De ce râdeam noi, acum câteva zile, de întreprinzătorul care negustorea odorizante auto pictate cu imagini care reproduceau nişte icoane? Omul ştia el ce ştia. Că de aia e el întreprinzător şi noi traficanţi de vorbe. Simţea el ce vrea piaţa. Mirosise nişa. Noi hlizeam ca nărozii ( şi de oftică!), ori ţâţâiam din buze, cu relaxată indignare, socotind credinţa ceva mai mult decât prilej de negoţ şi exhibiţionism. Ei bine, noi greşeam!
Ieri după amiază mă strecuram prin puhoiul de maşini care se revărsa către un complex comercial de la marginea Constanţei. N-aveam mare lucru de luat de acolo. Cum nu cred că cei mai mulţi dintre cei care dădeau năvală acolo nu cred că aveau mari târguieli de făcut. Nici nu am văzut să se dea parizer gratis pe acolo. Aveam nevoie de nişte Colebil, complexul comercial îmi era în drum, aşa că am mers la sigur. Decât să alerg ca bezmeticul prin tot oraşul căutând o farmacie deschisă, mi-am zis că e mai simplu să opresc aici, îmi iau bulinele şi apoi îmi pot vedea de ale mele. Mă întrebam dacă toţi ceilalţi care se înghesuiau în aceeaşi direcţie tot după Colebil veneau. Sau Furazolidon. Că, repet, parizer gratis nu se dădea. Mă rog, nu e treaba mea.
Am intrat în parcarea complexului, înjurându-i cu prea-plin de metaforă pe şmecherii care veneau de pe banda din dreapta, cu sens de mers înainte, şi se vârau în parcare, tăindu-mi faţa; că ei erau prea şmecheri să stea pe coloana potrivită şi să aştepte la semafor. În parcare puhoi de maşini, urlete de manele, hip-hop şi leidigagage de prin maşini. Mitocani zbierând la puradei, puradei zbierând la mitocani, claxoane, draci, mizerie, tămbălău. Locuri de parcare… canci.
După cele trei ture obligatorii am găsit o găurică în care să-mi bag… maşina. Am parcat şi pas alergător spre farmacie. La un moment dat, fără să mă prevină, creierul dă comanda „stop”. Am băgat picioarele în marşarier şi am întors capul spre dreapta. Maşina de acolo mă confiscase. Iată de ce:
Fotografia de deasupra nu este, poate, suficient de relevantă. Un bob zăbavă şi vine una mult mai relevantă.
M-am apropiat şi am rămas încremenit a holbare preţ de bune secunde. Sub geamul parbrizului, lângă autocolantul care anunţa, verde şi important, că maşina merge pe GPL se afla o jumătate de pâine. Pe bancheta din dreapta nişte pieliţe de la parizer şi juma de ceapă. ( Deci se dăduse parizer aici !!!). Dar astea erau lucruri puţin importante. Mult mai important e că şoferul, consumator de parizer, GPL şi ceapă, era pe drumul spre mântuire. Acum vine poza relevantă.
Ei, da! De parbriz atârnau nu mai puţin de 10 ( zece) cruciuliţe, mătănii şi alte materiale plastice purtătoare ( sau nu) de duh sfânt. Odorizantul cu poză din icoane lipsea. Dar am înţeles, în felul ăsta, că întreprinzătorul despre care vorbeam la început era pe calea ce bună.
Am cumpărat Colebil şi am plecat. La ieşirea din parcare m-a depăşit un gipan din care răsuna muzică bisericească. Mi s-a părut că e Puiu Iordănescu. Becali nu era, sigur. M-am simţit ruşinat. De la câte chestii din alea de plastic, atârnate de parbriz, se socoteşte că eşti un adevărat credincios? Pentru că, judecând după criteriul ăsta, sunt halit. Iadul mă haleşte. Cu tot cu Colebil.
