AcasăRabbi ziceDieta de...

Dieta de…

Întotdeauna i-am privit într-un fel aparte pe cei care se căznesc în cure de slăbire. Nu e de colo, ca după ce ai ras cariere de caltaboşi şi arhipelaguri de pleşcoi, spre împlinirea slăninii de pe burtă şi fese, să decizi brusc că vrei să faci pe dracu’ în patru doar să nu mai circuli singur cu liftul. Când vine vorba de diete … ehei, e o întreagă poveste. Orice grăsan cunoaşte cel puţin 4-5 diete care, pe parola lui de onoare, dau rezultate. De la pişuterapia bivolariană, la nutreţurile combinate din dietele vegane. De la dieta pe bază de mătreaţă de mistreţ, până la „mănânci ce vrei şi cât vrei, dar nu bei cola”. Americanii mai ales au o întreagă industrie a dietelor pentru slăbit. Dar nu le foloseşte la nimic, acolo principiul „omul şi tona” e sacrosanct.

Ideea de bază e că slăbind devii nu doar mai economicos la consumul de stofă, dar şi mai sexos, mai plăcut ochiului. Asta în teorie, că în practică lucrurile sunt puţin mai complicate. Să luăm exemplul de azi, din Gândul. Doamna doctor Monica Pop se laudă că ” am fost propriul nutriţionist şi am slăbit 37 de kilograme”. Şi chestia asta e atât de epocală că e musai să scrie la gazetă despre ea. Să afle norodul, să se bucure pahidermele şi să ia de un pol speranţa. Aşa că, dragii şi dragele mele, care vă doriţi cu orice preţ să lepădaţi pârdalnicele kilograme, vă furnizez link-ul spre articolul cu pricina, ca să vă puteţi şi voi inspira de acolo. Dar mai înainte nu vreţi să vă uitaţi puţin şi la poze? Că poate vă e util. Deci avem în stânga poza „înainte” şi în dreapta „după”. După ce te uiţi la poze mai că îţi vine să te întrebi: aia era cură de slăbire sau cură de băbire- urâţire?

( Sursa fotot: Gândul)

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

12 Comments

  1. baba e medic si e constienta ca la varsta ei si kg de dinainte era candidatul perfect pentru colegul legist,material de studiu pentru studenti „iata cum arata o inima crapata de colesterol”

  2. Cunosc și eu vreo 4-5 diete, nici una nu funcționează….
    Cea mai bună e dieta pe bază de ceafă de porc la grătar, ciocolată și înghețată… Te ajută. Da! Te ajută să devii mai vesel, mai durduliu :))

  3. Dar cel mai interesant este că odată cu chilogramele pierdute s-au pierdut şi cîteva grame bune din lănţişorul de la gît. Vezi că o persoană mai finuţă devine şi mai discretă? Cu excepţia interviului din ziar unde a făcut valuri ca manelistul.

  4. Mi-e dragă doctoriţa asta (He he … am slăbiciune la grase :)) ) – care apărea în fiecare an de Anul Nou cu poveşti din criptă, despre copii ce şi-au pierdut 1-2 ochi din joaca cu petarde.
    Cînd am văzut-o acum cîtva timp – am fost mişcat: am crezut că are cancer. Aşa că, acum, după ce te-am citit, sunt bucuros că doar s-a prostit, un pic, la bătrîneţe :))

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu...

- A word from our sponsors -

De citit

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...

Epistoleții și lumea cea nouă

Epistolele publice, dincolo de intenția formal declarată, au devenit autentice exersări ale unui narcisism inargumentabil. Nu servesc unei cauze, deși, tot formal, întotdeauna e identificată una. Cauza proclamată e doar urzeala străvezie pe care se țes piesagiile vanității la izvor, răpiri din uitare și vânări de atenție....

Bombardistan

Ca un vrednic cetățean al secolului XXșiunu îmi molfăi revolta pe Facebook, în țarcul special amenajat, sub bolta cocoșată a regulilor comunității. Orice altă formă de revoltă ar presupune o ieșire din lene și trecerea în alt țarc, unul mult mai aproape de abator. Constanța. E orașul: în...

Nesimțitul

Domnul Iohannis e un nesimțit. Nu e nimic insultător în această afirmație, e o simplă constatare tehnică, rece. Unii sunt blonzi, înalți sau pistruiați - domnul Iohannis e nesimțit. Suspectat, pe nedrept, de cinism, în unele situații, de lipsă de empatie, în altele, ori de lipsă de...

Versiunea neoficială

Imaginea corectă a ce se întâmplă azi în lume nu poate fi obținută consumând știri din sursele oficiale. Prea multă propagandă. Canalele pretins alternative sunt dominate de irațională isterie și fabulații. Singura șansă e un conspect lucid al informațiilor și un minim efort de corelare. Deci: În anii...