Dan Voiculescu mă întreabă, pe blogul domniei sale, în felul următor:
As vrea să pun această întrebare, printr-o trimitere specială, unora dintre cele mai severe/ dezamăgite/ critice voci din on-line-ul românesc: Mircea Badea, Mordechai, Victor Ciutacu. Zău asa: supărati, supărati, dar rămânem. De ce?
Mi-am luat un răgaz de gândire înainte de a răspunde. Răspunsul cel mai simplu pe care l-aş putea da ar suna astfel: pentru că am crezut întotdeauna că locul românilor este în România. Şi nu am încetat să cred asta.
Îmi pot închipui că cei care au decis să plece au avut, la momentul acelei decizii, două opţiuni: să rămână sau să plece. Din motive particulare fiecăruia dintre ei, alături de motive care pot fi comune multora, au ales să plece. În ce mă priveşte opţiunea aceasta nu a existat niciodată. Pentru că, pur şi simplu, înlăuntrul meu, o astfel de opţiune nu găsea materia necesară agregării. Nu am crezut niciodată că asta mă face inferior celor cărora li se ofereau două opţiuni. Dimpotrivă, asta mi-a hrănit un soi de nesănătoasă aroganţă, socotindu-mă un soi de buruiană rea şi rară, care nu poate fi nicicum strămutată; fără urmă de invidie pentru ierburile celelalte, care îşi pot încolţi seminţele oriunde găsesc pământ gras şi ploaie bună. Deşertul acesta ( cum va fi socotit, poate, de către unii) e singura grădină pe care o voi cunoaşte.
Încercând să(-mi) răspund la întrebarea de mai sus încerc să evit locurile comune şi argumentele prefabricate. Ar fi extrem de confortabil să invoc albastrul Voroneţului ori Sfinxul din Bucegi. Am prieteni care au ales să plece şi care se întâlnesc, totuşi, mai des cu Voroneţul decât mine. M-aş bucura să pot spune că oamenii de aici reprezintă motivul. Dar întâlnesc zilnic oameni care îmi spulberă această iluzie.
Într-o poveste de a mea există un bătrân preot rămas în satul pustiu, părăsit de toţi. Bătrân şi cu puteri puţine, încovoiat de lipsuri şi pustiit de singurătate, a rămas acolo pentru că avea de slujit în micuţa bisericuţă. Iar asta îi era datorie şi rost. În povestea aceea se găseşte şi răspunsul meu. Detest patriotismul de fanfară şi pozele cu mâna la piept la intonarea imnului. Dar am să o spun simplu şi fără declamat patetism: îmi iubesc ţara. Pur şi simplu. Şi oriunde altundeva m-aş simţi fără rost. Asta e tot.
Aşa că, în fiecare dimineaţă, trezindu-mă, îmi privesc curtea şi văd ce e de dereticat în ea. Şi în fiecare zi încerc să dreg câte ceva din ce găsesc stricat. Iar lucrarea asta nu încetează niciodată. Pentru că stricăciunea pare să se întindă, uneori, mai repede decât pot eu şi cei ca mine, drege. Dar în fiecare zi desţelenesc pământul şi dau cu var pe trunchiurile copacilor, după puteri, încercând să alung din buruiană şi omizi. Pentru ca a doua zi să o iau de la capăt. Doar aşa simt că merit dulceaţa poamelor care se coc uneori în livada casei. Iar seara, stând pe prispă, privesc spre roata stricată a fântânii, gândind că mâine va trebui dreasă şi aceea. Şi păşunea va trebui grijită. Să aibă unde paşte viţelul pe care îl vom tăia la întoarcerea fiilor risipitori. Şi apă rece şi bună să aibă.
Frumos, felicitari, ai dat glas unei stari care caracterizeaza pe multi dintre noi.
Ma ingrijoreaza, insa, aceasta lupta dusa zi de zi de care spui. Si eu fac la fel si de multe starea lucrurilor ma motiveaza sa fiu eu insumi, adica altfel de cat buruienile noastre ( parveniti, tupeisti, carente grave in educatie si comportament ).
Ma chinuie din ce in ce mai mult ideea de a folosi sapa si cazmaua, necesare unei curti / gradini sanatoase, pentru a alunga parazitii care ne conduc, de la orice nivel, local sau national. Si parca fierbe singele in mine din ce in ce mai des cand televiziunile exploateaza nedreptati cotidiene pana la paroxism. Oare asta va fi scanteia ?