Sa vezi cand o sa continue linia pe plafon …
Eu cred ca sirul ala de cruciulite are rol de bariera fonica, sa nu-l auda Doamne-doamne cand ii dracuie pe ceilalti participanti la trafic.
de la cate poze cu copiii, tinute in buletin, in sus se cheama ca esti un bun parinte? de la cate carduri in sus se cheama ca esti un tip modern, ‘bransat’? etc. principiul e acelasi, sa fim onesti.
Nu te-ai prins…
Omul fusese pe la diferite manastiri si cumparase diverse chestii, ca da bine…
Da´ oare ce muzica asculta? Ca daca era cu ceapa, pielite de parizer, paine, GPL si bisericoide sigur il asculta pe Brahms, Vivaldi, Mozart, Beethoven, Weber sau de ce nu Porumbescu sau Enescu.
Sau nu?
Naiba ştie ce muzici priza prea-plastic-credinciosu’? Da’ îţi dai seama ce de mare efect era când , la benzinărie, se apleca ăla să spele parbrizul? Freci parbrizul, pupi parbrizul.
Buna seara,
Ca sa parafrazez un clasic in viata (care la randu-i a citat dintr-un alt clasic 🙂 ) :
Un fleac, se poate si mai rau ! Am vazut parbrize muuult mai „credincioase” (iti poti inchipui pana unde merge prostia la noi ?!) prin care, daca doreai sa vezi ce se intampla, aveai nevoie de un…periscop.
Cu prietenie
Sau cazi in genunchi in fata masinii… Si-ti pui in gand o ultima dorinta…
Cu atâţia oameni pioşi şi bisericoşi dar şi liberi la înjurături de cele sfinte: anafura mă…, cristosul mă…, crucea mă…, biserica mă…, sfinţii mă…, etc
şi cu atâta stres şi oboseală şi nervi şi agitaţie, în fiecare zi ,” Iadul ne haleşte pe toţi… Cu tot cu Colebil”…
Ai uitat să zici de parastasu’ mă… 😀
Paştele mă… 🙂
Dacă avea atâtea cruciulițe pe parbriz, poate în torpedo avea și o răcliță cu moaște…
Hmmmm … 🙄 , n-o fi asta ?!
http://www.220.ro/funny/Un-Cal-Putere/6c1DU7pNpt/
Ca la inteligenta cred ca-s pe-aproape … ! 😉
Ma gandesc ca poate-i si botezata, binecuvantata, cu soboarele de cuviinta; ar fi in pas cu moda…
Asta îmi aduce amite de un banc – bun sau rău, oportun sau nu… -: două călugăriţe călătoreau cu gipanul din dotare, spre mănăstire, după ce făcuseră oarece târguieli, la oraş. Tocmai când treceau prin pădure, se lipeşte de parbrizul maşinii un liliac vampir. Cea aflată la volan, o întreabă oripilată pe cea din stânga: „Ce să fac soră, ca să scăpăm de fiinţa asta diabolică?” Cea întrebată îi spune: „Porneşte ştergătoarele!” Degeaba! Liliacul s-a agăţat de braţul unuia dintre ştergătoare! „Stropeşte-l lichid de spălat parbrizul, tocmai l-am completat cu agheasmă!” Nimic! Liliacul ud-fleaşcă parcă era lipit de parbriz! „Încearcă cu crucea! Cu crucea îi venim de hac!” Cea aflată la volan, deschide fereastra şi se răsteşte la liliac: „Dă-te jos, în crucea mă-tii!”
Probabil proprietarul maşinii avea cât o cruce pentru fiecare dintre cei care, cu nesimţire îi tăiaseră faţa, forţând accesul pe banda din dreapta 😉
Eu zic că, ca tot românul, ăştia umblă după pile la Dumnezeu. Aranjamente la mica înţelegere, gen „io-ţi fac PR, Tu mai închizi un ochi” sau „I-am pus lu’ Bărbosu’ zece cruci la vedere, poate-L pune dracu’ şi nu-mi taie ultimele 200 de păcate capitale” ori „Şefu’, dacă spânzur zece icoane şi pup toate moaştele de anu’ ăsta, îmi resetezi counteru’ de păcate şi-o iau de la zero, ok?”
