AcasăRabbi ziceSă sondaţi bine!

Să sondaţi bine!

Îmi vine greu să înţeleg ţopăiala nătâng-ferice a celor care bat din pălmuţe, încântaţi de rezultatul nu ştiu cărui recent sondaj de opinie. Dincolo de faptul că, pe la noi, sondajele se fac (o să mă înjure Turambarr) precum stuful, adică aiurea şi fără rost, mai sunt şi alte socoteli de învârtit pe abac.

Bun. Deci nişte oameni, pe care alţi oameni i-au socotit reprezentativi, au zis că Băsescu ar trebui atârnat suspendat/demis. Că patria are nevoie de un nou canal, Criş-Marea Neagră şi pedelicii ar fi mâna de lucru cea mai potrivită pentru lucrarea cu pricina. Dar pe cale de cazma şi nu aşa cum s-au deprins, prin efect de bordură. Şi ce au mai zis reprezentativii ăia? Le-a plăcut că Marean îşi face luc dă feisbuc şi dă tuităr care este şi au decretat, ei reprezentativii: Pesedeu vrea muşchiu’ nostru.  Au mai cinstit reprezentativii masa şi cu 26 de procente pentru liberali, că le rămăsese mărunţiş.

Asta au zis reprezentativii. De aici mare prilej de zaiafet şi chiuială prin antibăsescime. Băi, băiete, ce s-a mai trezit ăla… boboru’, bă! Iete la el, boboru’, cum a simţit maţu’ uscându-se ca prosopul la soare şi s-a trezit din vraja lu’ manelistu’ Traian Fermecătoru’!

Acum că s-a veselit naţiunea şi dom’ Ponta e convins că lidărşipu’ său important a umflat burdihanul pesedeu ca pe coaiele de militar în termen, hai să facem şi o analiză serioasă a sondajului.

Gata. Am făcut analiza serioasă. Concluzia e ca ăştia pot lua sondajul şi şi-l pot băga în cur. Mai îndesat, dar încape. Poa’ să facă „Institutul Divin de Sondare a opiniei publice şi nevoii de potop” sondaje până vineri 37 sectombrie . Asta înseamnă fix pula! Pentru că, după matematica fripturistă, la care se aplică factorul de corecţie „dosar de bulău”, la acest moment, în parlament, ăştia care au crescut in sondaje ca pula calului la miros de cur de iapă, au procente cât să ia o bragă pe datorie. Necum suspendarea lu’ Fermecătoru’. Dar aşa, seara, când stai cu nevasta şi spargi seminţe pe ziar, în vreme ce filipineza îţi şterge puradelul la cur, te poţi da mare cu sondaju’, adăugând: ete, nevastă ce de carismă am sub unghii.

Şi să îmi spună mie sondatorii ăia:

a) câte pungi cu făină, sticle cu ulei şi găleţi de plastic intră în eşantionul reprezentativ?

b) factorul de corecţie STS cum a fost calculat?

c) variabila Bercea Mondialu a fost luată în calcul?

d) indicele de trafic prin ambasada de la Paris a fost luat introdus în formulă?

e) când faceţi voi calcule din astea, aveţi habar câte voturi portocalii poate obţine flutur’li de pe urma unui singur decedat?

Hai, bucuraţi-vă, impozitaţilor. Hai, că în sondaje aţi scăpat de băsexu. Da’ beliţi mâine ochii, pentru siguranţă, pe şosea. Că dacă intră inteligenta aia mică de eba în voi cu jipanu’, o să faceţi pârnaie grea că i-aţi distrus bara de protecţie cu ţeasta aia groasă a voastră. Şi pe trecerea de pietoni.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

8 Comments

  1. Ma apuca crizele de ras cand mai baga astia cate un sondaj. Pe langa cei N factori pe care i-ai amintit deja mai e o chestie care ma sparge. Vointa si dorinta popoului roman se unduieste atat de serios de parca e traseul betivanului pe drumul crasma-casa(sau boschet, dupa posibilitati).
    Bine ca au facut un sondaj pe 22.07 dimineata. Acum stim exact ce vrea popoul pana pe 23.07.. seara.

    Sondaj de opinie(baza de evaluare 1 ins): Cand crezi ca apare urmatorul sondaj?

  2. Sectia ‘ vot canci’ a fost bine reprezentata – peste 20 % !!! Plus aia de nu stiu/nu raspund – inca vreo 20 %. Deci pe 40 de oameni din 100 nu-i intereseaza ( deocamdata) votarea!!!

    • nu ca am vota pe unu mai bun,ci ca asta i rau acuma [asta i capra astia s romanii],eu sunt dintr o zona unde se zice ai vazut cal verde,sirb destept salca pom si roman om

  3. raspuns:a fara numar,b se deduce din a,c si d se implca prin flutur area voturilor si corolar:cite masini sa abia si aia mica ca noi stim sa trecem si pa rosu .cine nu moare primeste pantofi cu toc de la nutzi,spaima putzii

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

- A word from our sponsors -

De citit

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...