O problemă de lexic

Intrarea politicienilor în blogosferă era de ne-evitat. Unii dintre ei chiar scriu bine şi au reuşit să înţeleagă cum funcţionează povestea asta. Cei mai mulţi privesc blogul ca pe încă o goarnă prin care să se audă zbierând. Televiziunile, posturile de radio şi stâlpii pe care îşi lipeau pozele tâmpe nu le mai sunt de ajuns. Internetul e încă destul de liber, deci nicio problemă.

Blogul ar fi trebuit să fie echivalentul on-line al Speaker’s Corner, din Hyde Park. Unii dintre noi îl tratăm ca atare. Pentru alţii e liftul de la mall. Dar pentru cei mai mulţi politicieni, blogul e o bodegă de mahala. Ei nu scriu pe blog pentru că au ceva de spus şi nu găsesc spaţiu de expresie, pentru că au nevoie de comunicare, pentru că vor să afle rapid şi nemediat reacţiile celorlalţi. Nu, ei au blog pentru că „e bun la PR”, pentru că e un exerciţiu de narcisism, pentru că au nevoie de încă un loc unde să zbiere. Şi zbiară. Cei mai mulţi dintre ei.

Ponta, de exemplu, pe blogul său, o plezneşte pe Sulfina Barbu. Sulfinica n-are (încă) blog, aşa că lui Ponta îi răspunde Cristian Preda. Udrea îşi varsă „pe blog”  ura pe toată lumea. Liber la bălăcăreală.

Să ne înţelegem, blogosfera nu e populată cu îngeri. Bălăcăreala on-line nu e o invenţie a politicienilor. Existau găşti, cârdăşii şi resentimente în blogosferă şi până la apariţia politicienilor. Miza însă era alta: o idee, un principiu. De cele mai multe ori. Pentru politicieni miza e, ca întotdeauna, ciolanul. În blogosferă ne ştim, ne recunoaştem şi ne salutăm, chiar dacă, punctual, putem avea divergenţe. Pentru că, dincolo de ceea ce ne separă, ne respectăm şi credem în ideea de comunicare.

Tocmai de aceea, cred că e nevoie de o intervenţie lexicală. Nu cred că „blog” e cuvântul potrivit atunci când vorbim despre spaţiul on-line unde se produc mulţi dintre politicieni. Blog avem noi, ceilalţi. Pentru ei cuvântul potrivit e „bălog”.