Piersici

Găleata e mai mare decât el. Îl vezi imediat după curbă, ridică opintit găleata şi te priveşte cu ochi de negustor încercat. Am semnalizat şi am tras pe dreapta. Vine grăbit lângă maşină. Cât de grăbit poate. Găleata aia portocalie îl tot loveşte pe picioare. Hlizeşte în dreptul geamului din dreapta şi îmi spune gâfâit:

-Piersici?

– Cu cât dai, mă, piersicile?

– O su’ de mii dacă iei toată găleata.

– Nu e prea mult, piciule?

Se uită chiorâş la mine. Nu ştie dacă am chef de tocmeală sau îl iau la mişto. Îşi şterge mucii cu dosul palmei şi se uita la pachetul de ţigări pe care îl am alături. Îmi arată cu degetul spre ţigări:

– Alea costă şi mai mult. Se compară atâtea piersici cu ţigările alea care face cancer?

– De unde ştii tu de cancer, măi?

– Ştiu!

Îşi mai şterge o dată nasul. Sub nas e o potecuţă de jeg tencuit cu muci uscaţi. Iar sub unghii i se odihneşte un întreg compendiu de geologie. Hlizeşte ştirb şi-l ameninţă cu pumnul pe un alt prichindel care se opinteşte şi el să îşi aducă găleata lângă maşina mea. Teritoriul e marcat.

-Cumperi? mă ia rapid la rost. E negustor serios. N-are timp de prostii.

– Mă mai gândesc. De unde-s piersicile?

– De aici de la fermă.

– Le-ai furat?

– Nu le-am furat, bre nene. Le-am cules.

– Păi, e ferma ta?

– Nu, da’ am vorbit cu paznicu’. Zi, cumperi? O sută de mii. Mai puţin decât dai pe ţigările alea. Piersicile sunt bune. Sănătoase.

– Tu ai mâncat multe piersici?

– Nu.

– De ce?

– Mie nu-mi plac. Au pufu’ ăla. Mie-mi plac alea chele. Lucioase. Cumperi? Fumezi şi tu mai puţin.

Omul a înţeles că-s nehotărât. Şi aici e tocmeală serioasă, ne tutuim.

– Bine, o sută de mii ai zis?

– Îhî. Unu’ cu Audi mi-a dat două sute de mii pe ele.

– Şi acum de ce ai lăsat din preţ?

– A venit ţiganii ăia şi strică piaţa.

– Uite două sute de mii. Să nu stricăm piaţa. Dar îţi dau o sacoşă  şi mi le verşi acolo, bine?

– Şi dacă nu încape?

– Dacă nu încap toate păstrezi tu restul.

– Şi ce să fac cu ele? Oricum culeg altele.

– Le mănânci.

– Nu ţi-am zis, bre, că nu-mi plac astea cu păr? Dă sacoşa.

Le aşează cu grijă în sacoşe. Când şi când îşi mai şterge nasul. Sau îşi trece mâna prin ciuful roşcovan, năclăit de sudoare. Mormăie ceva doar de el ştiut. Îl întreb:

-Mă, tu ştii cine e Băsescu?

– Băşescu?

– Da…

– Unu… îl dă la televizor. Şmecher… ceva…

Zâmbesc. Ştie el ce ştie. A terminat de mutat piersicile. Se încordează să urce sacoşa pe fereastra portierei. Îi deschid portiera şi iau sacoşa. Îi dau şi banii. Se uită lung la ţigări:

– O ţigare îmi dai?

– Nu ziceai că fac cancer?

– ‘ce dacă!

– Nu-ţi dau! La şcoală mergi?

– Acu’ e vacanţă!

Bag în viteză. Semnalizez. Se îndepărtează. Mă salută profesional. Îl mai întreb:

– Şi la toamnă o să mergi?

– După ce se termină strugurii, poate. Văd eu.

Am plecat. Îl văd în oglinda retrovizoare. Îşi bălăngăne găleata în vreme ce traversează strada. Îi dă un şut în fund piciului care încercase să se apropie şi el de maşină. Apoi se strecoară printr-o gaură din gardul de sârmă şi dispare. Un BMW tocmai mă depăşeşte, pe linia continuă.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

17 Comments

  1. Piciul are dreptate, alea chele, fără puf, e mai bune, mai fragede, mai dulci…
    Aaaaaaaaaaaa, de piersici era vorba??? Scuze, la piersici „e mai bune” alea cu puf…
    Ai făcut dulceaţă? Sau le-ai savurat ca atare?
    Ce calic ăla cu bmw-ul, să nu oprească să ia măcar jumate de găleată….

  2. Taica, paznicul ala nu era Pazvante.
    Ghinionul piciului.
    Iar matale ai incurajat frauda. Piersici netrecute prin conatabilitate, fara TVA s.a.m.d. 🙂 🙂 🙂

  3. Supertext! Are ceva-ul ăla care te face să uiţi de tot.
    În final, aprinzând o „canceroasă”, îmi doresc din tot sufletul să fie doar literatură. Pură. Să nu fie niciun sâmbure de adevăr.
    Căci,dacă este…

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

More from Author

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

- A word from our sponsors -

De citit

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...