AcasăRabbi ziceUn post scriptum inutil

Un post scriptum inutil

Plin de draci, scriam ieri un text plin de sudalme, în care mă răsteam la unii dintre votanţii lui Băsescu. Ceea ce mă scosese peste măsură din sărite era să tot aud căinarea unor neisprăviţi care până mai ieri îi aduce osanale lui T.B. pentru ca acum, loviţi la lingurică de foame şi biruri să se declare oprimaţi, umiliţi, necăjiţi şi tare amărâţi.

Asta era tot. Ca mai mereu, lume multă, alfabet complicat, fiecare a priceput ce a vrut şi ce a putut. Nu prea am obiceiul să îmi explic textele; pricepe fiecare ce şi cât poate. Nici n-am timp şi chef de polemici aiurea, doar de dragul băgării în seamă şi adunării de trackback-uri. Dar devine interesant să rezum ce s-a înţeles şi cum mi s-a răspuns. Populaţia planetei ăsteia nu există doar pentru a fi de acord cu mine, aşa că n-o să-mi tatuez eu deasupra buricului :” Acţionar majoritar la adevărul suprem”.

Hai să vedem deci obiecţiunile:

a) unii se simţeau indignaţi. Pen’ că ei n-au votat cu portocaliii.

Aici e simplu şi clar. Problemă de abecedar. Pe sistemul „am citit verde, am înţeles mov, m-am indignat maro”. Dacă oamenii atâta au priceput din ce au citit, nu-i pot ajuta.

b) trebuia să furnizez soluţii.

Asta e o prostie cu tradiţie. Dacă notezi că există o problemă, musai să dai şi soluţie. Dacă notezi reaua guvernare, musai să vii tu cu un program de guvernare. Uite, acişilea pe blog. Să dai soluţii. Să aduci mântuirea din paişpe substantive şi trei verbe.

Nu e treaba mea, nici a noastră să dăm soluţii. Nici să enunţăm programe de reformă, salvare a economiei, reciclare a deşeurilor etc. Pentru asta ar trebui să existe clasa politică. Avem însă obligaţia de a semnala ce nu merge. De a avertiza atunci când există derapaje majore. Şi, în limita competenţelor, putem propune, punctual, soluţii. În mod esenţial lucrurile sunt simple, iar soluţia e implicită: atunci când te afli în faţa răului soluţia este îndepărtarea răului.  Mereu se pune întrebarea: şi ce pui în loc? În locul răului? Când casa arde, stingi focul. Şi apoi deretici. Şi dacă eşti în stare pui zid curat în loc.

c) „dacă l-am votat pe Băsescu nu sunt mai puţin respectabil decât alţii”

Corect! Nici votul pentru Vadim sau Potârcă nu te face mai puţin onorabil- aş putea adăuga maliţios. (şi uite că am şi făcut-o!)

Din fericire încă ne putem respecta, saluta şi rămâne prieteni şi când avem opţiuni radical diferite. Dar mai este ceva. Între felul în care votăm şi ceea ce se întâmplă în ţară este o legătură evidentă. În faţa urnelor ai avut o opţiune. La care erai îndreptăţit şi pe care ţi-o respect. Ceea ce se întâmplă acum e rezultatul acelei opţiuni. Până aici e totul ok şi nu avem nicio problemă.

Când însă te văicăreşti, te indignezi, te lamentezi, înjurând răul mers al lucrurilor şi refuzi să îţi asumi fracţia de vină corespunzătoare opţiunii tale, atunci e o problemă. Când, şi mai grav, îţi urli disperarea, dar îţi menţii susţinerea pentru opţiunea enunţată deja, atunci eşti un bou. Sau o vacă. Punct.

d) Geoană/ Antonescu erau şi ei de caca.

Foarte probabil. Cititorii fideli ai blogului ăsta ştiu că nici Geoană, nici Antonescu, nici pesedeii, nici liberalii nu au scăpat de scărmănat. Dimpotrivă. Nu aştept minuni de la actuala clasă politică ! Dar aici discutăm despre ticăloşia ipotetică a unora şi ticăloşia certă şi în plină desfăşurare a altuia. Personal am refuzat să aleg între cele două forme de ticăloşie. Cei care au preferat o opţiune sau alta să facă bine să şi-o asume. Eu susţin pe mai departe iniţiativa lui Nenea Cosmos. (Uite că venim şi cu soluţii!)

