Presa, câinele de companie al democraţiei

Ca un înrăit consumator de presă ce mă aflu pot spune că, din păcate, nevoia mea de consum e puţin şi prost satisfăcută de minunata presă română. Din fericire internetul îmi oferă cu generozitate acces la publicaţiile străine. Sigur, ca mai pretutindeni, şi la noi criza s-a aşezat între nevoia cititorului şi putirinţa patronului de presă. Ziarele în formă tipărită şi-au redus tirajele, piaţa de publicitate e aşa cum e, veniturile obţinute din online sunt mai degrabă modeste.

În ultimele zile am fost interesat de revoltele din Tunisia sau Egipt. În presa românească informaţia a existat într-o formă cel mult lapidară. Analiza a lipsit cu desăvârşire. Comentariul competent asemenea. Am suplinit acest neajuns apelând la media străină. Televiziunile româneşti ( şi mă refer la cele „specializate” , de ştiri!) au oferit, aşa cum spuneam, câteva minute de ştire, din care cam jumătate erau imagini de la aeroportul Henri Coandă şi micro-interviurile cu câţiva turişti români, reveniţi de la plajă, din Egipt.

Mi-am propus deci să fac o rapidă scrutare a ceea ce înseamnă astăzi presa românească. Să purcedem.

Presa scrisă

Presa scrisă este, fără îndoială, cea mai încercată. Scăderea tirajelor şi trecerea spre on-line, unde veniturile obţinute din publicitate sunt insuficiente, au dus a dispariţia multor publicaţii. Cele care au supravieţuit au apelat la giumbuşlucuri de marketing. Calitatea a scăzut vizibil.

Să le luăm pe rând. Mai întâi cotidienele.

Jurnalul naţional

Ziarul condus de Marius Tucă reuşeşte să supravieţuiască fără a ceda tentaţiei tabloidizării. Inserturile ( cărţi, cd-uri, dvd-uri) asigură un tiraj mai mult decât onorabil. Mai mult decât atât, colecţia „Biblioteca pentru toţi” a JN, în parteneriat cu editura Litera, a devenit o instituţie respectabilă.

Calitatea conţinutului editorial este surprinzător de ridicată pentru un ziar care trebuie să se lupte zi de zi pentru a supravieţui. Politica, socialul şi economicul sunt bine balansate. Editorialele nu sunt punctele forte ale JN, deşi nu lipsesc, iar calitatea lor este de cele mai multe ori impecabilă. Marele merit al JN, în opinia mea, este acela că reuşeşte să păstreze ( şi încă la cote înalte) un gen gazetăresc şi literar pe cale de dispariţie: reportajul. Unele dintre reportajele de aici sunt cu adevărat antologice.

Cultura este de asemenea foarte bine reprezentată.

La capitolul lipsuri aş trece politica externă şi analiza.

Adevărul

Ziarul patronat de Dinu Patriciu, se vede cu ochiul liber, beneficiază de resurse financiare importante. Ca şi în cazul JN  există inserturile. Colecţia de cărţi a Adevărului, din punctul meu de vedere, este net inferioară celei de la JN. Adunarea de-a valma de opere fundamentale ale literaturii universale şi maculatură de consum, în aceeaşi colecţie, indică un sever deficit de criterii.

În ciuda investiţiei consistente, a unei publicităţi susţinute, pe scurt a abundenţei resurselor,  impresia generală e de ghiveci. Nici nu e de mirare când politica redacţională e făcută de o echipă avându-l în frunte pe Cartianu. Sportul e bine reprezentat. Socialul de asemenea, dar într-o abordare de fapt divers, la limita tabloidului. Analiza economică nu lipseşte, dar nu de puţine ori e ineptă. Politica internă e destul de prezentă.

La Adevărul, punctul forte îl reprezintă editorialele. Şi aici însă există o teribilă lipsă a criteriilor. Poţi vedea, într-o bizară, alăturare, editoriale ale lui Pleşu alături de Cartianu, ale lui Manolescu alături de Patriciu.

Cultura îşi are locul său în paginile Adevărului. Din punctul meu de vedere este şi zona cea mai consistentă, publicistic, a ziarului. Cu reproşul unei mult prea evidente şi supărătoare aplecări exclusiv spre dreapta. Nu intru în detalii.

Cotidianul

Ziarul mai există doar în ediţia on-line, din păcate. Este centrat pe politica internă. Politica externă nu lipseşte, dar e tratată inegal. Nu lipsesc informaţiile de interes social, din sport sau cultură. Economicul e mai puţin reprezentat. Ziarul e axat pe ştire, comentariul şi analiza sunt mai rar reprezentate. Editorialele, în marea lor majoritate, sunt plasate în zona pamfletului, dar de cele mai multe ori sunt bine scrise, deşi nu sunt semnate de nume grele, ca la Adevărul.

Deşi este mai mult de evident că ziarul dispune de mijloace puţine, rămâne interesant şi important.

România liberă

De când a devenit colonie de turturici, RL e  de nefrecventat. Poate primi titlul neoficial de Răcnetul Carpaţilor- trompetă portocalie. Atât.

Puterea

Un ziar mai nou apărut. Până în prezent m-am întâlnit exclusiv cu ediţiile sale on-line. Un ziar condus de Alecu Racoviceanu nu putea fi decât un ziar bazat pe anchetă şi dezvăluiri. Asta îşi propune şi asta reuşeşte. Şi încă foarte bine. Anchete jurnalistice bine realizate, dezvăluiri bine documentate. Analiză rece şi editoriale foarte bine scrise. Un ziar de citit, care ar merita un investitor pe măsură.

Financiarul şi Ziarul financiar

Două ziare care se luptă pe aceeaşi nişă. Le citesc pe amândouă. Informaţie bine aleasă şi bine scrisă, analize economice solide, comentariu pertinent. Politica internă şi cea externă, în ambele ziare, sunt tratate lucid.

Două dintre cele mai bune cotidiene româneşti.

Gândul

Un ziar aflat în derivă. Îl citesc exclusiv pentru editorialele lui Marius Niţu şi ale lui CTP.

Cotidianele locale ar merita şi ele trecute în revistă. Cu atât mai mult cu cât ele se află la temelia gazetăriei româneşti. Şi reuşesc lucruri notabile, cu mijloace teribil de puţine. Cu siguranţă vom vorbi şi despre ele, cu o primă ocazie.

Suficient pentru astăzi. În zilele următoare vom vorbi şi despre revistele cu apariţie săptămânală sau lunară, despre radio şi televiziune. Şi despre jurnalişti. Aşa că, dacă vă interesează subiectul, staţi pe aproape.