În cel mai recent număr din Dilema veche, pe lângă obişnuitele exerciţii de narcisism şi nelipsitele băi de ridicol solemn, există două articole care sunt străbătute de aceeaşi cumplită spaimă de căderea drobului de sare. Ambele texte pornesc de la datele aceluiaşi recent sondaj în care „44 % dintre cei chestionaţi socotesc despre comunism că a fost o idee bună aplicată greşit”.
În primul articol, domnul Mircea Vasilescu îşi expiră stupoarea legată de rezultatul acestui sondaj. Inevitabil, nu aveau cum lipsi trimiterile la Tismăneanu. „Ar fi putut un regim comunist să răspundă eficient crizei economice globale?” se întreabă Tismăneanu, citat de Mircea Vasilescu. Întrebarea lui Tismăneanu se vrea retorică. Şi pentru a rămâne funcţională, răspunsul evident, este ignorat. Pentru că discuţia despre soluţia chinezească e complicată şi presupune subtile nuanţe.
În fine, domnul Vasilescu ar dori ca românii, daca se poate toţi, să împărtăşească viziunea domniei sale asupra acestui subiect. Apoi asupra următorului subiect. Apoi asupra tuturor subiectelor.
În cel de-al doilea articol, domnul Adrian Cioroianu este împietrit de aceeaşi spaimă: posibila prăvălire a drobului de sare. Aici tonul e o idee mai relaxat. Domnul Cioroianu îşi suspectează pe nedrept sinele de un cusur care nu există: umorul! Concluzia e că necunoaşterea istoriei poate explica atitudinea ciudată a unor români faţă de comunism. Deci istoria perioadei comuniste, cu toate ororile sale ar trebui mult mai bine cunoscută. Istoria ororilor comunismului. Doar institutul care a realizat sondajul se numeşte „Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului”. Din chiar denumirea institutului, orice idee de obiectivitate e exclusă. Un institut de cercetare a crimelor capitalismului n-ar fi la fel de util?
Cei care am trăit epoca în discuţie ştim bine cât de ticălos a fost comunismul. Nu avem cum uita care era preţul aparentei „stabilităţi” , nici cât de apăsătoare era „ordinea omniprezentă”. Personal nu am de ce-l regreta. Dacă unii găsesc motive pentru a fi nostalgici după epoca aceea întunecată, nu au decât. Nu le împărtăşesc dorul. Însă, găsind ticălos acel sistem, nu am cum ignora ticăloşia sistemului care l-a precedat, nici cum aplauda virtuţile discutabile ale anomiei care a urmat. Ororile comunismului trebuiesc mărturisite şi judecate. Dar în egală măsură trebuiesc judecate ororile dreptei. De azi şi de mereu. Trebuie să discutăm despre bine şi rău. Fără a fi prizonierii doctrinelor tălâmbe. Altfel toată vorbăria asta nu e altceva decât urletul isteric al unor babe talibane, adoratoare lipsite de discernământ ale dreptei.
Nu cred că soluţia pentru curăţarea de răul comunismului este reinventarea McCarthy-ismului, azi, aproape de uşa lui 2011. Iar dacă asta se întâmplă, atunci e un semn că, poate, nu sistemul a fost de vină. Dacă în locul reprezentanţilor fioroşi ai clasei muncitoare, care înfierau odioşii burjui, astăzi avem reprezentanţi ai burjuilor care, mai graseiat, dar la fel de indignat, înfierează dictatura proletariatului. Cântătorii de ode, de voie-de nevoie, ai epocii de aur, îşi găsesc omologi la fel de „merituoşi” astăzi. Turnătorii constrânşi ai comunismului sunt lapidaţi, dar delaţiunea a devenit practică aproape comună; ascultarea telefoanelor, reflexele statului poliţienesc sunt omniprezente.
În fine, una din principalele tare ale comunismului era aceea că toţi ar fi trebuit să gândim la fel. Sau să ne purtăm ca şi cum am fi gândit la fel. Aşa că n-am de ce aplauda când distinşii editorialişti le reproşează concetăţenilor domniilor lor că nu gândesc asemenea. Că nu aderă necondiţionat la catehismul dreptei.
Comunismul nu a fost şi nu ar trebui să fie vreodată un pericol. El a devenit astfel doar când nesimţirea dreptei a făcut capitalismul absolut insuportabil. Iar astăzi aud tot mai des spunându-mi-se că trăim în capitalism. Şi aproape deloc spunându-mi-se că am trăi sau că ar trebui să trăim în democraţie. Ori, indiferent ce aţi dori să credeţi, cele două nu sunt deloc, dar deloc congruente.
Greoi. Dar adevărat.
Juma’ de viaţă am trăit în comunism. Din jumatea aia cam numa’ de jumate îmi aduc perfect aminte, cu toate neajunsurile, foamea, întunericul şi frigul. Ce ştiu sigur e că la şcoală n-am suferit de frig, la şcoală era tot timpul curent ( nu ca acasă unde aveam 4 ore pe zi, mare lucru în Cugirul anilor 80)… Că n-aveam ca vesticii… Da’ ce, acum avem? Avem „praf de vest”.
