AcasăOy-oy!Frivolităţi de week end

Frivolităţi de week end

Comentam un film, dimpreună cu un amic. Nu importă ce film. Nici care amic. Una peste alta, căzusem de acord că filmul cu pricina e un divertisment agreabil, sigur nu e o capodoperă, dar e bine făcut. În privinţa distribuţiei nu ne-am mai pus de acord. Povestea filmului se învârtea în jurul eroinei -logic! Iar frumuseţea acesteia era o chestie determinantă pentru poveste. Aici a apărut motivul de sfadă. Amicul meu socotea că actriţa aleasă era departe de a fi o frumuseţe. Eu, dimpotrivă, o ţineam pe a mea că e frumoasă. Şi uite aşa am luat-o razna. De aici mai departe discuţia a luat-o razna. Cum era vorba aia? De gustibus nu te poţi căca în ele.

Când vine vorba de frumuseţe e limpede că intrăm în cantina subiectivismului. Iar dacă e vorba de frumuseţea feminină aici chestia devine cu adevărat complicată. Că o fi „iubeeeesc femeiaaaa …./ blondă sau bhrrruuunăăăă „, da’ e clar că nu ni se scoală tuturor la aceeaşi pagină. Amicul îi dădea cu ideile lui: e prea grasă, are pieptul prea mare, are fundul prea scos în evidenţă, are aia, are aialaltă. Observaţie: amicul a sărit lejer de 130 de chile, dar asta e doar o observaţie răutăcioasă, fără relevanţă. De partea astalaltă, eu nu găseam deloc, dar deloc că actriţa care stârnise discuţia ar avea fundul prea mare şi nici nu-mi părea că sânii ei erau ugere, ci numai potriviţi. Până la urmă, ca să scurtăm discuţia l-am rugat pe amic să definească ideea sa despre frumuseţea feminină. În rezumat, în opinia lui, o femeie frumoasă corespunde perfect modelului „uscătură fără ţâţe, fără cur”.

„Bre” n-am mai rezistat ” dă-o naibii! Păi tu socoteşti a fi o femeie frumoasă fix o femeie lipsită de toate atributele feminităţii!” Degeaba! El o ţinea pe a lui. Încercam eu să trag discuţia pe „eternul feminin”, dar degeaba, omul ştia una şi bună şi îmi dădea ca exemplu nu’ş ce topmodele anorexice. Acum să nu vă imaginaţi că eu pledam pentru frumuseţea pahidermelor sau că o trăgeam tare cu „salvaţi balenele!”. Pur şi simplu nu găseam nimic atrăgător în aşchimodiile alea. De-a lungul timpului artiştii au definit canoanele frumuseţii feminine, de la antica statuie a Afroditei la Botticelli, de la Rubens la Goya. Ajungând până la „şcoala de la Playboy Mansion”, care a lansat curentul siliconic în arta plastică de agăţat în cabina TIR-ului.

Aici replica amicului a fost implacabilă: „Azi frumuseţea feminină e definită de către marii designeri, marii creatori de modă!” . Mda. „Care-s ăia, bre?” l-am întrebat. Şi răspunsul n-a întârziat: „Versace, Armani, Jean Paul Gaultier!”

Mi-a închis gura. Mai puteam spune ceva ?

Păi, bre… ne-am ţăcănit de tot? Admit, e loc de subiectivism. Pot, deasemenea, admite că evaluarea frumuseţii ţine de raportarea la propriile criterii, la propriul gust, dobândit sau înnăscut. Dar cum pula calului am ajuns ca  nişte poponari ( treaba lor!)  să definească ideea de frumuseţe feminină?

***

Criza loveşte şi la Playboy. Se lasă cu restructurări şi pe acolo. Se reduce personalul, se reduce mărimea implanturilor. Nasol. Citeam pe undeva un fel de analiză care explica de ce are Hefner probleme. Că printul nu face faţă online-ului, că în online soft-porn-ul playboist, prea scump, nu face faţă avalanşei de hardcore ieftin etc. Pe urmă analiza ajungea la concluzia că, în general, industria respectivă este lovită puternic de criză.

Acu’ stai şi te gândeşti. Sunt jde statistici care arată că bună parte din timpul petrecut de homo cică sapiens pe net este dedicat pornoşagurilor. Că pornografia ocupă o parte semnificativă a netului. Etc. Cu alte cuvinte stai şi te gândeşti:

– am avut nevoie de mii de ani de trudă şi evoluţie pentru a descoperi electricitatea;

– a trebuit inventat tranzistorul;

– a venit apoi rândul plăcilor integrate;

– a urmat epoca miniaturizării;

– s-au inventat limbajele de programare;

– a fost creat internetul;

– milioane de oameni trudesc pentru a produce o sofisticată tehnologie de calcul;

– alte milioane muncesc la creat softuri tot mai evoluate

… şi toate astea pentru ca locuitorul planetei să poată face labă în condiţii cât mai lejere.

Iar acum vine vestea că Playboy are probleme financiare. Dom’le, e grav. Dacă nici de fofoloancă nu ne mai arde e grav.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

14 Comments

  1. Bun, două părț, două bucăți comentariu:

    A. Sunt ușurat, prietene. Nu-mi vei face niciodată concurență la femei 😀
    Am ușor peste 130 de kile (cu vreo 12 peste!), și-mi plac femeile slabe, cu țâțe mici (mici, nu lipsă!)… Și cu curu mic! Căci cur mare am eu destul… Motivația e însă alta…. Frate, la 0,14 tone trebuie să aibă loc lâgă mine în pat, bre, că producătorii de mobilă fac mai nou paturile tot mai înguste i mai puțin rezistente… 🙂

    B. Playboy e clar în faliment dacă i-au luat interviu lui Ciutacu dar n-avură bani să-l pună să dea jos măcar cravata 🙂 :)))))

  2. 1. Fiecare sac isi are peticu´ lui.
    2. Io is multumit cu bucatica mea. N-am nevoie nici de prajini -femeia snur, fara tate, fara cur. Da´
    nici de alea de ti si frica sa te uiti la ele; is patrate si rotunde in acelasi timp!
    3. Nu te poti caca in gustul omului.
    4. Si apropos de reclame. Ii una cu unu care vrea dimineata -probabial- sa se pise si usa la baie ii incuiata. Si cum sta el de fraier la usa apare nevasta-sa cu cafeaua. Si apare Alex; prietenul Corinei, care ii ia cafeaua din mana. Si fraieru´ sta ca prostu´ si se holbeaza la ala de-i futu fata si apare nevasta-sa inca o data zicandu-i ca doar si-o dorit – el, fraierul- toata viata un baiat. Bai, voi va dati seama cam cum inteleg aia care facura reclama aia la cafea pe romanasi? Papagali si fraieri. Paduchi si ratati. Prosti si redusi.
    Da´zic io, in viata reala „ezista” asa ceva? La romani? Atunci sa tot cumperi Playboy. Ca merita ..

  3. Nici mie nu-mi plac barbatii nemancati sau cu haine burtoase. Asta nu inseamna ca daca vad un Adonis scuipand in praf, lesin de emotie. Probabil de aceea sunt singura…

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

- A word from our sponsors -

De citit

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...