Pentru că week end-ul ăsta am fost într-o dispoziţie anume şi m-am străduit să exersez puţin şi scrisul pozitiv, am să vă mai povestesc despre o carte. Iniţial îmi propusesem să scriu o cronică în toată regula, aveam pregătite notiţe stufoase şi comentarii „pertinente” ( cum altfel?). M-am răzgândit. Ce sens are să spui în foarte multe cuvinte, riscând să îţi pierzi înţelesul, când poţi spune simplu şi limpede: „da, dom’le! Mi-a plăcut.” ?
Deci:
Da, dom’le! Mi-a plăcut!
Cartea despre care vorbesc e „Labirint obligatoriu” a Luciei Verona. Cartea curge iute, cu blând umor şi rău disimulată tandreţe, ducând cititorul într-un final care îmi pare grăbit şi provizoriu( sper! Cred că o viitoare ediţie va remedia neajunsul acesta). E reproşul pe care i l-am făcut Luciei. Cartea se încheie prematur. Cel puţin în opinia mea! Care, în acest caz, nu coincide cu cea, mult mai autorizată, a domnului Alex Ştefănescu. Aşa că pentru ediţia viitoare aştept… la C:/My documents/ fişierul următor.
E o carte pe care v-o recomand. O să vă priască întâlnirea cu Leonard şi grăbitul expozeu despre… donjuanologie. Mai departe nu aveţi de făcut decât să urmaţi această succesiune de gesturi: intraţi pe site-ul editurii Tritonic, comandaţi cartea, o citiţi şi apoi mă contraziceţi – dacă aveţi de ce.
SI EU AS CITI CARTEA !!NU STII, O DA LUCIA GRATIS SI CU AUTOGRAF?
Daniel, mulţumesc foarte mult! Mă bucur că ţi-a plăcut.
Poate reuşim să ne vedem la o cafea, vreau să aud comentariile „pertinente” 🙂 Şi mă gîndesc la noi capitole de roman… Pentru ediţia a treia!
Alex Stefanescu….ce-mi mai placeau articolele din aspirina….dar chiar seamana cu ce mazgalesti si tu aici, cred ca de-aia imi si place blogul asta.