Cei de la Pro Sport fac mare vâlvă că ei scot „primul ziar 3 D”. Adică fix un rahat. Hai să mai inventăm nişte prostii ca să ne vindem gazeta. Pentru cărturarii cititori de gazete de sport, interesaţi de freza lui Beckham, de prizele nazale ale lui Mutu sau de gagicile nu mai ştiu cărui lovitor de beşic cu şpiţul, chestia asta cu 3 D e decisivă că intrarea prin alunecare.
Când vine vorba de o gazetă, ceea ce ar trebui să conteze ar trebui să fie calitatea ştirii şi a scriiturii. Restul, prezervativele din pungă, pozele cu pipiţe în curul gol şi efectele treide sunt biz-biz-uri pentru mărirea tirajului prin cooptarea cretinilor în colectivul de cititori. Acum, fiind vorba de gazetărie sportivă nu ai cum cere mari desfăşurări stilistice, nici cine ce ştire epocală. Deşi au existat scriitori care au ştiut valsa şi prin gazetăria sportivă.
Presa scrisă, în forma tipărită, trage să moară. E un fapt. Şi trebuie acceptat ca atare. Iar dacă se caută soluţii de salvare, nu acolo trebuiesc căutate. Pentru că nu-mi imaginez că de mâine o să fie metroul plin de tolomaci cu ochelari din ăia haioşi pe nas. Şi nici nu cred că 3D-ul dă alt gust parizerului care e împachetat de şantierist în hârtia de ziar respectivă.
Da’ e bine. E ziar 3D. Deci băieţii ăia sunt nişte mari ziarişti.
Ai vrut să spui „lovitor de beşic cu şpriţul”. De data asta te iert, da să nu se mai întâmple.
Corect.
O singura intrebare: Cum adica ProSport are „colectiv de CITITORI”??
„Cititori” ca baselu? Care inainte de decizii importante mai rasfoiesc un Jonny Plimbaretu’?
Sau folosesti termenul la fel de lax cum se foloseste mai nou termenul de jurnalist pentru orice mamifer lingator de basescururi?
Una din doua. Care e, Rabbi?
Eu zic ca in cel mai bun caz aia pot citi poza cu fata de la pagina 5. (nu zic aici ca orice interesat de sport e un retardat, dar ce apare prin publicatiile alea numai sport nu mai e..)
Cum nu consum tipul ăla de presă, nu am ce îţi răspunde. Dar hai să le zicem, totuşi, cititori şi nu… consumatori.
Ai jucat diplomat. Jos palaria!
Eu m-am lasat dus de val.. Urat!
Da’ cand ii vad pe aia cu slapi si maieuri cu gaurele, mulate pe burti de bere citind, profund interesati si convinsi de importanta preocuparilor lor, despre ce pasarica a mai prins Mutu si despre cati bani invarte un lovitor de basici cu 4 clase, am sentimentul ciudat ca ma uit la cei care voteaza in tara asta… Poate gresesc.
Poate face feliuta de parizer mai groasa in 3D. 🙂
ma scuzati, da’ io astept ziaru’ 3d dolby 5.1, cu surround
N-as fi asa de sigur ca ei sunt ziaristi .. 3d!
Și Gazeta sporturilor se lăuda că e primul ziar 3D…
E ziar DDD !
Eu la un magazin de presă. Adică are tot ce înseamnă presă în momentul ăsta, la orice oră. Întreb dacă au caca și pipi (n.r. adică prostsport și gheisepe). N-au. Că au primit doar vreo 3 bucăți din fiecare. În mod normal primesc vreo 50. A doua zi se împuțeau fițuicile în galantar. Dar e un succes enorm al presei sportive. Au vîndut tot.