Ca să devii pedelic nu de ajuns să ai poftă de parveneală şi să nu-ţi placă munca. Pentru asta există celelalte partide politice. Dacă vrei să devii pedelic mai ai nevoie de nişte chestii: tupeu, nesimţire, capacitatea de a minţi fără să roşeşti, oricând, despre orice. Şi o enormă apetenţă pentru mâncat rahat.
Nicio mirare că fostul simbriaş al băsescului ( vorba vine, că noi toţi îi plăteam leafă pentru lins cur de preşedinte, tot aşa cum îi plătim şi acum !) Cristian Preda a devenit ceea ce merita: pedelic de frunte. Avea prea plin din toate cele mai sus pomenite. Nu ştiu de ce se simt unii obligaţi ca, atunci când vine vorba de C. Preda sau alţi pedelici mai recenţi, să ia o distanţă prudentă, de tipul: vai, nu mă aşteptam, el e totuşi un priceput în ceva, un fel de guru în nu se ştie ce; sau aşa pare. E simplu: te scalzi în căcat, mănânci căcat, puţi a căcat.
I-auzi declaraţie la ăsta:
Ponta şi Antonescu contestă revoluţia atacându-l pe Tokes.
Cât de simpatici mi-s Ponta şi Antonescu se ştie. N-are sens să repet. Dar afirmaţia asta e chiar o pildă de nesimţire. Preda a făcut altceva toată viaţa decât să ia leafă de la stat, în schimbul mâncatului de rahat? De unde până unde a ajuns ăsta mare anti-comunist, pro-capitalist şi apostol al dreptei cu şapte dani? Mentalitate de politruc bolşevic: dai în mine (Tokes), dai în fabrici şi uzine. Să îţi câştigi existenţa din pupat cur de băsescu şi să vorbeşti despre „totalitarism”, anti-comunism şi altele asemenea e o dovadă de tupeu gros, gros de tot. Să ajungi ca pentru a ajunge la curul băsescului să întinzi limba şi prin rectul lui Tokes e deja proba unei dibăcii excepţionale.
Nu e de omis nici obsesia lui Preda: nevestele liderilor PSD şi PDL. Care erau în PE când a fost votat Tokes ( şi de către pedelici) vicepreşedinte al PE. Da. Erau. Dar au votat împotrivă. Şi ele erau europarlamentari înainte să devină neveste. Şi înainte ca soţii lor să devină şefi. Ceea ce nu e cazul lui Preda, care a devenit europarlamentar pentru că soţul şeful său era bulibaşă pedelică. De eba nu mai pomenim.
Multă vreme m-am jenat să îl atac pe nesimţitul ăsta. Dar cantitatea de jeg care se varsă din el depăşeşte deja zona securităţii sanitare. Toată cariera lui politică, atâta câtă e, se aşează pe zero realizări şi exces de lins de cur. N-ar fi singurul. Dar când confunzi autentica rezistenţă anti-comunistă cu valorificarea oportunistă a conjuncturii, ca în cazul lui Tokes, când înjuri totalitarismul, dar îl pupi în cur pe Băsescu, când lauzi capitalismul, dar tu ai luat o viaţă leafă de la stat… atunci excesul tău de tupeu merită un şut în cap.
dadadadadada. subscriu cu ambele maini!
Am nimerit din întâmplare la emisiunea lui Firea pe A3 când a fost mahalagiul ăsta. În toate (!!) cele 5 minute cât am rezistat să urmăresc numai gura acestui pedelic de frunce s-a auzit. În continuu.. şi non-stop. Vorbind peste toţi ceilalţi din studio, resemnaţi (era pe la sfârşitul emisiunii) şi perplexaţi şi ei… ca şi mine.
Nu lăturile pe care le varsă în mod regulat domnia sa pe orificiul acela de el îi zice gură m-au făcut să schimb imediat canalul. Ce m-a scârbit complet a fost subiectul vaietului guristului (e corect termenul?) lui băse:
Cică pe el nu îl lasă nimeni să vorbească!
N-am văzut, dar din ce povesteşti recunosc personajul. Tipic. Tupeu, clanţă, nesimţire, lichelism.
Şi jenant.. Jenant pentru condiţia umană în secolul XXI. Îmi e silă!
Dom’profesor de stiinte politice (da’ politica-i stiinta ca fizica?)? Ala de-o fost si decan si europalamentar? Rebelu’ reformist pedelist?
Da-l dracu’!
Banzai!
Da. Universitar. Coleg cu Udrea şi Boc. În ale politicii şi ştiinţei.
bocu’ ăla de invăţa la „lompaş” materii ampulea? Ăla de-o făcut dreptu’ la ff ca să aivă în ce-şi da acuma cu stîngu’? Ăla care învaţă pe studenţi cărtulia aia cu care guru’ lui îşi şterge găozu’?
Dă-l dracu’!
Banzai!
Şi udrea asta http://shogunusb.wordpress.com/2010/07/14/nuti-ieri-si-azi/ ?
Sau asta http://shogunusb.wordpress.com/2010/07/07/ministresata-de-la-artizanat/ ?
Scuze!
Banzai!
I s-a lungit limba lu’ Preda de-atita molfait la bucicutzele prezidentiale. El nu contesta decit calitatea nastureilor lui Boc. Da’ nu-l vad bine pe lingofilul Preda. Ca Boc e pretin cu Tom si Jerry 🙂
He he … fin’că-l linge la eşapament … pe şăf … se explică de ce se răţoia … în emisiunea lu Firea … alcoolul se transmite în toate umorile … deci şi în fecale … prin urmare … dom profesor … era … cumva … băut :))
[…] text plastic despre elasticul domn Cristian Preda. Pe blogul lui Mordechai. gura lumii, poiana lui […]
D-le Moshian Mordechaian pun pariu ca-ti vor placea pozele aiste, sper ca nu le-ai vazut deja:
http://nekocika.wordpress.com/2010/07/27/imaginea-politicienilor-romani/
Excelent. Iar daca in loc de Cristian Preda spunei T. R. Ungureanu, Cezar Preda, Sever Voinescu, etc, etc, nu ar fi trebuit sa schimbi nici macar un cuvant. Regula Curului Suprem li se aplica fara nici o exceptie.
nu am cuvinte la indemana pt. a-mi exprima multumirea despre cat de bine s-a scris…