Am avut şansa de a intra în posesia unei lucrări remarcabile a lui Umberto Eco, o pseudo-istorie împărţită în două volume: Istoria frumuseţii şi Istoria urâtului. Cele două tomuri apar la editura Rao, într-o ţinută grafică absolut impecabilă. Vi le recomand, în ciuda preţului piperat.
Cartea lui Eco ( deşi împărţită în cele două volume, cred că putem vorbi despre o singură carte) merită o sumă de superlative, pe care nu am să le rostesc, totuşi. Arhitectura cărţii este de-a dreptul monumentală; ilustraţia, prin operele alese, este impresionantă; comentariul lui Eco pertinent, discret şi impecabil articulat; citatele alese cu grijă şi perfect organizate. În ansamblu cartea reuşeşte ceea ce îşi propune: să se constituie într-un compendiu informal de estetică. Simplul gest al răsfoirii unuia dintre cele două volume îţi oferă o trăire aparte, o încântare care merită încercată.
Există, totuşi, o lipsă majoră. Care devine evidentă de la primele pagini şi de-a dreptul supărătoare pe parcurs: cartea suferă de euro-centrism. Deşi în intenţie îşi propune o scrutare a valorilor universale, o cercetare a frumosului dintr-o perspectivă universală, Eco eşuează într-un occidento- centrism ( îngăduiţi-mi formularea) absolut supărător. Ca român, fireşte, socotesc că, de exemplu, Voroneţul nu avea cum fi omis, în niciunul dintre volume. Că Brâncuşi era un popas obligatoriu. Aici mi se poate reproşa un anume naţionalism cultural, inevitabil. Acceptând reproşul, critica rămâne valabilă. Pentru că lucrarea lui Eco ignoră toate culturile din răsăritul Europei, fie ea rusă, română, sârbă, polonă sau maghiară. Culturile orientale sunt inexistente. Japonia, China, India, cultura arabă – ca să dau doar nişte mari exemple- sunt cu desăvârşire ignorate. America latină şi Africa nu există, în lucrarea lui Eco. Iar toate aceste lipsuri se văd şi se simt. Şi sunt supărătoare. Nu anulează nicicum interesul pentru carte, odată ce înţelegi că e vorba de o istorie a frumuseţii, respectiv a urâtului, dintr-o perspectivă occidentală, catolică – mai ales- şi protestantă.
Mă întreb, dacă ne-ar fi îngăduit, ce adaosuri am aduce cărţii lui Eco? Mă gândesc chiar să dedic o pagină aparte acestei întrebări, aici pe blog. Ce anume am pune acolo, din arta plastică şi monumentală naţională, din literatura noastră? Dar din cea a lumii? La ce ne-am opri din cultura Africii, Asiei sau Americii latine? Ori a Europei răsăritene.
Habar n-am la ce nivel tratează Eco frumuseţea, acolo. Poate fi unul personal, frumuseţea lumii lui. Zice ceva de Cezanne? A avut pictorul o aniversare şi Google l-a omagiat timp de o zi cu una dintre naturile lui moarte. În ziua aia am deschis google de mult mai multe ori decâta veam nevoie. Pentru alea două farfurii pictate. Şi mă gândeam, doamne, de ce nu se face cezanno-terapie sinucigaşilor rataţi?
…lipseşte Voroneţul şi Brâncuşi?
Mie mi-ar lipsi asta: http://www.youtube.com/watch?v=_W3V9vViJFk
Cred ca deosebita lucrarea lui Eco.O lipsi Voronetul.Brancusi si Lipatti dar mi-e teama ca o sa lipsim din ce in ce mai mult.DAca este mentionata personalitatea muzicala a lui Guta(in Framta) si Salam (in Anglia) este posibil sa nu mai existam cu trecutul sau trecutii.Lumea vea sa vada ce dau contemporanii!!! Ce dam noi oare? Daca e dupa mine…dam rateuri si balbaieli. Asadar ma bucur pentru emotiile estetice ale romanilor.Cat timp le mai au sa le savureze.Nu se stie sau se poate intui spre ce tip uman ne indreptam/
Brâncuşi e artist universal, dacă rămânea aici era un ratat. La fel şi Enescu, Eliade, Ionescu, Cioran, Lupaşcu şi toţi ceilalţi. Eminescu are o limită, pe care singur a creat-o: limba română. Mă rog, a desăvărşit-o. Şi tot aşa. Şi nu mai pune întrebări despre cultură, că n-ai spor. Am încercat şi eu. Fiasco.
P.S. Deci, să cădem, un pic, în profan. Eco a fost aici, a văzut ce mişto sunt româncele, deci e purcic.
Dacă ne-ar fi îngăduit sa aducem adaosuri cărţii, cred că ar trebui să privim chestiunea cu mult echilibru şi discernământ, fie că este vorba de culturile din răsăritul Europei, de culturile orientale, de America latină sau de Africa.Iar ca români, să nu cădem în păcatul auto-adulaţiei, pentru a nu ni se reproşa,aşa cum spui, un anume naţionalism cultural.Si nu în ultimul rând ar trebui să citim cartea.Dar ce superbă provocare pentru erudiţi!
