Lecţia şampaniei

Observ că tot mai mulţi sunt cei care sunt convinşi că, în 2012, PDL va avea soarta PNTCD ( eu încă aştept ca ţărăniştii să redevină o forţă importantă). Cei mai îngăduitori sunt dispuşi să admită că partidul prezidenţial va reuşi să depăşească pragul necesar intrării în Parlament, dar că scorul său electoral se va situa undeva în jurul a 10 %. Argumentele ţin de scăderea din sondaje, motivată de măsurile impopulare şi neîncetatul şir de prostii al actualei puteri.

Sunt de acord că guvernul Boc este cel mai prost guvern pe care l-am avut în ultimii 20 de ani. Deşi ades invocat de către guvernanţi, interesul naţional a fost de multe ori subordonat interesului de gaşcă. Prostiile şi actele de corupţie par să nu se mai termine. Practic, avem un guvern care are menirea exclusivă de a-l face fericit pe preşedintele Băsescu. Costurile acestei fericiri nu par să intereseze. Iar sondajele de la acest moment reflectă în mod corect această stare de lucruri.

Am stat, în ultima vreme, de vorbă cu mulţi oameni politici din zona opoziţiei. Partidele de opoziţie par la acest moment narcotizate, năucite de o prematură şi ilogică juisare, şi extrem de ocupate cu împărţirea procentelor virtuale scăpate din cioc de portocalii. Ba, ca şi cum asta nu ar fi fost îndeajuns, în ultima perioadă exersează şi o foarte întărâtată scărmăneală reciprocă, tocmindu-se ca nişte precupeţe pe ipotetice funcţii de premier sau preşedinte.

Partidele de opoziţie nu au niciun merit cu care să îşi poată argumenta pretenţiile. Aşa cum se tot întâmplă de 20 de ani, se joacă la greşeala adversarului. Iar prostia şi ticăloşia actualei puteri, se speră, vor împinge suficiente procente în trăistuţele opoziţiei. Aşa că încăierarea e pe împărţeala acestor ipotetice procente.

Personal cred că cei din opoziţie fac o greşeală majoră socotind PDL un partid terminat. Este o greşeală, mai întâi, să sub-apreciezi forţa PDL, apoi să supra-apreciezi înţelepciunea electoratului român. Căruia trebuie să-i furnizezi şi argumentele propriei valori, pe lângă demonstraţia inepţiei celorlalţi. Nu ar trebui să surprindă pe nimeni dacă, începând din toamna lui 2011, vom asista la o avalanşă de măsuri populiste, venind dinspre actuala putere. Majorări de pensii, de salarii şi un întreg şir de pomeni electorale vor face rapid uitate măsurile de austeritate de acum. Iar resursele cu care să poată fi susţinute aceste măsuri se pot găsi şi se vor găsi. Trebuie doar un ochi ager şi acestea pot fi de pe acum anticipate.

Chiar dacă acum pare în cădere, PDL are încă structuri puternice în teritoriu. Iar aceste structuri sunt în mod constant alimentate cu resurse. Nu fustele scurte ale Elenei Udrea vor conta în campania electorală, ci pomenile lui Pinalti sau Flutur. Iar acestea vor pica unde şi când trebuie. Atât PDL cât şi Băsescu au resursele cu care să revină undeva în jurul a 30 de procente. Şi sunt toate şansele ca acest lucru să se întâmple.

Fiţele şi ifosele celor din opoziţie nu ţin loc de program politic. Exerciţiile de narcisism nu ţin loc de proiecte. Iar ideea că „trebuie să ne votaţi nu pentru că suntem buni, ci pentru că vreţi să scăpaţi de ăştia” nu are cum fi şi nu va fi un argument suficient. Până în acest moment cei din opoziţie nu au demonstrat capacitatea de a ocupa agenda publică. Iar atunci când au făcut-o (vezi moţiunea de cenzură, lupta pentru demiterea Robertei Anastase) au eşuat în ridicol.

Se pare că nimeni n-a socoti necesar să înveţe din lecţia şampaniei desfăcute prea devreme de Mircea Geoană. Iar azi, dinspre opoziţie, se aude prea mult zgomot de dopuri ţâşnind din sticle şi mai deloc zvon de muncă serioasă.

P.S. După alegerile din SUA, librăriile americane au fost pline de lucrări dedicate episodului Florida. Astăzi, la un an de la alegerile noastre prezidenţiale, nu am găsit nici măcar o culegere coerentă de articole dedicată episoadelor stranii de la aceste alegeri. Şi ar fi fost multe de cercetat şi scris. E şi ăsta un simptom.