Vă amintiţi cum începea savuroasa comedie „Analyze this” cu Billy Cristal şi Robert de Niro? Un convoi de limuzine negre strecurându-se prin peisaj spre un loc tainic de întâlnire. Mafioţii aveau o întâlnire la fereală. Scena asta mi-am amintit-o văzând, aseară, scurgerea pedelicilor spre locul de întâlnire cu şeful lor.
În film, scena asta se încheia cu aceeaşi mafioţi fugind pe geam, alergând ca disperaţii, cu şuncile tremurând, să scape de fugăreala popritorilor. La pedelici scena asta a lipsit. Deocamdată.
Interesant e că, de această dată, nimeni nu şi-a mai ostenit sinapsa cu întrebări legate de constituţie – nu de alta, dar tot e mare cotonogeală pe tema numirii judecătorilor la Curtea Constituţională. Altfel ar fi fost interesant să vedem cum se potriveşte comportamentul de şef de famiglie de partid al lui Băsescu şi echidistanţa cerută de Constituţie.
Măcar acum întâlnirea s-a ţinut la loc cu umbră. Să nu mai scape spre presă crenguta cu corcoduşele prezidenţiale.
Iar azi toată naţia stă să vază cum îşi angajează ăla mic „răspunderea”. Şi cum e cu moţiunea depusă de opoziţie. Bre, cum moţiunea asta nu se votează într-o unitate militară, lângă Târgovişte, nu vreţi să vorbim despre altceva?
UPDATE: Dacă tot vorbim de întâlnirea la coteală, de la Snagov. Am priceput rostul întâlnirii. Băsescu trebuia să le amintească servitorilor lui ca nu au voie să voteze în favoarea moţiunii. Totuşi voturile care pot doborî guvernul pot veni şi dinspre reprezentanţii minorităţilor, UDMR sau „independenţi”. Şi dacă disperarea e atât de mare încât astfel de întâlniri se impun… atunci logic ar fi fost să vedem că au loc întâlniri şi cu reprezentanţii acestora. Dacă aceste întâlniri nu au avut loc… ce deducem noi? Aud? Asta e cu adevărat important.
Poate vom avea curând șansa să vedem și scena cu limuzinele fugind… Doar că probabil vor fi elicoptere, nu limuzine, iar regia va fi asigurată de Sergiu Nicolaescu 😀
Ziduri găsim și la alte unități militare, de ce să aibă doar cei din Târgoviște onoarea? 😀
Eu mă ofer voluntar să fac parte din plutonul de execuție!
(Totuși, parcă Albert Anastasia, Mayer Lansky și ceilalți aveau mai multă onoare decât Zeus, Bok, Udrea și BVB…)
A observat cineva ca Basescu a venit in Logan fara sofer in rest toti cu Audi, Q7`uri si tot felu` de masini, multe cu nr sen?
Basescu e cu poporu … strange cureaua, nu ca risipitorii de parlamentari ai lui!
Am auzit ca va face si o intalnire cu PSD`ul, tot pe ascuns, dar la DNA! :))
Codul Onoarei functioneaza mai bine in lumea interlopa – sau Mafie in alte parti – decat in randul politicienilor romani…
„La pedelici scena asta a lipsit. Deocamdată.”
Da … si nici n-o sa fie prea curand. Din cel putin doua motive:
1. corb la corb nu-si scoate ochii, si
2. populatia asta mai are pana sa devina popor.
Cu sprijinul neprecupetit al opozitiei, motiunea n-o sa treaca. Cica o sa treaca la toamna…
Dar atunci o mai fi ceva de ciordit?
Iar vad frectii in jurul palatului.
Muia colectiva rezervata guvernului, cand se preconizeaza?
Nu de alta, dar bolboroseste adrenalina.
Prietene, mă tem că se va aplica principiul „nu-i pentru cine se pregătește, ci pentru cine se nimerește”, muia o vom lua tot noi, poporul…
Iar PDL-ul ne va da muia ca pe o favoare: Ca să aibă și poporul, zilnic, ceva cald în burtă…
Cezarul a dat, cezarul primeste…
De ce sa nu primeasca ce e al lui ?
Hai, bre, gandeste negativ macar de data asta.
Nu saraceste poporul din atata.
Ai văzut cum i-a găbjit pe „sabotori”? Crezi că-şi va tăia mîneca şi-i va arunca pe greucenii partidului la mase, să-i sfîşie? O să vezi că nu se va întîmpla nimic. Haita merge mai departe. Cu sabotori cu tot. http://teaca.wordpress.com/2010/06/07/duios-sabotorul-trecea/
Independentii au „dosare” iar maghiarii legea invatamantului. Sunt sclavi.
Si saracii reporteri care stateau ei de fraieri acolo. Ca sa filmeze masini…
Mare-i gradina ta Doamne!