Va trebui să facem ceva. Şi cred că în curând am să vă pot spune ce.
CE??? Trebe un doctor cu coaie care să aibă curajul să-i puie băselului diagnosticul corect! Adică DEMENŢĂ! Şi să-l ducă une trebe! Am zis-o şi la mine „acasă”.
Banzai!
Rabbi
UBI BENE; UBI PATRIA!
Tara este ceva abstract; ce iubesc la tara? Pamantul,
praful, apele, drumurile, pomii, etc,etc?
Totul este o amagire; de aici, de unde sunt, pot spune ca imi este draga tara; am tricolorul in gradina casei; imagini din Sibiul meu drag si din zonele dragi mie.
Am amintiri placute; cele mai putin placute le-am uitat sau nu vreau sa-mi mai fac sange rau.
Si din pacate nu ma pot lasa de sportul asta; de-a fi legat de ce se intampla in Romania. Am de 20 de ani dubla cetatenie; cunosc multi care au plecat si buni plecati au fost; nu mai vor sa stie nici macar ca exista Romania. Copii de ROMANI care nu stiu romaneste si alte aberatii; totusi inapoi -definitiv-
nu m-as mai intoarce…
PS
Nu mi-e rusine ca sunt roman; nu ma dau pe niciunul de aici; nu ne sunt superiori in nimic.
Si astia gresesc -politic, economic, cultural, social.
Ma multumesc sa vad ca nimeni nu-i perfect si ca toata lumea spera la mai bine…
salut!
ceva in genul asta intrebam si eu odata retoric, iar un amic psiholog mi-a si raspuns (eu ma intrebam de ce trebuie sa respect regulile in trafic, daca sunt atatia giboni care le incalca si scapa fara pedeapsa).
el mi-a raspuns asa: pentru ca tu, eu, cei care respectam regulile si incercam sa traim, sa construim ceva suntem cei care duc lumea asta inainte. gibonii din trafic, cei care distrug lumea din jurul lor nu duc lumea inainte, ci pur si simplu o tin in loc, sau o trag inapoi. dar aceastia la scara istoriei nu conteaza, peste o generatie nu isi va aminti nimeni de ei.
cu referire la acest articol, continuam sa lucram aceasta gradina pentru ca pur si simplu dorim asta, pentru ca cred/credem ca facem bine asta, ca miscam lumea inainte, spre binele tuturor.
Am mai spus eu, odată, pe blogul tău: „român” vine de la „rămân”, cred…
Rabbi, frumos raspuns. Si cu mult suflet. Care suflet cred ca poate fi raspunsul si esenta acelui „ceva” care te tine sau te face sa te intorci acasa… Eu m-am intors si nu-mi pare rau. Poate ca injur cateodata si-mi vine sa dau cu ei de pamant, dar sunt aici ca sa ajut la schimbare. Fiecare mana de var ajuta. M-am simtit intotdeauna un cetatean al lumii, am si trait mai multi ani in alta tara, am studiat si am muncit acolo, integrandu-ma. Dar la o anumita varsta ajungi parca sa crezi ca lumea din jur exista pentru ca noi sa putem invata din ea si pentru ca sa putem apoi sa aplicam lucrurile invatate acasa la noi. Pe pajistea si la fantana noastra.
Multumesc! M-ai/ati uns pe suflet.
Ca si rabinul din poveste, trebuie sa recunosc ca „si tu ai dreptate, si tu ai…”. Nu sunt unul din cei care pot spune ‘ubi bene ibi patria’, pentru ca binele e complex si relativ.
Patria e in sufletul si in universul tau interior. Asta pina si daca reusim sa construim un alt fel de societate.
eu ramîn la dorinta ca sa ma manînce viermii care stiu româneste. si n’ai sa ma contrazici tu , marele iubitor de limba româna. 🙂
asa ca tin sa te anunt ca am mai cumparat un bordei de peste 200 de ani cu o soba fabuloasa ( cu prichici si motocei ca aia de la Humulesti) si la primavara încep santierul ( demolare , transport si reconstructie – în cealalta gradina ce o am la Varatec)
asa, ca sa am unde gazdui poetii. poate punem de un falanster.
