Eşecul referendumului prin care, în Moldova de dincolo, cetăţenii erau consultaţi asupra modalităţii de alegere a preşedintelui, pare să fi adus o mare satisfacţie comuniştilor moldoveni.
„Moldovenii au respins categoric îngăduirea neconstituţională a bubelor puturoase liberal-democratice (sic!), puroirea lor pe corpul Statului Moldovenesc.”
….
Gorile din rezervaţie românească
Parveniţii românoscrîntiţi, hăţuiţi de după gard, dispreţuiesc statul pe care, cică, îl conduc, urăsc poporul lui, încalcă toate prevederile codului de oameni civilizaţi, de conduită a unor persoane de stat, lideri politici. Ei se comportă cu propriul stat, cu populaţia ţării ca nişte gorile evadate dintr-o rezervaţie românească. Fac la nesfîrşit declaraţii, care nici un grăjdar nu şi le-ar permite, boţind imaginea societăţii, aducînd prejudicii enorme economiei, nivelului de trai al cetăţenilor. Trîntesc minciuni cu toptanul oriunde şi oricui, inclusiv privind rezultatele referendumului.
Şi, în fine, citatul esenţial:
Debilizmul politic, chiar şi cel românesc, nu poate continua la nesfîrşit. Ignorînd aceste precepte, cuadriumviratul Ghimpu, Filat, Lupu, Urechean îşi închipuie că România e buricul pămîntului, un nou Eldorado la cheremul tandemului Băse- Boc.
Am auzit reproşul că generaţiei noastre îi lipseşte idealismul avântat unionist pe care îl aveau înaintaşii noştri de la mijlocul secolului XIX. Reproş întemeiat desigur. Chestiunea unirii nu ne este, totuşi, indiferentă. Trebuie doar privită cu prudenţă. Cretinii de acolo nu sunt cu nimic mai prejos decât cei de aici. Iar unirea, trebuie înţeles, va avea loc atunci când cei de dincolo de Prut şi-o vor dori, nu atunci când noi, câţiva de aici, o socotim oportună.
Ai calatorit vreodata la Chisinau? Daca intrebi ‘cat e ceasul’ pe strada, ai mult peste 50% sanse sa ti se raspunda in rusa. La magazin, la hotel, la fotograf, la biserica, la muzeu – peste tot lingua franca (sic!) e rusa. Cat despre romana vorbita scremut de cei care o fac (in niciun caz nu ma refer la accent), te apuca plansu’. Vocabular de clasa a III-a si constructii calchiate dupa rusa rosie. Legatura ‘culturala’ ombilicala o au cu Moscova, nu cu Bucurestiul. De fapt, o foarte mare parte a populatiei provine acum din familii mixte. Dar chiar si destui moldoveni ‘de souche’ nu mai stiu romana sau, daca o rup nitel, oricum habar n-au unde este Craiova ori Buzaul (sau macar ca sunt orase, nu marci de detergent). Noi ne referim la ei generic cu formula ‘fratii nostri de peste Prut’. Problema e (aici voiam sa ajung) ca nu prea mai sunt fratii nostri. Si-au amestecat sangele si s-au reorientat cultural si lingvistic, iar acum sunt, daca e sa privim adevarul in fata, mai mult ‘fratii lor’.
Da, am fost acolo şi nu am avut mari dificultăţi de comunicare.
Chiar dacă pot fi de acord cu cele descrise de tine, ce facem mai departe? Odată ce identificăm simptomele, căutăm şi leacul? Sau ne mulţumim să plescăim un nţ-nţ, din buze şi să clătinăm din cap?
Am fost și eu pe acolo și nu am avut probleme de comunicare.
Și cred că ești un pic nedreaptă. Am cunoscut mulți români de dincolo de Prut care vorbeau perfect românește, unii fără nici o urmă de accent, nici nu ți-ai fi dat seama că sunt de acolo.
Sunt și multe uscături pe acolo, dar nu cred că e bine să generalizăm, așa cum o faci tu.
Nu uita că sunt zone în România în care dacă vorbești românește, chiar dacă nu bagă brișca în tine, ai însă ocazia să vezi că nu ești servită la magazin. Și nu neapărat din reavoință, ci pentru că pur și simplu vânzătorul nu înțelege ce vrei… Asta nu te deranjează?
Ba da, ma deranjeaza la fel de mult. Mai mult decat am spus nu am de spus. Cifrele de la referendum vorbesc si fara mine.
Si totusi, mai am ceva de spus 🙂 Imi cer scuze ca revin, imi scapase o idee din comentariul de mai sus.
Nu voiam sa se inteleaga ca aceia care nu vorbesc/simt romaneste sunt ‘uscaturi’. Sunt rusofoni, rusofili si, foarte multi dintre ei, partial rusi. Ma doare, nu ma lasa rece, dar o mana amputata e greu de lipit la loc.
