La o ţigară, după moţiune

Fâsul moţiunii de cenzură era nu doar explicabil, dar şi uşor de anticipat. Doar marii naivi se puteau lăsa prostiţi de afirmaţiile celor doi lideri ale opoziţiei (Ponta: mai avem nevoie de două voturi; Antonescu: dacă două voturi lipsesc, le-am rezolvat eu venind încoace). Ponta şi Antonescu au reuşit să dizolve credibilitatea opoziţiei. Au încercat să opună minciunii şi nesimţirii actualei puteri, propria minciună şi nesimţire. Şi au pierdut. Nu doar un vot pe moţiune, ci şi credibilitatea.

Ce invocă liderii opoziţiei? Că prezumtivii trădători din PDL nu au mai trădat? Asta era? Pe asta se bizuiau? Strategie tâmpită şi păguboasă, aşa cum s-a şi văzut. Am spus-o şi nu încetez să repet: celor din opoziţie le lipseşte capacitatea de negociere. Voturile de care aveau nevoie se puteau obţine cu uşurinţă de la grupul minorităţilor şi de la UDMR. Nu au ştiut să le obţină. Inepţia supremă a fost atinsă de Ponta şi Antonescu atunci când promiteau că vor construi, în cazul adoptării moţiunii, o majoritate constituită din PSD, PC, PNL şi… UDMR. Deşi UDMR explicase răspicat că nu va susţine moţiunea. Cu toate astea Ponta şi Antonescu erau gata să răsplătească UDMR pentru loialitatea faţă de… Boc, cu participarea la o teoretică viitoare guvernare! Sigur, argumentul era dat de aritmetica parlamentară. Principiile devin inutile.

Nu cred că au existat vreodată voturile despre care pomeneau Antonescu şi mai ales Ponta. Nu cred că au existat ocultele înţelegeri invocate cu o prostie deloc surprinzătoare de către Ponta. Iar dacă acele înţelegeri au existat şi nu au fost respectate, Ponta este obligat să le divulge. El are obligaţia de a fi loial faţă de miile de nenorociţi pe care i-a chemat în stradă, pe frig şi ploaie, nu faţă de ipoteticii trădători care s-au răzgândit împotriva preţului. În lipsa unei explicaţii solide, cu nume şi probe, Ponta nu e altceva decât ceea ce se vede: un prostălău mincinos.

Crin Antonescu ar fi putut înţelege mai bine cum funcţionează mecanica parlamentară dacă s-ar fi ostenit să calce pe la Parlament şi cu alte ocazii.

Antonescu şi Ponta sunt, fără îndoială, cei mai slabi lideri pe care i-au avut vreodată PNL şi PSD. Pot articula fraze cu aparenţa coerenţei şi pot impresiona un număr de ornitorinci melancolici. Dar atât. În ce-i priveşte, până ieri, putea funcţiona prezumţia de onestitate. După întâmplările de ieri nu se mai poate vorbi despre aşa ceva. Am scris încă de acum o săptămână despre riscurile pe care şi le asumă opoziţia cu această moţiune.

Despre putere… ce mai e de spus? Am văzut, cu o zi înainte de votarea moţiunii, camioane cu jandarmi trecând dinspre Constanţa spre Bucureşti. Mi-a amintit de decembrie ’89. E greu să mai găseşti cuvinte care să descrie ticăloşia la care a ajuns partidul stat. Acum când pentru cetăţean devine limpede că mecanismele instituţionale de schimbare a puterii nu funcţionează, au rămas cele … neinstituţionale. Şi va fi o iarnă complicată.

Una peste alta, fâsul moţiunii a avut şi rostul ei. Pentru că putoarea pârţului ăsta a acoperit pentru o vreme duhoarea grea, de organism în descompunere, care domneşte peste ţară.