Batranul Dimitrie avea o credinta. Si o lume. A lui.
Noi ce mai avem?
Lumea noastra e mica si ne ingrijim de ea.
Si de noi, cine se ingrijeste?
Asa ca, unii pleaca. In speranta ca vor gasi in lume o tara sa aiba grija de ei.
Si ce te faci daca miine dimineata cind te trezesti vezi ca nu mai e curtea ta? Ca au venit mascatii sa te scoata in suturi (ca pe Razvan Dumitrescu), sa-ti impuna sa faci ciocul mic (http://sutu.ro/muzeul-figurilor-de-cerneala/pdl-si-otrava-informationala/) si sa te lase me marginea drumului?
Cred ca a venit vremea ca noi, astia care dam cu var din constiinta, sa dam cu var si pe la altii!
Iar aia sa spuna suparati, ca in versul ala de la Pasarea Colibri, „Ce-ai cu noi ba?! De ce sa dam cu var?”…
Iar in unele locuri va trebui sa dam cu var nestins…
Imi pare rau ca dezamagesc pe multi, dar eu consider Romania o tara absolut frumoasa, cu oameni OK, nu folosesc si nu suport generalizarile gen „tara de cacat” si ” popor de betivi” samd.
Singura, repet, singura problema a acestei tari este o clasa politica putreda pe tot cuprinsul spectrului politic care nu directioneaza nimic nicaieri si tine lucrurile intr-o metastaza prelungita.
Faptul ca un politician ca Voiculescu ( nu ma intereseaza averea lui si daca a fost securist, chiar nu ma intereseaza, vorbim de prezent si in prezent Voiculescu este un politician versat la nivelul politic actual) pune aceasta intrebare (= diversiune) este maximul tupeului acestei clase politice in rand cu imbecilitatile portocalii si cu orice altceva vreti voi.
Ce panarama a propus partidul domniei sale la ultimele alegeri din sectorul 4, vestita competitie intre cumatra de la loto si teo de la tv?
Oamenii pleaca de peste tot in lume, doar noua ni se pare ca doar ai nostri pleaca la mai bine, ca altii stau la ei acasa plini de fericire.
Cum isi justifica ai nostri plecarea? Nu ma intereseaza cat timp se refera la tara si nu la individ. Cum ne justificam noi ramanerea? Nu ma intereseaza cat timp se refera la tara si nu la individ.
De ce justificarea unei plecari sau a unei ramaneri se raporteaza la tara si nu la ce isi doreste fiecare individ?
Asta e capcana. Cei ce pleaca dau vina pe tara, cei ce raman ar trebui sa fie dezamagiti ca au ramas, deoarece tara nu este „corespunzatoare”.
Defapt scarba e generata de activitatea clasei politice care a reusit sa isi faca schema politica in cerc inchis. Exista politicieni noi doar daca sunt identici cu cei vechi. Unii vad doar niste mici mizerii, nu au orizontul suficient de larg ca sa inteleaga de unde atata nepasare. Acuza oamenii = poporul, nu starea creata de clasa politica.
SI ATUNCI CE VREA VOICULESCU? SA RASPUNDEM ALTCEVA DECAT CA DE VINA ESTE CACATUL POLITIC IN CARE NE AFUNDAM DIN CE IN CE MAI MULT?
VOT UNINOMINAL CU OPTIUNEA „NICIUNUL” SI REPETAREA ALEGERILOR PANA IES LA SUPRAFATA OAMENI NOI !!!!!!!!!!! Pana nu mai au partidele nicio optiune de a promova ierarhic pe cei nasoi din structurile proprii si vor apela la oameni integri care nu datoreaza nimic nimanui.
OK, avem o clasa politica formata in anumite conditii dupa 1990. Si-a facut datoria, cu bune si multe rele. Acum eu zic ca aceasta clasa politica este defecta in ansamblu si impermeabila la schimbari de fond.
ALTII! ALTCEVA!
Cuvintele lui Camus m-au urmarit mult timp. Trebuie sa iti urasti tara ca sa o poti iubi cu adevarat.
Si cand esti plecat, tot doare. Difuz si adanc. Cand esti acolo, doare ca taietura proaspata lasata de un cutit.
La ce eraj stai de ai aşa faină curte? Ai două, sau trei camere? :))