Altfel … nu îmi fac niciun fel de iluzii. Când vor veni pesediştii sau liberalii la putere, va veni rândul postacilor ăstora să mă înjure. În ce mă priveşte, eram deja pregătit de toamna trecută pentru tocat la PSD. Poporul şi STS-ul au decis altfel.

e) n-am uitat…

Un tip pe care nu am motive să nu-l respect îmi aduce aminte că n-a uitat. Şi urmează repertoriul cunoscut: Iliescu, mineriade, Năstase şi…. poşetele nu ştiu cărei dudui pesediste. Bun. Acu’ sper că n-am uitat nici republica de la Ploieşti, nici bătălia de la Turtucaia… dar ce legătură are cu prefectura? Pe Năstase l-am înjurat cu clăbuci atunci când se afla la putere. Care e treaba acum? Dacă memoria funcţionează aşa de bine, ne uităm şi la poşetele din ultimii ani? Dacă ne e silă de nepotism, pomenim de eba? Că efortul de memorie ar trebui să fie mai mic.

Sau… hai să fiu conciliant. Uite, mâine propun să ieşim toţi în stradă să cerem demisia lui Năstase, să-l înjurăm pe Iliescu şi să porcăim FSN-ul. Sunt sigur că gestul ăsta de enorm curaj va schimba total lucrurile. Şi ca să fim cu totul interesanţi, propun ca atunci când or veni pesedeii la putere să ieşim în stradă să cerem demisia lui Boc. Şi să criticăm aberaţiile lui Şeitan.

Oricum, dincolo de absurdul argumentului şi memoria selectivă, nu am să pricep în ruptul capului de ce ticăloşia de acum 6 ani a pesediştilor, face perfect prizabilă ticăloşia de acum a ăstora.  Dacă ai dispreţuit porcăriile pesedeului din perioada 2000-2004 mă aştept să fii cu atât mai indignat de mizeriile ăstora de acum.

Avem o clasă politică de tot căcatul. Asta e clar. Dar mai există şi o lege a responsabilităţii. Iar responsabili pentru ce se întâmplă acum sunt unii portocalii.

Şi cu asta basta. Chiar în timp ce încheiam de scris textul ăsta, primesc un trackback de la Vis Urât. Cu care zic că am o relaţie ok.  Şi n-o să devină altfel din cauză de băsexu. Aşa că am să mai adaug atât:

Nu, Sebi! Nu Costică de la trei e problema. Nu mai repet.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

19 Comments

  1. Eh, e mai usor sa-ti gasesti nspe mii de scuze decat sa admiti cu capul plecat ca ai supt-o si-ai girat nu doar niste incompetenti ci si niste hoti. Tin minte in 2004 toata tevatura de pe bloguri, cand moaca lu’ basescu isi avea locul cam pe 90% din bloguri. Una e sa votezi ca asa te duce capul, si alta e sa-i indemni si pe altii sa voteze ca tine.

  2. inutil sa raspund. intelesesem de ieri.

    faptul ca i-ai bagat in seama, dovedeste ca iti pasa.

    Slabiciune gravissima, in vremurile crancene pe care le traim.

    Dar nu numai de aceea il iubim noi, cum ar spune Radio Erevan.

  3. E de admirat că poţi trece peste nişte diferenţe radicale de opinie şi să ai o relaţie ok cu visurât.. Totuşi nu mă pot abţine să constat că el se încadrează foarte bine în câteva din categoriile prezentate (d şi mai ales e).

    În ceea ce mă priveşte, eu nu l-am putut citi niciodată pe domnul Bârgău deşi am încercat şi deşi nu este un idiot ca majoritatea celor care se încadrează în categoriile definite aici de tine..
    Poate o fi chiar cum zice el: „e vina LOR” (a politicienilor). Da! DAR (e mare darul ăsta) e o diferenţă uriaşă între a te trezi cu un glonţ în cap venit de nicăieri (ghinion de neşansă) şi a te trezi cu el în cap din arma ta pe care tu ai încredinţat-o cu mânuţa ta (cu ştampilă-n ea) criminalului. Şi nu mai pot suporta să aud/citesc texte gen „nu aveam de unde şti” – dacă nici după 5 ani de „domnie” macabră nu s-au prins, atunci cred că aceşti alegători ar trebui MĂCAR să tacă, dacă să se căiască nu pot.

  4. Si chiar sunt, Mordechai, chiar sunt indignat. Chiar sunt niste incompetenti. Chiar poate cei mai mari… Tot ce-am respins am fost „E vina voastra,ba!!” inteles poate putin gresit inainte de articolul asta.

