AcasăOy-oy!Errare capsomanum est

Errare capsomanum est

Sună telefonul. Sunt la volan. Trafic. Ceaţă. Şi sunt şi cumplit de obosit. Nu recunosc numărul. Asta n-ar fi nicio chestie, că eu oricum nu îmi ştiu nici propriul număr de telefon ( de ce l-aş şti? nu mă sun niciodată!), dar nici samsungul nu recunoaşte numărul respective. Mormăi ceva şi răspund:

– Alo, da.

– Hai, noroc. Cu nea Mihai.

– Aţi greşit numărul…

Dau să închid. În mod firesc după constatarea că e greşeală, închid. Ce dracu’ mai e de discutat? Stăm să socializăm aiurea, pe banii noştri, spre bunăstarea vodafonului? Codul bunelor maniere s-o fi inventat pe vremea când telefonul costa mai puţin. Nu sunt meschin. Că stăm pe banii ăluia care a sunat. Mitocan, poate că sunt. Oricum, replica tipului, aruncată repede şi răstit, îmi oferă prilej de scurtă perplexitate. Ceea ce e ok, că pot sta aşa perplex, pe banii lui – poate sunt , totuşi, meschin.

– Lasă-mă, dom’le, cu prostiile! Eu vreau cu nea Mihai.

Asta e replica lui. Aici urmează secundele de perplexitate despre care v-am vorbit. Apoi replica mea:

– Nu e, măi omule, niciun nea Mihai. Ai greşit numărul!

Omul reacţionează spontan.

– Mă laşi dracului cu asta? Cu nea Mihai!

Suprarealist.

– Nu cunosc niciun nea Mihai.

– Ai chef de bancuri?

Eu? Eu am chef de bancuri? Sunt aproape convins că eu sunt subiectul unui banc. Omul insistă.

– Cu nea Mihai!

– N-am!

Linişte. Îmi livrează argumentul decisiv:

– Sun din Spania. Hai, te rog, cheamă-l pe nea Mihai.

Văd că nu o scot la capăt cu el, aşa că după un moment de linişte – pentru credibilitate- îmi prefac vocea, poate aşa crede că vorbeşte cu nea Mihai.

– Alo, da… Care-i acolo?

Sunt convins că sună autentic. Omul răspunde uşurat

– Hai, noroc! Cornel sunt!

– Noroc, bă Cornele!

– Bre, dă-mi-l şi mie pe nea Mihai, că boul dinainte n-a vrut să mi-l dea !

Boul eram eu! Ionesco, sugi pixul! Improvizez rapid:

– Nu e p’acilea. A plecat cu unii să vadă un tractor.

– Bine, dom’le. Să-i zici că l-am sunat.

– Îi zic.

– Zi-i că i-am luat bormaşină. Să dea mesaj dacă vrea şi şpirale.

-Îi zic, dom’le.

– Hai, sănătate şi mulţumesc, nea Stere!

Ce faceeeeee??? Deci a fost o farsă? Aproape ţip:

– Cineee?

– Păi, mata nu eşti nea Stere a lu tanti Nela, de la dispensar?

A, ok. Eu sunt. Evident.

– Ba da – zic- da’ mă miram. Ce să facă, dom’le, cu bormaşina fără şpirale?

– Păi, de-aia am zis să dea mesaj. Hai, noroc, nea Stere, că mă cheamă patronu’.

– Să trăieşti Cornele.

Acum mă simt puţin vinovat. Deci:

Nea Mihai, dacă citeşti mesajul ăsta, dă-i mesaj lui Cornel , să ştie ce să facă, dacă să ia sau nu şpirale. Aia e.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

17 Comments

  1. Suna telefonul la 10 noaptea. Raspunde taica-miu.
    – Buna seara, da-mi-o te rog pe Gina.
    – Nu e acasa.
    – Cum nu e acasa? Da’ unde e?
    – S-a dus la piata sa ia rosii.
    – A bagat rosii proaspete la piata?
    – Da.
    – Aoleu, ma duc si io, poate o prind la rand.
    – Du-te!
    Eu nu m-as simti vinovat in locul tau. Cine joaca jocul cu telefonul (sunat, vorbit, rezolvat chestii) sa joace dupa regulile jocului (politete, intrebat cine e etc.)

  2. foarte faină faza, Rabbi. uite, eu tocmai de-asta de 10-12 ani răspund întotdeauna cu ”Alo, Icsulescu.” nici nu știi câți mi-au pus jos fără să mai gângăvească ceva. chiar dacă, trebuie să recunosc, o convorbire despre șpirale nu- de lepădat cu una, cu două 🙂

  3. aventura pe cand aveam fixul, acum vreo 8-9 ani. suna telefonul la 5 dimineata
    -alo familia Malai
    -Nu, zic
    Scuze de rigoare. mai trec cateva saptamani. suna telefonul, evident la 5 dimineata. aceeasi placa. eu trepidam, evident de nervi. la a treia ..incercare cand si-a cerut scuze i-am replicat ca amu dupa ce ma tat trezeste la 5 dimineata isi poate tat cere scuze
    Alta faza de cand am mobilul. suna telefonul cu prefix de Timis, raspund
    -Alo domn doctor imi fata vaca
    -sa-ti fete sanatoasa da ai gresit numarul
    la vreo luna, o luna si ceva suna iar telefonul acelasi prefix
    -alo domn doctor
    -auzi bade aici nu e nici un domn doctor, verifica numarul cand mai suni. ai sunat tocmai in salaj
    -aoleu, scuze, scuze
    ))))) si mai sunt inclusiv cu sunat din Italia, dar ma opresc aici

  4. :)) din meandrele şpiralelor. Dacă stai să te gândeşti puţin, cred că ai făcut o faptă bună. Poate stătea omul faţă în faţă cu vânzătorul de şpirale şi nu putea lua o decizie, başca faptul că îl ţinea şi pe vânzător din treabă. 😀

  5. Lasa, lasa, nu ne lua cu de-astea. Spune mai bine unde ai pus shpiralele alea, ca vad ca nu i le dai omului. Nu se face asa ceva, nu-i un gest crestinesc ce faci matale cu shpiralele alea, ca are omu nevoie de ele.

    Tz tz tz. Ce caractere are si bloggerii astia, dom’le. :/

  6. Luni, 6-7 seara. Sună telefonul, nu cunosc numărul. La capătul celălalt ”firului”, o voce foarte… turmentată:
    – Ioane, Ioaneeeeeeeee…….
    – Nu e niciun Ion aici, aţi greşit numărul.
    Închid. Marţi, 6-7 seara. Sună telefonul, acelaşi număr, aceeaşi voce turmentată.
    – Ioane, Ioaneeeeeeeee…….
    – Nu sunt Ion. Aţi greşit numărul.
    Închid. Miercuri, 6-7 seara. Sună telefonul, acelaşi număr, aceeaşi voce turmentată.
    – Ioane, Ioaneeeeeeeee…….
    – Da mă, Ion sunt. Când îmi dai banii ăia?…..
    El închide telefonul şi nu a mai sunat niciodată.

  7. eu aveam acelasi nr de mobil de vreo 7-8 ani la momentul respectiv. adica la momentul in care a inceput sa ma sune un nene care vroia sa vorbeasca cu fi-su, si insista ca e numarul lui, ca l-a sunat de pe numarul ala si ca vrea sa i-l dau pe fi-su la telefon neaparat. a sunat de cel putin 5-6 ori, pana am reusit sa-l conving ca nu va da de progenitura la numarul meu de telefon.

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

- A word from our sponsors -

De citit

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...