Istoria asta s-a petrecut acum nişte ani, la Borsec. Intrasem în prăvălia mică şi prăfuită mai mult ca să mă adăpostesc de ploaia de afară. Înăuntru, vânzătoarea sporovăia la telefon, în ungureşte, naiba ştie cu cine. Nu m-a băgat în seamă. Nici eu pe ea. Mă prefăceam vag interesat de nimicurile răspândite alandala prin dugheana rău luminată şi mirosind a petrosin şi camfor.
În prăvălie a intrat un tip roşcovan, rotofei, cu faţa numai zâmbet. Avea de-a dreapta două piciuline, fetiţele lui. La fel de roşcovane, la fel de hlizite ca părintele lor. Era murat de ploaie, dar omul zâmbea cu toată faţa. Avea un soi de bonomie tâmpă – tipul clasic al uriaşului blând. Când a vorbit cu cele mici am identificat cu uşurinţă accentul nord-estic. Moldovean de Neamţ sau Iaşi – mi-am zis. Nu cred că greşeam prea mult.
Între timp vânzătoare şi-a terminat taifasul şi s-a proptit la tejghea cu un aer de ostilitate aproape ostentativă.
– Săru’mâna, domniţă – spune moldoveanul cu vorbă moale şi domoală. Două coci cole di şele, vă rog. Şi o ciucalată.
Cunoaşteţi stereotipurile alea, cu ăia din secuime care nu te servesc dacă te aud vorbind româneşte. Ei, fix la un astfel de stereotip asistam. Vânzătoarea nu l-a lăsat să-şi ducă rugămintea până la capăt şi l-a mitraliat scurt cu un „nem tudom” sacadat şi scrâşnit.
Nu ştiu ce vă închipuiţi că s-a întâmplat mai departe, dar reacţia moldoveanului meu a fost tot ce putea fi mai dulce şi potrivit într-o atare situaţie. Deci tipa îi răspunde repezit şi cu răutate în glas:
– Nem tudom! (naiba ştie dacă am scris corect)
La care omul nostru zâmbeşte cu toată faţa, întinde mâna prietenos şi se prezintă:
– Vasilescu, mă bucur. Două coci cole di şele. Şi o ciucalată.
Nu era urmă de ironie pe chipul lui. Nici umbră de maliţiozitate în glas. Moldovean de bună credinţă, omul a întins pur şi simplu mâna şi a răspuns la ceea ce credea că este o prezentare. Deh, ca omul nedeprins cu obiceiurile locului. Absolut supra-realist! M-am abţinut cu greu să nu izbucnesc în râs. O asfel de inocenţă depăşea orice mi-aş fi putut imagina. Dacă omul chiar era ironic, mimica sa era impecabilă.
După clipe puţine de zăpăceală, vânzătoarea schiţat şi ea un zâmbet. Şi i-a strâns mâna, mai mult mormăind: Zsuzsana! ( iar, nu-s sigur de ortografie). Apoi i-a dat cele două „coci cole” şi ciucalata. Şi restul. El i-a spus că poate păstra restul. Iar vânzătoarea le-a dat câte o gumă prichindoacelor cele roşcovane, în contul restului. S-au salutat, apoi Vasilescu a ieşit senin şi mulţumit, dimpreună cu cele două copiliţe.
M-am trezit zâmbind vânzătoarei. Şi am primit răspuns la zâmbet. I-am întins mâna şi m-am prezentat şi eu. A chicotit. Mi-a dat ţigările. Ne-am salutat şi asta a fost.
Ce simplu poate fi totul uneori.
Superb moment de viata ! 🙂 Poate unora li se pare banal sau nesemnificativ , dar mie unuia mi se pare superb: clipa cand OAMENII redevin OAMENI !!!
cel mai bun articol de pe blogul asta.
http://ex-blank-page.blogspot.com/2011/01/andronic-ai-dreptate-esti-varza.html
Eu de felul meu sunt „binecrescuta” cu cei 7 ani de acasa (zic eu). Dar in viata ti se intampla multe. Eram in Miercurea Ciuc si intru intr-un magazin. De obicei (adica mai mereu salut). Nu stiu ce a fost cu mine si n-am zis nimic, am inceput sa vorbesc cu sotul meu (in romaneste ca nu sunt de prin partile alea) la care vanzatoarea ne-a salutat cu un buna ziua spus in limba noastra. Am simtit ca intru in pamant de rusine si de atunci nu mai fac gafe. Ei, dar mi s-a intamplat si opusul la ceea ce am povestit, tot pe acolo.
[…] This post was mentioned on Twitter by Paun Eugen and Gabi, Lucian Blaga. Lucian Blaga said: Despre lucrurile simple: http://t.co/Ry3eIDJ […]
Excelent!
Absolut frumos!
M-ai bine dispus cu povestioara asta…Ce bine-i cand ne mai descretim fruntile.. :))
da, intre oameni poate fi simplu. mi-a placut povestea:)
Cic’ ar fi mancat si Stolojean…
http://www.youtube.com/watch?v=2qN4LmBYxuE
Simplu ca bună ziua!
V-am descoperit tarziu si rau mi-ar fi parut daca nu era arhiva pe blog.
Am pe birou, deja, la recomandarea dumneavoastra, „Amor intelectuallis” …
Va multumesc!
excelentă povestioară. sper să nu fiu nevoit vre’odată să mă prezint prin magazinele din secuime.
La ,,nem tudom” m-am aprins,apoi planuiam o razbunare iar la urma m-a cuprins rusinea ca am judecat pripit.Ce scena…!
Mult mi-o trebuit mie să mă prind ce-s alea „coci cole”. Apăi săraca „minoritară”…
E drept că prima dată te întreabă ce doreşti, în ungureşte. Da’ dacă te vede că nu pricepi, repetă în româneşte. Nu-s oameni răi, spre deosebire de cei care-i „conduc”.