    In fine. Sper ca ai vazut insa si spre ce bateam in articol meu.

    Si nici macar nu sunt un tip. Sunt un tanar care crede ca esti unul din cei mai buni bloggeri politici.

  5. Mie mi se pare un lucru sanitar sa nu uiti. Tine de sanatatea mintala a unui popor. Din motivul asta, daca nu esti prost sau ticalos, in Romania nu poti sa votezi PSD cu scuza ca restul sunt mai rai, Iliescu si Nastase sunt marginalizati, oricate simpatii socialiste ai avea. Restul sunt discutii.

  6. La toate reprosurile care ti s-au facut eu nu pot decat sa raspund cu:
    „Baaaaaaaaa, poate aveti dreptate, dar astia de acum au adus hotia si prostia pe culmi nebanuite. Poate ca aia de dinainte au fost hoti si ticalosi, dar astia de acum sunt ca lacustele. Lacuste carnivore. Halesc tot. Pustiu lasa in urma lor. Cu zambetul pe buze si clasica intrebare dispretuitoare: Si care-i problema?
    R-ati ai dracului! Traiti bine? „

  7. O greva generala i-ar putea darama, dar n-avem nici o sansa sa facem una chiar daca liderii sindicali isi fac treaba (ca in mai). E prea multa anti-solidaritate, prea multi care se bucura cand altii sufera. Asa ca ne plangem degeaba: clasa politica asta de rahat e singura speranta. O buna parte din bobor e si mai de rahat.

  8. @ Adi Zăbavă, cristi, Matusalem, Vlad şi ceilalţi

    Octavian Paler vorbea acum nişte ani, într-un alt context, despre războiul româno-român. Multe nu s-au schimbat. Taberele s-au aliniat altfel, dar pe mai departe stăm aşezaţi de-o parte şi de-a alta a şanţului care ne desparte. Şi ne rânjim dinţii unii la alţii.
    Adi Zăbavă poate are dreptate. Polarizarea asta ar trebui să înceteze. Iar noi, în loc să fim pro -X şi anti- Y să devenim o sumă. Chestia aia ar putea începe să se numească societate civilă. Sau popor. Dar nu mă aştept ca asta să se întâmple. Nu prea curând.
    Un semn bun e că, iată, încercăm să dialogăm unii cu alţii. Mai răstit, mai scrâşnit, dar încercăm. E un pas.

    • Din pacate si cand suntem de aceeasi parte a „baricadei” avem pareri diferite. Poate este bine, dar chiar si asa nu vad in curand o iesire din „tunel”. Prea mari sunt ura, dezbinarea, ciuda, invidia, disperarea, incultura, nerusinarea si aroganta pentru o impacare sau un armistitiu…
      Si in fond a-i ierta pe banditii de astazi ar deschide largi portile pentru urmatorii. Care ar incerca si ei.
      Ca doar „astia” prind greu si uita repede…
      Nu! Sa raspunda pe toata linia pentru ce au facut si fac in continuare.
      Iar cei care s-au simtit atacati de „apelul” tau n-au decat doau iesiri; sa-si puna cenusa-n cap si sa recunoasca ca au gresit sau sa se sinucida…

    • De foarte bun simţ ce zici, Rabbi (ca de obicei). Totuşi ce scrie nea Iordăchel are o substanţă. Este multă ură [etc] pentru că este şi mult în joc. Există ţări mai civilizate în care diferitele tabere sunt capabile să formeze o masă, un popor (forţă prin solidaritate), însă acolo este vorba de ceva ce noi am numi „detalii”: este vorba de ce taxe va mări candidatul 1, ce privilegii le va da candidatul 2, etc. Miza este în mod cert mai mică decât în ţărişoară. La noi e cam pe viaţă şi moarte… la propriu (sunt mulţi care nu au votat cu stimabilii care ne conduc şi stau să dea colţul – pensii ioc, salari ioc..). Ori în condiţiile astea nu poţi zice: „Băi, X, ai avut o altă opţiune, poate bine intenţionată. Ai greşit, nu-i nimic. Încercăm încă o dată peste 5 ani.”. Pentru că este posibil să nu mai apuci..

      În concluzie, repet, sunt absolut de acord cu ideea solidarităţii – ne-ar aduce multe avantaje, insă e foarte greu să se aplice în contextul actual.

