AcasăOy-oy!Guest post: Eterna şi...

Guest post: Eterna şi fascinanta scumpire la tărâţe

Azi un text bazat pe Furt de curent.

Dacă e ceva care să-i caracterizeze bine de tot pe români, este scumpirea la tărâţe şi, mai ales, ieftinirea la mălai.

Noi, românii, nu înţelegem că, dacă depăşim maşina din faţă, tot în spatele unei maşini ne băgăm. Noi, românii, nu înţelegem că, dacă ne bulucim în viteză la metrou şi ne oprim în uşă după ce-am intrat, îi blocăm pe ăia din spate. Noi, românii, nu înţelegem că, atunci când am ajuns pensionari, avem toată ziua la dispoziţie să ajungem la destinaţie şi chiar nu e cazul să ne îmbulzim şi să aruncăm în mod gratuit cu vorbe grele în stânga şi-n dreapta.

Noi, românii, nu ne dăm seama că suntem într-o turmă şi că nu vecinul este cel mai mare rău care ni se întâmplă. Probabil că e laşitatea cea care ne face să alegem soluţia simplist-comodă de a-l ataca pe primul (poate nevinovat) apărut în cale. Nu ştiu, nu ştiu, cred că nu ştiu!

Noi românii, efectiv nu ne dăm seama că direcţia de mers nu e dată în niciun caz de traiectoria oii de lângă.  Avem obiceiul să gândim „pe termen scurt”. Şi să gândim prost. Uneori părem că nu o facem deloc… Dar cu siguranţă gândim! Altfel n-ar mai exista atâta răutate. Atâta suspiciune. Atâta vânătoare de capete. Şi atâta bucurie la execuţiile publice ale „vrăjitoarelor”. Nu contează că este vorba despre cineva cu care nu s-a intersectat nici măcar indirect. Important e că e „vrăjitoare”. Am auzit că Vadim ar fi zis că Nuţu Cămătaru a făcut mult mai puţin rău poporului decât alţii. Nu i se întâmplă prea des, dar aici a avut dreptate.

Noi, românii, ne bucurăm de răul unora, când alţii sunt cei care ne fac rău. Important e să plătească cineva! Atât timp cât se lasă cu vărsare de sânge, nu contează al cui e. Dar, în definitiv, asta e meseria păpuşarilor: să ne asmută unii împotriva altora şi să ne împiedice să ajungem să strigăm la ei şi să le cerem socoteală. Nu rareori punem botul la tot felul de diversiuni stângace. Le dezvoltăm, ne dăm cu părerea… Uităm de unde am plecat. Ne împiedicăm de comunişti, fascişti sau budişti inventaţi la momentul potrivit. Vedem pixeli albaştri acolo unde ni se spune că sunt.

Noi, românii, nu ieşim la grevă să ne cerem drepturile, ci mergem pe burtă, că se mai dă un ban pentru supravegherea la bac, pentru corectură, pentru una-alta… Că suntem ameninţaţi cu nepromovarea… Că ratăm la nivel individual nişte firimituri… Nu ne duce capul să facem calculul că firimiturile nu vor ţine de foame atunci când ni se va lua (din gros!) pe partea ailaltă.

Noi, românii, ne punem uşă de metal, ca să ne apărăm sărăcia, şi nevoile, şi neamul. Punem camerele de luat vederi pe tot ce mişcă, pentru că „aproapele” caută să ne ciordească. Noi, românii, nu înţelegem că „aproapele” este, în cel mai rău caz, doar un şuţ, iar nu marele escroc, care ne-a furat infinit mai mai mult. Şi ne va mai fura!

De exemplu (şi e doar un exemplu!), noi, românii, chiar avem impresia că dacă-l schimbam deunăzi pe Boc, nu tot Băsescu rămânea să decidă cum să păstreze la înălţime standardele pedeliste ale megaciordelii din Românica.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

8 Comments

  1. Boc a devenit şi obraznic. Nu mai e doar un incompetent . Trebuie să plece.
    Chiar şi Flutur ar fi un premier mai bun. Mai inteligent, în orice caz 😉

  2. Să facem o corecţie mică: e adevărat ce zici, 80 % din românei ar fi vrut să pice Boc doar pentru a trînti cu cineva de pămînt dar ceilalţi şi-ar fi dorit asta în speranţa că nu mai scad salariile, pensiile. Şi cred că aici e justificată dorinţa unora de a trînti acest guvern.

    • Art. 85 CONSTITUŢIA ROMÂNIEI
      (1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.

      Băselu, în condiţiile în care EL desemnează primul-ministru, ar pune tot un lacheu (un Livache, un nea Valică etc.). O luăm de la capăt cu discuţia?

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

More from Author

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

- A word from our sponsors -

De citit

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...