O prăvălie, cât de grozavă ar fi, fără firmă şi vitrină cică nu face două parale. Fără reclamă nu se poate. O ştiţi pe aia cu „reclama e sufletul comerţului”, aşa că devine logic: aşa comerţ… aşa suflet. Sau invers.
Un tip care lucrează în publicitate încerca să mă lămurească, acum ceva vreme, ce mare şmecherie e cu publicitatea asta. Şi dă-i cu „targetare”, „focusare”, „branduire” şi alte măgăreţe din astea. Adică, îmi explica omul, publicitatea asta e o ştiinţă, iar cei care lucrează acolo nişte savanţi, nişte iniţiaţi. Nu l-am contrazis. Dar tot nu am rezistat să-l întreb de ce, de exemplu, toate, dar toate reclamele la guma de mestecat Orbit sunt de o inepţie fără pereche. De ce după ce le văd nu numai că nu simt nevoia să rumeg la pasta aia dar mă cuprinde sila? Răspunsul lui conţinea multe aiureli, dar „targetare” era de bază în formulare. Bun, dacă e targetat … atunci e bine.
O reclamă la nu ştiu ce bere încearcă să livreze ideea că la băutură e neapărat nevoie de unu’ care bate câmpii. Ei l-au botezat „povestitor”. Şi, ca să fie convingători, îmi explică ei că ăla e necesar „ca stratul de ozon”. Să fie la voi, bre! Adică povestitorul tre’ să aibă glas subţire?
Acum, mai nou, patriotismul local a devenit struna care trebuie musai băgată în vibraţie dacă vrem să facem reclamă la haleală. Pateul e din inima Ardealului ( noi, regăţeni proşti mâncăm doar pateu din ficat, dar o să-l încercăm şi pe ăsta din inimă). Mă rog, nu e un cap de ţară. Dar reclama care chiar mă îngrijorează vine de la Napolact.
Îmi plac, în general, produsele celor de la Napolact. Au un iaurt „din lapte de oaie şi bivoliţă”, care chiar mă loveşte frumos în papile. Nu înţeleg însă de ce simt oamenii ăştia nevoia să-şi vândă laptele însoţit de o reclamă care spune:
Napolact, lapte din inima naturii, cum numai ardelenii ştiu sa facă.
Bre, cu chestia asta chiar mă trec spaime! Mai întâi mă îngrijorează soarta bieţilor ardeleni supuşi mulsului intensiv. Nu înţeleg de ce nu se apelează, în cel mai rău caz, la ardelence? Apoi mă gândesc la cei care îşi doresc să consume laptele de ardelean. E lapte bătut? Se livrează în comunităţi purtătoare de şepci de piele? Cei care îşi doresc să consume lapte de ardelean foarte proaspăt se mai simt discriminaţi în România? Chestia cu „inima naturii” e puţin derutantă. Că şi noi, ne-ardelenii, aflaţi în inima naturii ne mai simţim loviţi de nevoi si trebuie să facem, dar nu propunem nimănui să consume ce facem noi. E drept, nu facem lapte, ca ardelenii.
Sigur că produsele Napolact nu au nicio legătură cu inepţia copywriter-ului. Dar, de când cu reclama asta, ori de câte ori mă apropii de un raft cu produsele lor, parcă aud în urechi muzica celor de la Right Said Fred. Şi trec mai departe.
Mie-mi „place” reclama cea mai recenta la Orange PrePay, cea cu tinerii care alearga pe langa trenul in miscare cu obiecte grele si voluminoase in brate. Curat sport extrem sa ajungi sub rotile trenului… 🙁
Uitati bre neste reclame reusite!
O reclama
Doo reclame
In rest, sa-i dau lapte oltenesc lu ala care a facut sloganu’ ala!
Si io strigam dupa Andi, iote aci, dacă dai voie la un link. Ie şi cu bancuri…
http://shogunusb.wordpress.com/2010/09/19/andiii-unde-estibre/
Banzai!
Acum cativa ani Comisia Europeana a avut intentia de a scoate o directiva prin care sa sanctioneze companiile de publicitate in cazul in care spotul publicitar nu corespunde realitatii. Initiativa a fost insa ingropata rapid, cu sprijinul lobbystilor, pentru ca altfel muuuulti si-ar fi pierdut painea de la gura. Si cum CE lupta in permanenta pentru crearea a noi locuri de munca… !
Haidi, bre! Puşche pe limbă! Eu chiar sper că reclama asta nu corespunde realităţii!
Boc e ardelean. Şi îi urez să-şi bea singur… laptele.
Ce te tot iei, bre, de ardeleni? Şi io-s ardelean…
Ai noroc că-mi place Dobrogea! (că acolo-i Delta). Vrei să-ţi zic si io că Murfatlaru-i în judeţul Constanţa? Unde pula mea are băselu’ trecută la buletin adresa de născare? Parcă te dădeai „imparţial”!!! băselu-i „preşedinte” !!!!!
Să-i bag în pizda mamii lor pe toţi dobrogenii???? Nu-mi stă-n fire!!!!
Banzai!
Sorry, trebuia sa adaug ca si companiile, al caror produse sunt subiectul publicitatii, raspund in solidar cu firma de publicitate.
In rest… totum e ok, toti detergentii sunt the best, pastele de dinti sunt cele mai recomandate, iar berile sunt probably cele mai bune din lume. In ceea ce priveste laptele ardelean… sa fie la ei acolo !
Subscriu 1000 % la parerea Dvs. privind reclamele la Orbit. Foooooaaaarte greu de gasit altele care sa le bata la capitolul cretinism. Acum vad ca se straduie din greu sa detina suprematia reclama de la iaurtul Yoplait, cu limbistii aia dansatori, iar sloganul „placere lim(b)gurita cu „lim(b)gurita” ma face sa cred ca targetul lor e format exclusiv din lesbiene. Deci, nu. Nu-nu.
„Focusarea” si „targetarea” p…zdii.
eu besel inima mamaitei mele ….
si tampoanele mamaicei mele …
ca poti sa faci de toate, dans, catarat in copaci, dansat in metrou, maimutarit in oglinda si nimeni nu zice ca esti dus cu capul …
poate ar trebui si Base sa besel niste tampoane … in curul lui Boc … desi s-ar putea sa fie nevoie sa faca invers …
Fiind ardelean, nu am să pun nici măcar un comentariu la acest articol 😀
PS Şi totuşi, mulsul vine încă de la romani, strămoşii noştri 😀
Cea mai tare faza e ca pateul Ardealul e fabricat in Bucuresti :))) Daca nu crezi, uita-te pe eticheta!