  9. nu tin cu nici un partid pt ca toti ne-au vindut pe nimic, de dragul puterii au facut atita rau incit si strastranepotii mei vor plati datoriile facute de actuala putere in nici doi ani. pedeleii mai au o”performanta” au reusit sa dezbine si familiilespre ex. eu nu pot discuta cu fiica mea politica deoarece e convinsa ca astia au cel mai cel program de guvernare si eu nu sint in stare sa inteleg doar pt ca am trecut de 60 de ani. poftim mostra de indobitocire la cei tineri pina in 35 de ani

  10. (…) Iar noi, în loc să fim pro -X şi anti- Y să devenim o sumă. Chestia aia ar putea începe să se numească societate civilă. Sau popor.(…)

    Pana la urma despre asta si numai despre asta e vorba. Si numai atunci cand, se va putea sa.

  11. Draga Rabbi , vezi cum ai inmuiat tonul din jena sau din frica de a nu-ti supara unii cunoscuti , reprezentanti de seama ai „boilor si vacilor” din articolul precedent …?!

    A fi mintit si umilit de atatea ori de un individ ca Basescu si sa REFUZI DREPTUL LA RATIUNE , acordand a-nu-stiu-cata-oara increderea ta unui sarlatan ordinar si ACORDANDU-TI APOI CIRCUMSTANTE ATENUANTE „cum ca n-ai fi avut nici o alta optiune mai buna (???!!!) ” , ESTE O IMBECILITATE FARA MARGINI !!! Cand stii ce A FACUT omul asta , bunul-simt si minimum de ratiune ti-ar spune ca pana si cautatorul din gunoaie ar fi o optiune mai buna ❗ .

    Iar acum vi tu Rabbi , si ca sa-ti mai impaciuiesti cunoscutii , LE ACCEPTI verdictul dat aprioric de acestia , cum ca : ” … Geoană/ Antonescu erau şi ei de caca. Foarte probabil….” sau ca „… Avem o clasă politică de tot căcatul….” Vezi , cazi si tu in capcana romaneasca a „generalizarii” , „a luarii totul la gramada „…; in felul asta NU VOM AVEA NICIODATA OAMENI CAPABILI SA NE CONDUCA PT. CA NOI INSINE „NU SUNTEM IN STARE SA DEOSEBIM GRAUL DE NEGHINA” , aruncand „tot sacul de politicieni” la gunoiul istoriei ! Ori daca am privi mai atent , FARA PATIMA SI FIXISM , cu o anumita obiectivitate , am gasi si politicieni romani cu cel putin un cap deasupra noastra a celor care-i criticam la gramada…; dar NU NE CONVINE SA-I VEDEM ACUM , doarece am recunoaste cat de dobitoci am fost cand nu i-am votat pe acestia , ci pe altii care ne-au prostit cu „basma de-adormit copiii” . Iar un roman care sa-si recunoasca sincer si smerit propria prostie , nu prea am vazut !!!
    Asa ca preferam sa facem ca vulpea cu strugurii: ne amagim ca erau acrii …! A spune apriori ca o persoana , A CAREI PRESTATIE INTR-O ANUME FUNCTIE N-O CUNOASTEM , este mai slaba sau la fel de slaba cu persoana , a carei prestatie (mai mult decat lamentabila ) O CUNOASTEM , este o dovada de o PROSTIE FARA MARGINI … ; iar de prostia asta au dat dovada 5 milioane de romani … FARA NICI O SCUZA ❗
    Asa ca te rog Rabbi: nu le cauta una (scuza) … , altfel risti sa te molipsesti si tu de penibilitatea acestora …! Si chiar ar fi pacat … 🙁

  12. Democratia trebuie aparata tot din perspectiva democratica . Una dintre aceste perspective ar fi Justitia ! Un sistem economic liber nu functioneaza fara o justitie puternica . O tara nu poate fi libera fara justitie ! Gasiti oameni cinstiti si fermi , drepti in justitie , in politie si puneti-i la treaba ! Totul s-ar rezolva de la sine ! Aproape toti despre care vorbim au dosare . La zdup cu ei . Legi sunt , asa strambe cum sunt , tot ar face treaba !

  13. Nu sunt toti imbéciles, sunt si interesati. Mihnea Dumitru nu era bagator de seama pe la Guvern? sau la partid?
    AM un feeling ca si ceilalti simpatizanti virtuali nu sunt chiar asa inocenti

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

- A word from our sponsors -

De citit

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...