu ţi se cere foarte mult. Nu trebuie să câştigi nimic, nu trebuie să joci bine, trebuie doar să înţelegi dracului că nu e bine să păstrezi prea mult aceeaşi piţipoancă. Şi să ai grijă să fii surprins de paparaţişti, prin cârciumi, la ore naşpa.

Fotbaliştii nu plătesc nici ei impozite decât foarte rar.

3) Băiat de bani gata

Asta e o chestie mai complicată. Aici nu prea mai ai control. Dacă tac’tu a fost un bou care şi-a futut viaţa prin şcoli şi a ajuns un rahat de profesor, în loc să intre în politică şi să schimbe odată la patru ani partidul, ca să poată mişmăşi licitaţii pentru firma familiei, atunci ai ghinion. Dacă eşti piţipoancă opţiunea asta rămâne deschisă. Trebuie doar să identifici primul băiat de bani gata de care să te agăţi. Mai departe vei fi transmisă din pulă în pulă, ca proverbul din gură în gură.

4) Cântăcios de muzică dance

Aici e la fel ca la manelişti. Diferenţele sunt minime:

a) numele trebuie englezit

b) ai o mai mare libertate artistică: poţi fura muzică de oriunde, nu doar de la turci şi arabi.

Un adjuvant esenţial, pentru cei care optează pentru această carieră, poate fi prezenţa la emisiunile tv de după amiază. Şi la cele de după miezul nopţii.

Cântăcioşii de dance plătesc impozite doar când au chef.

5) Piţipoancă

Asta e o opţiune îndrăzneaţă. Cum am stabilit că, în România, succes înseamnă „maşină, piţipoancă” atunci e limpede că cererea de piţipoance este destul de crescută. În ciuda perisabilităţii, piţipoanca este la rândul ei un personaj, dacă nu de succes, din proximitatea succesului. Aici elementele cheie sunt:

– aspectul de tută;

– vocabularul de tută;

– dicţia de tută;

– munca unui specialist în chirurgie plastică.

În fine, un element esenţial îl reprezintă mobilitatea. Piţipoanca trebuie să aibă o certă disponibilitate pentru a trece din… în… ca proverbul din gură în gură. Am mai spus asta?

Piţipoanca nu ştie ce-s alea impozite.

6) EBA

EBA reprezintă nivelul suprem, împlinirea, desăvârşirea. Ea reunind, într-o singură persoană, toate atributele celor cinci categorii anterioare. Din păcate postul de EBA se adjudecă o dată la cinci ani, dar nu mai mult de două mandate. Din 2004 postul e ocupat.

La EBA nu se pune problema plăţii impozitelor. Ea trăieşte din impozite.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

33 Comments

  1. N-am nicio sansa. Si-am sa mor ratat.
    da’ pitiponc ma pot face?
    Cu vocabularul, rezolvam.
    Citim meniuri de fite, oferte de vacante si etichetele de firma de pe toale si ne dam culti.
    Mai greu e cu niste chestii.

  2. Si atunci sa nu tot traiesti in Romanica? Nu-i trai pe vatrai? De ce sa te plangi? Papagalii bugetari, pensionarii agresivi, cancerul societatii, trebuie extirpat – a nu se uita copilasii si mamicile- si sa ramana Ei, metastazele, in frunte cu marlanu, zdreanta de boc, hotii si curva, ca sa netezeasca drumul celor de mai sus. Iar celor cotizanti in sistem puse biruri, taxe, tva-uri, precum si taieri de venituri. C-asa-i in Manelistan…

  3. Meseria de eba e trecuta la nomenclator? (ca tot se vorbea pe 3 la o anume emisiune de treaba asta).
    Nu! Vezi?!? D-aia nu trebe sa plateasca impozit!
    Ca traieste din impozite…Din ce sa traiasca saraca?!? Ce oameni rai…!
    Banzai!

  4. Stii ce ti-a scapat (si poate ii gasesti tu o categorie)?

    Varianta „primar condamnat definitiv”. Cica iti aduce automat titlul de „cetatean de onoare al orasului”. Cu cat mai mare orasul, cu atat mai important titlul…

    La Ramnicu Valcea vad ca a mers. Chiar prin initiativa cetateneasca. Cica au semnat zeci de mii de valceni ca omu’ sa fie declarat cetatean de onoare…

    Nu este frumoasa patria noastra cu locuitorii ei si valorile sale eterne?

