Autorităţile franceze au decis declararea în masă drept „persona non grata” a unui număr de cetăţeni români de etnie rrrrrhomă. Gestul autorităţilor franceze survine în urma scandalului de spionaj în care au fost implicaţi ţiganii noştri. Ţiganii noştri au fost prinşi de nenumărate ori în flagrant, în vreme ce încercau să obţină informaţii din buzunarele şi/sau locuinţele unor cetăţeni francezi. Asupra lor au fost găsite instrumente şi aparatură specifică acţiunilor de spionaj din locuinţe: şperacle, răngi, gură de lup.
Unul dintre spionii rrrrrhomi reuşise să culeagă informaţii din nu mai puţin de paisprezece portofele, în mai puţin de o zi. Documentele clasificate, purtând însemnele băncii europene, au fost găsite asupra sa. Cel în cauză, Tarzan Frangulea, s-a abţinut de la orice declaraţie. Un alt caz, de spionaj informatic de această dată, este cel al unui spion rrrrrrhom, care a fost surprins în vreme ce încerca să obţină informaţii din televizorul şi laptopul pe care tocmai le transmitea, pe fereastră, camaradului său. Surprins în flagrant delict, spionul rrrrrhom a declarat că intenţia sa era de a face o plăcută surpriză proprietarului, intenţia sa fiind aceea de a upgrada gratuit sistemul de operare al laptopului.
Nu puţine au fost cazurile de spionaj comercial, numeroşi agenţi rrrrrrhomi fiind surprinşi în vreme ce încercau să sustragă informaţii din magazinele franţuzeşti, ascunse sub fustele agentelor rrrrrhome.
Preşedintele Sarkozy a decis că spionajul rrrrrrhom a luat proporţii scandaloase, ca atare a decis declararea „persona non grata” a unui important număr de spioni. Expulzarea acestora va începe de astăzi.
La rândul lor, autorităţile române, conform cutumei, vor proceda similar, expulzând periodic profitul companiilor franţuzeşti din România.
Oui, Oui domnu’ . Mais, bien sur!
Banzai!
Cum a zis cineva pe twitter: Ca urmare a campaniei Explore the Carpathian Garden, sute de tigani din Franta se intorc in Romania. Pentru cateva zile.
Rabbi te întreb pe tine, poate tu eşti mai bine documentat. Pe baza cărei legi/înţelegeri bilaterale a binevoit licuriciul franţuz să ne trimită rrrrhomii „înapoi”? Ultima dată când m-am interesat România era membră UE şi nu îmi amintesc de vreo lege europeană care să susţină acţiuni de acest gen.
Evident că de la machitor am primit încă o mostră de politică externă, consacrată deja de 6 ani. Nu mă aşteptam la altceva. Exact cum ziceai tu ieri: l-a gustat şi pe licuriciul ăsta. Acasă taie şi spânzură cum îi vine pe chelie, e cel mai şmecher dintre şmecheri, iar afară-i ultimul lingău şi şi-o ia de la toţi.
Nu am cunoştinţă de vreun astfel de acord, dacă acesta va fi existând.
Legea pe care se întemeiază gestul franţjuilor e legea „lu’ aşa vrea muşchiu’ meu şi voi n-aveţi ce face”.
Lege aflată în vigoare şi în România din 2004.
Mulţam’ de răspuns. Asta presupuneam şi eu.. Imi place cum zice BBC http://www.bbc.co.uk/worldservice/news/2010/08/100819_roma_et_sl.shtml
Iar nenea ăsta, Francois Goulard, pare că poate vorbi şi fără dictare de la licuriciul lui, spre deosebire de PitiBocul nostru (de fapt al lor, al celor care au votat Băsebocul).
Iar ssssspioni rrrohmi care tocmai au fost expulzati cu bani de buzunar, se vor reintoarce pe mirificele plaiuri frantzuzeshti, deoarece Carpathian Garden le cam pute. Duca-se de unde au venit! 🙂
Mie mi-a plăcut cum s-au exprimat cei de la Radio România Actualități: Primul grup de rrrromi expulzați din Franța a aterizat pe aeroportul ….. Oare au zburat și aterizat prin forțe proprii, sau cu vreun avion? 😀
Oricum, va trebui să avem bunul simț să nu-i așteptăm cu buzunarele goale…
Hahahahahaha, ROFL
Clar ca astia-s toti buni la SIE. Sa le dea dom;le pasapoarte dimplomatice, sa nu mai le umble frantzujii pe sub fuste.
Mam spart pe mine de ras. Cica pe fereastra. Ha ha ha.
S-au intors alegatorii lui Basica acasa…
[…] decoperire gen zero-zero-ţ-şpe, rabbi Morechai vă explică, mai bine decît mine, care-i treaba, aici şi aici. Tot acolo face referire şi la anume felaţii prezidemenţiale prestate unor anume […]
Nici o problema. Poate le-a fost dor de neamurili
din tarisoara, n-aveau numerar la ei, statul francez
le-a facut cadou un concediu in Ro, dupa care aurevoire Roumanie, ne vedem altadata.
Astia n-au stare. Si prin tarisoara ce sa fure? Ca conditiili nu se prea compara. Ba pot avea si ceva necazuri.
Sa multumeasca statului francez la inapoiere…
Sunt in impas. Adica motivul nu mai e fortarea Romaniei de a acorda Frantei dreptul de a construi nu stiu ce centrala nucleara?
Inseamna ca francezii au procedat corect. Chiar m-ar fi mirat sa fi procedat altfel. Francezii se trag din nobili si nobletea obliga.
Pai, nu ar fi cazul sa le preluam metoda si sa-i expulzam si noi?
Unde?
In pizdele mamelor lor!
:)))) dreyfuss reloaded
Daca va referiti la colonelul evreu in armata Frantei, Albert Dreyfus, Dreyfus se un scrie cu un singur s.
Dar daca va referiti la Richard Dreyfuss, celebrul actor evreu american, se scrie exact cum ati facut-o.
Diferenta e mica dar suficienta pentru a crea confuzie. Deci, e vorba de Albert?
colonelul din armata franceza era de fapt un amarat de CAPITAN !!!
Pun pariu ca exista o multitudine de acorduri de care opinia publica nu are nici cea mai mica idee:)