Ce bine e atunci cand nu stii ungureste … 🙂
[…] Marele premiu – Pentru că-mi place Moshe&Mordechai 2. Blog literar (cu trei secţiuni: critică, jurnal, creaţie) Tapirul 3. Blogul cu cel mai mult […]
Frumoasa poveste, ti se-ncalzeste inima!
Superb si comentariul lui Nostradamnus.
Era inca si mai super realista daca astai spunea permitetimi sa ma recomand. Salvador Dali. Sau cum ii spune la ala.
Eu am patit-o la Lacu Rosu in ’87.Intrasem intr-un magazin de paine(parca kenyer ii zice) atras de mirosul criminal care se simtea de afara si de modul in care arata painea neagra:mare,frumoasa…Stiu oamenii astia sa faca o paine,jos palaria.Numai ca la clasicul „Nem tudom” eu am raspuns altfel:”Auzi,sunt nascut pe Soseaua Giurgiului,in buza Ferentarilor.Asta e pe undeva prin Bucuresti.Tu chiar vrei sa te injur vreo doua ore fara sa ma repet?”S-a inrosit la fata cum n-am mai vazut de atunci incoace si mi-a dat painea,restul si asta a fost tot.Spre rusinea mea,nici macar „buna ziua” nu i-am dat.
sincer, eu cred ca e inventata povestea. sau auzita de la altcineva si inflorita un pic. dar, cum canta si brel… ‘dites, si c’était vrai…’
Ma alatur cu laudele mele la ale celorlalti !
Asta pare a fi solutia, sa intorci si celalat obraz ! (simbolic vorbind)
idiotul…
Ii invidiez pe oamenii „blajini” pentru ca pot fi mult mai fericiti ca mine.
Ii compatimesc pe cei acriti de ura inutila.
🙂
Rabi, traiesc momente din astea ce pot parea „kafkiene” pentru unii de foarte multi ani de zile. Cu un zambet si cu umerii relaxati poti „darama” orice grimasa, indiferent unde: Luxemburg, Belgia, Norvegia sau Spania… Daca ne-am aduce aminte ca suntem oameni si nu vite, din fericire incaltate, ne-ar fi mai bine… Dar uite ca ne uitam mereu in gura altora si-am ajuns sa ne cacam relaxati in pravalia Szuszanei sau a lui Gyuri, chiar daca nu au nici o vina… 🙂
bah ce noroc pe voi.. la nadlac, inca pe pamant romanesc, ne ducem sa ne luam huvignete d’alea de 15 zile parca, la ghiseul care vindea exclusiv vignete pt diferite tari, era o tanti cam de la 45 in sus, (detaliu – noi eram vreo 3 masini de skiori si snowboarderi) la ghiseu ne-am dus doar soferii, am cerut in romana si dupa acelasi scenariu ne raspunde, deja vu, ati zice. noi hotarati, o poftim, adica: ce zici acolo cucoana? wtf? poftim, nu intelegem? aia tot la nesfarsit o tinea p’a ei. Dupa cateva minute in care incercam franceza, engleza, la un moment dat, bag capul prin ghiseu, si pun degetu pe o brosura pe care scria ceva ungureste, doamna noastra, sare de pe scaun si tipa ca din gura de copil de patru ani, care nu vrea sa pape grisu’, zici c-o taiasem cu drujba si dupa aia presarasem sare de beriliu. Si odata apare unu frate de dupa o usa din spatele ei, de ziceai ca-i roman de-al nostru, nalt ca gardu’, 4×4, de-am cazut din ghiseu in cur. Asta nu zicea nimic, doar scanteia din ochi cat timp doamna noastra ii turuia ceva strident si arata cu dejtu’ spre carcasele noastrem. Asta dispare iar pe usa, noi, alerti ne uitam pe unde ar putea iesi, si zicem intre noi: – ia mai da-o-n ce-am zamislit! hai ca luam din unguria! Mno si odata ce-ncepe doamna noastre a ne injura intr-o romaneasca cam stricata da romaneasca (citez din amintirile proaspete, ca cum ieri a fost): „golanele, ce suntem, fut la ma-ta!” … noi o injuram si noi mai departe si ne ducem spre masini, la un moment dat in spate apare tipu ala mare venind spre noi, careva striga: ” romani treceti nistru” si iese toata lumea din masini. faza e ca erau politisti vamesi d’aia, si l-au scapat ca-i dadeam borsu…si da recunosc ca nu am zis buna ziua
Nu stiu unde dracu ati nimerit voi sau cum ati vorbit , ca si DUPA ce treci granita in Ungaria , pe la Nadlac , la ghiseul de dupa vama , iti vorbeste frumos si destul de corect romaneste , si , la fel , cam in toate alimentarele si magazinele satesti de dupa granita IN UNGARIA !!!! Si de 10 ori mai politicosi ca la noi !!! Sa nu mai vorbim in strandurile unguresti din orasele de langa granita … Dar conteaza si CUM vorbesti TU …!
Si nu de drag … , dar isi vad clar interesul : romanii le fac peste 50% din vanzari ; iar asta le e mai important decat orice alt cacat nationalist!
Simplitatea este cea mai buna arma care totusi nu raneste, ci doar vindeca spiritul.
frumos le mai spui tu, rabbi…
Poate o sa vi se para patetic, dulcegareala sau cum vreti voi, insa, sincer, mi s-au umezit ochii de…stare de bine, de multumire sufleteasca. Tare m-as bucura sa fim mai…oameni.
p.s. Sunt de origine din Galati, da’ sincer mi-a trebuit ceva pana sa ma prind ce voia sa zica prin „coci cole” :-))