Că la o grevă, ceva, abia se aduna două-trei sute, da la pupăcit moaşte, ohoi mamă, păi numa’ timp şi nervi să ai, să stai să-i numeri…
Aştept cu patriotism ziua în care pe buletinele de vot va fi trecut şi Dumnezeu-Preşedinte.
da, e clar ca esti ramas mult in urma cu ultimele tendinte in tuningul rural. acum nu se mai poarta „naik” pe luneta, se umple parbrizul de cruciulitze.
[…] Mântuirea din parbriz – dacă tot nu mai vezi drumul, măcar te-ai blindat cu “favoruri” de la doamne-doamne. […]
Am văzut , întâmplător, în curtea bisericii Sf.Mina cum se botează/sfinţeşte un Audi.
Se parchează autoturismul cu botu’ spre răsărit. Sau cât mai spre răsărit, dacă spaţiul nu permite. (curte mică la sf.Mina, Audi mare)
Se deschid toate portierele şi portbagajul.
Intră în funcţiune 4 popi. Cruci, cădelniţe, icoane… cam recuzita de înmormântare. Plus 2 băieţi de cor. Care cântă, din când în când, ca la om.
Proprietarii maşinii (în cazul ăsta un umflat, nevastă-sa şi mă-sa ei, că semănau ele două foarte bine), îmbrăcaţi foarte elegant, cam ca la nuntă, stau spăşiţi mai deoparte, dar nu foarte departe, să se înţeleagă că sunt co-participanţi. Femeile stau cu mâinile unite, în dreptul pieptului, ca la rugăciune. Bărbatul stă tot cu mâinile unite, dar lăsate în jos. În poziţia aia… ca şi cum n-ar avea măcar chiloţi pe el. Sau cum stau fotbaliştii din zid. Toţi cu ochii în pământ. Serioşi. Când se-nchină popii, se închină şi ei. Dacă băieţii de cor se închină în plus, odată cu ăia doar femeile se închină.
Popii schimbă locurile rotindu-se în jurul măgăoaei, în aşa fel încât fiecare să ajungă, pe timpul slujbei, măcar o dată în dreptul portierei de la şofer. Acolo se dă grosul stropirii cu aghiasmă. Nu ştiu de ce, fiindcă normal ar fi să binecuvîntezi mai ales locul mortului. Mie aşa mi se pare logic.
În final toţi trei pupă mâinile tuturor celor patru popi.
De-aici încolo nu mai ştiu, fiindcă am plecat.
Vai de puii mei!
Banzai!
Am vazut si mai rau la taximetristi prin Bucuresti. Aveau pus GPS, statie, aparatul de taxat, si in sir aproximativ indian,vreo 15 cruciulite si matanii. Nu stiu daca omul putea sa faca la dreapta ca din unghiul meu nu se vedea nimic. Deci, tot inainte tovarasi!..sau la stanga.
Eu nu am cruciulite pe parbriz dar am apa sfintita in rezervorul pentru sters parbrizul, dupa ce alimentez arunc cateva boabe de tamie in rezervor, pentru fumul sfintit, dimineata maninc usturoi si in cazul in care imi uit cheile de la masina, ma rog pana porneste.De obicei vine nevasta-mea si imi aduce cheile, probabil e tot un semn de sus… 😀
asa e trendy dupa 90 sa te dai mare credincios ia sa zici ca esti liber cugetator ca te umpli de belele ca o sa te ia dracu ca o sa te umpli de boli si ca esti un pacatos si o sa ajungi in iad. eu una m-am plictisit de asa zisii bisericosi sint mai rai decit orice pe lume iti iau gitul in numele domnului fara nici o remuscare
si sa nu uitam de zecile de intreite cruci facute in timpul unui drum cu masina, care uneori atinge sau chiar depaseste numarul de claxoane si injuraturi 😀