Mânca pepene, scuipând seminţele pe jos. În cortul său, generalul mânca pepene. Căpeteniile strânse în jurul său, la sfat, aşteptau răbdătoare ca fiul lui Hamilcar Barca să îşi rezolve pofta de dulce şi rece. Iar Hanibal molfăia la pepene, lăsând zeama dulce şi lipicioasă să i se scurgă pe bărbie şi de acolo, pe gât, la vale. Din când în când le făcea cu ochiul.
Când a biruit şi ultima felie a râgâit scurt, apoi s-a ridicat şi, bătându-se pe burdihanul care se rotunjise binişor, a explicat:
– Mă ‘c să mă piş, că m-am umflat de la ăsta!
Şi a ieşit. De fapt n-a ieşit. S-a proptit în uşa cortului, s-a crăcănat şi, cu o mână în şold, iar cu cealaltă ţinându-şi furtunul, a pornit la deşertarea prea-plinului. Şi susura, şi curgea, şi nu se mai oprea. Lucru ştiut, un pişat fără băşină n-are niciun farmec. Ori generalul ştia să se bucure de micile plăceri ale vieţii. Iar şipotul curgea fără încetare.
– Ce? Te-am stropit? Păi, dă-te naibii mai încolo! îl auziră cei dinăuntru chicotind spre unul din soldaţii aflaţi de gardă la intrarea în cort. Iar îndemnul şi-l însoţi cu încă un pârţ tactic.
Într-un târziu rinichii săi cu geniu strategic se declarară satisfăcuţi, aşa că, după necesara scuturare, se putu întoarce între căpeteniile sale.
– Băi băieţi, io m-am gândit.
– Serios? Maharbaal n-avea niciun chef să-şi disimuleze sarcasmul.
– Da, bă. M-am gândit eu bine şi ‘ţi atenţi acilea: bă, în Iberia am rezolvat-o, acu’ zic io s-o luăm spre Roma.
Căpitanii lui Hanibal se priveau unii pe alţii surprinşi, vociferând, mormăind cu nemulţumire. Aderbaal vru să se asigure:
– Şefu’… Roma- Roma?
– Roma- Roma, dom’le! Hă? Ce ziceţi?
Nu ziceau nimic.
– Bun. Dacă toată lumea e de acord, atunci e stabilit. Pornim spre ăia.
Mormăitul cvasi-general nu părea să-l deranjeze pe Hanibal. Doar bătrânul Kanmi nu avea nimic de comentat. Moţăia. Generalul îşi urmă expunerea gândirii strategice:
– Şi m-am gândit io … băi, şi mi-a venit o idee. O luăm pin munţi, dom’le.
– Pin munţi? întrebară toţi într-un glas. Toţi, cu excepţia lui Kanmi.
– Io aşa zic. Le facem o surpriză la băieţii ăia. O luăm uşurel pi colea, p’ormă pin munţi şi ţup piste ei la Roma.
– Hanibal! rosti cu voce tunătoare Yaroah. Munţii aceia sunt de netrecut…
– Ete, na!
– … nimeni nu a trecut vreodată dincolo de zidul lor…
– Las’ că trecem noi. Uşurel pi potecuţă…
– Nici oamenii, nici animalele noastre nu pot face faţă unei asemenea expediţii!
– Iespediţie? Ce-i aia?
– Iarna e aproape! Frigul, zăpada şi lipsurile vor face ca…
– Ne punem gluga la geacă şi ne descurcăm. Hai, bă, nu fi cârcotaş. M-am gândit eu la toate. Dac’ o luăm uşurel pin munţi, picăm piste ăia când nici nu se-aşteaptă. Le tragem o surpriză, ‘tu-i în fleancă de golani. Îi luăm nepregătiţi.
Kanmi, care tocmai îşi isprăvise somnul de frumuseţe, îşi drese vocea. Cu toţii preţuiau opinia bătrânului general.
– Planul lui Hanibal e cutezător, nemaiauzit şi plin de riscuri.
– Îhî! confirmară toţi căpitanii.
– Dar tocmai de asta e genial. Dacă îi va izbuti… şi peste mii de ani se va vorbi despre geniul său militar şi vitejia armatelor Cartaginei.
– Hai, dom’le! se dezumflă Aderbaal.
– Precum vă zic! O să facă ăia filme despre el…
– Ce-s alea? în mod evident Aderbaal era un ignorant.
– … o să aibă pagină pe wikipedia. Mişto idee. De ce nu!
– Mulţumesc, Kinmi! Hanibal îl bătu pe umăr, cu recunoştinţă, pe bătrânul său general. Tu vei sta la dreapta mea.
– A, nu, şefu’! se grăbi Kinmi să-l contrazică. Nu, că io nu merg. La reumatismu’ meu… nu-mi trebuie mie dârdâială prin munţi.
– Mă rog, gestu’ contează. Băi, deci e hotărât. O luăm pi la munte. În felul ăsta vicleanul şi iscusitul meu plan genial…
– Ei, na – mormăiră ceilalţi.
– Ofticaţilor! Deci vicleanul şi genialul meu plan iscusit… cum era? Deci planul meu o să-i ia prin surprindere pe ăia. Asta dacă nu se trezeşte vreunu’ să mănânce rahat pă pagina lui dă feisbuc.
– Ce-i aia? îşi vădi Aderbaal , încă o dată, ignoranţa.
– Ai dreptate, că nu s-a inventat. Încă ceva. Aderbaale!
– Prezent!
– Fii atent aici, frezatule… Bă, tu când te tunzi?
– Acu’ ce-ai? N-ai loc de chica mea?
– Nu’, dom’le, că io-s tolerant, da’ … mă rog. Eşti rocker, hă? Deci, Aderbaale, tu te ocupi de aprovizionare, da?
