Despre proteste

V-aţi aştepta, probabil, să scriu ceva despre protestul celor de la finanţe.  Aşa cum s-ar fi cuvenit să scriu despre protestele celor din sănătate, celor din învăţământ, despre nemulţumirile poliţiştilor, despre nemulţumirile funcţionarilor publici, despre protestele bicicliştilor, culturiştilor, ornitologilor, consumatorilor de ciorbă de burtă. Şi? Dacă scriem, mormăim, înjurăm sau intrăm în greva foamei, credeţi că de-aia îi stă măslina-n gât lu’ Videanu? De-aia bea Bălălău fără gheaţă? De-aia tropăie Boc din picioruşe, la TVR, văitându-se că n-a primit porţia de pupat în cur?

Paradoxal, în situaţia de la finanţe, adevărul e la mijloc. Salariaţii au dreptate să strige că veniturile lor din ultimele două luni sunt de mizerie. Conducerea ministerului pare a avea dreptate când reclamă că aşa zisele stimulente nu mai puteau şi nu mai aveau de ce fi acordate. Situaţia de acolo, e drept, durează de multă vreme şi nu e deloc cuşeră. Pentru că oamenii ăia au avut întotdeauna salarii de mizerie, dar veniturile erau binişor rotunjite şi duse în zona decenţei tocmai cu ajutorul acelor „stimulente”. În momentul în care s-a decis că acest sistem al „stimulentelor” era nesănătos şi nu mai putea continua, trebuia înlocuit cu nişte salarii civilizate. Lucru care nu s-a mai întâmplat. Pentru că ai lui Boc ştiu doar să taie, de la cei mulţi ( ce stângist sună!) şi să îndese în teşchereaua clientelei.

Discuţia e lungă şi ar merita făcută. Despre eficienţa administraţiei finanţelor publice, despre sistemul de salarizare etc. Şi o putem face. Dar o astfel de discuţie are sens doar dacă discutăm si despre responsabilitatea guvernării şi nu doar despre „beneficii nejustificate ale salariaţilor”.Iar discuţia asta, pe mai departe, nu va schimba nimic. Pentru că protestele de săptămâna aceasta şi mai ales protestul de la finanţe arată o realitate evidentă, de la care trebuie să pornim: o ruptură dramatică ( şi pe cale să devină insurmontabilă) între clasa conducătoare şi cetăţeni. Iar pentru partidele din opoziţie ar fi o enormă greşeală să îşi imagineze că revolta îi vizează exclusiv pe portocalii. Practic asistăm la o disoluţie a instituţiilor, la o dizolvare a pactului social.

Dacă ceva m-a scos din sărite, în protestul de ieri, mai tare decât nesimţirea conducerii ministerului, a fost aglomeraţia de lideri sindicali veniţi la băgare în seamă, după ce protestul luase deja contur. Vom mai vorbi despre asta.

Chiar dacă ar aplica măsuri juste şi necesare, guvernului Boc îi lipseşte credibilitatea. Şi trebuie să plece, altfel ţara p0ate, foarte repede, deveni neguvernabilă. Cu excepţia lui Băsescu şi a câtorva din jurul lui nimeni în ţara asta nu mai tolerează prezenţa lui Boc la palatul Victoria. Tot aşa cum prezenţa lui Băsescu la Cotroceni e tot mai puţin tolerată. Actuala putere e lipsită de credibilitate şi legitimitate ( da, e lipsită de legitimitate!). Iar o nouă putere ( nota bene, PSD+ PC şi PNL) nu va beneficia de mari resurse de indulgenţă. Pentru că ruptura la care asistăm e o ruptură între clasa politică si cetăţean. Iar rolul unei viitoare puteri va fi, dincolo de imperativele economice, acela de a reformula un pact social şi de a obţine indulgenţa cetăţeanului în aplicarea acelui viitor pact.

S-a tot vorbit despre „moştenirea guvernării anterioare” în ultimii 20 de ani. Niciun guvern nu a primiti o moştenire mai cumplită ca cea care îi aşteaptă pe cei care vor constitui puterea post-Băsescu & Boc. Pentru că Băsescu şi Boc au preluat o ţară, un stat, cu probleme şi vor lăsa moştenire haosul. Iar suma a ceea ce vedem zilele acestea cu greu se mai poate numi stat. Sau ţară.