    Si da, EBA este o categorie in sine! To the be the best!

  5. Prefer sa n-am succes si sa imi „fut” viata prin scoli decat sa ajung in una din cele 6 ipostaze. 🙂 E foarte haios cum ai prezentat tu totul, dar substratul e trist. Mi-a placut grozav, si trebuie neaparat sa zic, urmatorul paragraf:
    „1) Manelist

    Aici e simplu. Conform datelor oficiale ai o piaţă de 99% din români. Trebuie mai întâi să îţi alegi un nume ridicol: Salam, Parizer, Caltaboş, Rudărel.” Am ras cu lacrimi :))

  6. Da, EBA e o categorie speciala la care Guvernul inca nu s-a gindit. Ii propun lui Boc sa ii reduca prin decret 25 % din succesuri, sa mai aiba si altii parte, ca-s o gramada de „solidari” cu numar la coada care vor si ei austeritate.

  7. Suckcesistii astia nu mai au si alta treaba decat succesurile ?
    Eu ma tangui la vreme sa-mi dea si mie un dram de noroc.
    Cica doar o data ai parte de lozul cel mare.

  8. Monsher – cum se poate sa uiti cea mai de succesuri meserie ?
    Adicatelea munceste omul o viata intreaga sa dovedeasca o cale spre succesuri, obtine dovada – si mataluta il dai la spate ?
    Precis esti invidios !
    Pai ce poate fi mai de succesuri decit sa fii tata de EBA ?
    Masini de fite – masini de fite, pitipoance – o-ho-hoooo! Case de fite – sa nu mai vorbim.
    Basca experienta de incendiator si de pompier atomic si toate acestea – evident, evident ! – pe banii bugetului. Ca doar n-ai vrea sa mai si plateasca impozite …
    Deci – TATA de EBA !

  9. Bre Moshe,
    AM si eu doua semne d-alea de intrebare:
    1. Eba e o specie un pic mai evoluata a pitipoancei / tutipidei?
    2. Daca da, i se aplica si ei proverbul cu migratia din gura-n gura?
    3. Daca „da” si la 2, in ce fel 🙂 ? Ce mutatii a suferit procesul?

  10. Să nu fim nedrepţi. Singurul manelist cu nume de mezel este Salam, iar el şi-a luat numele ăsta de scenă gândindu-se la cuvântul arab pentru „pace”. La penis ne gândim doar noi.Pe bune. Nu există niciun Caltaboş manelist. Cât despre apelative, păi aşa William Cuceritorul a fost unul dintre primii manelişti.

    Ce e ciudat, e că toată ţara afirmă răspicat că huo manelele. Nu a existat gen muzical care să fi adunat vreodată un oprobiu atât de majoritar. Şi cu toate astea, cum ziceţi domniile voastre, 99% din ţară ascultă manele. În secret?

    În final, refrenul ultimei piese a lui F. Salam. Eu cred că trebuie să fii poet ca să inventezi aşa ceva:
    Sunt motor cu reactor
    Jupânul jupânilor
    Şi am creier supersonic
    Ce gândeşte electronic

    În post final: am trăit o vreme în Ferentari. Acolo, pe manele, cea mai săracă populaţie a oraşului ieşea pe stradă şi petrecea, desculţă, în bermude, etc. Băieţii aplaudau, fetele dansau, manelişti (mai puţini notorii, e drept) cântau live, doar ca să-şi câştige o reputaţie şi să fie chemaţi la nunţi şi botezuri. Aşa fac şi în ziua de astăzi, într-un fel de fericire care nouă, cilivizaţilor, ne e interzisă.
    Şi să ne mai amintim că nimeni pe lumea asta nu e cu adevărat demn de dispreţ.

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru...

- A word from our sponsors -

De citit

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...

Epistoleții și lumea cea nouă

Epistolele publice, dincolo de intenția formal declarată, au devenit autentice exersări ale unui narcisism inargumentabil. Nu servesc unei cauze, deși, tot formal, întotdeauna e identificată una. Cauza proclamată e doar urzeala străvezie pe care se țes piesagiile vanității la izvor, răpiri din uitare și vânări de atenție....