La semafor. E roşu. Am de aşteptat 90 de secunde. Pe banda din dreapta mea opreşte, scârţâind cu nădejde din frâne, un autovehicul de teren ( ce texte am! „autovehicul de teren”! gipan, bre! suvălău! măgăoaie!). Are fereastra deschisă. E seară, dar omul de la volan are ochelarii de soare pe moacă. Vorbeşte la telefon:
– Ai dat banii la oameni?… E tâmpiţi! Ia şi neşte salame!… Nu d-ălea că nu-mi place… La care mol ieşti?… Păi… Îhî… Să iei şi neşte parfume… Nu mai lua versaci d-ăia, că nu-mi place… Nu e nemec, dau cu iele în maşină… Ia neşte d-alea care me-a plăcut mie… Nu ştiu… ia să fie! … Sidiu’ ăla al meu unde e, că nu e acilea?… Nu ălea… Ălea cu Jean, Adrian, Guţă… Nu e, fă, n-auzi! Nu e decât moţarte şi … ete acilea, Pagamimi… d-ălea… Bineeee! Nu mai pupi tu maşina! … Că-mi zăpăceşti muzica mea şi laşi căcaturile astea…
Nu mai apuc să aud şi continuarea. S-a aprins lumina verde a semaforului şi omul a demarat în trombă. Mi-aş fi dorit, totuşi să o cunosc pe ea, proprietara de Pagamimi. Sunt teribil de curios să ştiu cum vor fi arătând conversaţiile dintre ei, care sunt afinităţile care i-au adus împreună. Or fi versacili, că moţartele sigur nu sunt!
Aia s-a uitat mai intai la banii lui apoi la el.
La urma si-a zis ca-l poate schimba.
Uite, aici nu sunt de acord cu domnul Morom3t3.
Nu stiu cum gandesc motartele astea dar cred ca n-ar fi apucat prima „transa” de bani ca si-ar fi dat duhu’, vomitand.
Ce spun eu.
Nu si-ar fi gasit un astfel de sac, un varicocel.
Pardon, versacel – sa nu scrantim specia.
Madama nu poate fi decat o piti snoaba.
Versacel? Nu cumva ai vrut să spui păducel?? 😀
Ma raliez opiniei că voma ar fi intrerupt imediat orice legătură dintre proprietara de moţarte şi iubitorul de salame şi Salam. Aia nu poate fi decât o snoabă sfertodoctă, din genul celor care cumpără cărţi la metru, cărţi pe care nu le deschid vreodată, dar le pun în bibliotecă ca să aibă cu ce pretinde că sunt culţi. Mai e şi specia celor care cumpără cărţi care să se asorteze la culoare cu covorul, ăştia sunt la fel de amuzanţi.
O fi bre, da’ ceva nu e-n ordine. Bine, el, posesor de gipan, cu Jean, Adi, Guţă, e stas. Da ea e de belea, o aspirată de gipan cu cocălar care le are cu Pagamimi şi cu moţarte, e ceva de nu se poate, nu se ezistă să intre-n cadru. D’aia zic, miroase-a cârpă arsă. Nu cumva erai la „camera ascunsă”?
Cum a zis olteanul cand a vazut prima data camila: „asa ceva nu exista, bre”
România văzută la microscop…
Interesant şi trist în acelaşi timp este că şi România macro arata exact la fel. Ca un ţesut format din celule oarecum normale la .. nucleu (pagamimioase şi moţartoase) laolaltă cu cele canceroase (guţoase, adriancopiluminunoase).. Îmi e frică de cum va evolua, că tare-mi e că intră în metastază.
PS: evident că moţartoasa din poveste era atinsă de „cancerul” ăsta, dar probabil citise şi ea în Viva că eşti mai cult în cap dacă asculţi moţarji (copiii minune ai lu’ împăratu’ Iosef al N-lea, nu ai lu’ Băşe „al unulea”).
I-as aresta la Guantanamo si i-as tine pe Metallica si Annihilator la maxim trei zile. Ar muri mai repede ca Bin Laden. Ca doar n-o sa-i rasfat cu Yes sau E,L&P…
irosesti orzul pe ..gaste….
Am acasăăă, pe pereeeţi
Postereee cu megadeeeţi
Şi apă de la robineeeţi
Năna-năna!
Banzai!
:)))))
Din ciclu’ „nu e animal ca calu’ şi muzica ca metalu’ ” :))
Mai am şi cu ganşi, erozmiţi şi bongiovi.
Da’ mi i-o udat robineţii 🙁
Banzai!
Eu cred ca proprietara a luat cd-urile in functie de poza de pe coperta 🙂
Pagamimi??? Asta ce-i? Vreo damă de companie de la stabilimentele lui Prigoană?
Mai, poate ca nu e snoaba care si-a luat CD-urile dupa coperta. Poate e mult, mult mai nasol de atat… Poate ca e o fata in principiu desteapta, cu gust artistic, dar cu o parere foarte foarte proasta despre sine- si care in consecinta este atrasa de tocmai acei barbati pe care de fapt ii dispretuieste. Am cunoscut pe cineva asa…
Mdeaa …
Prea multi d-astia.