Babe

Am socotit mersul la supermarket, hipermarket, megamarket, mall sau cum naiba se vor mai fi numind aglomerările moderne de prăvălii, o necesitate. Adică mergi, îţi faci târguielile şi gata. Eventual mai zăboveşti la o cafea, dacă ai ostenit de multa alergare printre rafturi. De când ne-am europenizat aşa de tare că nu mai e îngăduit să bei tiutiun în prăvăliile astea, nu mai am de ce zăbovi la cafea, dar alţii o fac.

Până acum puţină vreme nu am realizat că şi aglomerările astea de prăvălii sunt de mai multe feluri. La mall, de exemplu, te înţoleşti la fiţa supremă şi te plimbi prin faţă prăvăliilor agale, ca omul fără treabă, aflat la promenadă. Spectatum veniunt, veniunt spectentur ut ipse– spunea un domn, Ovidiu, cetăţean al spaţiului Schengen. Nu cumperi nimic sau mai nimic. Dar te fiţezi ( verbul ăsta trebuia inventat odată şi odată!). Îţi plimbi eticheta hainelor. Îţi aeriseşti ochelarii de soare. Îţi alinţi gelul din păr. Şi mai ales împărtăşeşti cu prea-belşug colegilor de fiţuială din mirosul greu al apei de colonie cu care te-ai stropit în exces.

La magazinele de tip discount ( nu dau nume, ca să n-avem vorbe!) fiţuiala nu se poartă. Nici abuzul de parfum. Acolo e la mare trecere mirosul de transpiraţie stătută. Şi maieul decolorat, cu înscrisuri în engleza de Shanghai. Şi şlapii. Pentru că sunt magazine discount şi trebuie să-ţi argumentezi prezenţa acolo.

Într-un astfel de magazin am întâlnit următoarea scenă. O babă aşezată pe vine. Nu se căca, nici nu se pişa. Luase la rând cutiile cu smântână. Desfăcea căldăruşă după căldăruşă şi înfigea deştul în materia albă, apoi gusta. Punea capacul la loc, mormăind nemulţumită. Apoi lua altă căldăruşă la rând. Purtătorii de maieu şi purtătoarele de treining treceau pe lângă dânsa nestânjeniţi şi fără a o stânjeni. Comportamentul ei era firesc, logic şi perfect acceptabil într-un magazin de tip discount. N-am mai rezistat şi i-am atras atenţia. Şi-a cerut scuze ( surprinzător!) uşor stânjenită. Am plecat. Întorcând capul  am văzut-o iar. Tot pe vine. Îşi reluase degustarea.

***

Îşi plimbă nepoţelul prin parc. Scenă clasică. Bunicuţa şi nepoţelul. Părul alb al bunicuţei pare mai degrabă oxigenat. Machiajul strident strică puţin portretul stereotip, a la Delavrancea. Privită de departe scena e cumva înduioşătoare. Micuţul ţinut de mână de bunicuţa lui. Se aşează amândoi pe o băncuţă. Mă aşez pe băncuţa de vizavi. Bunica scoate o sticlă de suc şi o napolitană. Piciul începe să rumege la napolitană, înghiţind suc cu ghiogârţuri. Bunica îl apostrofează:

– Nu mai mânca ca porcu’! N-auzi? Mănâncă dracu’ frumos! De la moldoveanu’ ăla de tac’tu ai învăţat să te porţi aşa, parcă eşti de la ţară.

Cel mic nu pare nicicum încurcat de apostrofările bătrânei, care îşi iese din fire şi ridică tonul. Într-un târziu piticul termină de băut/rumegat. Bunica îi ia ambalajul de la napolitană şi sticla goală. Le aruncă pe jos, plină de draci. Se ridică şi pleacă.

– O să ajungi un ţăran necioplit, ca tac’tu!

Mă ridic şi eu. Iau ambalajul napolitanei şi sticla de pet şi le arunc în coşul de gunoi de alături. ( Tot astfel cum un prieten lua de pe jos un chiştoc aruncat neglijent de mine şi îl punea în coşul de gunoi. Chiştocul nu e biodegradabil- am aflat între timp!). Şi mi-am văzut de drum.

***

Sunt la 300 de metri de semafor. Indicatorul îmi cere să reduc viteza la 30km/h. O reduc şi mă aşez uşurel pe banda corespunzătoare. Urmează ca după semafor să virez la stânga. În spatele meu vine năvalnic un Matiz condus de o babă. Face disperată semn cu farurile. Se aşează în dreapta mea. Deschide geamul şi dă din gură. Deschid şi eu geamul aşteptând importanta comunicare:

– Nu mă vezi, dom’le, că vin cu viteză? De ce nu te dai deoparte?

E machiată oribil. Machiat nu e cuvântul potrivit. Pictată, tencuită. Zugrăvită. Părul îi e vopsit într-un roşu de pepene insuficient de copt. Rimelul scurs pe canalele ridurilor dă o imagine grotescă. Doar sprâncenele desenate cu dermatograful au o notă veselă. Şi rujul roz ţipător.

– Era roşu! îi explic. Şi oricum aveţi acolo indicatorul care cere reducerea vitezei.

– Ia du-te dracu’ cu indicatoru’ tău! Huo! Securistu’ dracu’! Nu te fute pe tine grija dacă eu vreau să trec pe roşu.

Închid geamul. Nu particip la dialogul ăsta. Se dă jos din maşină. Îşi ridică fusta şi îmi arată chiloţii. Sunt jegoşi. Apoi scuipă, se urcă în maşină şi pleacă în trombă. E încă roşu. Mai sunt 6 secunde până se schimbă culoarea. Îl claxonează insistent pe cel care venea din dreapta, având culoarea verde la semafor, dar blocându-i calea. Scuipă prin fereastra deschisă. Apoi pleacă arătându-i degetul.

… Cândva femeile în vârstă deveneau bunicuţe sau bătrânici. Când naiba au început să devină babe?