Cu exceptia artei religioase, ce avem noi care sa nu fie doar arta europeana minora? Cat despre literatura, nici nu cred ca merita osteneala sa deschizi discutia. Putem avea autori absolut respectabili, carti frumoase si inteligente – dar care reprezinta ceva doar pentru noi. Eminescu a inventat limba romana (ce relevanta are asta pentru marea cultura?), dar poemele lui erau, constient sau nu, biete calcuri dupa marii romantici occidentali. Avantajul globalizarii (singurul, probabil) e ca autorii nostri contemporani ar putea avea ceva de spus, pe picior de egalitate cu cei din ‘marile culturi’. Singura forma de geniu la noi e cea difuza, populara (Noica spunea asta?).
Acum, ca sa nu ma cantonez in deprecatie, trebuie spus ca si in ‘marea cultura’ franceza, pana pe la 1880, doar 80% din populatie stia franceza. Majoritatea populatiei se exprima inca in dialecte. Atatea fumuri… 🙂
Imi cer scuze – scriam in timp ce ascultam ceva cu la fel de mult interes si vad ca ar fi trebuit sa fac macar o corectura unu. Daca decizi sa publici comentariul meu, iata-l asa cum era, de fapt, menit:
Cu exceptia artei religioase, ce avem noi care sa nu fie doar arta europeana minora? Cat despre literatura, nici nu cred ca merita osteneala sa deschizi discutia. Putem avea autori absolut respectabili, carti frumoase si inteligente – dar care reprezinta ceva doar pentru noi. Eminescu a inventat limba romana (ce relevanta are asta pentru marea cultura?), dar poemele lui erau, constient sau nu, biete calcuri dupa marii romantici occidentali. In rest, singura forma de geniu la noi e cea difuza, populara (Noica spunea asta??).
Avantajul globalizarii (singurul, probabil) e ca autorii nostri contemporani ar putea avea ceva de spus, pe picior de egalitate cu cei din ‘marile culturi’. Acum, ca sa nu ma cantonez in autodeprecatie, trebuie spus ca si in ‘marea cultura’ franceza, pana pe la 1880, doar 80% din populatie stia franceza. Majoritatea populatiei se exprima inca in dialecte. Atatea fumuri…
Nu am cum fi de acord cu ceea ce spui despre Eminescu. Îmi propun să facem o discuţie mai serioasă despre Eminescu, cât de curând.
Mă tem că reproşul pe care îl putem face vestului, legat de cecitatea pe care o manifestă în privinţa culturii noastre, e un reproş pe care ni-l putem face şi nouă înşine.
Nu încetez să constat, cu neplăcută surprindere, cât de puţină preţuire avem pentru marile nume ale culturii noastre. Şi cât de puţin le cunoaştem opera.
Obeliscul universalităţii nu se poate ridica fără fundamentul solid al recunoaşterii în propria cultură. Ori noi, dintotdeauna, ne-am lăsat fascinaţi de penajul ciorii de pe gard.
@venera
Nu Lipatti, ci Bourée-ul de Enescu. :))
Ok .@Renata.
Am aflat si eu, recunosc nu stiam ce este Bouree-ul ,vivat wikipedia:))
Dar e putin interesant.O cultura semnificativa ca cea italiana isi permite sa scoata nasul afara…Noi avem valori ,desigur,dar din trecutul indepartat.Poate nici ei nu se lauda cu o contemporaneitate prea stralucita.Dar Umberto Eco exista azi.Gandeste si creeaza.Azi,noi avem reflexe culturale, doar.Act cultural …sa mai avem rabdare.Am mai trecut prin „crize” si ne-am revenit .Perioada interbelica ramane reperul nostru major. Ingrijorator este ca azi trebuie reconsiderate multe aspecte. Chiar si faptul ca citim pe suport electronic…inseamna ceva. Sau mai bine zis altceva. Omul pe care il stim noi s-a format citind carti.De azi inainte se uita la monitoare de computer(tot un TV) si pe Ifon…Se schimba lucrurile mai repede decat putem noi „digera”.Poate eventual noua generatie sa aiba alta opinie.Si eventual sa se simta in tara ca acasa…Sa nu priveasca mereu peste gard.Chiar daca asta i se sugereaza sa faca.
@venera
Mordechai întreba – dacă ne-ar fi îngăduit, ce-am adăuga noi , adică ce ni se pare nouă reprezentativ, european, perfect european, din arta românească? Eu aşa am înţeles întrebarea.
Poate că trebuia să mă limitez la arte vizuale.
Totuşi muzica nu e tributară limbii, ca literatura. (vezi obiecţiile cam dure şi cam nedrepte care i-au fost aduse lui Eminescu, aproape considerat un blând plagiator, observ…) În pictură nu prea sclipim.
M-am gândit la Enescu. Nu poate fi ignorat. Dar dacă exemplificam cu ultra populara „rapsodie”, îmi luam bobârnace că e fumată şi are prea mult specific folcloric. Dacă ziceam Oedip, părea că-mi dau ifose. Am dat un exemplu în care Enescu e tot atât de european, de universal, ca Ravel, să zicem. Şi-am ales ceva scurt, ca să nu plictisească. Cum dumnezeu îţi păru muzica asta „puţin interesantă”? Mie mi se pare perfectă.
