Jocul la ofsaid

Căderea moţiunii de cenzură nu este o nenorocire pentru opoziţie. Intrarea în vigoare a măsurilor împotrivă cărora era îndreptată moţiunea de cenzură poate însemna o dramă pentru milioane de pensionari, dar dintr-o perspectivă cinică, pentru actuala opoziţie rezultatul votului de ieri reprezintă o etapă încheiată cu bine.

Am convingerea că liderii celor două partide de opoziţie au înţelepciunea necesară pentru a realiza că dărâmarea guvernului Boc nu avea cum aduce o schimbare de cromatică în exerciţiul puterii. Asta pentru că, în acest moment, din nefericire, întreaga putere în stat este concentrată la Palatul Cotroceni. Emil Boc, guvernul Boc reprezintă doar vehicolul prin care deciziile de la Cotroceni sunt transportate către populaţie, făra a îl expune direct pe cel care stă în spatele acestor decizii.

Pentru un privitor avizat devine tot mai evident că gesturile opoziţiei fac parte dintr-un plan care îl vizează pe preşedinte. Atât lupta pentru numirea judecătorilor la Curtea Constituţională, cât şi bătălia dusă ieri pe moţiunea de cenzură, îl vizau direct pe Băsescu, guvernul Boc fiind din nou vehicolul cu ajutorul căruia erau transportate veştile rele, dar în sens invers de această dată. Este mai mult decât evident că fără o eliminare a lui Traian Băsescu nu poate avea loc nicio schimbare de putere. Şi încep să fiu tot mai convins că PSD şi PNL funcţionează acum în logica unui plan care să ducă la suspendarea lui Băsescu.

Doar un naiv îşi poate imagina că în spatele demersurilor celor două partide există o autentică şi profundă preocupare pentru destinul a milioane de pensionari. ( Deşi nu neg că o anume preocupare poate exista). Strategia opoziţiei pare a fi, mai degrabă, axată pe un permanent joc la ofsaid.  Iar scorul obţinut ieri, la votarea moţiunii, se aşează perfect pe această strategie. Pentru că scorul obţinut ridică problema legitimităţii actualei puteri, iar pe de altă parte,  tocmai prin numărul mic de voturi care au lipsit pentru adopatarea moţiunii, este de natură să accentueze şi mai mult frustrarea în rândul celor nemulţumiţi de măsurile guvernului Boc-Băsescu şi care şi-ar putea dori acum o schimbare de putere.

Strategia aceasta a PSD şi PNL poate fi una de succes dacă cele două partide vor avea răbdarea şi forţa de a o urma până la capăt. În lupta aceasta cel care clipeşte primul pierde. Traian Băsescu pare să fi intuit această strategie şi a evitat, până acum, acele gesturi care i-ar fi putut aduce o expunere majoră. Opoziţia pare decisă să aştepte pasul greşit, folosind, între timp, toate ocaziile pentru a marca şi capitaliza acele gesturi ale actualei puteri care pot genera nemulţumire populară. Şi acele gesturi nu au lipsit. Cota de încredere în Traian Băsescu şi partidul său este mai scăzută ca niciodată, dar ar fi o greşeală să se creadă că, în eventualitatea unui referendum referitor la suspendarea actualului preşedinte cifrele din sondajele de acum se vor reflecta în votul referendar. Nu trebuie uitat că înaintea votului ar trebui să aibă loc o lungă campanie. Campanie în care resursele statului stau la dispoziţia lui Băsescu. Iar în România votul este încă de vânzare.

Strategia opoziţiei îşi propune acumularea masei critice în nemulţumirea populară, astfel încât suspendarea preşedintelui să vină ca o solicitare explicită şi bine argumentată numeric, dinspre populaţie. În acelaşi timp cei din opoziţie aşteaptă pasul greşit al lui Băsescu. Adică acel gest care să poată fi invocat ca pretext pentru suspendare. Cum spuneam, strategia aceasta presupune răbdare şi stăruinţă. Iar unele declaraţii de prin PNL dau de veste că pe acolo resursele de răbdare sunt pe cale de epuizare.

Mai trebuie ţinut seama şi de acele voci ( tot mai numeroase) din PDL care pomenesc despre soluţia suspendării actualului preşedinte, ca unică soluţie de ieşire din actualul impas.

Bătăliile pierdute până acum de opoziţie nu sunt obligatoriu lupte câştigate de Băsescu şi adepţii săi. Pentru că fiecare victorie a sa a fost marcată cu pierderi importante de procente în încrederea populară. După încă două-trei astfel de victorii, Băsescu poate fi pus în situaţia de a chema elicopterul pe acoperiş. Şi el ştie asta. Tot astfel cum o ştiu şi cei din opoziţie. Remanierea Guvernului, un gest exclusiv de imagine, care vizează nu neapărat miniştrii cei mai incompetenţi ori cei mai necinstiţi, dar pe cei mai expuşi la nemulţumirea populară – urmare a măsurilor adoptate prin asumarea răspunderii, de către Boc- pare a fi mutarea sa de răspuns. O mutare deloc grozavă, care are mai degrabă rolul de a distrage atenţia.

Jocul acesta continuă. Şi cum spuneam: cine clipeşte primul pierde. Până atunci noi putem închide ochii. De tot.