Guest post: Eterna şi fascinanta scumpire la tărâţe

Azi un text bazat pe Furt de curent.

Dacă e ceva care să-i caracterizeze bine de tot pe români, este scumpirea la tărâţe şi, mai ales, ieftinirea la mălai.

Noi, românii, nu înţelegem că, dacă depăşim maşina din faţă, tot în spatele unei maşini ne băgăm. Noi, românii, nu înţelegem că, dacă ne bulucim în viteză la metrou şi ne oprim în uşă după ce-am intrat, îi blocăm pe ăia din spate. Noi, românii, nu înţelegem că, atunci când am ajuns pensionari, avem toată ziua la dispoziţie să ajungem la destinaţie şi chiar nu e cazul să ne îmbulzim şi să aruncăm în mod gratuit cu vorbe grele în stânga şi-n dreapta.

Noi, românii, nu ne dăm seama că suntem într-o turmă şi că nu vecinul este cel mai mare rău care ni se întâmplă. Probabil că e laşitatea cea care ne face să alegem soluţia simplist-comodă de a-l ataca pe primul (poate nevinovat) apărut în cale. Nu ştiu, nu ştiu, cred că nu ştiu!

Noi românii, efectiv nu ne dăm seama că direcţia de mers nu e dată în niciun caz de traiectoria oii de lângă.  Avem obiceiul să gândim „pe termen scurt”. Şi să gândim prost. Uneori părem că nu o facem deloc… Dar cu siguranţă gândim! Altfel n-ar mai exista atâta răutate. Atâta suspiciune. Atâta vânătoare de capete. Şi atâta bucurie la execuţiile publice ale „vrăjitoarelor”. Nu contează că este vorba despre cineva cu care nu s-a intersectat nici măcar indirect. Important e că e „vrăjitoare”. Am auzit că Vadim ar fi zis că Nuţu Cămătaru a făcut mult mai puţin rău poporului decât alţii. Nu i se întâmplă prea des, dar aici a avut dreptate.

Noi, românii, ne bucurăm de răul unora, când alţii sunt cei care ne fac rău. Important e să plătească cineva! Atât timp cât se lasă cu vărsare de sânge, nu contează al cui e. Dar, în definitiv, asta e meseria păpuşarilor: să ne asmută unii împotriva altora şi să ne împiedice să ajungem să strigăm la ei şi să le cerem socoteală. Nu rareori punem botul la tot felul de diversiuni stângace. Le dezvoltăm, ne dăm cu părerea… Uităm de unde am plecat. Ne împiedicăm de comunişti, fascişti sau budişti inventaţi la momentul potrivit. Vedem pixeli albaştri acolo unde ni se spune că sunt.

Noi, românii, nu ieşim la grevă să ne cerem drepturile, ci mergem pe burtă, că se mai dă un ban pentru supravegherea la bac, pentru corectură, pentru una-alta… Că suntem ameninţaţi cu nepromovarea… Că ratăm la nivel individual nişte firimituri… Nu ne duce capul să facem calculul că firimiturile nu vor ţine de foame atunci când ni se va lua (din gros!) pe partea ailaltă.

Noi, românii, ne punem uşă de metal, ca să ne apărăm sărăcia, şi nevoile, şi neamul. Punem camerele de luat vederi pe tot ce mişcă, pentru că „aproapele” caută să ne ciordească. Noi, românii, nu înţelegem că „aproapele” este, în cel mai rău caz, doar un şuţ, iar nu marele escroc, care ne-a furat infinit mai mai mult. Şi ne va mai fura!

De exemplu (şi e doar un exemplu!), noi, românii, chiar avem impresia că dacă-l schimbam deunăzi pe Boc, nu tot Băsescu rămânea să decidă cum să păstreze la înălţime standardele pedeliste ale megaciordelii din Românica.