AcasăRabbi ziceO fi aflat?

O fi aflat?

Băsescu dă cu gura la ora 17:00. O fi fost informat despre existenţa învăţătoarei din Caracal aflată în greva foamei şi vrea să o roage să înceteze acest demers? Sau despre legea referitoare la reducerea de TVA la produsele de bază, de care o fi aflat între  timp? Că vrăjelile astea de sanchi, cu „reforma justiţiei” nu mai interesează.

Întrebat despre Cristina Anghel, învăţătoarea din Caracal despre care pomeneam mai sus, Traian Băsescu răspundea, cu rânjetul obişnuit de maradonist specializat în alba-neagra, că nu a auzit despre ea. De fapt încerca să dea de înţeles că i se rupe. Ceea ce se ştia deja. Pe vremea lu’ Ceaşcă, dacă se auzea de greva foamei intra toată securitatea în vrie, tovarăşii cu munci de răspundere alergau ca nişte căpiaţi să ducă muncă de convingere cu fomistul. Alte vremuri…

Îl doare în cur de greviştii foamei. Aia e. Aşa cum îl doare în cur de ce se întâmplă cu ţara asta. Ce mare descoperire am făcut! Mare rahat, fix de grija greviştilor foamei n-are EBA tocuri la pantofi şi Udrea girofar. A luat bani de la FMI? A luat. E gata să cumpere nişte rahaturi de avioane de la licurici? E gata. Atunci poa’ să-l doară în cur de ăşţia… românii… Cine pizda mamii lor sunt rahaţii ăştia de români să-l tragă pe el la răspundere? Nu văd, prăpădiţii de ei, că toată Europa îi fugăreşte? Nu le-a intrat în cap că nu e bine să se pună cu el?

Mărturisesc că nu cred în genul ăsta radical de protest. Greva foamei e un gest radical. Care îşi are rostul atunci când cel căruia i se adresează protestul este în stare să mimeze măcar că îi pasă. Atunci când însă cel vizat  îţi transmite un semnal clar că îl doare în cur de tine, atunci protestul devine lipsit de sens, iar sacrificiul inutil.

Doamne fereşte, totuşi, ca doamnei Cristina Anghel să i se întâmple ceva, pe durata acestui protest. Şi mai ales bine ar fi să nu îşi piardă viaţa din cauza acestui protest. Pentru că, mă tem, atunci lucrurile pot scăpa de sub control.

Chiar n-o fi aflat Băsescu despre Cristina Anghel? Nu figurează în lista de interceptări? Dânsei nu i se ascultă telefoanele? N-o fi ea Paszkany, nici Puiu Popoviciu, dar soarta ei ar trebui să îl intereseze, astăzi, mai mult decât orice altceva.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

14 Comments

  1. nu ,ma,da sa l doara n cur sa vada cum ii aia ,da de la o tzeapa ma, pe care o sa i o traga ai lui,ca nu mai dureza mult el stie asta si nu i mai tremura dor mina de la alcool si i tzitzie scaunu de frica ,o s o simta si el in fiecare zi

  2. De l-ar durea in cur! Da´ io zic ca nici acolo nu-l doare.
    I se rupe in fata la un metru de toti si toate…
    PS
    Da´ nu el ii de vina. A fost ales. (Vorba vine). Pe la Paris si in alte locuri; unde? Nu se stie; nimeni nu a mai verificat; nimeni nu a mai cercetat; toata lumea a luat drept adevar ceea ce s-a intamplat. Adica HOTIE!
    Iar fraierimea a pus boticul.
    Ia ganditi-va, daca in 74, Nixon punea presa la pericol pentru siguranta pulii nationale (un cacat)
    cine mai facea Watergate-ul.
    Daca intr-un stat „democratic” se intampla la alegerile prezidentiale asa ceva era de jele.
    In fond ii egal…

  3. Nu-s de acord cu rationamentul asta, „sa facem greva foamei doar cu cei carora le pasa”. Pai ce-i aici, telenovela ?

    A face greva foamei e semn ca tie nu-ti pasa de ala, indiferent ce intelege sau nu intelege, iti bagi picioarele in el si-n lumea lui. Ca atare, ce crede sau nu crede, intelege sau nu intelege, il intereseaza sau nu-l intereseaza nu conteaza.

  4. Pe beţiv nu-l doare, decât cel mult capul, dimineaţa, după o noapte de pomină, în compania prietenului lui Chivas şi uneori, a volanului. Uite-aşa se accidentează hernia de disc şi maşinile parcate neinspirat, prietenii ştiu ce şi cum 😉 …
    De interesat, nu-l interesează soarta doamnei Cristina Anghel aşa cum nu-l interesează atitudinea militarilor, profesorilor, poliţiştilor şi a tuturor celor care, în ultima vreme, l-au vizitat la imobilul pe care îl ocupă tempoarar, în dealul Cotrocenilor…
    Individul este propriul său zeu, nu iubeşte pe nimeni mai mult decât îşi iubeşte fiinţa nevolnică. Ce este într-adevăr îngrijorător, este numărul IMENS de paraziţi care populează hoitul numit PDL. Nici măcar PCR-ul nu a avut, în ultimul deceniu al existenţei sale, atâţia susţinători interesaţi (bineînţeles!), animaţi de tupeu colosal şi de dorinţa de a jefui cât mai mult, cât mai repede şi cu orice preţ…
    Dacă, Doamne-fereşte, doamna Cristina Anghel păţeşte ceva în tentativa dumneaei de a atrage atenţia asupra anormalităţii globale în care ne scufundăm vertiginos, se vor găsi printre „intelectualii” care-l înconjoară pe ebanez, unii care să-i facă vină că a protestat nedecvat şi fără respect faţă de ceea ce ei se încăpăţânează să numească „şeful statului”.

