Avem nevoie de proşti

Sunt mulţi. Incredibil de mulţi. Uneori sunt tentat să spun: insuportabil de mulţi. Dar, aşa mulţi cum sunt, parcă tot nu sunt de ajuns. E mereu nevoie de mai mulţi, de şi mai mulţi, de tot mai mulţi. Iar natura, consistent ajutată de societate, de un sistem de educaţie perfect construit pentru acest scop, ne furnizează neîntrerupt mai mulţi. Tot mai mulţi. Dar parcă niciodată nu sunt suficienţi. Despre proşti vorbesc.

Dacă circuli puţin prin lume parcă îţi vine să spui: prea-s mulţi. Dacă nimereşti la OTV şi rabzi câteva minute, iar te loveşte: bre, mulţi sunt ăştia. În trafic, la prăvălii, pretutindeni, dai peste ei. Sunt mulţi. Şi sunt activi. Vocali. Prezenţi. Au grijă să îşi semnaleze prezenţa. Dacă sunt proşti nu înseamnă că nu pot avea opinii. Au. Şi nu ezită să le exprime. Cu vorbirea poticnită, vocabularul în regim de austeritate, logica băgată-n ghips, ce contează? Au şi ei opinii. Despre orice. Proştii au un merit fundamental, sunt conştienţi de relativitatea opiniilor. Aşa că nu argumentează- nu ştiu ce-s alea argumente. Dar relativizează lipind la sfârşitul, începutul ori miezul oricărui enunţ sintagma „părerea mea”. Nu înseamnă că asumarea subiectivismului îi anulează pornirile polemice. Prostul nu ştie nici ce e aia polemică, dar îi place să se contrazică. El ştie întotdeauna mai bine. Părerea lui.

Totuşi, proştii sunt esenţiali pentru mersul nostru înainte. Cum altfel s-ar urni lumea dacă n-ar fi ei?

– cine ar cumpăra toate prostiile colorate şi perfect inutile, care le sunt vârâte pe gât cu reclame imbecile? Prostul are un telefon. Vorbeşte la el cu soacra ca să verifice dacă a închis la porci. Dar îşi doreşte unul mai deştept. Mai deştept decât el însuşi categoric. Pentru că a văzut la alt prost. Pentru că a văzut în reclame. Pentru că e nou. Deci rolul prostului în economie e fundamental.

O vreme am suspectat că principala cauză a crizei economice era scăderea drastică a numărului de proşti. Fals. Numărul proştilor continua să crească. De fapt aici era problema. Crescuse prea mult. Iar acum proştii erau şi cei care vindeau, nu doar cei care cumpărau.

– cine i-ar vota pe imbecilii care conduc dacă n-ar fi proştii? Prostul e uşor de motivat. Iar -lucrul cel mai important- prostul e uşor de prostit ( evident!) Aşa că întotdeauna va exista o masă importantă de electori care va asigura perpetuarea actualului sistem politic. Deci devine evident rolul politic al proştilor.

– dacă nu ar exista proştii, de unde şi-ar mai recruta televiziunile audienţa? Aici cred că nu mai e nevoie de demonstraţie. Soluţia genială este aceea de a oferi proştilor programe realizate de proşti. De fapt soluţia a fost genială. Între timp a devenit doar o reţetă comună.

Şi pot continua enumerarea. Aşa că acceptaţi: avem nevoie de proşti. Şi, har Domnului, avem parte de ei. Iar de vreme ce recunoaştem că avem nevoie de ei putem face pasul următor şi să nu-i mai tratăm cu lipsă de respect. Iar atunci când întâlnim un prost să-i spunem, cu reverenţa cuvenită: eşti de-al nostru.