Acasăcarti citite de altiiŞi la răsărit nasc...

Şi la răsărit nasc oameni

Am avut şansa de a intra în posesia unei lucrări remarcabile a lui Umberto Eco, o pseudo-istorie împărţită în două volume: Istoria frumuseţii şi Istoria urâtului. Cele două tomuri apar la editura Rao, într-o ţinută grafică absolut impecabilă. Vi le recomand, în ciuda preţului piperat.

Cartea lui Eco ( deşi împărţită în cele două volume, cred că putem vorbi despre o singură carte) merită o sumă de superlative, pe care nu am să le rostesc, totuşi. Arhitectura cărţii este de-a dreptul monumentală; ilustraţia, prin operele alese, este impresionantă; comentariul lui Eco pertinent, discret şi impecabil articulat; citatele alese cu grijă şi perfect organizate. În ansamblu cartea reuşeşte ceea ce îşi propune: să se constituie într-un compendiu informal de estetică. Simplul gest al răsfoirii unuia dintre cele două volume îţi oferă o trăire aparte, o încântare care merită încercată.

Există, totuşi, o lipsă majoră. Care devine evidentă de la primele pagini şi de-a dreptul supărătoare pe parcurs: cartea suferă de euro-centrism. Deşi în intenţie îşi propune o scrutare a valorilor universale, o cercetare a frumosului dintr-o perspectivă universală, Eco eşuează într-un occidento- centrism ( îngăduiţi-mi formularea) absolut supărător. Ca român, fireşte, socotesc că, de exemplu, Voroneţul nu avea cum fi omis, în niciunul dintre volume. Că Brâncuşi era un popas obligatoriu. Aici mi se poate reproşa un anume naţionalism cultural, inevitabil. Acceptând reproşul, critica rămâne valabilă. Pentru că  lucrarea lui Eco ignoră toate culturile din răsăritul Europei, fie ea rusă, română, sârbă, polonă sau maghiară. Culturile orientale sunt inexistente. Japonia, China, India, cultura arabă – ca să dau doar nişte mari exemple- sunt cu desăvârşire ignorate. America latină şi Africa nu există, în lucrarea lui Eco. Iar toate aceste lipsuri se văd şi se simt. Şi sunt supărătoare. Nu anulează nicicum interesul pentru carte, odată ce înţelegi că e vorba de o istorie a frumuseţii, respectiv a urâtului, dintr-o perspectivă occidentală, catolică – mai ales- şi protestantă.

Mă întreb, dacă ne-ar fi îngăduit, ce adaosuri am aduce cărţii lui Eco? Mă gândesc chiar să dedic o pagină aparte acestei întrebări, aici pe blog. Ce anume am pune acolo, din arta plastică şi monumentală naţională, din literatura noastră? Dar din cea a lumii? La ce ne-am opri din cultura Africii, Asiei sau Americii latine? Ori a Europei răsăritene.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

21 Comments

  1. Habar n-am la ce nivel tratează Eco frumuseţea, acolo. Poate fi unul personal, frumuseţea lumii lui. Zice ceva de Cezanne? A avut pictorul o aniversare şi Google l-a omagiat timp de o zi cu una dintre naturile lui moarte. În ziua aia am deschis google de mult mai multe ori decâta veam nevoie. Pentru alea două farfurii pictate. Şi mă gândeam, doamne, de ce nu se face cezanno-terapie sinucigaşilor rataţi?
    …lipseşte Voroneţul şi Brâncuşi?
    Mie mi-ar lipsi asta: http://www.youtube.com/watch?v=_W3V9vViJFk

  2. Cred ca deosebita lucrarea lui Eco.O lipsi Voronetul.Brancusi si Lipatti dar mi-e teama ca o sa lipsim din ce in ce mai mult.DAca este mentionata personalitatea muzicala a lui Guta(in Framta) si Salam (in Anglia) este posibil sa nu mai existam cu trecutul sau trecutii.Lumea vea sa vada ce dau contemporanii!!! Ce dam noi oare? Daca e dupa mine…dam rateuri si balbaieli. Asadar ma bucur pentru emotiile estetice ale romanilor.Cat timp le mai au sa le savureze.Nu se stie sau se poate intui spre ce tip uman ne indreptam/

  3. Brâncuşi e artist universal, dacă rămânea aici era un ratat. La fel şi Enescu, Eliade, Ionescu, Cioran, Lupaşcu şi toţi ceilalţi. Eminescu are o limită, pe care singur a creat-o: limba română. Mă rog, a desăvărşit-o. Şi tot aşa. Şi nu mai pune întrebări despre cultură, că n-ai spor. Am încercat şi eu. Fiasco.
    P.S. Deci, să cădem, un pic, în profan. Eco a fost aici, a văzut ce mişto sunt româncele, deci e purcic. :mrgreen:

  4. Dacă ne-ar fi îngăduit sa aducem adaosuri cărţii, cred că ar trebui să privim chestiunea cu mult echilibru şi discernământ, fie că este vorba de culturile din răsăritul Europei, de culturile orientale, de America latină sau de Africa.Iar ca români, să nu cădem în păcatul auto-adulaţiei, pentru a nu ni se reproşa,aşa cum spui, un anume naţionalism cultural.Si nu în ultimul rând ar trebui să citim cartea.Dar ce superbă provocare pentru erudiţi!

