AcasăRabbi ziceCulpa colectivă

Culpa colectivă

Observ că, de ceva vreme, funcţionează o nesănătoasă tendinţă spre fuga în refugiul culpei comune. Individualismul feroce de care dăm dovadă în toate cele nu supravieţuieşte procesului de asumare a greşelii. E infinit mai confortabilă distribuţia vinovăţiei asupra unor categorii generice ori asupra naţiei în ansamblu.

Cei mai mulţi dintre cei care l-au votat pe Băsescu şi astăzi sunt dezamăgiţi de propria opţiune nu se simt obligaţi la o evaluare onestă. Au postulat deja că celelalte opţiuni nu puteau fi valide. Iar odată cu invalidarea propriilor opţiuni, găsesc comod şi exonerant refugiu în teoria culpei generale a clasei politice. „avem o clasă politică ticăloasă, nu aveam de unde alege” – vine invariabil răspunsul. Când l-au votat pe Băsescu, găseau ( pe drept sau nu, e mai puţin important) expresii individuale ale vinovăţiei: Năstase e câh, Iliescu e naşpa, Geoană e caca, Antonescu e pişu. În faţa falimentului propriei opţiuni lipseşte curajul asumării culpei. Şi atunci intră în funcţiune teoria culpei generale. Refugiu, cum spuneam, confortabil. Pentru că dacă ar admite ticăloşia lui Băsescu ar fi puşi în deloc plăcuta situaţie de a admite opţiunea pentru acea ticăloşie.

După tragedia de la maternitatea Giuleşti au urmat lungi discuţii despre starea sistemului de sănătate. Şi s-a admis că sistemul e disfuncţional. Că în sistem există multă prostie şi mai ales multă corupţie. Iar pentru asta exista şi o explicaţie: cu toţii suntem vinovaţi! Pentru că acceptăm, pentru că am dat şpagă în spitale, pentru că… Şi e comod aşa. Apoi nici nu acuzăm persoane, ci un sistem. Putem merge mai departe. Cum acolo au murit, totuşi, nişte copii, iar dincolo de culpa comună generos revărsată din difuzoarele televizorului, era nevoie şi de un vinovat imediat, identificabil, s-a găsit strămoşeasca soluţie a ţapului ispăşitor: o amărâtă de asistentă. Dar chiar şi în cazul ei funcţionează prezumţia de culpă generală. Şi toţi cei care nu o socotim pe ea marele vinovat pentru nenorocirea de acolo admitem că nu ea e marea vinovată. Ci sistemul.

Fie că e vorba de corupţie ( toţi dăm şpagă), de mizerie ( toţi aruncăm gunoi pe stradă!), de incompetenţă ( toţi greşim) sau de orice altceva ( oameni suntem) principiul exonerant al culpei generale funcţionează. Iar la adăpostul culpei generale lucrurile pot merge pe mai departe aşa. Nimic nu trebuie schimbat. Oricât de irespirabilă a devenit atmosfera. Oricât de apăsător e totul. Oricât de frustrant, enervant, exasperant ar fi. În hangarul culpei generale adunăm exasperări care ne accelerează pulsul, ne tulbură judecata şi ne duc la limita nebuniei. Iar nebunia asta o aerisim regulat, vărsându-ne dracii, individual şi foarte particular, pe vecinul de bloc, pe şoferul blocat ca şi noi în trafic ori pe funcţionara de la ghişeu. Pentru că dacă, în aerisirea asta, lucrurile scapă de sub control şi o luăm cu totul razna, ne aşteaptă oricum refugiul confortabil al culpei colective.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

10 Comments

  1. … si nimic n-o sa se schimbe… c-asa e romanul : tace si inghite. Desi lucrurile merg, de 6 ani incoace, din rau in mai rau, lumea continua sa taca, sa accepte toate mitocaniile statului si ale multor dintre cetatenii lui. Toti se revolta la o bere, intre amici, in familie, insa cand e vorba de unitate, de iesit in strada… toti sunt cu capul in nisip. Din pacate, societatea romaneasca nu se mai face bine. Cand am plecat din tara am sperat totusi ca voi reveni, crezand ca lucrurile se vor schimba odata cu alegerile din 2009, odata cu schimbarea chiorului din fruntea tarii. Acum mi-a pierit orice speranta. Nu mai am la ce sa ma intorc, desi familia si o parte din prieteni sunt inca acolo, luptandu-se sa supravietuiasca, trecandu-le viata prin fata fara ca ei sa o simta. La ce sa ma intorc? Cum as putea sa ii spun fiului meu, in Romania :”invata, tata, ca ai sa fii respectat, vei avea un job bun si vei trai decent”, cand acolo numai nonvalorile sunt promovate? Cum as putea sa ii spun sa respecte traditiile romanesti aici, in alta tara, cand in tara noastra pina si cu traditiile noastre ne e rusine si importam traditiile altora?… Repet : tara asta nu se mai face bine si n-o sa se faca niciodata !… Brucan, saracu, era optimist, prea optimist !

  2. Culpa colectivă, da, e cea mai sănătoasă şi nevinovată sintagmă pentru „s-a greşit, s-a încercat, dar s-a prăbuşit”.
    Mântuitorul, în concepţie mioritică, nu e Isus, ci AN-ul. Carele ne scapă pe noi de belele, carele ne îmboldeşte să dăm greş de probă, că „alţii” e vinovatul, carele ne permite să persistăm în eroare, că numai cine nu munceşte, nu greşeşte”.

  3. pai cum sa-si asume cineva greseala cind la noi totisint adeptii aruncarii pisicii moarte in curtea vecinului. si daca ma gindesc bine exista in folclor o multime de zicale apropo de recunoasterea greselilor proprii: vezi paiul din ochiul altuia da nu vezi birna din ochiul tau.guvernantii nostrii n-au de gind sa scoata tara din marasm asa ca de ce sa nu arunce vina pe altii si in timpul asta se ocupa cu umplerea teschereleifiecaruia si a partidului in caz ca nu vor mai fi alesi la viitoarele alegeri.cit priveste scumpii nostrii concetateni care l-au votat cu mare entuziasm sa le fie de cap ca tare prosti au mai fost sa creada minciunile

  4. „Asa mai vii de-acas’, rabbi…! ” 🙂 Corect si absolut real comentariul !
    De aia , noi romanii , nici nu invatam nimic , si „calcam intr-una in strachini” , PT. CA NU SUNTEM IN STARE NICI SA RECUNOSTEM O GRESEALA , NICI SA NE ASUMAM VREO VINA …! Si cu prima ocazie , dam din nou „cu bata-n balta” …
    Asta suntem: „stupid people” ! 🙁

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

- A word from our sponsors -

De citit

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...