De ce să nu recunosc? Îmi place papa Benedict al XVI-lea. Cărturar serios, descuiat, lipsit de inflexibilitatea predecesorului său, dar şi de carisma acestuia, ce e drept. Încercările sale de a moderniza catolicismul merită preţuire. Dar uneori parcă duce lucrurile un picuţ prea departe. După năstruşnicia cu binecuvântarea Facebook-ului şi Twitter-ului, vreo trei zile nu m-am putut apropia de laptop. Clipocea o aură mică, dar dolofană din el şi îmi tot apărea pe ecran mesajul: pocăieşte-te, păcătosule. Pe twitter nu mai îndrăznesc să intru decât după post şi rugăciune. Pe sfântul Google nu cutez să-l mai întreb ceva, decât cu sfială şi după ce-mi fac cruce. Mai că îmi vine să sărut moaştele sfântului 586 cu Windows 98 SE, care e pus la păstrare, spre cucernică veneraţie, într-un lădoi, pe balcon.
Acum biserica catolică (nu e cacofonia mea!) mai face un pas spre creştinismul 3G: o aplicaţie pentru iPhone, mai precis o aplicaţie pentru spovedania pe iPhone. La doar 1,99 $. Progrămelul cu pricina nu doar permite spovedania, dar ţine şi o evidenţă a păcatelor mărturisite. Evident, pentru unul ca mine, de exemplu, telefonul trebuie dotat cu hard disc extern, unul îndeajuns de încăpător, ca să încapă tot ce e de mărturisit; memoriile astea de câteva zeci de giga nu ajută prea mult.
Oricum, tehnologia există. Mai departe mântuirea depinde de creditul rămas pe cartelă. Evident, dacă n-aveţi iPhone, ci o gioarsă de Samsung sau Nokie, tot la pupat poala popii ajungeţi. De aici mai rămâne doar un pas de făcut: slujba livrată pe telefonul mobil. Abia aştept să văd prima înmormântare la care rudele decedatului îi ţin acestuia telefonul la ureche în timp ce împart coliva. Sau, mă rog, şi mai eficient, hands free-ul blue tooth. Şi până la urmă ar trebui renunţat şi la colivă. Mai bine dai la parastas, de pomană, cartele cu credit în reţea. Şi te rogi să nu te treacă defunctul la numere favorite.
Intre timp s-a… modificat schimbarea: 😉
http://www.telegraph.co.uk/news/newsvideo/8314666/Vatican-bans-iPhone-God-app.html
S-a băgat Nokia pe fir.
adevaru e ca daca vrei sa atasezi la spovedanie si fisierul video care dovedeste pacatul, chiar iti trebuie ceva memorie.
pe de alta parte, s-ar putea sa recuperezi repejor investitia in hard extern, daca pui spovedaniile pe site-urile de profil 🙂
http://www.catholica.ro/2011/02/10/autorul-aplicatiei-pentru-spovada-sustine-clarificarea-vaticanului/