    În altă ordine de idei (particulară, de astă dată): Rabbi, aceasta este una dintre adresele mele de e-mail, dacă eşti dispus să acorzi unui fan un autograf pe „Poveştile unui mizantrop” la Constanţa sau la Bucureşti, dă-mi te rog, un semn. Mulţumesc!

  5. Gestul admirabilei doamne Anghel nu se adresează doar lui Băsescu, dacă ar fi aşa atunci ar fi chiar inutil. Şi noi boboru’ suntem vizaţi, mai exact e mai ales pentru noi.
    Faimoasa lege (parcă 221/2008) este de fapt păcatul originar al guvernării Boc. Legea a fost susţinută cu declaraţii ferme („sunt bani, e o chestiune de priorităţi”, „dacă nu se aplică atunci nu mai suntem stat de drept”, „din prima zi o să o punem în aplicare retroactiv”), votată, declarată constituţională, promulgată şi … ignorată şi în cele din urmă uitată. De atunci guvernanţii tratează legea ca pe un WC de cârciumă. Problema aici nu e atât cât sunt salariile profesorilor, deşi şi asta contează, ci faptul că puterea şi-a permis să facă o lege fără să aibă nici o clipă intenţia de a o respecta.
    Băsescu şi ai lui se pişă în capul nostru. O fac ostentativ, cu mândrie. Pentru că ştiu că avem memorie scurtă şi atenţia unui copil de 2 ani, şi nici măcar nu îşi fac griji că asta s-ar putea schimba. Acesta e mesajul dnei. Cristina Anghel, lecţia ei. Pentru ca lucrurile să meargă bine în România trebuie să ne luăm noi în serios rolul de „popor suveran”. Să fim conştienţi de faptul că votul ăla e important şi nu trebuie dat cu uşurinţă. Altfel vom schimba doar nuanţa pişatului.

    • Fireşte că ştie. Evident că-l doare în cur. Nici măcar nu se osteneşte să ascundă asta. Explicaţiile de Gâgă livrate ieri pot fi socotite cel mult o luare la mişto. Dar nici nu m-aş lăsa narcotizat de nădejdea în bobor.

  6. Rabbi, desigur ca Capitanul Hook stia despre doamna Anghel. Doar are t-spe mii de servicii secrete, plus consilieri pe presa. Doar ca l-a durut fix in prova de asta. Ca securist cu state vechi de serviciu, el stie ca de grevistii foamei nu vorbesti, nu le recunosti existenta – ca astia tin de alta specie umana si e periculos sa te amesteci cu ei. Cu Goma nu s-a amestecat nimeni, nici macar disidentii din 89, Dinescu si Plesu. Ah, doar Ion Vianu a facut-o, dar ala era evreu si psihanalist, deci un excentric oricum. Si mai e ceva. Basescu, impreuna cu tot poporul lui de votanti decerebrati, nu au organ sa detecteze ce este aia sa-ti dai viata (sau aproape) pentru o cauza, un principiu, o valoare. Ce nu e cu manele, smardoiala, pileala, ciordeala si futai nu intra in paradigma lor cognitiva. E ca girafa pentru ardelean (,a, ma rog, udemerist, mai nou): nu se exista. Iad daca nu se exista, se trateaza cu ignoranta. D-aia e natiunea ca ciulamaua, d-aia mitingurile aduna citeva mii de amariti, si nu milioane ca-n Francia. Eh, e greu cu taranul devenit citadin prin magia neagra a lu Ceasca sa transpire dinsul la constiinta civica. E de-a dreptul imposibil.
    E trist, dar asta e realitatea. Cu o mentalitate orientala si medievala nu faci revolutie postmoderna…

    • Atunci când i s-a stricat acoperişul, ţăranul s-a pus pe suduit. Apoi s-a domolit. S-a luat cu ale lui.
      Când a venit ploaia a început din nou să blesteme şi să-l înjure pe Dumnezeu. A întins prin casă oale şi ulcele, să aibă unde picura prin ciurul acoperişului. Şi s-a mângâiat cu ideea că n-o ţine ploaia o veşnicie.
      Când nu i-au mai ajuns oalele, a cumpărat oale noi. Dar de acoperiş nu s-a atins. Blestema şi înjura.
      A venit o rubedenie pe la el şi l-a întrebat:
      – De ce nu repari, bă, acoperişul?
      – Păi, ce? Eu l-am stricat?
      S-a uitat ăla la el ca la altă dihanie şi i-a zis:
      -Nu, domnule, dar tu stai în casa asta.
      Ţăranul meu a repetat acelaşi năuc răspuns:
      – Păi, ce? Eu l-am stricat? Ia mai du-te în pizda mă-tii!

      M-am făcut înţeles?

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

- A word from our sponsors -

De citit

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...