  5. Cu exceptia artei religioase, ce avem noi care sa nu fie doar arta europeana minora? Cat despre literatura, nici nu cred ca merita osteneala sa deschizi discutia. Putem avea autori absolut respectabili, carti frumoase si inteligente – dar care reprezinta ceva doar pentru noi. Eminescu a inventat limba romana (ce relevanta are asta pentru marea cultura?), dar poemele lui erau, constient sau nu, biete calcuri dupa marii romantici occidentali. Avantajul globalizarii (singurul, probabil) e ca autorii nostri contemporani ar putea avea ceva de spus, pe picior de egalitate cu cei din ‘marile culturi’. Singura forma de geniu la noi e cea difuza, populara (Noica spunea asta?).
    Acum, ca sa nu ma cantonez in deprecatie, trebuie spus ca si in ‘marea cultura’ franceza, pana pe la 1880, doar 80% din populatie stia franceza. Majoritatea populatiei se exprima inca in dialecte. Atatea fumuri… 🙂

  6. Imi cer scuze – scriam in timp ce ascultam ceva cu la fel de mult interes si vad ca ar fi trebuit sa fac macar o corectura unu. Daca decizi sa publici comentariul meu, iata-l asa cum era, de fapt, menit:
    Cu exceptia artei religioase, ce avem noi care sa nu fie doar arta europeana minora? Cat despre literatura, nici nu cred ca merita osteneala sa deschizi discutia. Putem avea autori absolut respectabili, carti frumoase si inteligente – dar care reprezinta ceva doar pentru noi. Eminescu a inventat limba romana (ce relevanta are asta pentru marea cultura?), dar poemele lui erau, constient sau nu, biete calcuri dupa marii romantici occidentali. In rest, singura forma de geniu la noi e cea difuza, populara (Noica spunea asta??).
    Avantajul globalizarii (singurul, probabil) e ca autorii nostri contemporani ar putea avea ceva de spus, pe picior de egalitate cu cei din ‘marile culturi’. Acum, ca sa nu ma cantonez in autodeprecatie, trebuie spus ca si in ‘marea cultura’ franceza, pana pe la 1880, doar 80% din populatie stia franceza. Majoritatea populatiei se exprima inca in dialecte. Atatea fumuri…

    • Nu am cum fi de acord cu ceea ce spui despre Eminescu. Îmi propun să facem o discuţie mai serioasă despre Eminescu, cât de curând.
      Mă tem că reproşul pe care îl putem face vestului, legat de cecitatea pe care o manifestă în privinţa culturii noastre, e un reproş pe care ni-l putem face şi nouă înşine.
      Nu încetez să constat, cu neplăcută surprindere, cât de puţină preţuire avem pentru marile nume ale culturii noastre. Şi cât de puţin le cunoaştem opera.
      Obeliscul universalităţii nu se poate ridica fără fundamentul solid al recunoaşterii în propria cultură. Ori noi, dintotdeauna, ne-am lăsat fascinaţi de penajul ciorii de pe gard.

    • Ok .@Renata.
      Am aflat si eu, recunosc nu stiam ce este Bouree-ul ,vivat wikipedia:))
      Dar e putin interesant.O cultura semnificativa ca cea italiana isi permite sa scoata nasul afara…Noi avem valori ,desigur,dar din trecutul indepartat.Poate nici ei nu se lauda cu o contemporaneitate prea stralucita.Dar Umberto Eco exista azi.Gandeste si creeaza.Azi,noi avem reflexe culturale, doar.Act cultural …sa mai avem rabdare.Am mai trecut prin „crize” si ne-am revenit .Perioada interbelica ramane reperul nostru major. Ingrijorator este ca azi trebuie reconsiderate multe aspecte. Chiar si faptul ca citim pe suport electronic…inseamna ceva. Sau mai bine zis altceva. Omul pe care il stim noi s-a format citind carti.De azi inainte se uita la monitoare de computer(tot un TV) si pe Ifon…Se schimba lucrurile mai repede decat putem noi „digera”.Poate eventual noua generatie sa aiba alta opinie.Si eventual sa se simta in tara ca acasa…Sa nu priveasca mereu peste gard.Chiar daca asta i se sugereaza sa faca.

