Şo pe ei!

Şeitan ( aşa îl cheamă, nu vorbim turceşte!) îi linişteşte pe bugetari:

Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a declarat luni că este posibil ca în 2011 salariile bugetarilor să scadă cu 30 – 50% sau chiar mai mult. „Nu am făcut o analiză pe scăderea salariilor anul viitor, dar dacă nu am fi luat aceste măsuri ar fi posibil să scadă salariile şi cu 70% în 2011. Dacă nu am fi luat aceste măsuri şi dacă se aplică şi nu vor avea rezultatel scontate, singura soluţie este să cadă Guvernul”, a declarat Şeitan.

Ei, acum e mai bine. Deci, iubiţi bugetari, ceea ce simţiţi acum în cur e doar degeţelul. Abia la anu’ vă aşteaptă vârârea ştromeleagului. Facem şi noi o socoteală. Să zicem că eşti bugetar şi ai acum o leafă de 10 milioane în labă. Minus 25%= 7, 5 milioane. La care, de la anul, se aplică pachetul de stimulente promis de Şeitan. Deci 7,5 milioane – 50%= 3,75 milioane.

Hai să trăiţi bine! Pa!

UPDATE: Cum Mediafax a făcut modificări în articolul la care fac trimitere, operez şi eu necesare precizări.

„Nu ai nicio bucurie să tai din pensii şi salarii, dar dacă ai speranţa că la sfârşitul celor şase luni revii, o faci. Dacă nu, s-ar putea ca la anul să tai încă 30 sau 50%, ceea ce este foarte posibil, sau poate chiar mai grav” , i-a răspuns Şeitan.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

26 Comments

  1. Io am mai zis ca lumii nu-i vine sa creada ce se-ntimpla! Pina nu vad MINUS pe fluturasul de salariu sau pe cuponul de pensie n-or sa creada!
    Abia atunci o sa se intimple ceva! Sau mai la iarna cind or sa plateasca facturi nesubventionate!
    Banzai!
    DESTEPTAREA breee!

    • Prietene, până la urmă… munceşti la săpat ogoru’, pui votu’ de sămânţă, îl uzi cu aplauze şi ovaţii. Îi dai îngrăşământ bun, de referendum. Îl cureţi de buruiana opoziţiei… Nu e păcat să nu culegi acu’ şi rodu’?

      • Noroc ca n-am lucrat in agricultura asta! 🙂
        Ca de mai si lucram ar fi trebuit sa citez un clasic in viata care are o vorba: ” Asa ne trebe! ‘tu-ne mnezau’ nost!” si nu se cade!
        Da’ or avut grija sa lucre altii, carora, cu drag,le recomand citatul de mai sus!
        Banzai!

  2. nici atunci nu se va intampla nimic. marea greva e mica adunare la cafea ca a venit realitatea sa transmita in direct…

    esti scarbit de ce sau de cine? imi permit sa merg mai departe si sa te intreb : ” de cei care n-au iesit la greva azi?”

  3. Rabbi io nu stiu cum il cheama, da parca azi grohaia ceva cum ca o facut rost de niste bani europeni ca sa dea subventii la motorina.
    De „suces” baietu’ nu?!?
    Banzai!

  4. Fix asa am eu … 1164 … deci pe la 4 mil o sa iau la anu … hmmm, nu-i chiar bine, zic!

    Poate nu se mai indura Dumnezeu si face sa-i suga pamantu pe toti astia de la Udrea la Videanu … pana in 2011 se pot intampla multe!

  5. Partea si mai „secsi” este ca mai prin vara asa or sa mareasca taxele, TVA-ul si alte minuni din astea. Si e cam sigura treaba asta, desi toata lumea pune batista pe tzambal in privinta asta.

  6. Mordechai,

    Care-i diferenta dpdv semantic intre:
    „dar dacă nu am fi luat aceste măsuri ar fi posibil să scadă salariile şi cu 70% în 2011. ”
    si
    „dar daca nu puneam benzina in masina, ar fi posibil sa raman blocat pe drum peste o ora.”
    Scuza-ma, dar are dreptate primul comentator…

    • „Dacă nu, s-ar putea ca la anul să tai încă 30 sau 50%, ceea ce este foarte posibil, sau poate chiar mai grav” , i-a răspuns Şeitan.
      Da’ mi-a plăcut că umblăm cu semantica 😉

  7. Fiscalizarea agriculturii va fi pusa in practica( daca vom mai onoarea…).Se va impozita agricultura de supravietuire.Adica ceapa, salata si rosiile de pe batatuta.
    Cat priveste datoria postelectorale catre cei care i-au sprijinit financiar, intelegerea a fost sa li se returneze, inzecit, bineinteles, in cel tarziu sase luni.Iata, expira termenul si asta-i cauza care a dus la golirea sacului.

  8. Bugetarii au primit stirea cu seninatate, zicand:

    „Lasa. Noi sa fim sanatosi!”

    Pensionarii au fost un pic ingrijorati:

    „Saracii… muncesc asa de mult la masurile astea si e posibil ca anul viitor sa trebuiasca sa o ia de la capat, cu munca, calculele, negocierile…”

    Singurul care nu a primit vestea este Seitan.

    El a dat-o!

  9. Pai chiar mai intereseaza pe cineva informatiile astea? Ca dupa cum am vazut la domnii profesori, li se cam rupe. Pilotii, ceferistii, altii n-au probleme. Pare-se ca pensionarilor nu le place, dar ei singuri, din pacate, nu pot face nimic.
    Zdreanta de boc mitraliaza vorbe, tanarul seitan o da cotita, pleisiristul dezminte, marlanu´deocamdata tace, curva se baga si ea in seama, s.c.l. E bine!!!

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu...

- A word from our sponsors -

De citit

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...

Epistoleții și lumea cea nouă

Epistolele publice, dincolo de intenția formal declarată, au devenit autentice exersări ale unui narcisism inargumentabil. Nu servesc unei cauze, deși, tot formal, întotdeauna e identificată una. Cauza proclamată e doar urzeala străvezie pe care se țes piesagiile vanității la izvor, răpiri din uitare și vânări de atenție....

Bombardistan

Ca un vrednic cetățean al secolului XXșiunu îmi molfăi revolta pe Facebook, în țarcul special amenajat, sub bolta cocoșată a regulilor comunității. Orice altă formă de revoltă ar presupune o ieșire din lene și trecerea în alt țarc, unul mult mai aproape de abator. Constanța. E orașul: în...

Nesimțitul

Domnul Iohannis e un nesimțit. Nu e nimic insultător în această afirmație, e o simplă constatare tehnică, rece. Unii sunt blonzi, înalți sau pistruiați - domnul Iohannis e nesimțit. Suspectat, pe nedrept, de cinism, în unele situații, de lipsă de empatie, în altele, ori de lipsă de...

Versiunea neoficială

Imaginea corectă a ce se întâmplă azi în lume nu poate fi obținută consumând știri din sursele oficiale. Prea multă propagandă. Canalele pretins alternative sunt dominate de irațională isterie și fabulații. Singura șansă e un conspect lucid al informațiilor și un minim efort de corelare. Deci: În anii...