Frivolităţi de week end

Comentam un film, dimpreună cu un amic. Nu importă ce film. Nici care amic. Una peste alta, căzusem de acord că filmul cu pricina e un divertisment agreabil, sigur nu e o capodoperă, dar e bine făcut. În privinţa distribuţiei nu ne-am mai pus de acord. Povestea filmului se învârtea în jurul eroinei -logic! Iar frumuseţea acesteia era o chestie determinantă pentru poveste. Aici a apărut motivul de sfadă. Amicul meu socotea că actriţa aleasă era departe de a fi o frumuseţe. Eu, dimpotrivă, o ţineam pe a mea că e frumoasă. Şi uite aşa am luat-o razna. De aici mai departe discuţia a luat-o razna. Cum era vorba aia? De gustibus nu te poţi căca în ele.

Când vine vorba de frumuseţe e limpede că intrăm în cantina subiectivismului. Iar dacă e vorba de frumuseţea feminină aici chestia devine cu adevărat complicată. Că o fi „iubeeeesc femeiaaaa …./ blondă sau bhrrruuunăăăă „, da’ e clar că nu ni se scoală tuturor la aceeaşi pagină. Amicul îi dădea cu ideile lui: e prea grasă, are pieptul prea mare, are fundul prea scos în evidenţă, are aia, are aialaltă. Observaţie: amicul a sărit lejer de 130 de chile, dar asta e doar o observaţie răutăcioasă, fără relevanţă. De partea astalaltă, eu nu găseam deloc, dar deloc că actriţa care stârnise discuţia ar avea fundul prea mare şi nici nu-mi părea că sânii ei erau ugere, ci numai potriviţi. Până la urmă, ca să scurtăm discuţia l-am rugat pe amic să definească ideea sa despre frumuseţea feminină. În rezumat, în opinia lui, o femeie frumoasă corespunde perfect modelului „uscătură fără ţâţe, fără cur”.

„Bre” n-am mai rezistat ” dă-o naibii! Păi tu socoteşti a fi o femeie frumoasă fix o femeie lipsită de toate atributele feminităţii!” Degeaba! El o ţinea pe a lui. Încercam eu să trag discuţia pe „eternul feminin”, dar degeaba, omul ştia una şi bună şi îmi dădea ca exemplu nu’ş ce topmodele anorexice. Acum să nu vă imaginaţi că eu pledam pentru frumuseţea pahidermelor sau că o trăgeam tare cu „salvaţi balenele!”. Pur şi simplu nu găseam nimic atrăgător în aşchimodiile alea. De-a lungul timpului artiştii au definit canoanele frumuseţii feminine, de la antica statuie a Afroditei la Botticelli, de la Rubens la Goya. Ajungând până la „şcoala de la Playboy Mansion”, care a lansat curentul siliconic în arta plastică de agăţat în cabina TIR-ului.

Aici replica amicului a fost implacabilă: „Azi frumuseţea feminină e definită de către marii designeri, marii creatori de modă!” . Mda. „Care-s ăia, bre?” l-am întrebat. Şi răspunsul n-a întârziat: „Versace, Armani, Jean Paul Gaultier!”

Mi-a închis gura. Mai puteam spune ceva ?

Păi, bre… ne-am ţăcănit de tot? Admit, e loc de subiectivism. Pot, deasemenea, admite că evaluarea frumuseţii ţine de raportarea la propriile criterii, la propriul gust, dobândit sau înnăscut. Dar cum pula calului am ajuns ca  nişte poponari ( treaba lor!)  să definească ideea de frumuseţe feminină?

***

Criza loveşte şi la Playboy. Se lasă cu restructurări şi pe acolo. Se reduce personalul, se reduce mărimea implanturilor. Nasol. Citeam pe undeva un fel de analiză care explica de ce are Hefner probleme. Că printul nu face faţă online-ului, că în online soft-porn-ul playboist, prea scump, nu face faţă avalanşei de hardcore ieftin etc. Pe urmă analiza ajungea la concluzia că, în general, industria respectivă este lovită puternic de criză.

Acu’ stai şi te gândeşti. Sunt jde statistici care arată că bună parte din timpul petrecut de homo cică sapiens pe net este dedicat pornoşagurilor. Că pornografia ocupă o parte semnificativă a netului. Etc. Cu alte cuvinte stai şi te gândeşti:

– am avut nevoie de mii de ani de trudă şi evoluţie pentru a descoperi electricitatea;

– a trebuit inventat tranzistorul;

– a venit apoi rândul plăcilor integrate;

– a urmat epoca miniaturizării;

– s-au inventat limbajele de programare;

– a fost creat internetul;

– milioane de oameni trudesc pentru a produce o sofisticată tehnologie de calcul;

– alte milioane muncesc la creat softuri tot mai evoluate

… şi toate astea pentru ca locuitorul planetei să poată face labă în condiţii cât mai lejere.

Iar acum vine vestea că Playboy are probleme financiare. Dom’le, e grav. Dacă nici de fofoloancă nu ne mai arde e grav.