– Mă ocup!
– Bă! Să faci rost de oţet. Mult oţet. Foarte mult oţet, bă!
– La ce dracu’ îţi trebuie, şefu’, oţet pi munte? Păi, ce? Mergem acolo să punem castraveciori?
– Nu v-am zis că am un plan viclean şi alea-alea? Nu, bă, oţetu’ trebe ca să spargem peatra. Las’ că vezi tu. Gata! S-a stabilit. Acu’ mergeţi şi voi să vă îmbătaţi, să futeţi… sau ce v-o mai veni, că mâine pornim.
– Prin munţi? voi să se asigure Yaroah.
– Pin munţi, dom’le! Gata! Hai, la distracţie, că de mâine vă bag în cantonament.
Se ridicară cu toţii. Chipurile lor vădeau expresii îngrijorate. Aderbaal era deja preocupat, încercând să-şi dea seama de unde va face rost, într-un timp atât de scurt, de cantităţile necesare de oţet.
– Aderbaale! îl opri Hanibal, pe când Aderbaal tocmai se pregătea să iasă din cort.
– Da, generale!
– Băi, poate te tunzi , totuşi!
– Hai, şefu’, zău…
– Ziceam şi eu , bă.
– Hanibal, am să te întreb şi eu ceva.
– Ia zi, mă.
– Dacă planul tău funcţionează şi reuşim să-i surprindem pe romani, vreau să-mi promiţi că după ce cucerim Roma…
– Ce să faceeem?
Aderbaal a rămas năuc. Nu înţelegea întrebarea.
– Să cucerim Roma, cum ce să facem?
– Să cucerim Roma? se miră Hanibal cântându-şi întrebarea. Nu, dom’le. Nu cucerim nimic.
– Nu?
– Nu!
– Păi, atunci de ce mergem acolo? De ce ne chinuim prin munţi? Ce rost are să-i luăm prin surprindere?
– Să-i scoatem din sărite! Hehehe.
asa, bai, fratele meu, bai, sa te auda si str stra stra nepotii lui palullus si ai lui varro, sa stie cine i-a batut de a facut studiu de caz de ei :)))))))))
maestre, mi-e cam dor de o poveste cu tine, recunosc 🙂
Stai să vezi când îi vine rându’ lu’ fiţosu’ de Scipio, băiat de bani gata.:)))
Hai că ne organizăm noi, zilele astea, când ajung prin Bucureşti.
Nenormal! 😀
Bre Rabbi ,o sa-i dai idei ” Incrucisatorului” sa treaca si el peste munti sa la faca surprize Angelicai si lu Sarko ca de ce nu ne primesc in spatiu !
„Lucru ştiut, un pişat fără băşină n-are niciun farmec. „Nu cred ca exista cineva care sa nu se fi basit(macar o data)dupa servitul unei portii sau doua de fasole,pregatita dupa metoda traditionala:batuta sau ciorba.Experimentul,voit sau involuntar,are aceeasi finalitate:inofensivul fasait in trepte de diferite intensitati sonore,dar mai intotdeauna catalogat drept o izbavire trupeasca.Daca asta se poate incadra intr-o simpla cautare de inedit sau scapare necontrolata,mai exista o emanatie de grup,plamadita pe indelete si intr-un cadru ordonat:basina de fasole(la cazan)din dormitorul de cazarma.Avand pentru faptuitori un efect relaxant si stimulator,pentru cei din jur acesta e devastator.Fiind asemuita cu o bomba artizanala cu focoase multiple,basina de cazarma amprenteaza,dupa detonare, totul in jurul ei,de la gradati pana la ultimul tilicar,creind confuzie,ameteli si stari de angoasa.Ca masura de protectie ,nu se recomanda folosirea mastii contra gazelor.Nu are nici un efect,se topeste cauciucu’.Poate unu’ de confort psihic.
Dom’le, cand e cu talent, e, ce sa mai. M-am invinetit de invidie, da’ nu-i bai. Mai zi.
Dacă-mi dai voie, maestre, o părere de cititoare care s-a râs si se mai râde încă de textul ăsta superb:
Nu ca să-i scoată din sărite pe romani s-a dus Hanibal pin munţi, până la Roma, ci ca să-i facă p-ăia să strige „Hanibal ante portas!”… Că noi, neşte mii de ani mai încoa’, uite că avem nevoie de „ante portas” ăsta, ca să numim un anume tip de ejaculare.
Cea mai buna cronica de carte citita pana in zilele de azi.
Aplauze!
Aveam în școala generală un profesor de istorie care ne povestea istoria! Mergeam cu bucurie și plăcere la orele lui. Îmi amintesc și acum de el, Bogen Bernhard.
Regăsesc cu bucurie și plăcere povestea de istorie. Și ce poveste! Umor, tâlc, la greu!
Daca istoria s-ar scrie in stilul tau, sigur mi-ar fi placut mult mai mult 🙂
merita citit
http://www.gandul.info/puterea-gandului/dansand-cu-sconcsul-si-un-ps-pentru-dl-antonescu-7881141
http://www.gandul.info/puterea-gandului/crin-antonescu-securist-la-fara-frecventa-7875051
Rabbi, un Hanibal avem si noi, mai bine zis avem doar, bal si hany. No moni no hany
Cat de adevaraaaaaaaaaaaaat!!! Rad cu lacrimi!!!!! Bravos! La mai multe povestioare d-astea! Numa` bine!
da ce v-a luat pe toti domne de indreptati historicile si vitejejtile fapte ale predecursorilor nostri?
Oricum macar sa faci si partea doua cu hanibal ad portem sa-i vedem enervati pe juma de stra stra stramosii nostri, plmcs