Liviu Mihaiu scria cândva la Caţavencu. Mai bine, mai rău, dar cu un aer mereu superior, de înţelept care ştie mai multe decât spune şi pricepe mai mult decât înţelege ( Îhi! fix aşa!). El a considerat că, pe cale logică, se poate numi ziarist. Istoria a fost ocupată cu chestii infinit mai importante aşa că nu a reuşit să consemneze momentul când cineva i-a spus lui Mhaiu: bă, tu ai umor. Cert e că el chiar a crezut lucrul ăsta, aşa că a început să se poarte ca atare.( Atare nu e un ciumete cu ditamai jpanul 4×4, dar altfel ecologist nevoie mare!) Bazându-se pe observaţie empirică ( nu râdea nici dracu’ la tentativele lui de glume) omul a dedus încă un lucru: nu doar că are umor, dar umorul său este extrem de subtil, deci complet inaccesibil celorlalţi.
În fine, nu ne-am propus să trecem în revistă toate etapele „devenirii” lui Mihaiu ( habar nu am ce fel de prefix e „de” şi de ce e mai bun decât „par”). Subiectul ar fi la fel de plicticos ca şi textele lui. Cert e că, undeva pe traseu, omul a descoperit că e foarte preocupat de soarta Deltei Dunării. Preocupaţi erau şi alţii, dar el şi-a inventat şi un oengeu: Salvaţi Delta Dunării. Odată cu obţinerea hotărârii de înfiinţare a SDD, omul a devenit brusc extraordinar de fantastic de inimaginabil de competent în problemele Deltei Dunării. Ba i-a convins şi pe alţii de chestia asta. Sau cel puţin l-a convins pe Tăriceanu. Aşa că, vreme de câteva săptămâni, s-a văzut căftănit guvernator al Deltei Dunării. Pe urmă nu s-a mai văzut. Funcţia a dispărut, dar grija faţă de problemele deltei a rămas.
Şi, sărind cu nesimţire peste hălci întregi de istorie, ajungem la cestiune. Adică ziua în care Liviu Mihaiu îl cheamă la cremenal pe fostul coleg de academie Caţavencu, Patrick Andre de Hillerin. Pe motiv de onoare nereperată. Tarif fix: 10.000 lei. Pen’ ce? Pentru nişte articole. De exemplu acest articol, în care se analizează strategiile de salvare a deltei din punct de vedere ospătari şi lăutari. Adică marea operaţiune de salvare a deltei, descrisă aici chiar de către organizatori.
Ca să fie mai simplu, ce ar fi să citiţi aici şi aici, chiar de la Patrick, toată istoria. Că e o lectură interesantă şi plină de suspans. Până la ultima clipă vă ţine în tensiune, încercând să aflaţi dacă o fi reuşit porcul la proţap să salveze delta sau nu.
Personal cred că delta va fi salvată atunci când tot mai puţini dintre noi vor pune piciorul pe acolo. Când va înceta construcţia de bodegi de lux pentru fiţoşi. Când vor înceta chefurile cu lăutari. Când delta va fi tot mai puţin o sursă de bani pentru tot soiul de şmecheri. Da’ ce cred eu nu contează. Totuşi, cu siguranţă nu organizarea de chiulabale după modelul „revelionu’ lu’ Dinescu” e soluţia.
Pacat ,paradisul e intinat in sezon de multi asa zisi turisti…Cel putin localnicii traiesc acolo de zeci de ani si-i cunosc cararile
In privinta ideii ca unica sansa de a proteja delta e absenta omului din ecosfera, ma stradui sa raman optimist. Argumente in acest sens, nu prea gasesc.
Pe de alta parte, marturisesc cinstit ca mi-a fost lene sa citesc balacarelile din oficina amintita. Daca ei se simt obligati sa isi spele rufele in public, eu nu ma simt deloc, dar deloc deloc, tentat sa ma infrupt din zoaiele lor.
Sa auzim de bine! (Utopic, stiu.)
Rabbi, intr-o tara ca Mioritia, totul e posibil si Mihaiu e mare jurnalist. In tara lui Basescu-Voda, Mihaiu e ironist fin si ecologist mai mare ca Gore. Nu asta-i problema.
Problema e ca-i dificil de gasit vreun baiat mai acatarii printre japitele alea elitarde ce alcatuiau cindva grupul de la fostul Catavencu. Ca Hillerin are dreptate impotriva lui Mihaiu? Ok, bravo lui, asa e, dar cind a trait Hillerin Damascul inhaitarii cu o lepra de parvenit? Inginerii aia ratati, care vindeau Adevarul si Libertatea in Gara de Nord prin 1990, s-au constituit, pe baza timpeniei publicului bastinas, in mari si vajnici aparatori ai democratiei, stilisti si deontologi. Au mincat cu totii o piine buna la Vintul, pe vremea marelui Coti. Si la Realitatea, si la Guerilla. Sigur, nu sint siamezi. Nu toti s-au gudurat pe linga Basexu, unii s-au dezis, in cele din urma, de jegosii foarte vizibili. Dar cloaca a rezistat mult timp, semn ca banii sint un liant ce nu cunoaste frontiere, ideologii si gusturi.
O alta mare bula postdecembrista acesti catavenci. Cu tot cu Kamikaze-ul din dotare…
Citesc Catavencu din obisnuinta, e ca si cum as vizita un vechi prieten bolnav. Mihaiu e doar ultima iesire, au fost inainte Dinescu, Calinescu, Morar, saracu’ Ivanciuc si lista poate continua.
Am vazut cu mahnire cum se transforma academicienii in persoane pline de sine, automultumite, arogante si in special, atoatestiutoare. Iar odata ajunsi sus au inceput sa se vada, prea puternic si parca prea repede, lacunele si in special complexele de care sufereau.
Ce au facut cei care, saraci fiind la inceputuri, se bateau cu aia de la guvernare si cu imbogatitii? Brusc au devenit extraordinari de rigizi si mana forte in luarea deciziilor cand au avut prilejul sa conduca ceva, au devenit aroganti si au inceput sa faca celebrele chiolhanuri la „mosie”.
Iar despre starea actuala a catavencilor, unde frustrarile de ordin sexual, cancanizarea revistei si balacarirea tiganeasca au devenit norme, mai bine tac si-mi deschid o bere .