Sa va spun si eu una.
Ma aflam la o casa de oaspeti, unde aveam ceva de lucru. Proprietarul, nemt, imi spune ca are niste oaspete din Romania, dar este ceva ciudat pentru ca vorbesc ungureste. Si iata-ma fata in fata cu „oaspetele”. Niste fete din Harghita, care au venit la lucru. OK!
Vrand sa vorbesc cu ele am reusit;cu unele. (Sunt vreo 10). Una nu stia decat probabil 20 de cuvinte romaneste. Am intrebat-o daca la scoala nu a invatat si limba romana. (Toata discutia functiona foarte dificil). Mi-a spus ca nu stie si ca vine dintr-un sat din Harghita; ultimul inainte de Vrancea.
Astazi discutam cu un alt neamt care vine anual in Romania pe motive umanitare. Si fiind in fata usii fetelor i-am spus si lui ce v-am scris pana acum.
Reactia lui – normala de altfel- a fost cum sa nu cunosti limba oficiala a statului al carui cetatean esti. (Nu i-am mai spus ca asta este sovinism ordinar).
Am mai intrebat-o pe fata (si prin intermediar) cum isi inchipuie ca poate sa gaseasca ceva de lucru in Romania. Si unde. Ca in afara de zonele cu majoritate maghiara sau Ungaria este exclus.
A dat din cap si… a tacut.
Iar cu Moldova io cred ca daca ei nu vor, sa se descurce singuri. Dragoste cu sila nu se poate.
Iar multi, cred io, ca nu au nicio tragere de inima de-a se chema romani. Poate se simt mai atrasi de est…
PS
Cu marlanu´ prezident nici io n-as vrea!
Nici tie nu prea iti place limba romana…
Băi marius din vîlcea, tu eşti cam bou. Aşe cred io.
Banzai!
Sunt multi romani in Basarabia care vorbest romaneste, simt romaneste si vor sa vina acasa. Si sunt multi rusofili sau cum mai vrei sa le zici. De toate felurile.
Si la mine la Dunare se zica ca dragostea cu sila e viol.
Daca vor moldovenii de peste Prut sa se uneasca cu Romania, o s-o faca.
Daca nu vor, nu vor.
Au sa vrea, atunci cand, dincolo de argumentele identitatii culturale si istorice, vor avea ratiuni legate de oportunitati, asa cum au avut in 1917, cand Rusia era slabita de infrangerea, disolutia si razboiul civil care cuprindeau imperiul tarist si Romania era in perioada cea mai fasta a dezvoltarii sale europene.
Deocamdata, Rusia le rezolva, de bine, de rau, problema cruntei dependente energetice (controland, in schimb, prin diversi intermediari cu coloratura mai mult sau mai putin locala, politica si administratia locala), problema pietei de desfacere pentru produsele agricole (cate mai sunt si acelea, scaderea productiei fata de sfarsitul anilor 80 fiind enorma) si problema ofertei de locuri de munca (la negru, in mare majoritate) pentru o imensa majoritate dintre cei peste un milion (o treime din populatie), care sunt nevoiti sa lucreze in strainatate pentru a intretine pe cei de acasa.
Integrarea economica cu spatiul ex-sovietic le asigura, asadar, subzistenta.
Ce poate oferi Romania pentru a concura?
Deocamdata, un picut de educatie (cat o mai fi finantata si aceea de stat, in tara asta cu fundul in sus si picioarele iesite pe urechi), multe poduri de flori si vorbe bune si, eventual, promisiunea accesului (peste ceva vreme, cand Germania, Franta si alte 11 state membre UE vor fi obligate sa renunte la restrictii) pe piata europeana a muncii, in baza obtinerii cetateniei romane.
Dincolo de asta, o inconsecventa, o nepasare si o delasare institutionalizate si duse la extrem, fata de tematica interesanta pentru moldoveni si mult politicianism ieftin.
Romania, ca stat, nu a abordat niciodata serios si sistematic situatia romanilor de peste granite, ca tematica a politicii si cu atat mai putin a politicilor proprii.
Moldova este un caz fericit, insa. Romanii din Ucraina, Serbia si Ungaria (in ordinea ponderii celor care se mai declara ca atare din totalul populatiei statelor cu pricina) sunt in situatii mult mai putin favorabile.
Dar atunci cand isi condamna la moarte lenta si (de multe ori) in chinuri, categorii intregi din cetatenii locuitori pe propriul teritoriu (bolnavi cronici de toate varstele, pensionari), ce poti sa astepti de la un stat, afara de faliment?
Poate ca asta o fi si solutia, cine stie?