În comunism aveam altceva! Uniformitate. Toţi eram în acelaşi căcat (mono-color) şi vroiam să ieşim din el. Acum şi culoarea căcatului a ajuns să difere!
Aici am ajuns! Am ajuns să mă scuipe în creştet unu’ gen becali, să mă „conducă” boc şi băsexu (unu’ de-al meu, ălalalt de-al tău), să văd la televizor nonvalori promovate de oameni de valoare.
Am intrat în anul morţii…
Banzai!
Uniformitate? Eu îmi amintesc altceva: unii erau mai egali.
Şi acuma cum e? Toţi sîntem egali în faţa legii. Unii sînt mai egali. Pentru ei nu există lege…
Esenta articolului e cam intortocheata , dar concluzia e clara si INDISCUTABIL de CORECTA :
„Comunismul nu a fost şi nu ar trebui să fie vreodată un pericol. El a devenit astfel doar când nesimţirea dreptei a făcut capitalismul absolut insuportabil. ❗
Iar astăzi aud tot mai des spunându-mi-se că trăim în capitalism. Şi aproape deloc spunându-mi-se că am trăi sau că ar trebui să trăim în democraţie. Ori, indiferent ce aţi dori să credeţi, cele două nu sunt deloc, dar deloc congruente. ❗ ”
Aferim , rabbi …!
Rabine tu citesti si il iei in serios pe Cioroianu? Cretinelul asta a ajuns ajuns mare personalitate folosind reteta impostorului est european – se ia o universitate lipsita de aparare si se aplica pt PhD pe teme de greaua mostenire. Toate universitatile care se vor vizibile aveau ceva de gen, ca dadea bine la research profile si la aia cu portofelu. Reteta arivista e beton – pe temede ororile comunismului nu e nevoie sa fii original, poti sa scoti cugetari din joben, poti sa fii cretin patentat in writing ca tot n-are cine sa te contrazica (un caribou? Un mountie?). Dupa care vii inapoi in Romania si toti saracii si saracele cad poponet ca a venit phdul de Canada, neamule… Du-va, mah…
acum… daca reducem comunismul la frig in case si mancare putina in galantare, pare doar un ghinion aproape meteorologic, ca dupa o inundatie. daca ne amintim sau am citit carti, sau am conversat amical cu oameni care au prins si prima lui perioada – cea in care erau sefi parintii celor de la GDS si ICR – comunismul a fost ceva mai mult si mai crunt.
Vorbim de crime in masa, de sute de mii de oameni torturati si asasinati, de sute de milioane, daca ne raportam la comunismul global, nu doar la cel din Romania. Si, mai ales, vorbim de crime indreptate impotriva propriilor cetateni. toate anterioarele maceluri comise impotriva propriilor cetateni dinaintea comunismului nu ajung nici la jumatatea celor comise in timpul lui. Revolutia Franceza, Inchizitia, noaptea sf Bartolomeu, adunati-le cum vreti si nu se compara decat in spirit, nu si in rezultate.
Ca retardatii astia de la Dilema se dau speriati, asta e altceva. Astia nu numai ca nu au suferit, dar au dus-o minunat pe vremea comunismului. mai pe furis, asa, nu ca acum, la vedere, dar totusi…
Corecta, pana la un punct observatia cu capitalism/comunism vs democratie, pentru ca spaima amandurora e sa nu vina ailalati si sa procedeze ca ei. De democratie nu se sperie nimeni, ca n-o cunoaste.
Si nici nu stiu daca a cunoscut-o cineva, pe undeva, vreodata.
dar daca isi inchipuie cineva ca, daca traia Ceausescu, astia de acum nu ar fi fost la fel de pupincuristi si la fel de protejati de lege, se inseala amarnic. Sunt, daca nu exact aceeasi, cel putin exact acelasi tip obisnuit sa linga flegmele puterii si sa spuna ca-i aghiasma
Capitalism, comunism, sunt doar cuvinte. Nazistii au fost de extrema stanga si ei. Apoi de ce comunismul (etc etc) a fost naspa -facts – orice regim care in primii 10 ani omoara fizic cca 10% din populatia tarii e naspa. Poti sa zici ca si capitalismul a micsorat cu 10% populatia tarii, dar parca nu e chiar la fel. 10% morti, 10% plecati. Cam asta e diferenta. Apoi despre Democratie -corect. Ar trebui sa fie democratie nu capitalism. Dar asta se invata. La noi nu prea a fost democratie niciodata! Never! Nici un singur roman nu stie si nu a stiut ce e aia ever! Acuma vedem pentru prima data cand mergem in vizita prin jur. In rest sunt cuvinte goale. Important e ca fiecare sa poata sa decida pentru el, fiecare sa fie liber sa circule si sa isi impuna ideile, si fiecare sa aiba acces la putere.