Cu mulţi, mulţi ani în urmă, le arătam unor prieteni diapozitive din mari muzee europene – Luvrul, National Gallery, Uffizzi. Tablouri minunate, calitatea diapozitivelor – excepţională. La urmă, am zis să vedem şi nişte diapozitive scoase de Muzeul de Artă din Bucureşti. Grigorescu şi Aman. Calitatea diapozitivelor – mediocră. Concluzia serii? „Ce frumoase sunt româncele!”
Despre cartea lui Eco e greu să mă pronunţ, pentru că nu am văzut-o. Dacă se referă şi la secolul XX, mă surprinde absenţa lui Brâncuşi, cu ale cărui lucrări se putea întîlni cu uşurinţă la Paris şi la New York. Şi mai mult mă surprinde absenţa artei orientale. Nici măcar Hokusai?
m-a încântat ideea cu nişte postări despre realizările României. măcar pentru a-i încuraja pe tineri să vrea să facă ceva ca… indiferent unde-i regăsim peste timp pe cei care erau capacităţi ale României.
şi-am mai apreciat că nu s-a căzut în adorare… e Ecco… a zis ce e bine. da, existăm şi noi, chiar dacă e cam tâmpă existenţa noastră.
Echilibru!
Asta găsești aici, este ceea ce mă atrage, printre altele…
Puncte de vedere, critici, polemici dar și recomandări pentru un film bun, o carte, muzică. Bine dirijate au atras cititori pe măsură, ce și-au adus contribuția la sporirea patrimoniului blogului.
Exercițiul propus nu diminuează încântarea, trăirea aparte pe care o încerci când răsfoiești istoriile lui Eco. Într-adevăr, Eco nu a creat o istorie universală a frumosului. Iar o istorie, în înțelesul ei cel mai deplin, trebuie să acorde atenție și altor opere de artă în timp și spațiu.
Occidento-centrismul pe care l-ai sesizat poate fi rezultatul unei cunoașteri mai bune a spațiului respectiv.
:)) Cred ca ar trebui adaugat ceva doar in titlu, „Istoria frumusetii in arta Europei” (si atat, occidentalii nu ne socotesc in europa)
Ca se te (re) cunoasca altii dupa decenii de tacere trebuie sa ii „zgaltaii” nitel .
ne-am opri la standu’ cu suveniruri, doh!
intre o enciclopedie cu istoria picturii si Istoria Frumosului am zis hai mah s-o iau pe ultima ca e si cu poze :)), de fapt ca e si cu scris. Intr-adevar sunt opere de arta cu mult, dar mult mai frumoase care puteau sa intre intr-o istorie a frumosului, si hai sa zic ca sa nu fiu obiectiv ca poate noi ca romani poate nu meritam insa macar rusii, unii din ei tot trebuiau sa fie acolo.
intotdeauna n-am incaput in randul sau la masa „celebritatilor”, rasucita pe mii de fete, e pentru noi totusi un paradox. Pe afara, in afara de putini cunoscatori, cand spui romania, primele asocieri daca si exista, bineinteles sunt: tiganii, ceausescu, hagi si nadia comaneci.
Cand insa ajungi la cunoscatori, adica cineva care a pus mana pe cartile lui Eliade (vorbesc izolat aici, pentru ca sunt foarte putini straini care l-au citit pe Eliade si in acelasi timp stiu operele lui Brancusi), Ionesco, care au vazut sculpturile lui Brancusi, care stiu ce a facut Coanda sau au auzit vreodata de Racovita, atunci vezi oameni indragostiti de romania. Ce vreau sa spun e ca noi acum suntem tot ca-n evu mediu cand Stefan cel Mare ii batea la cur pe turci (de care se temeau o jumate de Europa) chestie de care stia doar papa , doi meseriasi italieni care ciopleau piatra pentru manastiri, un mesager venetian si doi trimisi de la curtea regelui franc si atat, restul isi inchipuiau ca e sf, cine plmcs ii poate bate pe turci, dupa ce de vreo 300 de ani, ne-o luam pe spinare de la ei…
acum ca si atunci a ramas problema PR-ului (tineti minte brasovenii ce PR ii faceau lui Tepes in europa?).
Problema e la noi…noi nu facem nimic sa stie lumea de ei.
Mihaela Radulescu cea mai frumoasa femeie din luuume.
Putem fi totuşi mulţumiţi că în Istoria urâtului l-a băgat pe Dracula…
Eu as face urmatoarea adaugire:
http://en.wikipedia.org/wiki/Persian_miniature#Gallery_of_paintings
Dar altfel, lucrarea coordonata de Eco e excelenta. 🙂
Si pt ca abia acum mi-am adus aminte, si aici se mai gasesc niste chestii care ar merita incluse, si pe care am avut privilegiul de a le viziona pe viu. 🙂
http://www.akdn.org/museum/collections.asp
Scuze de dubla postare.