      • @venera
        Mordechai întreba – dacă ne-ar fi îngăduit, ce-am adăuga noi , adică ce ni se pare nouă reprezentativ, european, perfect european, din arta românească? Eu aşa am înţeles întrebarea.
        Poate că trebuia să mă limitez la arte vizuale.
        Totuşi muzica nu e tributară limbii, ca literatura. (vezi obiecţiile cam dure şi cam nedrepte care i-au fost aduse lui Eminescu, aproape considerat un blând plagiator, observ…) În pictură nu prea sclipim.
        M-am gândit la Enescu. Nu poate fi ignorat. Dar dacă exemplificam cu ultra populara „rapsodie”, îmi luam bobârnace că e fumată şi are prea mult specific folcloric. Dacă ziceam Oedip, părea că-mi dau ifose. Am dat un exemplu în care Enescu e tot atât de european, de universal, ca Ravel, să zicem. Şi-am ales ceva scurt, ca să nu plictisească. Cum dumnezeu îţi păru muzica asta „puţin interesantă”? Mie mi se pare perfectă.

  7. Cu mulţi, mulţi ani în urmă, le arătam unor prieteni diapozitive din mari muzee europene – Luvrul, National Gallery, Uffizzi. Tablouri minunate, calitatea diapozitivelor – excepţională. La urmă, am zis să vedem şi nişte diapozitive scoase de Muzeul de Artă din Bucureşti. Grigorescu şi Aman. Calitatea diapozitivelor – mediocră. Concluzia serii? „Ce frumoase sunt româncele!”

    Despre cartea lui Eco e greu să mă pronunţ, pentru că nu am văzut-o. Dacă se referă şi la secolul XX, mă surprinde absenţa lui Brâncuşi, cu ale cărui lucrări se putea întîlni cu uşurinţă la Paris şi la New York. Şi mai mult mă surprinde absenţa artei orientale. Nici măcar Hokusai?

  8. m-a încântat ideea cu nişte postări despre realizările României. măcar pentru a-i încuraja pe tineri să vrea să facă ceva ca… indiferent unde-i regăsim peste timp pe cei care erau capacităţi ale României.
    şi-am mai apreciat că nu s-a căzut în adorare… e Ecco… a zis ce e bine. da, existăm şi noi, chiar dacă e cam tâmpă existenţa noastră.

  9. Echilibru!
    Asta găsești aici, este ceea ce mă atrage, printre altele…
    Puncte de vedere, critici, polemici dar și recomandări pentru un film bun, o carte, muzică. Bine dirijate au atras cititori pe măsură, ce și-au adus contribuția la sporirea patrimoniului blogului.
    Exercițiul propus nu diminuează încântarea, trăirea aparte pe care o încerci când răsfoiești istoriile lui Eco. Într-adevăr, Eco nu a creat o istorie universală a frumosului. Iar o istorie, în înțelesul ei cel mai deplin, trebuie să acorde atenție și altor opere de artă în timp și spațiu.
    Occidento-centrismul pe care l-ai sesizat poate fi rezultatul unei cunoașteri mai bune a spațiului respectiv.

  10. intre o enciclopedie cu istoria picturii si Istoria Frumosului am zis hai mah s-o iau pe ultima ca e si cu poze :)), de fapt ca e si cu scris. Intr-adevar sunt opere de arta cu mult, dar mult mai frumoase care puteau sa intre intr-o istorie a frumosului, si hai sa zic ca sa nu fiu obiectiv ca poate noi ca romani poate nu meritam insa macar rusii, unii din ei tot trebuiau sa fie acolo.
    intotdeauna n-am incaput in randul sau la masa „celebritatilor”, rasucita pe mii de fete, e pentru noi totusi un paradox. Pe afara, in afara de putini cunoscatori, cand spui romania, primele asocieri daca si exista, bineinteles sunt: tiganii, ceausescu, hagi si nadia comaneci.
    Cand insa ajungi la cunoscatori, adica cineva care a pus mana pe cartile lui Eliade (vorbesc izolat aici, pentru ca sunt foarte putini straini care l-au citit pe Eliade si in acelasi timp stiu operele lui Brancusi), Ionesco, care au vazut sculpturile lui Brancusi, care stiu ce a facut Coanda sau au auzit vreodata de Racovita, atunci vezi oameni indragostiti de romania. Ce vreau sa spun e ca noi acum suntem tot ca-n evu mediu cand Stefan cel Mare ii batea la cur pe turci (de care se temeau o jumate de Europa) chestie de care stia doar papa , doi meseriasi italieni care ciopleau piatra pentru manastiri, un mesager venetian si doi trimisi de la curtea regelui franc si atat, restul isi inchipuiau ca e sf, cine plmcs ii poate bate pe turci, dupa ce de vreo 300 de ani, ne-o luam pe spinare de la ei…
    acum ca si atunci a ramas problema PR-ului (tineti minte brasovenii ce PR ii faceau lui Tepes in europa?).
    Problema e la noi…noi nu facem nimic sa stie lumea de ei.

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru...

- A word from our sponsors -

De citit

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...

Epistoleții și lumea cea nouă

Epistolele publice, dincolo de intenția formal declarată, au devenit autentice exersări ale unui narcisism inargumentabil. Nu servesc unei cauze, deși, tot formal, întotdeauna e identificată una. Cauza proclamată e doar urzeala străvezie pe care se țes piesagiile vanității la izvor, răpiri din uitare și vânări de atenție....