AcasăRabbi ziceO problemă de lexic

O problemă de lexic

Intrarea politicienilor în blogosferă era de ne-evitat. Unii dintre ei chiar scriu bine şi au reuşit să înţeleagă cum funcţionează povestea asta. Cei mai mulţi privesc blogul ca pe încă o goarnă prin care să se audă zbierând. Televiziunile, posturile de radio şi stâlpii pe care îşi lipeau pozele tâmpe nu le mai sunt de ajuns. Internetul e încă destul de liber, deci nicio problemă.

Blogul ar fi trebuit să fie echivalentul on-line al Speaker’s Corner, din Hyde Park. Unii dintre noi îl tratăm ca atare. Pentru alţii e liftul de la mall. Dar pentru cei mai mulţi politicieni, blogul e o bodegă de mahala. Ei nu scriu pe blog pentru că au ceva de spus şi nu găsesc spaţiu de expresie, pentru că au nevoie de comunicare, pentru că vor să afle rapid şi nemediat reacţiile celorlalţi. Nu, ei au blog pentru că „e bun la PR”, pentru că e un exerciţiu de narcisism, pentru că au nevoie de încă un loc unde să zbiere. Şi zbiară. Cei mai mulţi dintre ei.

Ponta, de exemplu, pe blogul său, o plezneşte pe Sulfina Barbu. Sulfinica n-are (încă) blog, aşa că lui Ponta îi răspunde Cristian Preda. Udrea îşi varsă „pe blog”  ura pe toată lumea. Liber la bălăcăreală.

Să ne înţelegem, blogosfera nu e populată cu îngeri. Bălăcăreala on-line nu e o invenţie a politicienilor. Existau găşti, cârdăşii şi resentimente în blogosferă şi până la apariţia politicienilor. Miza însă era alta: o idee, un principiu. De cele mai multe ori. Pentru politicieni miza e, ca întotdeauna, ciolanul. În blogosferă ne ştim, ne recunoaştem şi ne salutăm, chiar dacă, punctual, putem avea divergenţe. Pentru că, dincolo de ceea ce ne separă, ne respectăm şi credem în ideea de comunicare.

Tocmai de aceea, cred că e nevoie de o intervenţie lexicală. Nu cred că „blog” e cuvântul potrivit atunci când vorbim despre spaţiul on-line unde se produc mulţi dintre politicieni. Blog avem noi, ceilalţi. Pentru ei cuvântul potrivit e „bălog”.

 

 

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

3 Comments

  1. Ţine de-ăia şapte ani de-acasă. La urma urmei, a-ţi respecta blogul e un soi de igienă mentală, chiar dacă mai arăţi şi hârtia cu care te-ai şters, recte hârtia cu care i-ai şters pe bot. În rest, fiecare după cum îl duce capul. De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

More from Author

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru...

- A word from our sponsors -

De citit

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...

Epistoleții și lumea cea nouă

Epistolele publice, dincolo de intenția formal declarată, au devenit autentice exersări ale unui narcisism inargumentabil. Nu servesc unei cauze, deși, tot formal, întotdeauna e identificată una. Cauza proclamată e doar urzeala străvezie pe care se țes piesagiile vanității la izvor, răpiri din uitare și vânări de atenție....